Latest Entries »

Rockrider MTB AdamclisiTura dobrogeană din aprilie m-a făcut să-mi doresc să revin cu bicicleta prin aceste locuri. Chiar dacă mai târziu decât îmi promisesem, am dedicat primele două zile ale lunii august unui traseu de șosea prin județul Constanța. Ca și în alte dăți, punctul de start a fost orașul Murfatlar, unde am trecut de la patru roți la numai două. Am parcurs această aventură de weekend în șaua unui B’twin RockRider model 2011, un mountain-bike arătos și bine dotat din fabricație cu accesorii, dar care pătimește la capitolul greutate. Frânele pe disc din oțel nu au mai nimic în comun cu cicloturismul.

Traseul dintre Murfaltar și manastirea Strunga, via Băneasa

Traseul Murfaltar – mănăstirea Strunga, via Băneasa

Practic, am combinat tura Murfatlar-Adamclisi de acum 5 ani cu tura Zimbru-Dervent-Strunga din această primăvară. Doar secțiunea de circa 30 km dintre Adamclisi și Băneasa a fost parcursă pentru prima oară de mine pe bicicletă cu această ocazie.

Pe harta bikemap.net sunt 83 km la care s-au mai adăugat încă vreo 10 km datorați unor ocoluri pe care le-am făcut voluntar către alte mănăstiri și obiective întâlnite în cale.

Am fost norocos că a plouat cu o noapte înainte să ajung în Dobrogea, iar norii nu se răspândiseră încă, astfel că doar în scurte reprize am avut parte de soare arzător și caniculă. Toate turele mele începute din Murfatlar au trecut fie pe deasupra, fie pe sub podul care face legătura între malurile canalului Dunăre – Marea Neagră, așa încât trecerea podului încă o dată a fost momentul resetării. Terminarea tronsonului de autostradă de la Cernavodă la Agigea a degrevat această șosea (DN3) de cea mai mare parte a traficului turiștilor către și dinspre mare. Mai puține mașini pe drum înseamnă mai puțin stres, mai puține gaze de eșapament și mai multe șanse de a fi atent la peisaje interesante.

caine lovit de masinaÎnsă primul eveniment de semnalat a fost să aud lătrat de câine pe marginea câmpului, cu câțiva kilometri înainte de Ciocârlia. Abia când am oprit am văzut un dulău întins în iarbă, foarte probabil lovit de o mașină cu puțin timp în urmă. Nu era rănit foarte grav, însă nu mai putea să se ridice și scâncea după ajutor. Fiind blând, i-am dat să bea apă din palmă și am împărțit cu el gogoșile și o bucată dintr-un sandviș. Părea să aparțină unei mici ferme cu solarii pe care am văzut-o după ce am plecat mai departe. Am fost optimist a doua zi când m-am întors pe același drum și nu l-am mai zărit în locul unde rămăsese iarba culcată.

troita sculptata in lemn Pietreni Palaz GrupCu satisfacție am oprit la monumentul funerar al unui tânăr care a murit într-un accident rutier cu ani în urmă, și apoi la izvorul de la Palaz Grup, situat înainte de localitatea Pietreni. Sunt la fel cum le știam de acum 5 ani, fără a fi vandalizate.

Masă rustică din lemn masiv

Masă rustică din lemn masiv

Importanța practică a izvorului cu apă potabilă o cunoșteam bine căci am mai oprit și în alte dăți pentru hidratare și odihnă, însă pentru prima oară am intrat în foișorul care găzduiește în mijloc o troiță foarte frumos sculptată în lemn, dar și o masă rustică din buturugi.

Îmi place atunci când văd că edificiile cu caracter religios au și un scop util, pe lângă cel de a răspunde unei nevoi spirituale. Toți cei care se declară credincioși ar trebui să înțeleagă pilda smochinului neroditor. Personal, consider că orice popas rutier curat și liniștit este o mană cerească.

