Clasarea pe locul 7 „overall” în Turul Mănăstirilor (Râmnicu Vâlcea) – cel mai bun rezultat personal în sezonul 2012

Glezna stângă umflată monstruos ca urmare a participării la AlpinSport Maraton în sezonul 2011 m-a făcut să cred că nu voi mai concura niciodată la întreceri de MTB. Și totuși, după suficient Fastum Gel și după săptămâni de mers cu ajutorul bastonului, m-am repus pe picioare, iarna mi-am făcut norma obișnuită de pedalat pe zăpadă și gheață prin parcul IOR, iar în primăvară eram din nou gata de cursă.

Deși plănuisem să investesc într-o bicicletă mai competitivă, am rămas cu aceeași Univega Alpina HT-300, model 2011, echipată cu noi cauciucuri Schwalbe (Black Jack – față / Land Cruiser – spate).

Eu (st.) împingând bicicleta la deal în Trofeul Chindiei

Am ratat și de data asta cu bună știință să merg la Prima Evadare, din motive de noroi și bălți. Am ales să-mi încep sezonul un pic mai târziu, odată cu Trofeul Chindiei (29 aprilie), la Târgoviște. Ca să particip la acest concurs, am refuzat invitația bunilor prieteni Mugurel și Silviu de a-i însoți în caravana „Cu bicicleta la mare” 2012, eveniment desfășurat fix în aceeași perioadă (28-29 aprilie).

Dorința de a concura la Trofeul Chindiei a fost mai intensă, așa că într-o dimineață de duminică am încărcat bicicleta în mașină pentru a ajunge la Târgoviște, orașul unde am devenit pionier, dar și unde lucrează acum colega mea de bancă din liceu, Amalia. Pentru o taxă de participare (60 lei) care promitea un concurs bine organizat, iată-mă la start în orașul lui Vlad Țepes. Start festiv din piața centrală a orașului, paradă prin Parcul Chindia din imediata apropiere a Curții Domnești și ieșirea din oraș a concurenților cu escorta unei mașini de Poliție, intrarea caravanei pe drumurile de pământ – toate bune și frumoase până la primul (și singurul) punct de alimentare de pe traseu, acolo unde am ajuns odată cu grupul de frunte în care rula și Doina Țiței, o sportivă pe care o admir foarte mult.

Până la alimentare am fost o singură porțiune cu rampă impracticabilă, o urcare abruptă la care întreg plutonul și-a împins bicicletele la deal. Însă ce a urmat a fost o orgie de push-bike, un traseu croit parcă în ciudă față de concurenții de la traseul scurt – teoretic accesibil inclusiv unui amator ceva mai bine pregătit. Nu voi putea să înțeleg niciodată sadismul organizatorilor cretini care te deviază de la drumul forestier denivelat și nepietruit, dar practicabil cu MTB, ca să te oblige să urci o potecă de capre negre sau în zig-zag printre copaci. Absolut ridicol să ai cel puțin 10 zone de push-bike la un concurs de 44 km. Iar marcajul total aiurea la finișul din oraș a fost bomboana de pe tort! Câteva minute bune am rătăcit până să aflu că trebuia să mă strecor printre corzi ca în ringul de box pentru a trece prin poarta de sosire. Am încheiat cursa înjurând cu voce tare – ce mizerie sinistră de concurs!

Şase zile mai târziu m-am trezit iarăşi cu noaptea în cap şi am încărcat bicicleta în maşină pentru a fi prezent la startul unei competiţii de mountain-bike: Turul Mănăstirilor, în oraşul unde mereu revin cu plăcere – Râmnicu Vâlcea. Cu glezna stângă din nou inflamată şi cu moralul la pământ după chinul de la Târgovişte, acest concurs m-a îmbiat cu o taxă de participare foarte mică (10 lei) şi cu faptul că era organizat de Federaţia Română de Ciclism, aşadar la un standard mai bun faţă de Trofeul Chindiei.

clasament Turul Manastirilor Configurația traseului Hobby a fost una cât se poate de simplă: dus-întors pe aceeași rută, în total 44,3 km cu start festiv din fața Primăriei și un start tehnic (cronometrat) la ieșire din localitate. Spre deosebire de concursul de la Târgoviște, pentru care mă pregătisem fizic și psihic, la Vâlcea am ajuns sleit de puteri, astfel că pe drumul dintre startul festiv și cel tehnic am rulat de unul singur exact între plutoane: la 500 metri în urma celor aproximativ 30 de sportivi „profesioniști”, respectiv la 500 m în fața celor aproape 40 de amatori. Și am ajuns la linia de start deja gâfâind. Lucrurile au stat ceva mai bine odată ce am pornit în cursă, chiar dacă glezna nu-mi permitea să mă ridic din șa pe zonele de cățărare. Însă m-am simțit bine pe urcările lungi și cu rampă constantă, pe pământ sau pietriș. Un traseu frumos, cu trafic auto redus și cu trecere prin sate și printr-o pădure cu aer revigorant. Am trecut pe lângă Schitul Jgheaburi, iar apoi la Schitul Iezer a fost întoarcerea.

Dacă traseul la dus a fost preponderent în urcare, la întors am avut parte de coborâre viguroasă, pe care am savurat-o cu mâinile încleștate de ghidon și cu simțurile concentrate la maximum pentru a anticipa orice obstacol care m-ar fi făcut pulbere la viteza de maniaco-depresiv cu care veneam la vale, după „chinul” cățărării. Plăcerea eliberatoare a vitezei fără efort era sporită de întâlnirea cu alți concurenți care încă se mai căzneau pe urcare până la punctul de întoarcere de la jumătatea traseului.

La dus nu am avut nicio problemă în a zări marcajele de pe traseu, însă la viteza de la întors, găsirea lor a fost semnificativ mai dificilă, cu atât mai mult cu cât rulam de unul singur, la distanță atât de cei din față, dar și de urmăritori. De câteva ori am oprit ca să mă orientez ori să-i întreb pe localnici „Pe unde au luat-o băieții cu bicicletele?” iar asta m-a costat șansa de a ajunge din urmă un tip care în primii kilometri după start îmi recomandase – văzând glezna mea stângă – să nu continui cursa.🙂

L-am depășit abia după trecerea liniei de finiș, când rulam deja hors-concours pe Calea lui Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea. A fost primul care m-a felicitat pentru terminarea concursului, pe locul 7 la seniori. Una peste alta, „Turul Mănăstirilor Vâlcene” a fost pentru mine o experiență pozitivă, care mi-a redeschis apetitul pentru competiții. Au urmat în 2012 concursuri de cu totul alt gen: examenul de absolvire, lucrarea de licență, și admiterea la Master. Totuși, o vizită la Miercurea Ciuc în miezul lunii noiembrie îmi dă ceva speranțe că în 2013 voi avea un program competițional mai bogat…

Alte articole pe aceeași temă :
Remember 2011 (29.03.2012)