speedway dirt-track Metalul Bucuresti (8)Într-o zi de vară, să tot fie vreo 6 ani de atunci, am profitat de o spărtură într-un gard din beton și am sărit înauntru cu tot cu bicicletă, intrând clandestin pe o proprietate privată. Sună aproape ca un autodenunț. Însă a meritat riscul, pentru că astfel am putut să vizitez după vreo 20 de ani pista de dirt-track („speedway”) Metalul, situat în zona Cora Pantelimon, mai exact la ieșirea din București spre orașul Pantelimon, vizavi de o benzinărie Petrom și în imediata vecinătate a lacului Pantelimon.

Acest fost circuit de curse moto, cu pistă de formă ovală în lungime de 400 metri, este un loc de care se leagă multe amintiri din copilăria mea. Toată lumea care mă cunoaște de mai mult de 5 minute mă știe drept fan(atic) al sporturilor cu motor, de la Formula 1 până la WRC și de la NASCAR până la cursele de off-road, mă interesează cam orice competiție motorizată, probabil cu excepția liniuțelor ilegale. Trăiesc cursele cu maximă intensitate, fie că sunt la fața locului, fie le urmăresc de departe prin live timing sau tracking. Ca ziarist, cele mai reușite articole scrise de mine și interviuri au avut ca subiect competițiile auto și moto.

speedway dirt-track Metalul Bucuresti (2)

Tribuna cronometrorilor din dreptul liniei de start

De aici m-am “molipsit” de microbul sporturilor mecanice cu mult înainte să ajung la școală, pe vremea când nu aveam mai mult de 3 ani și mergeam cu tatăl meu la cursele de dirt-track desfășurate pe circuitul de la marginea Capitalei. Mii de oameni veneau ca spectatori la pista din jurul terenului de fotbal al echipei Metalul București. Tata mă aducea acolo și mă ridica pe umerii lui ca să pot vedea acțiunea atunci când nu reușeam să ajungem chiar pe marginea pistei.

Câteodată se găseau niște spectatori nemulțumiti de faptul că le obturez vederea asupra pistei și se isca o mică ceartă. Dar taică-meu găsea mereu o cale de împăcare, pentru că oamenii nu erau tot timpul cu capsa pusă ca în zilele noastre. Practic, de la mijlocul anilor ’80 până în primii ani de după 1990, m-am obișnuit să simt măcar timp de un weekend pe lună mirosul de ulei de ricin și praful de zgură aruncat de roțile motocicletelor de concurs. Acesta e locul unde am prins pasiune pentru curse!

La început, cursele de pe Metalul erau apanajul sportivilor de dirt-track din blocul țărilor comuniste (dintre care ieșeau în evidență concurenții din URSS), apoi au devenit o afacere națională între piloții români. Chiar și după Revoluție, fiecare concurs de acest gen la Metalul era un eveniment urmărit cu nesaț de mii de oameni. Nu doar pe băncile amenajate de-a lungul celor două linii drepte principale, cât mai ales în tribunele naturale din jurul complexului sportiv Metalul, ba chiar și pe zidurile din beton și în plopii care făceau atât umbră cât și intimitate pentru toaleta ad-hoc în aer liber.

Însă n-a rezistat un deceniu întreg după 1990 și s-a pus lacătul la poarta circuitului Metalul, pe fondul declinului profund al acestui sport în România (spre deosebire de Polonia, unde a devenit mai popular decât fotbalul). Pe vremea aceea, i se spunea dirt-track și românul pronunța fonetic dirtrac. În zilele noastre, această disciplină competițională se numește „speedway”, dar esența este aceeași: patru motocicliști se avântă pe o pistă ovală acoperită cu zgură, în sens invers acelor de ceasornic.

speedway dirt-track Metalul Bucuresti (10)

Turnul de afișaj

Am avut ocazia să trec prin zonă pe când mă întorceam de la AMC Kart, iar o secțiune prabușită a zidului din beton m-a “invitat” să-l escaladez și să revăd timp de circa o oră locul în care mi-am petrecut atâtea weekend-uri. Aveam să găsesc speedway-ul de la Metalul într-o stare avansată de degradare. Lemnul tribunelor a ajuns de mult pe foc în sobele locuitorilor din zona Pantelimon, iar fierul este canibalizat încetul cu încetul pentru a lua drumul centrelor de colectare a deșeurilor metalice. Mă bucur însă ca speedway-ul nu a devenit groapă de gunoi și că este relativ curat.

Probabil că dacă boom-ul imobiliar din deceniul trecut nu s-ar fi terminat abrupt, probabil că s-ar fi construit vreun mall sau un centru de agrement în locul vechiului speedway. Amplasarea ar fi ideală în scop comercial, având în vedere fluxul de trafic înspre și dinspre București. Așa, proprietarul actual preferă să-l țină în paragină. Natura și-a reintrat în drepturi și a început să-l recucerească. Pare o contradicție de termeni, dar se găsește într-o ruină elegantă și pașnică. Totul este acum calm și zen.

În urmă cu 20 de ani, un puhoi de oameni se aduna în weekend să-i vadă pe cei mai buni piloți ai cluburilor de dirt-track din România contra oaspeților sovietici, polonezi sau cehoslovaci. În acea duminică în care m-am întors la Metalul, eram singur pe circuit, alături de patru cai care pășteau iarba de pe terenul de fotbal. N-am rezistat tentației de a acoperi câteva ture cu bicicleta pe traseul care încă se mai distinge, chiar dacă prin multe locuri cresc bălăriile. Dacă aș avea cu adevărat mulți bani, aș cumpăra acest complex motorsportiv pentru a-l recondiționa și a-l reda competițiilor moto, poate și velo (de ce nu?), finanțându-l eventual din închirierea terenului de fotbal din mijloc…

Alte articole pe aceeași temă :
Izvorul de apă potabilă din Pantelimon (10.05.2013)