Trecând prin Adamclisi, unde drumul este în pantă de la intrare în localitate până la cetatea romano-bizantină Tropaeum Traiani aflată la margine, chiar când inerția lungii coborâri începe să dispară, se zărește în partea stângă Mănăstirea Sfântul Apostol Filip, un lăcaș de cult ridicat în 2007 și care încă se află în stadiul de finisare. Pictura murală exterioară este deosebit de frumoasă, iar curtea interioară este delimitată de două rânduri de coloane legate prin bolți. Chiar dacă sunt făcute din beton armat, iar piatra este doar un înveliș decorativ și nu pare să aibă rol structural, arată bine și se integrează în contextul antic al locului. Îmi doresc să revin aici, pentru că am luat numărul de telefon al părintelui stareț Dorotei, în vederea găzduirii pentru o noapte la mănăstirea Adamclisi, cu prilejul unei alte ture.

Următorul popas a fost la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei, probabil cea mai mare și mai renumită din regiune, împreună cu Dervent, situată lângă localitatea Ion Corvin. De la șoseaua principală spre Ostrov se croiește un drum de 4 km până la mănăstire, cu două urcușuri și coborâșuri, dar impecabil asfaltat. Odată intrat pe acest drum, un alt indicator arată către Cișmeaua Mihai Eminescu, de data aceasta pe o potecă de pietriș prin pădure. Fiind deja târziu, am lăsat vizitarea cișmelei pentru o tură viitoare, în schimb am intrat în faimoasa peșteră și am umplut rezerva de apă de la izvorul mănăstirii.

Am rezistat tentației de a cere găzduire la Mănăstirea Peștera Sf. Andrei și am continuat conform planului către mănăstirea Strunga, oprindu-mă o singură dată în pădurea din apropiere de Băneasa.

Troița marchează drumul de acces spre Strunga

Troița marchează drumul de acces spre Strunga

Atunci când ți-au mai rămas cel mult două ore de lumină naturală și vreo 30 km de parcurs nu îți mai vine să oprești pentru poze, iar pedalarea devine o luptă contra-cronometru cu tine însuți.

În mod normal, pot parcurge distanța fără nicio problemă în cele două ore, cu toate porțiunile în urcare de pe traseu, însă orice problemă minoră, precum o pană de cauciuc poate să dea peste cap programul. Iar mersul pe bicicletă între localități după lăsarea întunericului este chiar periculos, fie și cu sistem de iluminare instalat pe bicicletă.

Odată intrat în Băneasa m-am mai relaxat, dar am stat pentru odihnă de câteva minute abia în vârful lungii și abruptei cățărări care începe de la indicatorul de Oltina, prin satul Răzoare. Am știut că voi încheia ziua confortabil pe lumină în momentul în care am intrat pe drumul prăfos, însă relativ neted, în lungime de 2 km, care duce la Mănăstirea Strunga. cirese salbatice amareBonusul reușitei au fost doi cireși sălbatici ale căror fructe mici și amărui abia în august erau gata de a fi culese. Atât la dus cât mai ales la întors am căutat fructele de sezon, în special prune și corcodușe, care cresc în pomii de pe marginea drumului, fie la liziera unei păduri, fie în fața caselor din localități. Deși este multă sărăcie în satele Dobrogei, niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu gonit sau admonestat de către proprietar, așa cum a fost cazul acum doi ani la o tură în jurul Bucureștiului. La un efort de lungă durată, cum este o tură cicloturistică, este de preferat să ai mâncare solidă consistentă, fără să te bazezi pe fructe, altfel riști un deranj la stomac.

Mănăstirea Strunga, văzută din arhondaric

Mănăstirea Strunga, văzută din arhondaric

Odată ajuns la Mănăstirea Strunga, am fost foarte surprins de câtă lume roia în jurul bisericii, sălii de mese și locului de cazare, în comparație cu vizita din luna aprilie, când totul părea pustiu.

