bicicleta-in-masinaMai toți aceia care vizitează blogul Veni, vidi, velo!, și au fost doar anul trecut peste 12.000 de accesări – vă mulțumesc! – știu că în turele cicloturistice pe care le parcurg prin țară obișnuiesc să încarc bicicleta în portbagajul mașinii și să conduc chiar și 200 km până la punctul de start al turei mele pe două roți. Acolo, las mașina pe cât posibil în siguranță și ies pe traseu cu bicla. Cel mai adesea se întâmplă să nici nu menționez drumul cu mașina în poveștile pe care le public pe acest blog după fiecare tură pitorească prin zonele mai puțin cunoscute ale României. Însă de siguranța călătoriei la volan depinde reușita sau eșecul unei ture cicloturistice, dintr-o sumedenie de motive.

Conduc un Rover 45 echipat cu anvelope Michelin Primacy 3 (cauciucuri de vară) și ce-i drept nu am niciun merit în această privință, ci fostul proprietar al mașinii. Însă eu sunt cel care acum beneficiază de inspirația sa de a cumpăra aceste anvelope mai mult decât decente, când ar fi putut foarte bine să opteze pentru niște chinezării de trei ori mai ieftine. Pentru că nu-mi place să conduc mașina iarna (de exemplu, este de două ori mai greu să găsești un loc de parcare în București atunci când străzile sunt troienite), am decis să nu investesc în cauciucuri de iarnă, ci să o folosesc doar începând de la dezghețul din primăvară și până la prima ninsoare din decembrie, adică „numai” vreo 10 luni pe an.

Așa cum înțeleg să nu utilizez iarna mașina echipată cu cauciucuri de vară, la fel mi se pare normal să nu continui să folosești anvelopele de iarnă atunci când afară se încălzește. Nu sunt nici adeptul panicii de tipul reporterilor de teren de la televiziunile de știri din România sau al ideii că în ziua în care temperatura depășește 7 grade Celsius ar trebui să schimbi imediat pneurile de iarnă cu cele de vară. Unii îmi spuneau că este chiar indicat să rulezi tot anul cu cele de iarnă prin prisma compoziției mai moi a materialului, care le-ar face mai aderente pe asfalt decât cele de vară sau all-season (care sunt mai tari) și astfel ai fi mai în siguranță pe șosea. Însă argumentul siguranței nu are cum să stea în fața celui că materialul mai moale produce mai multă căldură la frecarea cu asfaltul la viteze mari.

Este cât se poate de real pericolul de explozie cauzată de faptul că temperatura anvelopei crește mult peste nivelul la care a fost autorizată de producător. În plus, cauciucul de iarnă care se înmoaie vara pe asfaltul fierbinte îți crește și consumul, la fel și nivelul de zgomot – ambele cauzate de frecarea în exces. Ca să nu mai spun că se distruge complet până în sezonul rece, când nu va mai avea niciuna dintre proprietățile unui cauciuc de iarnă, din cauza evaporării compușilor chimici din formulă.

Dar toate acestea nu se întâmplă la „pragul psihologic” al celor 7 grade sau dacă mergi prin oraș la viteză legală atunci când termometrul indică 15-20 de grade. Explozia de cauciuc are loc atunci când o cauți cu lumânarea, de exemplu conducând în plină vară pe autostradă cu +150 km/h când sunt 35 de grade în aer și vreo 60 de grade la nivelul asfaltului. Însă consumul crescut, zgomotul ridicat și uzura exagerată a anvelopelor de iarnă se produc și dacă ești un șofer întreg la minte, însă poate din comoditate nu schimbi pneurile mașinii când afară s-a făcut de mânecă scurtă. Concluzia este că nu merită nici la bani, nici pentru siguranța ta să distrugi în fiecare vară un set bun de cauciuri de iarnă.

Apropo, pe bicicletele mele nu „port” cauciucuri Michelin, ci alte mărci cu un bun raport preț/calitate în opinia mea: pe cele două mountain-bike am Schwalbe, iar pe cursiera Peugeot baieuri Hutchinson.

Bibendum, omulețul Michelin

Bibendum sau ‘omulețul Michelin’

Ca latinist și pasionat de istorie antică, îmi place la Michelin faptul că simpatica lor mascotă – omulețul Bibendum – face trimitere la literatura clasică. Citisem demult într-un almanah auto din anii ’80 că porecla Bibendum (mai nou „Mr. Bib”) a prins rădăcini în mintea publicului francez în urma unei reclame publicitare de pe la 1900 care suna exact așa: «Nunc est bibendum [lat. „acum să bem”], le pneu Michelin boit l’obstacle [fr. „pneul Michelin bea obstacolul”]».

Expresia latinească „Nunc est bibendum”, cel mai adesea citată în original în contexte dintre cele mai diverse, este de fapt un vers din Oda a 37-a compusă de poetul antic Horațiu și face referire la îndemnul ca oamenii să bea de fericire în cinstea veștii că Regina Cleopatra a Egiptului a fost înfrântă de romani. Chiar dacă numele lui Bibendum însemnă literalmente „să bem”, n-o interpreta ca pe o invitație să bei înainte să te urci la volan. Alcoolul și condusul mașinii nu au făcut niciodată casă bună!😉