Latest Entries »

Schit Strunga - jud. ConstantaCa în fiecare an din 2010 încoace, am revenit în Dobrogea mea dragă pentru o nouă tură cicloturistică, de data asta pe trei zile. Am visat la acest traseu de acum vreun an și jumătate, de când încălecam pe bicicletă încă purtând atela gipsată în urma operației la gleznă. N-am mai avut răbdare să aștept vara și nici măcar nu m-a interesat prognoza meteo pentru zilele de 28-30 aprilie în care am parcurs tura.

Harta primei zile: traseu de 78 km Zimbru - Dervent

Harta primei zile: traseu de 78 km Zimbru – Dervent

Cu toate că Dobrogea este pasiunea mea, ar fi nedrept să nu menționez de la bun început că o treime din traseu a fost prin județul învecinat – Călărași – unde am acoperit deja mii de kilometri în diverse ture cicloturistice. Punctul de start/finiș al turei a fost satul Zimbru, comuna Ulmu, din jud. Călărași, de unde am pornit cu bicicleta spre sud, pe DJ304, până în localitatea Dorobanțu. Acolo, drumul județean întâlnește DN31 care te duce fie la Oltenița (în dreapta), fie la Călărași (în stânga). Am făcut stânga pe șoseaua care merge în paralel cu Dunărea, chiar dacă la o distanță respectabilă față de fluviu. Drumul se prezintă bune, iar traficul auto nu este excesiv, însă am remarcat mai multe camioane decât ultima oară când am pedalat pe aici (la tura Pe coclaurile Bărăganului). Poate economia din zonă s-a relansat și nu m-am prins eu.

Lacul Gălățui, între Bogata și Rasa

Lacul Gălățui, între Bogata și Rasa (jud. Călărași)

Traversând localitățile de pe DN31 înșirate strâns una după cealaltă pe șosea, am rămas cu impresia că economia locală se bazează pe baruri. Într-un kilometru sunt cel puțin 5 birturi de-o parte și de alta a drumului, iar de la intrarea în Ciocănești, trecând prin Bogata, Rasa, Cunești și până la ieșire din Grădiștea sunt peste 15 km de drum aproape neîntrerupt prin sate. Singura porțiune nelocuită este cea dintre Bogata și Rasa, unde șoseaua este mărginită pe partea stângă de Lacul Gălățui.

Un alt drum mărgint de apă și pe unde nu mai trecusem niciodată cu bicicleta a fost cel care merge în paralel cu Canalul Siderurgic al municipiului Călărași. Practic, este un segment al DN3 care începe înainte de intrare în oraș și duce către punctul de trecere al Dunării cu bacul, cel de la Chiciu. Drumul este destul de pitoresc, întrucât canalul care face legătura cu brațul Borcea este azi mai cunoscut pescarilor și canotorilor sportivi, la 10 ani după falimentarea Combinatului Siderurgic. Însă șoseaua este intens circulată de TIR-uri care transportă cereale și cherestea. Fără limită de viteză!

Bon fiscal pentru trecerea bicicletei cu bacul

Bon fiscal pentru trecerea bicicletei cu bacul

Deși am văzut indicatoarele către ferry-boat, am tras din obișnuiță direct către bacul ruginit de la Ostrovit S.A. pe care cred că am călătorit când eram copil. La dus mi-am cumpărat bilet, după cum se vede costă 5 lei trecerea bicicletei, în condițiile în care pentru un autoturism plătești 25 de lei. Nu mi se pare cinstit, pentru că cinci biciclete la un loc nu cântăresc cât o mașină, pe când într-o mașină încap cinci oameni, dar pe o bicicletă merge unul singur.

Ca să nu-mi mai bat capul cu astfel de gânduri, la întoarcere m-am făcut neștiutor și nu am mai dat banii pe bilet. Oricum, pasagerilor per pedes nu li se pretinde taxă de bac, spre deosebire de ferry-boat.