Ce-i drept, atunci era o după-amiază de miercuri într-o primăvară capricioasă, iar acum o sâmbătă seară de august. Chiar dacă spațiul de primire a oaspeților (arhondaric) este cât o pensiune cu etaj, nu există un birou de recepție. Întrebând în stânga și în dreapta, am ajuns să vorbesc direct cu maica Filareta, stareța mănăstirii, o persoană a cărei blândețe și grijă maternă te face să te simți în apropierea bunătății divine. Mi-a povestit că în timpul zilei m-a văzut cu bicicleta pe șosea în timp ce venea de la Constanța și se gândise dacă nu cumva sunt persoana cu care a vorbit la telefon cu o seară înainte. Apoi am fost poftit în sala de mese (trapeză), unde m-am servit cu trei mari porții dintr-o minunată ciorbă de legume, și mi-a fost prezentată maica Gabriela care se ocupă de cazare.

camera cazare Manastirea StrungaAm lăsat bicicleta în custodia unui tânăr din satul apropiat Strunga (Câșla, pe vechiul nume turcesc) care lucrează la mănăstire și am fost condus la o cameră de la etajul arhondaricului. Fiind mulți oaspeți din mai toate colțurile țării, am împărțit camera cu o altă persoană. Un spectacol neașteptat după apusul soarelui a fost să asist la hrănirea unui pui de barză de către ambii părinți, balconul acestei anexe pentru cazare fiind la același nivel cu cuibul berzelor, amplasat în vârful unui stâlp electric.

Înainte de a merge la culcare, am vizitat interiorul mănăstirii cu picturi impresionante și am ascultat o predică ad-hoc ținută de un preot pe prispa de la intrare în biserică, pentru un grup de tineri foarte evlavioși din București, care a doua zi voiau să prindă slujba la Manastirea Sf. Maria din Techirghiol.

Cuib de berze cu pui, vizavi de arhondaric

Cuib de berze cu pui, vizavi de arhondaric

Camerele sunt micuțe, dar curate, au câte trei paturi și grup sanitar propriu, în schimb dușul este comun pe etaj. Întors de la predică deja în puterea nopții, am adormit târziu din cauza sforăitului colegului de cameră, altfel un domn politicos, și a altor oaspeți nu la fel de civilizați.

Cazarea la mănăstire este o alternativă low-cost sau chiar no-cost pentru cazarea la pensiune sau hotel, însă nu toți „pelerinii” sunt mânați de grija creștinească pentru binele aproapelui lor.

Perioada optimă de a sta în gazdă la o mănăstire din Dobrogea este în extrasezon, primăvara sau toamna, când poți avea norocul și liniștea de a fi singurul oaspete cazat în arhondaric. Așa s-a întâmplat în prima noapte petrecută la Dervent în tura din aprilie, când în 10 ore dormite în chilioara răcoroasă mi s-a părut că m-am odihnit pentru un an.

Priveliștea asupra mănăstirii și lacului Oltina

Priveliște asupra mănăstirii Strunga și lacului Oltina

Duminică dimineața mi-am luat la revedere în biserică de la maica stareță Filareta în timp ce se pregătea pentru slujbă. Mi-a refuzat încă o dată banii pe care voiam să-i las pentru cazare și masă, dar la plecare i-am depus în cutia milei.

L-am răsplătit cu o mică atenție și pe cel care mi-a adus bicicleta exact așa cum i-am dat-o în primire și am pornit la drum pe la ora 9. Prima masă urma să fie servită abia după slujbă, la ora 13, așa încât am plecat doar cu rezervele de apă.

Dobrogea este deosebit de ofertantă cu călătorii la capitolul surse publice de apă potabilă. Cred că este unul dintre aspectele pozitive ale stăpânirii turcești din de sute de ani a ținutului dintre Dunăre și mare. O impunătoare cișmea tradițională din blocuri de calcar alb dobrogean, folosită în continuare de localnici și de șoferi deopotrivă, se găsește în localitatea Ion Corvin (fostă Kuzgun), chiar pe marginea DN3. La fel și cișmeaua din popasul rutier dintre localitățile Deleni și Pietreni, pe drumul către Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului (Deleni).

