Archive for Martie, 2013


7 mituri despre anvelope

pneu in mers Dacă tot ce știi să spui despre o anvelopă auto se rezumă la „chestia aia rotundă și neagră”, atunci ești predispus să pleci urechea la toate bazaconiile pe care le afirmă unii semidocți plini de sfaturi, în special pe forumuri. Pentru că trăim în țara basmelor cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzele, iată un top personal al celor mai întâlnite «mituri» despre ce poate și ce nu poate să făcă o anvelopă de mașină. Spre deosebire de alții, eu evit cu tot dinadinsul să le numesc «mituri urbane» pentru că multe dintre ele par să izvorască din mediul rural, mai exact de la unii oameni care au făcut tranziția bruscă de la carul cu boi la automobilul de producție națională. Citiți și vă minunați:

I. Am văzut-o cu ochii mei: un domn care își alegea un model de pneu de la raionul specializat de la supermarketul Auchan testa comparativ toate anvelopele înfigându-și unghia între canalele benzii de rulare a diferitelor modele și mărci de cauciucuri expuse la vânzare. Totul în timp ce îi explica savant unui confrate șofer despre utilitatea metodei sale: „Dacă e prea moale se tocește prea repede, dacă e prea tare se crapă și nu ai bază pe ea când iei curbele”. Wow! Cât de puține știa savantul ăsta despre evaluarea unei anvelope. De fapt, compoziția stratului exterior al benzii de rulare nu prea spune mare lucru despre un pneu. Ci modelul benzii de rulare, forma și dimensiunile anvelopei sau mărimea petei de contact cu solul. Ca să nu mai spun despre indicativele ștanțate pe peretele lateral al cauciucului, pentru care trebuie să ai ceva instruire ca să le înțelegi corect. Testul unghiei e doar un mit… rural.

Cauciucurile de iarnă sunt musai pe zăpadă!

Cauciucurile de iarnă sunt musai pe zăpadă!

II. Mitul „Anvelopele all-season sunt atât de bune încât nu am nevoie să le schimb cu unele de iarnă”. Poate dacă locuiești pe insulele grecești din sud (ex: Creta), unde ninge doar o dată la 2-3 ani și doar cât să zici că ai văzut un picuț de zăpadă, atunci da, poate că ai dreptate. Dar dacă noțiunea ta de acasă înseamnă România, cu clima sa temperat-continentală, atunci poți fi sigur că ai nevoie de cauciucuri serioase de iarnă. Pe un carosabil acoperit cu zăpadă, o anvelopă de iarnă furnizează cu minimum 25% mai multă aderență decât una all-season. Ceea ce de multe ori face diferența între a rămâne pe drum și a ajunge cu mașina în șanț. Nu-i de glumă să ieși pe șosea cu anvelope all-season sau de vară când afară e alb pe jos. Zi merci că nu trăiești în Canada unde nici cele simple de iarnă nu sunt de ajuns ca să faci față gheții și poleiului, ci anvelopele cu ținte/cuie.

III. Mitul „O umflătură în peretele lateral este un punct sensibil care ar putea duce la o explozie de cauciuc”. Acea mică umflătură marchează în realitate locul în care cele două capete ale materialului se întâlnesc și se încalecă în carcasa anvelopei. Este de fapt cea mai rezistentă parte a unui pneu, însă unii șoferi o consideră un defect de fabricație. Ce-i drept, tehnologia utilizată azi de cei mai renumiți producători din Europa și SUA face ca anvelopele să nu prezinte nicio umflătură vizibilă.

