Ieri l-am revăzut pe Florin Leonte pentru prima oară după tura „Cu bicicleta la mare” (1-2 mai). Este printre puţinii veterani ai ciclismului de performanţă care manifestă un interes dezinteresat în direcţia promovării mersului pe bicicletă – pe orice fel de bicicletă şi de către oricine! Pentru expertiza lui, plus timpul şi energia inepuizabilă pe care le cheltuie în acest sens, Florin merită respectul meu. Şi cred că multă lume ar trebui să-l respecte. Sunt pe deplin conştient de valul de contestatori la adresa lui Florin – băieţi care declară pe forumuri că au trecut de la admiraţia pentru el până la ură viscerală.

Din experienţa a 29 de ani de viaţă am învăţat să mă feresc să admir contemporani, cu atât mai puţin pe cei pe care îi cunosc, oricât de plini de calităţi mi s-ar părea la un moment dat. Pentru că oamenii pe care îi admiri cel mai mult te pot dezamăgi cel mai tare. Consider că este dreptul oricărei persoane de pe Planetă să mă dezamăgească măcar o dată în viaţă – toţi prietenii mei au făcut-o deja mai mult sau mai puţin grav, dar dacă aş renunţa la toţi aceştia, ar însemna să rămân singur pe lume. Şi sunt destul de sigur că şi eu am greşit faţă de ei, măcar o rundă.

Poate că şi Florin mă va dezamăgi într-o zi; spre exemplu mă va lăsa în urmă la un antrenament pe DN1 şi mă voi întoarce acasă noaptea, cu o mână sfâşiată de un urs panda. Dar asta nu ştirbeşte cu nimic respectul meu pentru faptul că îşi face timp şi îşi asumă rolul de organizator la marşuri pe bicicletă sau antrenamente pentru cicliştii amatori. Îşi pune în joc priceperea (atât cât consideraţi că are sau nu) şi mai ales se implică, pune suflet în ceea ce face.

Tot din experienţă personală pot să vă spun cu cât dispreţ sunt priviţi cicliştii amatori de către antrenorii de la cluburile de performanţă. Sunt sătul de atitudinea lor (nejustificat) superioară şi de prejudecăţile lor de două parale (de exemplu: „dacă eşti trecut de 18 de ani, nu mai poţi să practici un sport de performanţă”) şi am fost mulţumit că nu le-am întâlnit la Florin Leonte. Unii nu-l consideră antrenor adevărat, dar dacă asta înseamnă să fii antrenor adevărat, mai bine mă lipsesc şi ies de unul singur pe velodrom sau fac ture pe la ţară.

Ce mai îmi place la el este şi acel „trademark personal”, pe care îl ştiu toţi membrii comunităţilor virtuale de ciclism din România, dar şi… tot mai mulţi şoferi bucureşteni. Când participă la defilări prin oraş cu bicicliştii de rând, atunci când plutonul se opreşte la semafor, Florin ridică în chip războinic bicicleta deasupra capului. Nu este un gest anti-şoferi, ci unul pro-biciclişti. Florin Leonte este un tip carismatic şi s-a erijat într-un exponent al fenomenului ciclist de masă, responsabilitate pe care puţini au dovedit că ar fi dispuşi să şi-o asume. Baftă, Florin!