Încă de la debarcarea pe malul constănțean, starea șoselei este mult mai bună decât atunci când am condus mașina de la Constanța la București pe DN3. În principal pentru că drumul pavat cu dale de beton a fost între timp acoperit cu un strat subțire de asfalt care a nivelat gropile formate la fiecare 2 metri, acolo unde betonul se măcinase, și care acum împiedică plăcile să se mai miște la trecerea vehiculelor grele. În starea sa actuală, drumul este lejer practicabil cu orice tip de bicicletă, inclusiv pe o cursieră.

Această prezentare necesită JavaScript.

Odată cu trecerea în Dobrogea s-a schimbat decorul, la fel și relieful. După 60 km printr-un județ de câmpie cum este Călărași, în această parte a Constanței abia dacă întâlnești mai mult de 1 km de plat înainte ca drumul să urce și să coboare. Drept urmare, de-o parte și de alta a drumului sunt podgorii și livezi, plantații cărora le priește terenul în pantă. Vara se vând struguri de masă și fructe la șosea.

Cișmeaua din Ostrov, datată 25 iulie 1977

Cișmeaua din Ostrov, datată 25 iulie 1977

Singura localitate traversată de DN3 pe o lungă distanță este Ostrov, un sat tipic dobrogean, cu cai păscând pe pajiști și cu cișmea la stradă. Ca biciclist de cursă lungă, pentru mine orice sursă de apă potabilă merită repertoriată, iar Dobrogea are o lungă tradiție a cișmelelor, de pe vremea stăpânirii otomane. Chiar cuvântul „cișmea” vine din limba turcă. Când faci o tură prin Dobrogea, este aiurea să cumperi apă minerală Borsec sau Tușnad la PET. Prefer să gust locul prin care trec alimentându-mă cu apă proaspătă de izvor.

Tot din turcește vine și numele Mănăstirii Dervent (înseamnă „trecătoare peste apă”), un adevărat complex monahal situat între intre brațul Ostrov al Dunării si lacul Bugeac. Mănăstirea oferă călătorilor cazare temporară și am profitat de amabilitatea călugărilor, stând două nopți. De mult n-am mai dormit atât de bine ca în prima noapte petrecută aici într-o micuță chilie pentru oaspeți. M-am culcat devreme și m-am trezit complet odihnit, fără să simt în picioare cei 78 km din ziua precedentă, însă am așteptat micul dejun care se servește abia la 10:30.

Ziua a doua: între Mănăstirea Dervent și Schitul Strunga

Ziua a doua: între Mănăstirea Dervent și Schitul Strunga

Pentru ziua a doua aveam în plan un alt traseu de circa 65 km prin jud. Constanța, înaintând pe DN3 către litoral, până în prima localitate importantă, Băneasa, unde am rude îndepărtate, iar de acolo să merg în Oltina, la ruinele cetății antice Altinum.

Masa de post la mănăstire a meritat așteptarea, mai ales că diminețile sunt încă reci la sfârșit de aprilie, astfel că n-a fost rău până la urmă să plec la drum după ora 11. Lăsând o parte din bagaj la Dervent, ziua de miercuri se voia a fi o plimbare lejeră cu întoarcere la mănăstire înainte de apusul soarelui. Îmi propusesem să descopăr în ritmul bicicletei ceea ce văzusem din viteza mașinii cu câțiva ani în urmă. Relieful se continuă vălurit, însă te apără de vântul puternic din alte colțuri ale Dobrogei. Poate nu întâmplător, n-am întâlnit nicio eoliană pe tot traseul. Satele sunt mai rare decât la câmpie.

DN3 ocolește satul Lipnița, în dreptul căruia se vede de la șosea Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul și pe care n-am apucat să o fotografiez la dus din cauză că se află la mijlocul unei coborâri de circa 3 km. Este genul de coborâre unde te-ai apropia de 100 km/h pe o cursieră, iar asfaltul neted îți permite să te așezi în poziție aerodinamică și să distribui greutatea uniform pe cele două roți. Panta cuprinde și două viraje largi, însă traficul auto este redus, astfel încât poți folosi întreaga lățime a șoselei pentru a optimiza coborârea. A fost singura coborâre din cele trei zile în care am frânat pentru a mai încetini, deoarece la viteză mare se simte că roata-față este ușor descentrată și generează vibrații în ghidon.