Pneu uzat inegal din cauza direcției

Pneu uzat inegal din cauza reglajului prost al direcției

IV. Mitul „Anvelopele de cea mai bună calitate suplinesc defecțiunile tehnice ale mașinii”. Chiar și un set nou de cauciucuri premium poate să dea semne de uzură prematură sau – mai rău! – uzură inegală/neuniformă a benzii de rulare atunci când nu se intervine periodic la un service autorizat pentru reglajul precis al direcției, al alinierii roților sau al geometriei suspensiei. Fenomenul este aproape imperceptibil la volan, însă prin inspectarea vizuală din timp în timp a uzurii anvelopelor (chiar de către tine sau de un ochi specializat) se poate depista o eventuală anomalie a geometriei, a alinierii roților sau a direcției în cazul roților față. Totuși, un simptom pe care îl poți observa de la volan este devierea, adică direcția trage ușor stânga sau dreapta atunci când rulezi în linie dreaptă. Când constați un astfel de comportament, ideală ar fi verificarea amănunțită a mașinii pe un stand de aliniere roți cu fascicul laser și corectarea oricărei abateri.

V. Cei care știu despre pericolul apariției de zone aplatizate pe suprafața de rulare a anvelopei, din cauza staționării îndelungate (fenomen pe care l-am explicat aici) încearcă să-l prevină prin metode tip DIY sau mai bine zis „după ureche”. Chiar dacă îți parchezi mașina în garaj pe un covor vechi, pe planșe din lemn de plută sau pe săculeți cu nisip, nu poți evita aplatizarea petei de contact cu solul. Singura soluție pentru salvarea pneurilor în cazul staționării de lungă durată ar fi suspendarea mașinii pe cricuri, cu roțile scoase. În situația în care nu ai garaj sau cricuri, partea bună este că dacă mașina nu a stat nemișcată mai mult de o lună, zonele aplatizate dispar de la sine după ce rulezi circa 30 km.

- Iubitule, am pană. Câtă iarbă intră în cauciucul meu?

– Iubitule, am pană. Câtă iarbă intră în cauciucul meu?

VI. Mitul „Repari temporar o pană de cauciuc îndesând iarbă sau cârpe în anvelopa spartă”. OK, se poate întâmpla să faci pană între localități în plin câmp și nu ai roată de rezervă. Ce poți să faci în această situație ca să ajungi până la cea mai apropiată vulcanizare? Înțelepciunea șoferească spune să suni imediat asistența rutieră (ACR sau orice firmă/serviciu de reparații auto și intervenții care se deplasează la fața locului). Însă unii ași ai volanului te-ar sfătui să-ți iei soarta în propriile mâini și să rezolvi de unul singur pana, îndesând foarte multă iarbă, paie și/sau cârpe în anvelopa tubeless, până când capătă o duritate cât de cât apropiată de cea a anvelopei umflate. Și astfel ai putea să parcurgi cu viteză redusă 15-20 km până la un loc civilizat. Culmea este că mitul a fost testat de Adam și Jamie din echipa MythBusters (episodul 168) și lor le-a ieșit plauzibil. Anterior auzisem auzit povestea și în România, însă eu personal nu aș pune în practică această soluție, chiar dacă aș face pană în câmp. Să ne gândim numai cât de ușor ar putea să iasă „umplutura” de iarbă/paie și să dejanteze după 2-3 viraje, fie și la viteză mică.

VII. Mitul „Vârsta anvelopelor nu contează”. Este unul dintre cele mai păguboase moduri de gândire și îl întâlnim al naibii de frecvent în țărișoara noastră săracă. Azi, cei mai mulți producători de pneuri, printre care și Michelin, recomandă înlocuirea lor după maxim 7 ani – atenție! – chiar dacă nu au fost deloc folosite. Aceasta pentru că orice cauciuc este supus degradării prin oxidare. Simplul fapt că ia contact cu aerul (ca să nu mai vorbim de căldură și radiațiile ultraviolete dacă este ținut afară) îl face să-și piardă proprietățile în timp. Nu spune baliverne cineva care afirmă că o anvelopă nefolosită se degradează mai repede decât una care stă degeaba, pentru că utilizarea ei regulată în scopul pentru care a fost fabricată împiedică oxidarea accelerată a cauciucului. În caz că un pneu rămâne nefolosit pentru un timp îndelungat, oxidarea lui poate să-l deterioreze atât de mult încât atunci când este în sfârșit utilizat, el se poate dezintegra. Știi cum e vorba, folosit-nefolosit, vremea cauciucului trece! 😉

