Archive for Iulie, 2013


Port Cultural CetateSăptămâna petrecută la Port Cultural Cetate am savurat-o minut cu minut la fața locului și îi duc dorul încă de când m-am întors între zidurile cenușii ale Bucureștiului. Sejurul la conacul lui Mircea Dinescu a fost bonusul pentru voluntarii participanți la Turul Dunării 2013, inclusiv pentru mine, șoferul mașinii de asistență a turului. Fără doar și poate, experiența de a fi oaspete vreme de o săptămână la Cetate a făcut să merite toate eforturile depuse pentru a suplini neajunsurile inerente unui eveniment aflat la prima ediție și bazat în exclusivitate pe tineri voluntari pe bicicletă.

Conacul lui Dinescu, o clădire veche restaurată cu gust

Conacul lui Dinescu, o clădire veche restaurată cu gust

Conacul lui Dinescu este mai mult decât un loc unde se bea și se mănâncă bine. Pentru că Port Cetate nu este o cârciumă sau un restaurant, ci un adevărat produs cultural, probabil unicat în România. De când a fost cumpărat de Mircea Dinescu, conacul a fost gândit și a funcționat inițial ca o enclavă culturală rezervată artiștilor și oamenilor de litere, în sudul agricol al Olteniei.

Ce-i drept, o parte de țară care a dat indivizi cu imense resurse de creativitate. Nu departe de Cetate se află casa memorială Amza Pellea din Băilești, care e și localitatea natală a unui alt mare actor român, contemporan nouă, Marcel Iureș.

Poate deloc surprinzător, dacă ne gândim că regiunea a fost leagănul culturii preistorice Basarabi, din epoca fierului. Sau că a fost intens locuită în perioada romană, așa cum am aflat de la Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat. Și poate că sudul județului Dolj atât de bogat în resurse umane va cunoaște din nou o perioadă de prosperitate acum, după ce tocmai s-a dat în folosință noul pod peste Dunăre dintre Calafat și Vidin. Pod care poate fi admirat în toată splendoarea sa de la mansarda conacului.

Dar ceea ce impresionează cel mai mult odată ajuns la Port Cultural Cetate este calitatea oamenilor care lucrează aici. Precum doamnele de la bucătărie, mereu deschise să-ți împărtășească o rețetă culinară dacă te interesezi de modul cum au ieșit atât de bune preparatele tradiționale pe care ți le servesc la masă în cantități fără zgârcenie. Iar cele mai multe dintre bucate provin din microferma ecologică a conacului, care include un iaz și care se va îmbogăți în curând cu un bazin pisicol.

Un om cu totul aparte, nu în ultimul rând prin insolitul situației de a-l găsi tocmai aici printre olteni, este domnul Francisc, administratorul conacului. Ungur originar din Lugoj care, după spusele sale, trăia liniștit în Budapesta până când în urmă cu doi ani a văzut anunțul de concurs pentru angajarea unui administrator la Port Cultural Cetate. A lăsat totul și a venit la București pentru proba interviului, pe care a trecut-o cu brio și a devenit mâna dreaptă a lui Dinescu la conac. Din acel moment, practic, de la Budapesta s-a mutat la vreo 800 km în aval pe Dunăre, la Cetate. Francisc sau Feri bácsi este o persoană cu care ai putea conversa fără să te plictisești toată noaptea – căci doar atunci își găsește răgaz de la îndatoririle cotidiene de a administra tot mai extinsul domeniu Port Cultural Cetate.

M-a impresionat colecția de artă preistorică, compusă atât din piese autentice, cât și replici moderne, găzduită la mansardă – probabil cel mai boem loc al conacului – și împărtășită cu oaspeții cazați aici.

Spectaculoasă este și crama de la Galicea Mare, la vreo 25 km înspre interiorul județului Dolj. Fosta cramă și podgorie întinsă pe 50 de hectare a boierului Bibescu este locul în care deja de vreo 10 ani se produce Vinul lui Dinescu, un brand nou pe piața românească de vinuri. Aici am avut fericirea să iau parte la o degustare de vinuri, însă și ghinionul de a fi nevoit să mă rezum la a mirosi buchetul aromatic al licorilor albe și roșii, din pricina obligațiilor mele de șofer la Turul Dunării. Una peste alta, o experiență fabuloasă de a fi oaspete la conacul de la Cetate și îmi doresc mult să revin aici cât mai curând, în orice postură îmi rezervă viitorul. Voi urmări anunțurile de angajare, poate cine știe? 🙂


Croaziera DunareParticiparea la Turul Dunării ediția 2013 a început cu un bonus pentru toți voluntarii care au ales să parcurgă partea de est a traseului, al cărui punct de start a fost municipiul Călărași. Nu întâmplător s-a plecat la drum din acest oraș-port dunărean, pentru că aici ne-am bucurat de cel mai călduros sprijin din partea autorităților locale. Atât din partea Primăriei, cât și a Consiliului Județean Călărași.