Un drum pietruit printr-o pădurice cu mistreți

Un drum pietruit printr-o pădurice cu mistreți

Pentru că totuși am făcut această tură pe un mountain-bike (Univega Apina HT-300) echipat cu cauciucuri Schwalbe de cross-country, am căutat un prilej de a ieși de pe asfalt. Și l-am găsit pe cel mai bun la 5 km înainte de intrarea în Băneasa, acolo unde drumul național traversează Pădurea Canaraua Fetii, o rezervație naturală întinsă pe 172 de hectare. Nu era în scenariul zilei, însă o potecă pietruită rudimentar cu calcar dobrogean m-a îmbiat să mă abat de la șosea.

Și cât mă bucur că am făcut-o, pentru că am găsit un loc minunat de liniștit. Necesitatea fiziologică m-a adus sub un stejar ros de mistreți ce lăsaseră în urmă smocuri de păr în scoarță după ce s-au scărpinat. La câteva zeci de metri, o broască țestoasă a traversat cu destulă sprinteneală drumul. Am citit ulterior că ţestoasa de uscat dobrogeană – Testudo graeca ibera – e specie protejată în România.

Am urcat ceva mai mult de 1 km pe acest drum pietruit, apoi l-am coborât în viteză fără frâne, ca la competițiile de MTB, înapoi pe șosea. După încă un deal și o vale, am ajuns la popasul rutier Cișmea
Cișmeaua din calcar alb din apropiere de Băneasa

Cișmeaua din calcar alb din apropiere de Băneasa

din apropiere de Băneasa, un alt monument vechi din calcar alb, deasupra căruia s-a turnat un soclu de ciment cu o cruce de piatră în vârf. Se pare că unor creștini le este rușine de istoria islamică a Dobrogei. Mie în schimb mi-e rușine doar de cei care au vandalizat acest monument de arhitectură utilitară, ștergându-i inscripțiile gravate de pietrari și scrijelind pe margini nume profane.

Apa care curge pe țeavă este bună de băut, iar noaptea probabil animalele sălbatice din pădure vin să bea din adăpătoare. Am adunat în rucsac câteva dintre dozele de aluminiu aruncate în jurul cișmelei de către concetățeni și am plecat mai departe să-mi caut rudele din Băneasa. După socializare, am ieșit de pe DN3 și am intrat pe Drumul Județean 391A, urmând indicatorul spre Oltina. Spre deosebire de Băneasa, unde pe o lungă porțiune din național se merge pe piatră cubică, DJ 391A este complet asfaltat și în general bun. După 8 km, o intersecție invită călătorul spre Schitul Strunga.

Biserica mare a schitului de maici de la Strunga

Biserica mare a schitului de maici de la Strunga

De această dată, se merge pe un drum comunal din pietriș, potrivit pentru o bicicletă solidă. Conform indicatorului, schitul de maici de la Strunga este situat la 2 km, deși mi s-a părut ceva mai lung. Am aflat că în pădurea din apropiere trăiesc șacali. Însă odată ajuns la troița de unde se coboară de pe DC48 pe aleea mănăstirii, am avut sentimentul că a meritat să vin până acolo.

Nu doar coborârea în sine pe un traseu șerpuit, cât mai ales priveliștea asupra lacului Oltina. La mănăstire am petrecut vreo 20 de minute fără să întâlnesc pe nimeni. Mai târziu am citit că schitul Strunga are doar 6 maici în vârstă și probabil nu sunt obișnuite cu vizita neanunțată a unui călător insolit, pe bicicletă. Alertat de norii negri care veniseră deasupra mănăstirii, am făcut cale-întoarsă pe aceeași rută, fără să ajung la Oltina, cu gândul să fug de ploaie și să prind masa de seară la Dervent.

Pedalând 20 km fără oprire, o vreme am crezut că am reușit să fentez norii, însă ploaia m-a ajuns din urmă în dreptul localității Lipnița, chiar când începeam să urc dealul pe care la dus îl coborâsem în mare viteză. M-a plouat mărunt, pe o distanță de vreo 5 km, apoi în următorii 10 km a ieșit soarele. Am trăit un fenomen despre care doar auzisem de la alți cicloturiști: s-au uscat hainele pe mine.

