Sâmbăta asta îmi propusesem să merg cu MTB-ul de la Constanța până la cetatea Histria, însă cicliștii constănțeni cu care urma să parcurg tura s-au sucit, făcându-și alte planuri. Dar tot voiam să-mi urc bicicleta în portbagajul mașinii, să mă opresc undeva departe de București și de acolo să dau pedale într-o direcție oarecare.

Așa că m-am uitat pe Atlasul Rutier și am creionat un traseu de călărit bicicleta începând din satul Zimbru (jud. Călărași), la vreo 80 km de București, acolo unde locuiesc niște rude îndepărtate (genealogic vorbind), însă foarte de treabă. Descarc bicicleta din portbagaj – am preferat să o transport întreagă, deși luasem la mine si cheia tubulară de 14/15 ca să scot roțile – și iau în rucsac minimum de merinde: două mere abia rupte din pom și o sticlă de 0,5 litri cu apă de puț.

Traseul de 40 km din Zimbru până la ieșirea din comuna Ulmeni este 100% pe asfalt și se parcurge aproape jumătate din distanță pe Drumul Județean 304 (bucata Zimbru-Dorobanțu), apoi pe Drumul Național 31, cel care te duce fie spre Oltenița (în cazul meu), fie spre Călărași (poate data viitoare). Şoseaua este bună, aproape impecabilă, iar din loc în loc, un panou îți amintește că drumul a fost reabilitat de Consiliul Județean Călărași. Cert este că nu am dat în nicio groapă la dus ori la întors.

Prima localitate după ce ieși din Zimbru este Făurei (nu este cea în care s-a născut fotbalistul Bănel Nicoliță – acel Făurei este în jud. Brăila), pe care o depășești repede, apoi la fel de rapid și prin Chirnogi, ca să ajungi în comuna Ulmu. Deși te afli în plină câmpie a Bărăganului, iar pe hartă drumul apare ca fiind plat ca-n palmă, ai parte de o serie de văi destul de abrupte. Câte unele ți se înfățișează de departe ca un zid de asfalt, încât le crezi cățărări de categorie specială din Turul României.

Cobori valea și apoi o urci, fără să câștigi per total în altitudine. Intrarea în localitatea Boșneagu este absolut spectaculoasă: drumul coboară, iar o iluzie optică te face să crezi că șoseaua ajunge direct într-un lac. În realitate, coborârea viguroasă se încheie într-un viraj de 90 de grade la stânga, pe care este bine să nu-l ratezi. Încă din Făurei, drumul merge de-a lungul Iezerului Mostiștea, dar abia acum poți să vezi malul apei.

In comuna Dorobanțu, DJ 304 se intersectează cu DN 31 și o apuc în drepta, spre Oltenița. Abia ce ies din Dorobanțu, că întâlnesc pe partea opusă a drumului un grup răsfirat de trei cicloturiști, din câte se pare străini: două fete și un băiat. Ne salutăm din vorbe și ne facem cu mâna, pentru că doar suntem cu toții în misiune, nu la plimbare, nu-i așa?

Până la intrarea în Mânăstirea, drumul înconjoară extremitatea sudică a lacului Moștiștea, iar digul betonat este punct de atracție pentru pescari veniți aici cu toate tipurile de vehicule terestre. Prin foarte luna comună Chiselet, puștoaicele localnice de pe marginea drumului mă salută cu “Helău mai frend”, semn că această rută (care merge în paralel cu Dunărea) este frecventată de cicloturiștii de afară, care parcurg întreg cursul Dunării, precum deosebitul veteran canadian Ed Schum, pe care l-am întâlnit acum trei luni, la Gara de Nord, din București.

Port cască, ochelari cu lentile galbene, mănuși verzi, un tricou portocaliu și un rucsac umflat în spate – din această cauză mă consideră și pe mine un cicloturist străin în trecere prin România. Următoarea localitate este Spanțov, care mi-a rămas în minte grație fetelor frumoase care te privesc cu oarece interes de pe băncuța din fața porții. Poate dacă nu eram sub amenințarea întunericului, opream pentru conversație, sub pretextul de a cere apă.

În Ulmeni (unde din nou văd o puștoaică deosebit de… armonios dezvoltată), copiii din mai multe locuri diferite mă salută cu “Hola!”. Oare chiar și cicloturiștii spanioli au ajuns pe aici? La ieșirea din Ulmeni, am împlinit cei 40 km programați și este momentul să mă întorc. Două ore fără câteva minute am făcut până aici, dar este deja aproape ora 16 și nu vreau să risc să mă prindă întunericul pe drum (nu am niciun fel de instalație electrică).

La întoarcerea prin același Ulmeni, un mare grup de copii îmi spune din nou “Hola!”, eu la rândul meu le fac din nou prietenește cu mâna, însă unul dintre copii îmi strigă “Dă-te-n sânge, că nu vorbești!”. Deh, n-aveam la îndemână cuvinte spaniolești și nici nu voiam să-i dezamăgesc arătându-le că sunt un biet român. În Spanțov, le întreb din mers pe fetele de pe băncuță “Tot aici?” și pedalez în continuare, pentru că s-a lăsat frigul și se cam adună norii.

Ulmeni-Zimbru pe retur îmi ia ceva mai mult de două ore și jumătate, în special din cauza vântului. Ultimii kilometri i-am parcurs în compania berzelor, zburând deasupra capului meu. Traficul auto este lejer, destul rar am văzut două mașini în același timp, iar camioane și TIR-uri foarte puține. Pe margine găsești în total vreo 20 de magazine sătești, de unde poți să te aprovizionezi pe drum cu de-ale gurii, iar oamenii sunt în general cumsecade, ba chiar și cei care beau la terase te anunță că închină un gât de vin/bere/tărie în cinstea ta.🙂