Cișmeaua turcească din Ion Corvin

Cișmeaua turcească din Ion Corvin

Cu toate că documentasem temeinic în prealabil această tură cu ajutorul Atlasului Rutier al României, pe traseu am fost uimit de numărul de mănăstiri care nu erau trecute pe hartă.

Una dintre acestea a fost Mănăstirea Sf. Serafim de Sarov, în apropiere de Ion Corvin. Am fost curios să vizitez acest lăcaș închinat unui călugăr rus și am escaladat urcușul pe pietriș către mănăstire. Însă după 1 km de urcat încet pe foaia mică a angrenajului am fost ispitit de un pom ale cărui fructe mici și roșii – coarne – îmi aduceau aminte de anii copilăriei. Am petrecut vreo oră pentru a le culege pentru acasă pe căldura neiertătoare a amiezii și am hotărât să mă răcoresc coborând înapoi la șosea, fără a mai vizita mănăstirea. Pe data viitoare!

Mănăstirea Sf. Serafim de Sarov

Măn. Sf. Serafim de Sarov

Sunt atât de multe locuri de văzut în partea rurală a jud. Constanța încât nu ți-ar ajunge un an să le descoperi pe cele mai frumoase, darămite un weekend pe fugă. Între Urluia și Adamclisi am cupărat miere de salcâm de la unul dintre producătorii care vând produse apicole pe marginea drumului, apoi am vizitat muzeul de istorie din Adamclisi, unde am fotografiat metopele originale ale monumentului lui Traian. M-am întors în Murfatlar rupt de oboseală și din nou sub amenințarea lăsării întunericului, dar cu satisfacția unei ture memorabile.

Alte articole pe aceeași temă :
Tură prin jud. Constanţa: Murfatlar-Adamclisi

Mănăstirea Dervent: o locație bike-friendly

Jim Taylor PhDSă mergi la psiholog din postura de sportiv de performanță nu înseamnă că ești cu creierii praf sau că ești terminat moral, ci înseamnă că încerci să te dezvolți acolo unde ai cea mai largă marjă de evoluție. Antrenamentul fizic îți dezvoltă mușchii și oasele, dar nu poate depăși cu mult înzestrarea naturală a sportivului, bagajul său genetic și limitele omenești. Creierul în schimb are cel mai mare potențial să te transforme dintr-un simplu pion într-un campion. Numai că mintea sportivului trebuie la rândul ei antrenată și acordată cu finețe ca un instrument muzical, iar gama de setări este practic nelimitată.

Un tip care se preocupă în zilele noastre de creșterea performanțelor sportive pe cale mentală este Jim Taylor, profesor și doctor în psihologie la Universitatea din California. Bazat pe știință și fără să vină cu spiritism și alte bălării care fascinează românii, americanul a îmbogățit literatura de specialitate în materie de psihologie sportivă cu un capitol consistent, intitulat Psihologia Ciclismului și a dezvoltat un concept – Prime Cycling – bazat motivație, încredere, intensitate, concentrare, emoție și durere.

Personal îmi place felul în care dr. Jim Taylor te învață să dai o conotație pozitivă durerii fizice. Proful exemplifică toate acest concepte într-o prezentare cu mult umor. Ar fi inutil să rezum în scris ideile formulate de el în această prezentare de peste jumătate de oră, dar trebuie să menționez faza în care povestește că o sportivă aflată la un antrenament intens de șosea l-a întrebat ce să facă atunci când durerea devine insuportabilă, iar dr. Taylor i-a recomandat să zâmbească. Deși a primit cu o oarecare neîncredere sfatul psihologului, sportiva l-a pus în aplicare și a fost plăcut surprinsă să constate că a funcționat aidoma unei pastile magice. Filmul ține 44 minute, dar la final nu vei simți că le-ai irosit:

Alte articole pe aceeași temă :
Biblioteca biciclistului: Cycling Anatomy

Video: Lady on Bicycle Grabs Too Much Attention

Biciclisti in trafic Bucuresti Dacă în urmă cu cel mult un deceniu erai perceput ca excentric sau sărac lipit dacă mergeai la birou în șaua bicicletei, în ultimul timp fenomenul ciclismului urban prinde vizibil teren. Orașul nu este nici pe departe pregătit pentru un mare aflux de biciclete pe străzi, așa încât siguranța bicicliștilor pică în sarcina fiecăruia dintre noi.

• Fii conștient că ești cel mai expus. Statistica arată că mersul pe bicicletă în oraș te predispune să fii accidentat de până la zece ori mai mult decât ca pieton, șofer sau pasager în transportul în comun. Ca biciclist, legea îți dă aproape aceleași drepturi ca unui șofer, dar în fapt nu ești protejat de un “cocon” de metal, astfel încât este bine să fii mereu pregătit să lași de la tine atunci când nu ți se acordă prioritatea la care ai fi îndreptățit. Purtarea unei căști de protecție îți crește șansele de supraviețuire în trafic.

• Semnalizează cu mâna. Bicicleta nu are lumini de semnalizare, însă poți avertiza eficient cu privire la schimbarea direcției de mers prin întinderea mâinii, în special când virezi la stânga sau intri într-un giratoriu. Desigur, semnalizezi doar după ce te-ai asigurat temeinic că poți vira în siguranță. Nu-ți fie jenă de acest gest, pe vremuri chiar și șoferii semnalizau cu mâna. Pista biciclete IOR

• Folosește pe cât posibil pistele de biciclete. Chiar dacă unele sunt amplasate aiurea și pot fi aglomerate de pietoni, codul rutieră te obligă să rulezi pe pistă acolo unde există. Multe dintre ele sunt totuși utile și te feresc de riscul de a rula în imediata apropiere a mașinilor. Din cauza efortului depus cu pedalarea, un biciclist inhalează semnificativ mai multe noxe în trafic decât un pieton sau un șofer.

• Atenție la portiere! Sunetul metalic al unei portiere auto care ți se deschide în față seamănă cu tragerea piedicii unei arme de foc. Optim este să treci la circa 1 metru de o un automobil parcat pe maginea drumului. Soluția de avarie este să strigi la cel care deschide neglijent ușa, iar de obicei funcționează orice sunet (ex: “Hei!”). Preventiv, pe poți uita în oglinzile retrovizoare ale mașinilor pe lângă care treci și de multe ori poți anticipa când cineva iese fără să se asigure. Poți privi și prin luneta mașinii, pentru a preîntâmpina surprize din partea pasagerilor de pe bancheta spate.

• Ocolește cu grijă obstacolele. Capitala are multe obstacole pe marginea drumului, de la canale deschise până la tomberoane sau gunoaie aruncate lângă bordură. Observă-le din timp și pregătește manevra de ocolire a lor luând în seamnă traficul din spate, fără a face o eschivă bruscă.

• Poartă ochelari de protecție, cu lentile albe sau galbene. Pe străzile orașului este praf care îți poate intra în ochi, astfel că vei ajunge să mergi pe bicicletă cu ochii strânși. Se întâmplă să vezi cu colțul ochiului o mașină care îți iese în față de pe o stradă lăturalnică, de aceea este indicat să poți rula permanent cu ochii larg deschiși. Purtând ochelari “aero” care urmează conturul feței, protejezi ochii și poți folosi vederea periferică.