teren fotbal cornerCu toții știm că, dintre toate țările europene, Olanda este cea mai permisivă cu consumul de droguri ușoare de fumat, cum ar fi marijuana sau cannabis. Ori zisă și „iarbă” în limbajul mai necolocvial al peluzei de pe Ghencea sau din Ștefan cel Mare. De fapt, dacă aș fi nea Piți antrenoru’ și ar trebui să le țin jucătorilor tricolori un discurs motivator în vestiar înaintea meciului cu Olanda, l-aș încheia în ton umoristic cu îndemnul de luptă: „Călcați iarba, n-o fumați!”.

Presimt că după toate vorbele pe care Pițurcă le-ar spune despre abordarea tactică a partidei, apoi despre importanța unui rezultat pozitiv în fața marii favorite la calificare din Grupa D și poate chiar despre necesitatea ca actuala garnitură a naționalei României să-și treacă în palmares o victorie împotriva unei mari echipe, așadar presimt că după o asemenea tiradă a antrenorului, jucătorii vor rămâne un moment cu gura căscată, blocați în tensiunea momentului. Și aș spulbera această liniște de plumb cu o glumă colorată, pe gustul fotbaliștilor, la adresa adversarei noastre de mâine seară: „Băieți, noi călcăm în picioare gazonul, nu-l fumăm!”.

Pe bune acum, mi-ar plăcea ca gazonul de pe Amsterdam Arena (stadionul de 53.000 locuri al lui Ajax) să arate muncit din greu la sfârșitul meciului, ca după însămânțarea de primăvară. Să nu ne facem vreo iluzie că va fi ușor! Ca să smulgi mărcar un punct – deși ideal al fi trei puncte – pe terenul Portocalei Mecanice, va fi nevoie de un efort fantastic în fața jucătorilor super-atletici ai olandezilor.

Mă bucur enorm de mult să aud că noul sponsor al echipei de fotbal a României, City Insurance, va selecționa din postările de pe bloguri cele mai frumoase mesaje pentru a le transmite jucătorilor naționalei înaintea meciului de pe 26 martie. Mesajul meu pentru Mutu, Bourceanu, Rusescu și toți ceilalți tricolori ar fi acesta: „Călcați iarba, n-o fumați!” 🙂

poker keyboardUna dintre modalitățile cel mai la îndemână tânărului român care termină o facultate de tip „fabrică de șomeri” și nu știe ce să facă în continuare este să deschidă o firmă proprie de cercetare online în marketing. Și să ofere companiilor doritoare cele mai mici prețuri de pe piață pentru sondaje virtuale făcute pe eșantioane de public alcătuite greșit, cu întrebări formulate neprofesionist și adresate unor respondenți prost remunerați sau ademeniți cu premii inexistente, iar rezultatele interpretate de un operator fără nicio competență în domeniu.

Practic, cu un minim bagaj de cunoștințe dobândit în urma frecventării din an în Paști a seminarului de sociologie, poți deschide o afacere de succes în sprijinul așa-numitor „clienți corporate”, adică persoane juridice conduse de persoane fizice (firme) chiar mai puțin pregătite decât time. Și totul pe spinarea multor indivizi (aproape) fără nicio pregătire, dar cu acces la Internet. Pe scurt, un model de business de mare succes în România, căci se vede limpede cum arată piața de servicii de marketing, advertising, recrutare, etc. și ce rezultate au firmele care furnizează aceste servicii.

Să zicem că ești o firmă care se gândește ce fel de produs nou și-ar dori să cumpere consumatorii sau dacă produsul pe care vrea să-l importe va fi bine primit pe piața românească, din punctul de vedere al vânzărilor. Atunci, apelezi cu toată încrederea la furnizorul de cercetări de marketing care îți oferă cel mai mic preț. Iar el îți va evalua produsul chestionându-i online pe repondenții pe care îi are în baza de date și pe care îi plătește cu mărunțiș sau le promite premii mai substanțiale prin tombolă.