Potecă pietruită în zona viticolă Ostrov

Potecă pietruită în zona viticolă Ostrov

După o astfel de zi plăcută tocmai pentru că a fost grea, am simțit o mare recunoștință pentru cina caldă primită în acea seară la Dervent. A doua noapte la mănăstire nu a fost la fel de liniștită, în principal din cauza unor oaspeți veniți cu autocarul. Mai mult, a plouat până spre dimineață, astfel încât am așteptat cu plăcere ora relativ târzie a dejunului pentru ca șoseaua să se usuce și să crească temperatura. Mi-am luat rămas bun de la părintele Adam care mi-a oferit găzduire la mănăstire și am pornit la drum fără grabă aproape de amiază.

Am rememorat cu plăcere formele podișului Dobrogei de sud și mi-am propus să-mi fac un obicei din a veni aici. M-am îmbarcat pe același bac ruginit și am trecut înapoi în județul Călărași. Ca să variez și nu în ultimul rând să mai scurtez fie și cu câțiva kilometri călătoria de întors, n-am mai mers pe DN31 prin Ciocănești și Grădiștea, ci am continuat pe DN3 prin Vlad Țepeș și Plevna, până la Zimbru. O tură de poveste!

Manastirea DerventPrima tură cicloturistică pe anul 2015 a avut ca punct central Mănăstirea Dervent, unde am petrecut două nopți. O cunoșteam fugitiv dintr-o vizită anterioară, în 2009, însă abia mai recent am citit pe un forum că oferă și cazare temporară călătorilor. Am accesat site-ul oficial www.dervent.ro și am găsit imediat un număr de telefon special pentru cazare. Mi-a răspuns un preot amabil, care m-a asigurat că mă primește la mănăstire după ce i-am spus că vin cu bicicleta dinspre Ostrov și vreau să parcurg un traseu prin zonă. Întrebându-l pragmatic despre cât costă cazarea și cele două mese pe zi pe care le oferă mănăstirea, părintele Adam mi-a spus că la Dervent nu există tarif și că oaspeții lasă doar opțional o mică sumă de bani la plecare. Chiar și bicicleta este cazată peste noapte într-un loc păzit.

Mănăstirea Dervent, oază de linişte în sud-vestul Dobrogei

Dervent este o oază de linişte în sud-vestul Dobrogei

O frumoasă întâmplare (sau poate că așa au fost lucrurile rânduite) a făcut să-l întâlnesc pe părintele Adam încă de la îmbarcarea pe bacul care ne-a trecut Dunărea de la Chiciu (jud. Călărași) pe malul constănțean, spre Ostrov. Un om cultivat și cunoscător al istoriei antice a Dobrogei, părintele care se ocupă de găzduirea călătorilor la Dervent mi-a povestit că este obișnuit de ani buni să primească cicloturiști la mănăstire. Dar că în larga lor majoritate nu sunt români, ci străini în special din Germania, Austria, Franța și Marea Britanie care fac Turul Dunării pe bicicletă. Sezonul lor începe din luna iunie, iar ultimii „rătăciți” ajung prin octombrie, înainte să se strice vremea. Deși am mai citit povești ale unor cicloturiști români cazați la Dervent, sunt foarte surprins de faptul că mai mult străinii descoperă pe două roți peisajele din această parte a României și se bucură de ospitalitatea monahală.

Așa îți apare Mănăstirea Dervent venind dinspre Ostrov

Așa îți apare Mănăstirea Dervent venind dinspre Ostrov

De la debarcarea în județul Constanța ai de străbătut un drum (DN3) de circa 19 km până la Dervent, pe un asfalt suficient de bun încât să fie practicabil cu orice tip de bicicletă, iar decorul natural este absolut minunat. Mănăstirea se află pe partea stângă, în sensul de mers dinspre Ostrov către litoral, și este un obiectiv imposibil de ratat, la jumătatea unui deal care domină două întinderi de apă de-o parte și de alta a drumului.