• Nu rula în trafic ascultând muzică în căști. Auzul este un simț esențial pentru siguranța unui biciclist, de aceea nu este bine să te izolezi în lumea ta în timp ce rulezi pe marginea unui drum circulat. De obicei, șoferii de vehicule mari te claxonează pentru siguranța ta. Rămâi conectat la zgomotele junglei urbane, în special la răgetul “fiarelor” motorizate. Delyan

• Fii politicos în trafic. Uneori când te găsești blocat între mașinile oprite la semafor, câte un șofer sau motociclist îți face loc să treci. Ridică elegant palma întinsă vertical pentru a-i mulțumi. Procedează la fel și ca să-ți ceri scuze atunci când greșești. Traficul n-ar mai fi atât de agresiv dacă toți am face gesturi de curtoazie.

• Străzile orașului nu sunt pentru competiții sau antrenament sportiv. Chiar dacă nu s-a auzit în România de vreun biciclist prins de radar cu viteză excesivă, nu pedala mai repede decât poate să zboare îngerul tău păzitor. Îți poți consuma adrenalina și caloriile pe velodromul Dinamo, în ture cicloturistice sau în competiții destinate amatorilor, care se țin în fiecare weekend din primăvară până în toamnă.

• “Citește” contextul de trafic. Odată cu experiența deprinzi și abilitatea de a prevedea un pericol potențial; dezvolți un simț al anticipației care te poate salva în multe momente. Cum ar fi atunci când o mașină frânează înainte de o intersecție, este foarte posibil să vireze la dreapta în fața ta chiar dacă nu a semnalizat. Fiind pățit, fiecare biciclist urban se pune în alertă când întâlnește elemente cu potențial ridicat de risc, conform istoricului său personal de incidente în trafic. În cazul meu sunt mașinile în care se ascultă muzică la maxim și șoferii începători.

Alte articole pe aceeași temă :
Parchează pe pista mă-tii, nu pe cea de biciclete!

„Ia-ţi bă maşină!”

Manastirea TariceniDe câțiva ani practic inclusiv cicloturism ecumenic, în sensul că fotografiez bisericile și mănăstirile pe lângă care trec în turele mele prin țară. Însă abia de circa două luni am descoperit și funcția practică a mănăstirilor, și anume faptul că multe dintre ele oferă călătorilor cazare și masă. Desigur, lăcașele de cult nu sunt hoteluri sau pensiuni, ceea ce înseamnă că își rezervă dreptul să-i selecteze pe cei care le trec pragul, preferând să ofere găzduire pelerinilor. Turele mele cu bicicleta sunt orice altceva decât pelerinaj religios, dar am fost acceptat fără probleme la Mănăstirea Dervent pentru două nopți în luna aprilie, la fel și în acest weekend, la Mănăstirea Tăriceni din comuna Frăsinet, județul Călărași.

Vizitez de câteva ori pe an Mănăstirea Tăriceni încă din 2010, de pe vremea când era schit de maici, dar acum a fost pentru prima oară când am cerut și cu mare disponibilitate am primit găzduire aici. Pentru mine și pentru cicloturistul american Mark Boyd, aflat într-un tur al Europei centrale și de est.

cazare Manastire (1)Cu bunăvoința starețului, părintele Porfirie, am fost cazați într-o cameră destinată pelerinilor, chiar în anexa unde locuiesc și cei patru monahi ai cazare Manastire (2)mănăstirii din Tăriceni.

O cameră curată, cu trei paturi individuale, cu podea din parchet laminat, cu sobă pe lemne și cu prize electrice pentru tot ce ai de pus la încărcat. Dar mai ales cu priveliște pe două laturi asupra Iezerului Mostiștea, principala atracție naturală a zonei. Nu există niciun aparat radio sau TV pe întreg domeniul mănăstirii, în schimb există rețea wireless de internet. Baia comună, complet utilată, este situată în imediata apropiere și include duș cu apă caldă la orice oră.