Așadar, este mare bătaie între aceste firme de cercetare de marketing să aibă propria bază de date cu subiecți dintr-un spectru cât mai larg de categorii sociale și niveluri de venit. Desigur, tot vor ajunge să întrebe casnice și asistați social despre preferințele lor în materie de produse premium/luxury, dar acesta este specificul și farmecul cercetării în România.

Poți trăi și tu o astfel de experiență dacă te înscrii chiar acum în Panelul Online al Mednet Marketing Research Center. Atenție! Cei care se înscriu în această bază de date pot câștiga prin tombolă un aparat foto digital Fujifilm sau unul dintre cele 10 USB-uri Flash Driver de 4 Gb. Mai multe detalii despre campanie pe pagina de Facebook a centrului MEDNET. 😉

muraturi traditionalePe vremea comunismului, când apetitul de consum al românilor nu era satisfăcut de cantitatea și mai ales calitatea produselor românești, cu toții tânjeam după lucrurile străine, fie ele și est-europene sau asiatice, idealizându-le prin simplul fapt că veneau din țări unde noi nu puteam decât spera să ajungem. Fetișul suprem era însă reprezentat de produsele din Europa de Vest, ba chiar și imitații ale acestora venite din Turcia. Iar după Revoluția din 1989 le-am consumat cu nesaț discreditându-le pe cele neaoșe și continuăm să o facem, până când abia dacă mai există produse românești pe piață.

În sensul strict al cuvântului, un produs românesc este unul care a ieșit pe porțile unei fabrici din țară și contribuie la PIB-ul României prin locurile de muncă pe care le creează și prin plusvaloarea adusă. Dar oare este românesc un produs nemțesc și care comunică pe piață prin valori nemțești?

Și ce mai înseamnă „brand românesc” în peisajul economic actual? Din punctul meu de vedere, un brand românesc veritabil nu este musai să fie legat de produsele tradiționale, pentru că nici românul obișnuit nu este cel mai tradiționalist dintre europeni. În orice caz, ar fi contraproductiv să asociem tot ce este românesc cu înapoierea tehnologică. Și nu consider obligatoriu ca un brand românesc să fie în proprietatea unui român sau a unei companii autohtone, pentru că finanțele sunt doar finanțe.

După mine, un brand românesc ar trebui să fie asociat cu produse create în România în proporție de cel puțin 75% – deci nu doar asamblate sau ambalate la noi – și să fie comercializat măcar pe piața locală sub un nume românesc, nu deghizat sub un nume străin (ex: berea Bürger, vopseaua Danke).

Cămara Țărănească de la Coliba Haiducilor (Poiana Brașov)

Murături tradiționale în Cămara Țărănească de la restaurantul „Coliba Haiducilor” (Poiana Brașov)

Dar mai presus de orice, un brand românesc 100% ar trebui să fie o poveste de succes ori un model antreprenorial specific acestei țări sau măcar să vorbească despre strădania unor oameni de a răzbate în România, pe o piață concurențială.

În urmă cu vreo zece ani, se lansase programul guvernamental «Fabricat în România» prin care se dorea recâștigarea încrederii consumatorilor români în produsele autohtone. Sincer, nu m-a atras deloc în calitate de consumator, pentru că programul avea la bază o filosofie protecționistă înaintea accederii noastre în Uniunea Europeană și o anumită retorică naționalistă. Astăzi mi-ar plăcea să se reediteze cu mai multă înțelepciune o astfel de inițiativă guvernamentală. Însă un eventual program «Fabricat în România» ediția 2.0 nu ar mai trebui să însemne „cumpărați produse românești din patriotism chiar dacă sunt mai slabe calitativ și mai scumpe decât cele de import”.