Chiar dacă nu ai în plan să înnoptezi la mănăstire, merită să oprești pentru a împrospăta rezervele de apă de la izvorul din incintă sau de la cel aflat la 300 metri și despre care se spune că ar avea proprietăți vindecătoare. În weekend-urile de vară se formează coadă la Izvorul Tămăduirii, motiv pentru care personal prefer vizitele în extra-sezon.

Mănăstirea care poartă hramul Sf. Paraschiva este situată în mijlocul acestui complex monahal, iar spațiile de cazare pentru turiști, pe două etaje, la fel și sala de mese de la parter, sunt în imediata apropiere a lăcașului de Reguli cazare Manastirea Derventcult de la Dervent. Ceea ce înseamnă că trebuie respectate unele reguli de conduită mănăstirești, pentru că nu este un hotel. Ca orice așezare călugărească, își rezervă dreptul de a-și selecta oaspeții pe criterii de moralitate creștină, aviz cuplurilor necăsătorite și celor mult prea petrecăreți.

Regulamentul de cazare este afișat pe partea interioară a ușii din fiecare dintre camere. În mare parte sunt reguli de bun simț care ar trebui respectate de toată lumea chiar și acasă. Cu toate că este menționată explicit obligația de a fi prezent de slujbe, în realitate este mai degrabă o recomandare, nu o constrângere.

Programul de masă este însă unul strict: micul dejun la ora 10:30 după slujba de dimineață, iar cina de la ora 18:00, înaintea slujbei de seară. Nimeni nu mănâncă până când părintele stareț nu dă binecuvântarea și începe o scurtă predică. Mâncarea este de post, dar în unele zile este servit pește sau smântână, brânză și lapte. Coliva este cea mai delicioasă pe care am mâncat-o vreodată.

Cămăruțele sunt asemenea unor chilii utilate spartan, cu minimum de mobilier: până la 4 paturi, o măsuță, un scaun, calorifer și o priză. Icoane pe pereți și un covor rustic pe podeaua din lemn. Totul

Confortul este bazat pe strictul necesar

Confort bazat pe strictul necesar

este simplu, dar funcțional și curat. Baia și grupul sanitar, separate pentru bărbați și femei, sunt la comun pe etaj. Nici vorbă de televizor sau telefon. Ar fi fost deplasat să întreb de wireless, așa încât presupun din oficiu că nu se numără printre dotări. În definitiv, la o mănăstire vii să cauți odihna și liniștea, nu agitația vieții cotidiene. Cert este că nu mi-a lipsit nimic în cele două zile (de marți seară până joi dimineață) petrecute aici.

A fost un privilegiu ca în ziua în care am ajuns la Dervent să fiu singurul care asistă la o slujbă de seară minunat oficiată de patru preoți. Părintele Adam mi-a permis amabil să rămân două nopți la mănăstire, în loc de una cât se obișnuiește, pentru ca în ziua de miercuri să pot parcuge încă un traseu cu bicicleta, până la Schitul Strunga. Per total a fost o experiență cu totul deosebită, o rupere din rutina zilnică, după care tânjeam de multă vreme.

Jean de Paleologue - Deesse DS

Cea mai interesantă experiență a primelor luni ale anului 2015 am trăit-o la Casa Paleologu, acolo unde am urmat un curs de retorică și altul de diplomație. Participarea la aceste cursuri susținute de profesorul Theodor Paleologu a fost un adevărat eveniment în viața mea, unul repetat săptămânal timp de trei luni. Nu numai că am învățat foarte multe de la un om pe care îl admir, dar mi-a indicat cu precizie și limitele mele, profesionale și umane, și mai ales am înțeles cât loc mai e de îmbunătățit pe toate planurile până să devină justificată părerea adesea prea bună pe care o am despre mine.

Cu doi ani înainte să am onoarea de a-l cunoaște personal prin intermediul cursurilor, l-am inclus pe prof. Theodor Paleologu într-un articol pe blog intitulat Top 10 – Politicieni români pe bicicletă în care salutam faptul că un intelectual cu educație aristocrată, care în plus este și om de stat, găsește natural să se deplaseze cu bicicleta atunci când vremea o permite, și nu doar în campanie electorală. Nu știam pe atunci, și abia de curând am descoperit că dl. Paleologu are o tradiție în familie în ceea ce privește pasiunea pentru bicicletă. Pentru conceptul de bicicletă, nu doar în sine pentru obiectul strict utilitar.