Mark, la masă cu părintele Porfirie și fratele Cristian

Mark, la masă cu părintele Porfirie și fratele Cristian în bucătăria mănăstirii

Am primit permisiunea să parcăm peste noapte bicicletele pe hol, apoi am îndeplinit formalitățile necesare. Protocolul mănăstirii cere ca oaspeții să prezinte cărțile de identitate, ale căror serii sunt trecute într-un registru, împreună cu numele titularilor. Nimic anormal pentru oricine este obișnuit cu locurile de cazare. Important de precizat că, cel puțin la Tăriceni, nu există nicio restricție cu privire la religia sau confesiunea oaspeților. O astfel de întrebare s-a pus de către părintele stareț la masă, dar am fost asigurați că nu constituie niciun impediment faptul că Mark este de religie mozaică.

Dimpotrivă, curiozitatea inter-religioasă de-o parte și de alta a generat o discuție despre credință și filosofie pe care am avut marea plăcere să o traduc. Masa este poate momentul în care simți cel mai bine căldura sufletească a monahilor și toate eforturile lor de a te simți binevenit. Spre deosebire de Dervent, la Tăriceni oaspeții sunt rari, însă nu pentru că n-ar fi primiți. Iar cei care vin aici se bucură de întreaga atenție.

registru manastire

Registrul mănăstirii

Am nimerit în plin post al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar într-o zi cu dezlegare la pește, astfel că am fost serviți cu icre și cu o delicioasă ciorbă de pește prins din Mostiștea. Se consumă în general produse locale, de altfel foarte gustoase pentru că sunt cultivate după metode tradiționale în această regiune agricolă.

Manzul Steluțu, în vârstă de trei luni

Manzul Steluțu, în vârstă de trei luni

Domeniul mănăstirii Tăriceni este un fel de grădină a Edenului, cu plante și arbuști care înfloresc pe rând din primăvară până în toamnă. Dar poți vedea și felurite animale – de la găini și purcei până la capre cu iezi și pisici care ți se împleticesc pe la picioare. Dar noua mândrie necuvântătoare a mănăstirii este mânz donat în urmă cu câteva săptămâni de un localnic din Frăsinet. Poartă numele Steluțu și este cel mai blând și mai prietenos mânz pe care l-am întâlnit vreodată.

Șederea noastră la Mănăstirea Tăriceni a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din acest an. Îmi va aduce mereu aminte că fie și lucrurile pe care le știi de mult timp îți pot aduce suprize plăcute.

PS: dacă numele mănăstirii Tăriceni te trimite cu gândul la Călin Popescu Tăriceanu, ai intuit corect. Localnicii povesesc că actualul președinte al Senatului României a venit la Tăriceni în urmă cu câțiva ani pentru a cinsti memoria unor înaintași de origine grecească înmormântați în cimitirul satului.

Bikemap – cel mai scurt drum către Mănăstirea Tăriceni, venind dinspre București, via Fundulea:
harta Bucuresti-Tariceni via Fundulea

Cycling AnatomySăptămâna trecută am primit prin curier de la Okian.ro o carte pe care mi-am dorit-o din curiozitate doar văzându-i pe net titlul și coperta: Cycling Anatomy.

Sunt cărți bune pe care atunci când îmi pică în mână le citesc dintr-o suflare, regret că se termină și apoi le așez într-un loc vizibil din bibliotecă, eventual le recitesc după ani.

Am citit „Cycling Anatomy” în mare viteză, ca pe toate cărțile fascinat, însă diferența este că nu va ajunge prea curând să stea în rafturile bibliotecii mele. Cred că, în viitorul previzibil, această carte va sta pe noptieră, pe birou și în rucsacul cu care merg la sală.

Este genul de carte care nu doar se citește și atât, ci se consultă permanent după ce o citești. Și am de gând să mă ghidez după ea în pregătirea pentru maratoane de MTB și orice se mai ivește în următorii doi ani.

„Cycling Anatomy” este apărută în 2009 sub semnătura lui Shannon Sovndal, un autor american cu nume norvegian și prenume irlandez, care la momentul apariției cărții era medicul echipei Garmin-Chipotle.