De foarte multe ori, produselor românești le lipsește imaginea în fața celor străine, altfel nefiind cu nimic mai prejos decât acestea. Și tocmai din acest motiv m-am bucurat să aflu că și anul acesta se desfășoară competiția Cel Mai Promițător Brand Românesc, un proiect inițiat de Seed Consultants, prin intermediul căreia o firmă românească va beneficia de branding sau (după caz) rebranding din partea acestei agenții. Așa cum v-am mai spus, în 2013 participăm și noi la concurs cu afacerea familiei, Delicatese Zimbru, din care îmi doresc din suflet să facem un brand de renume național.

A doua carte pe care o recenzez în cadrul campaniei vALLuntar II este romanul istoric „Falsul Nero”, al scriitorului german Lion Feuchtwanger. Am terminat-o abia acum, deși m-am apucat de ea imediat după ce am pus în raft prima carte din campania celor de la All – “Fiul Arhanghelului Mihail“, citind-o printre picături în puținul timp liber care îmi rămâne după cursurile de masterat și jobul part-time.

Falsul Nero - Lion Feuchtwanger Am fost pus în temă citind mai întâi teaser-ul de pe coperta-spate a cărții că romanul „Falsul Nero”, a cărui acțiune este evident plasată în vremea împăratului Nero, ar fi de fapt o analogie a evenimentelor din Germania anilor ’30. Întâmplarea face ca în iarna care tocmai s-a încheiat odată cu ultimele ninsori din luna martie să fi citit un alt roman istoric scris de asemenea ca o analogie politică – „Teba în război”, a autorului egiptean Naghib Mahfuz, un laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Personal consider că măreția unui astfel de exercițiu literar este ca peste decenii romanul să aibă noimă pentru cititori chiar și în lipsa factorului inhibitor pentru beletrist, adică dictatura nazistă din Germania în cazul lui Feuchtwanger, respectiv ocupația engleză din Egipt în cazul lui Mahfuz. Egipteanul în mare parte a reușit, însă neamțul îmi pare că este ostentativ în încercarea de a reliefa asemănările dintre regimul de teroare al lui Nero și cel al lui Hitler. Pentru că romanul istoric al lui Lion Feuchtwanger pleacă de la această premisă fatalistă, în chip de motto:

Ceea ce a mai fost va mai fi, iar ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. Dacă despre vreun lucru se poate spune “Iată ceva nou!”, acesta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.

(Biblie, Ecleziastul, cap. I)

Dar să nu mă înțelegeți greșit, cartea sa este foarte bună. Documentarea autorului este superbă, la nivelul unui scriitor de formație latinistă, utilizând exclusiv surse istorice și izvoare literare pentru a reconstitui atmosfera Romei din primul secol al erei creștine. Și aceasta fără ca Feuchtwanger să fi avut la dispoziție, la momentul scrierii romanului (1936), puzderia de informații din studiile ultimelor decenii, care ne edifică în prezent cu privire la viața de zi cu zi de acum circa 2000 de ani. Capitolele foarte scurte ale cărții, uneori de numai o pagină, întrerup firul evenimentelor și segmentează lectura, dar sunt potrivite pentru unul ca mine care citește pe fugă în reprize rareori mai lungi de 30 minute.

Portretizarea personajelor este la înălțime, la fel și dialogul dintre acestea, iar intriga romanului este construită de un autor care se dovedește bun cunoscător al caracterului uman și al defectelor perene ale omului: invidia, vanitatea, folosirea semenilor ca pe instrumente, etc. Traducerea este admirabilă, semn că măcar unele dintre edituri au renunțat să mai lucreze cu persoane care abia silabisesc limba engleză. Per total, o lectură care a meritat fiecare secundă și nu regret câtuși de puțin că în campania vALLuntar II am ales două romane istorice, deoarece este nișa favorită pe care m-am cantonat recent.

Mă așteaptă un teanc de alte romane de aceeași factură, toate de la editura All achiziționate de la târgul de carte Gaudeamus din toamna trecută: „Sabia lui Attila”, „Caesar Imperator”, „Idele lui Martie”, „Vălul Profețiilor”, „Talismanul Troiei” și „Pompei”. Un adevărat challenge personal până în toamnă!