Bogdan Georgescu, vicepreședinte CJ Călărași

Bogdan Georgescu, vicepreședinte CJ Călărași

„Ziua 0” a acestui eveniment cicloturistic, în loc să fie o zi dedicată plicticoaselor ședințe tehnice, a fost un prilej pentru unii dintre noi de a face cunoștință cu Dunărea nu de pe mal, ci chiar de pe luciul de apă al marelui fluviu. Invitația a fost lansată cu amabilitate de dl. Bogdan Georgescu, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, iar noi am acceptat-o cu entuziasm, fără ezitare.

Croaziera lungă de circa 4 ore, pe un vaporaș care a primit la bord aproape 20 de persoane, ne-a purtat în aval de orașul Călărași, pe Dunăre, pe brațul Borcea și pe nenumărate canale inundate acum de creșterea apelor cu vreo 4 metri față de nivelul obișnuit. A fost mai mult decât o simplă plimbare de distracție pentru bucureștenii curioși. Mie personal mi-a dat speranță că încă mai există în România locuri unde natura este suverană, iar omul îi este argat. Și nu invers, cum se întâmplă în mare parte din restul țării. O adevărată revelație chiar și pentru mine, care mă consider de-al locului atunci când mă opresc în județul Călărași. Adică de cam 20 de ori în fiecare an, cu treabă sau pentru relaxare la casa din satul Zimbru, unde s-au născut bunicii din partea mamei.

Am început să-mi cunosc județul grație turelor cicloturistice pe care le fac aici din 2010. Dar nici nu bănuiam că atât de aproape de municipiul Călărași se ascunde o mini-deltă de o frumusețe sălbatică.

Slideshow cu imagini din croaziera pe Dunăre la Călărași

Această prezentare necesită JavaScript.

strand Bascov
Deși sunt veloblogger și cicloturist împătimit, la Turul Dunării am fost șoferul mașinii de asistență de pe traseul din est. Însă odată ajuns la Cetate am avut ocazia să împrumut bicicletele unor colegi care au ales să se odihnească după o săptămână întreagă de pedalat. Și astfel am bătut două zile la rând drumurile către și dinspre cel mai apropiat oraș – Calafat. Mai întâi pe asfalt, adică pe DN 56, apoi pe o potecă de căruțe care pornește de lângă Gara Fluvială a Portului Cetate și iese în satul Basarabi, la doar câțiva kilometri de Calafat.

Vizita la Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat a fost în sine o experiență care mi-a hrănit curiozitatea și setea de a cunoaște mai multe despre aceste locuri. Colecția de obiecte casnice tradiționale din partea de sud a Olteniei, zestrea de vestigii arheologice sau expoziția temporară de artă contemporană – toate acestea fac să merite cel puțin o jumătate de oră petrecută la muzeu. Cu atât mai mult cu cât intrarea este gratuită!

Dar am prețuit cu atât mai mult pontul primit de la ghidul nostru, un fost director al muzeului, care la finele turului prin numeroasele încăperi pline de exponate ne-a sfătuit să mergem la Bașcov, un ștrand natural unde localnicii își petrec timpul liber în lunile de vară. Fără acest pont n-am fi nimerit niciodată la Bașcov, căci intrarea către ștrand este atât de discretă încât ai putea crede că localnicii vor să păstreze acest loc de agrement doar pentru ei.

La ieșire din Calafat se ține drumul care duce spre Craiova (același DN 56) pentru circa 2 km, până când pe dreapta se vede o benzinărie (acum în construcție), iar pe stânga întâlnești un panou deloc îmbietor care indică o parcare pentru TIR-uri. Intrând însă către parcare, aleea asfaltată te conduce singură către ștrandul Bașcov, la capătul unei pante provocatoare pentru orice bi(ciclist).

Scrumbia Zapacita

Scrumbia Zăpăcită, o terasă foarte OK

Cu toate că ștrandul se află pe malul Dunării și periodic se văd trecând nave mari de transport, apa este curată și nisipul fin, pe o plajă care pe alocuri este lată chiar și de 15 metri. Accesul în ștrand și pe plajă este de asemenea gratuit, la fel ca și izvorul cu apă potabilă amenajat în 1978 (conform plachetei). Un loc ideal să-ți împrospătezi rezerva de apă din bidoane.

Există chiar și două terase, între care una numită amuzant… Scrumbia Zăpăcită. Semn că ne aflăm în patria umorului oltenesc.

O adevărată revelație să dăm peste acest loc de distracție curat și civilizat. Înțeleg perfect de ce calafetenii preferă să-l păstreze pentru ei. Sau măcar ferit de orășeanul expansiv!

banner Turul Dunarii