Afiș publicitar semnat "PAL"

Afiș publicitar semnat „PAL”

Spiței boierești a Paleologilor i-a aparținut și artistul Jean de Paleologu, născut la București în 1855, despre care nu am găsit pe Internet nici măcar o referință în limba română. Pictorul și ilustratorul care a trăit o bună parte din viață în Țările Române inclusiv stagiul militar în perioada Războiului de Independență, dar care și-a câștigat faima ca artist grafic în Franța, Anglia și Statele Unite, este autorul unor renumite creații având ca temă bicicleta. El a semnat nenumărate portrete și ilustrații în presa epocii sub numele franțuzit „Paléologue” sau mai târziu sub acronimul PAL. Wikipedia citează printre clienții săi nume de publicații periodice ca New York Herald Tribune sau Vanity Fair.

Însă biografiile rețin ca important anul 1893, când Jean de Paleologu s-a stabilit definitiv la Paris și a început să deseneze ilustrații pentru edituri și afișe publicitare. Era așa-numita „La Belle Époque” din istoria fenomenului advertising, respectiv vremea în care posterul publicitar era văzut mai degrabă ca manifestare artistică și abia apoi ca instrument de promovare a unui produs comercial. Istoricii care au studiat curentul de la cumpăna secolelor XIX și XX l-au numit „arta efemeră a străzii”. A-i reduce opera la afișe publicitare cu tematică velo ar fi o nedreptate, pentru că Jean de Paleologu a avut o creație diversă și întinsă pe mai multe decenii, dar acestea mă interesează în mod particular. Și în plus este o nișă în care artistul român a avut un impact de durată. Reproduceri ale afișelor purtând semnătura PAL se vând și în zilele noastre ca obiecte de decor în case șic din Europa și America, în timp ce originalele aparțin muzeelor.

Cu totul remarcabil la Jean de Paleologu sunt personajele feminine omniprezente în afișele publicitare semnate „PAL” în perioada 1895-1900. Criticii de artă îl creditează cu unele dintre cele mai senzuale postere expuse pe străzile Parisului, punând pe seama formației sale academice bogăția de simboluri din creațiile sale. Frumoasele cicliste desenate de el par să fie vestale din antichitatea greco-romană, în ținute vaporoase pe care le poartă neglijent peste forme demne de statui clasice. Afișul „Déesse” (fr. „Zeița”) pe care îl vedeți la începutul acestui articol este invariabil inclus în orice top all-time al celor mai emblematice reclame stradale art nouveau. În perioada sa pariziană a avut o predilecție pentru reclamele la mărci de biciclete și competiții de ciclism, dar desenat și afișe de circ și spectacole. După 1900 s-a stabilit peste Ocean, unde și-a pus talentul în slujba a două industrii care au făcut celebră America: industria auto și cea de divertisment. A încetat din viață în 1942, la Miami, la 87 de ani.

Jean de Paleologu este încă un român venerat în țările sale de adopție și complet uitat în România…

Turul Dunarii 2014Luni dimineață am fost la Călărași pentru a-i întâlni personal pe participanții la Turul Dunării 2014, o acțiune cicloturistică la a cărei ediție precedentă am avut privilegiul să iau parte vara trecută. Startul a fost ceva mai low-profile față de 2013, când a fost precedat de o conferință de presă la care au luat parte oficialitățile județului și municipiului, dar anul acesta am fost plăcut surprins să văd un pluton de cicloturiști mai bine echipat pentru o tură de lungă distanță. Perspectiva de a nu avea mai mașină de asistență și de a fi cu adevărat self-supported timp de mai bine de o săptămândă de pedalat prin relieful nu întotdeauna facil al Dobrogei a triat participanții, la start aliniindu-se poate cei mai buni.