Așadar, pe lângă diplomele în medicină, tipul știe foarte multe despre ciclismul de performanță. De altfel, prefața cărții este semnată de un sportiv pe care Sovndal l-a antrenat: fostul ciclist profesionist Christian Vande Velde (retras în 2013), cândva domestique al lui Lance Armstrong la echipa US Postal.

Cartea este despre cum să te antrenezi pentru ciclism la sala de forță. Orice sportiv cu ambiții în sportul cu pedale știe că antrenamentul pe bicicletă nu este suficient ca să progreseze. Cel puțin în zilele nefavorabile antrenamentului de șosea (ploaie, vânt, caniculă, trafic intens, etc), ședințele de sală sunt indispensabile pentru a lucra țintit pe anumite grupe de mușchi, în alte condiții decât în șa.

Shannon OKIAN.roSovndal precizează de la bun început că natura antrenamentului de sală pentru ciclism este fundamental diferită de bodybuilding, așadar să nu-ți imaginezi că urmând programul de exerciții din carte vei ajunge să arăți ca Arnold Schwarzenegger pe bicicletă. Musculatura supradimensionată este un balast care te încetinește.

Însă am citit un lucru care m-a pus pe gânduri: sportivii care se limitează la mersul pe bicicletă prezintă un risc crescut de osteoporoză! Din cauză că natura cursivă a pedalării, non-impact la nivelul articulațiilor, pune foarte puțină presiune asupra oaselor, care în timp devin fragile.

Motiv pentru care Sovndal militează pentru antrenamentul cu greutăți la sală, care sporește mineralizarea oaselor, întărind structura osoasă. Nu doar câștigi forță și rezistență în șaua bicicletei, ci mai ales ai o serie de beneficii de sănătate pe termen lung. Apreciez foarte mult abordarea care pune accentul pe echilibru în antrenamentul de sală pentru ciclism, în special modul cum este demontat mitul conform căruia picioarele și fesierii sunt singurele grupe de mușchi cu adevărat importante în sportul pe două roți.

Shannon Sovndal - Cycling AnatomyCartea este structurată pe 9 capitole, începând cu cel care explică biomecanica din spatele mersului pe bicicletă și continuând cu fiecare grupă de mușchi, de la brațe, gât și umeri până la picioare. Concepția lui Sovndal este că nicio grupă de mușchi nu este mai importantă decât oricare alta.

Deci n-ar trebui să sari peste niciun capitol atunci când vrei să te antrenezi la sală „ca la carte”. Remarcabil de practic la Cycling Anatomy este că pe fiecare pagină de stânga este prezentat un exercițiu de fitness, iar pe pagina din dreapta îți arată beneficiile acelui exercițiu din perspectiva ciclistului, indicând mușchiul folosit în diferite momente ale cursei (de exemplu: sprint, cățărare, contratimp). Și ai 200 de pagini!

Nu pot trece totuși cu vederea un oarecare minus al acestei cărți: faptul că tratează exclusiv ciclismul de șosea – chiar dacă foarte detaliat – fără însă nicio referire la alte ramuri ale sportului cu pedale, precum ciclocros ori velodrom. Sau mountain-biking, fenomenul care care a prins foarte mult în România în ultimii ani. Oricum, stăpânind sutele de exerciții descrise medical și științific în această carte, vei ajunge la un nivel de expert la care deja intuiești ce îți mai lipsește din antrenamentul zilnic pentru MTB cross-country sau downhill.

Cycling Anatomy te convinge cu argumente riguroase că antrenamentul de sală este foarte util pentru ciclism și nu însemnă doar „a trage de fiare”. Ediția tipărită (engleză) costă 95,99 lei pe Okian.ro și îi merită cu prisosință! Cartea aceasta îți va schimba complet modul în care privești mersul pe bicicletă.

Alte articole pe aceeași temă :
Cărți despre ciclism de la Okian

Biblioteca biciclistului: „It’s all about the bike”

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 179 de alți urmăritori