A doua carte pe care o recenzez în cadrul campaniei vALLuntar II este romanul istoric „Falsul Nero”, al scriitorului german Lion Feuchtwanger. Am terminat-o abia acum, deși m-am apucat de ea imediat după ce am pus în raft prima carte din campania celor de la All – “Fiul Arhanghelului Mihail“, citind-o printre picături în puținul timp liber care îmi rămâne după cursurile de masterat și jobul part-time.

Falsul Nero - Lion Feuchtwanger Am fost pus în temă citind mai întâi teaser-ul de pe coperta-spate a cărții că romanul „Falsul Nero”, a cărui acțiune este evident plasată în vremea împăratului Nero, ar fi de fapt o analogie a evenimentelor din Germania anilor ’30. Întâmplarea face ca în iarna care tocmai s-a încheiat odată cu ultimele ninsori din luna martie să fi citit un alt roman istoric scris de asemenea ca o analogie politică – „Teba în război”, a autorului egiptean Naghib Mahfuz, un laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Personal consider că măreția unui astfel de exercițiu literar este ca peste decenii romanul să aibă noimă pentru cititori chiar și în lipsa factorului inhibitor pentru beletrist, adică dictatura nazistă din Germania în cazul lui Feuchtwanger, respectiv ocupația engleză din Egipt în cazul lui Mahfuz. Egipteanul în mare parte a reușit, însă neamțul îmi pare că este ostentativ în încercarea de a reliefa asemănările dintre regimul de teroare al lui Nero și cel al lui Hitler. Pentru că romanul istoric al lui Lion Feuchtwanger pleacă de la această premisă fatalistă, în chip de motto:

Ceea ce a mai fost va mai fi, iar ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. Dacă despre vreun lucru se poate spune “Iată ceva nou!”, acesta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.

(Biblie, Ecleziastul, cap. I)

Dar să nu mă înțelegeți greșit, cartea sa este foarte bună. Documentarea autorului este superbă, la nivelul unui scriitor de formație latinistă, utilizând exclusiv surse istorice și izvoare literare pentru a reconstitui atmosfera Romei din primul secol al erei creștine. Și aceasta fără ca Feuchtwanger să fi avut la dispoziție, la momentul scrierii romanului (1936), puzderia de informații din studiile ultimelor decenii, care ne edifică în prezent cu privire la viața de zi cu zi de acum circa 2000 de ani. Capitolele foarte scurte ale cărții, uneori de numai o pagină, întrerup firul evenimentelor și segmentează lectura, dar sunt potrivite pentru unul ca mine care citește pe fugă în reprize rareori mai lungi de 30 minute.

Portretizarea personajelor este la înălțime, la fel și dialogul dintre acestea, iar intriga romanului este construită de un autor care se dovedește bun cunoscător al caracterului uman și al defectelor perene ale omului: invidia, vanitatea, folosirea semenilor ca pe instrumente, etc. Traducerea este admirabilă, semn că măcar unele dintre edituri au renunțat să mai lucreze cu persoane care abia silabisesc limba engleză. Per total, o lectură care a meritat fiecare secundă și nu regret câtuși de puțin că în campania vALLuntar II am ales două romane istorice, deoarece este nișa favorită pe care m-am cantonat recent.

Mă așteaptă un teanc de alte romane de aceeași factură, toate de la editura All achiziționate de la târgul de carte Gaudeamus din toamna trecută: „Sabia lui Attila”, „Caesar Imperator”, „Idele lui Martie”, „Vălul Profețiilor”, „Talismanul Troiei” și „Pompei”. Un adevărat challenge personal până în toamnă!