Mircea Crisbășanu, fondatorul Cycling Romania și sufletul acestui proiect

Mircea Crisbășanu, fondatorul Cycling Romania și sufletul proiectului cicloturistic Turul Dunării

Am fost bucuros să-i recunosc în Parcul Central din Călărași, pe malul brațului Borcea al Dunării, pe doi dintre participanții de anul trecut, Daniel Hegheș și Alina Marin, alături de mai vechiul prieten Mircea Crisbășanu, organizatorul acestui eveniment la care mi-aș fi dorit să contribui mai mult. Dacă nu m-aș fi înhămat la două job-uri de la începutul verii, cel mai probabil aș fi fost în caravana Turului Dunării 2014, pe două sau pe patru roți. De data aceasta doar am strâns mâna fiecăruia dintre participanți și le-am dat întâlnire în punctul final de camping, cândva la mijlocul săptămânii viitoare, în localitatea Partizani din Delta Dunării. Le-am mărturisit cât de mult îi invidiez pentru faptul că în 10 zile vor descoperi județele Constanța și Tulcea mai intim decât am reușit eu prin traseele pe care le-am făcut în special cu mașina în ultimii patru ani. Ținutul de la Dunăre și mare rămâne colțul meu de țară preferat și mă încearcă un vag sentiment de gelozie că Dobrogea le va dezvălui din secretele sale acestor temerari pe biciclete, iar eu nu sunt printre ei.


Turul Dunarii 2014 (1)

Padure Chiselet

Duminica trecută am făcut prima ieșire de lungă distanță din sezonul cicloturistic 2014. După trei săptămâni de lucru intens pe plantația multinaționalei, simțeam nevoia de relaxare activă. Pentru că ideea mea de odihnă nu înseamnă să zac un weekend ca să șterg din minte stresul unui job de robot. Cel mai bine mă odihnesc psihic epuizându-mă fizic. Dar nu la sala de forță unde să trag de fiare între alți doritori de mușchi umflați, ci aveam nevoie de aer liber și de spații deschise. Iar dintre toate sporturile în aer liber, de departe prefer mersul cu bicicleta, mai ales când vremea te invită afară.

Prin urmare, mi-am urcat bicicleta în portbagajul mașinii și am plecat spre satul Zimbru din județul Călărași, de unde îmi lansez din 2010 toate turele pe aceste meleaguri de origine ale laturii materne a familiei. Am vrut să revăd și să escaladez după doi ani movila neolitică de la Chiselet, iar de acolo să pedalez mai departe vreo câțiva kilometri pe potecile din pădure și să ajung pe malul Dunării.

Spre surprinderea mea (deși fusesem avertizat înainte de plecare), apele Dunării m-au întâmpinat încă de la intrarea în pădure, pe care am găsit-o inundată. Din fericire, apa era de partea corectă a digului de pământ care la alte inundații a fost trecut cu brio de revărsarea Dunării, ajungând până la șosea.

Padure inundata Chiselet jud Calarasi (4)M-a bucurat să văd un peisaj superb în care pădurea neaoșă de foioase (stejari, plopi, salcâni, ulmi) cu rădăcinile dezgolite de eroziunea apei arăta ca o pădure veritabilă de mangrove din colțurile exotice ale lumii. O apă relativ curată și transparentă care aduce o răcoare simțitoare în zăpușeala de la marginea terenurilor agricole ce înconjoară Chiseletul.

Priveliștea pădurii inundate și reflexia în apă a razelor soarelui de după-amiază din extremitatea sudică a țării (teoretic având o climă mediteraneeană), raze filtrate până la un nivel blând de coronamentul bogat al copacilor, a compensat în bună măsură dezamăgirea de a nu ajunge la Dunăre. Cel puțin nu de data aceasta, pentru că am de gând să vizitez mai des acest loc și să-i descopăr topografia.

Consider că aici am realizat unele dintre cele mai frumoase fotografii de când iau cu mine aparatul de buzunar în turele de cicloturism. Cel mai adesea, public pe blog pozele pe care le fac în drumețiile mele cu bicicleta ca să ilustreze textul poveștii. Însă de data aceasta, imaginile sunt un scop în sine al acestei postări, iar textul este doar un accesoriu menit să umple spațiul dintre ele.

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 167 other followers