Archive for Aprilie, 2014


Hayley-Marie Coppin sexy bicycle pictorial (12)
Primăvara s-a instalat în sfârșit peste noi cu temperaturi blânde și a luat o pauză cu ploile, lucru care îmi conferă o stare involuntară de optimism. Departe de vreun gând melancolic, prima tură pe vreme bună din 2014 mi-a adus aminte de acest pictorial care începe cuminte ca o reclamă la mobilier de grădină Ikea, dar se continuă în manieră ludic-erotică până la o scenă tipică din revista Playboy…

Sexy-biciclista se numește Hayley Marie Coppin și este una dintre puținele englezoaice frumoase. 😉


Un articol pe aceeași temă :
Video: Lady on Bicycle Grabs Too Much Attention

Anunțuri

Unul dintre motivele pentru care l-am apreciat pe austriacul Alexander Wurz câtă vreme a concurat în Formula 1 (1997-2007) a fost faptul că înainte de automobilism a practicat cu mare succes ciclismul. Ba chiar a fost campion mondial de BMX în 1986, la vârsta de 12 ani. Căutând recent prin arhiva mea de reviste auto am dat peste această pagină de reclamă de la începutul deceniului trecut :

Alexander Wurz edition bike

Prin anul 2000, Wurz și-a lansat propriul brand de biciclete, specializat pe MTB-uri high-end pentru competiții. Reclama de mai sus este o promoție la un mountain-bike Alexander Wurz Edition, cu autograful pilotului pe un cadru Katarga din aluminiu, al cărui preț era redus de la 4.799 la 3.299 de mărci germane (!). Ce-i drept, nivelul de echipare era vârf de gamă acum 15 ani: suspensii Rock Shox cu cursă lungă, schimbător Shimano Deore cu 27 de viteze și frâne pe disc față/spate hidraulice.

Alte articole pe aceeași temă :
Bicla de fițe: Mercedes-Benz Trekking Bike (15.10.2013)
Ce-şi dorea Miguel Indurain de la Moş Crăciun (04.10.2012)

Univega HT-300 colectare PETCe mă nemulțumește cel mai mult și mai mult la români este faptul că în primul rând oamenii simpli își fac unii altora viața amară. Chiar dacă tindem să căutăm vina (și pe bună dreptate, într-o anumită măsură) la politicieni, la autoritățile statului sau la funcționari, totuși mi se pare că răul în țara asta pornește de la omul simplu. Și că în esență ne facem unii altora viața mai urâtă decât ar putea să fie.

Fără a fi un creștin devotat (în sensul ortodox al cuvântului), unul dintre pasajele mele preferate din Biblie este Ecleziastul capitolul 3.5: „Aruncarea pietrelor îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei”. De multe ori fac apel în minte la acest citat biblic pentru a înțelege conflictul între generații (odată ajuns la vârsta mijlocie, sunt permanent între cei mai tineri decât mine și cei mai bătrâni). Știu că Biblia doar se citează, nu se parafrazează, dar eu totuși am să o fac, afirmând în stilul Ecleziastului că aruncarea PET-urilor își are oamenii ei, iar strângerea PET-urilor își are oamenii ei.

5 PET-uri în minus pe drumurile mele zilnice

Vreo 5-6 PET-uri în minus pe drumurile mele zilnice

Eu am ales să fiu unul dintre aceia care strâng PET-urile aruncate în locuri nepotrivite de către cei mai nesimțiți dintre români. Nu am pretenția să primesc o medalie pentru asta și nici că prin gestul meu voi rezolva de unul singur problema gunoaielor menajere aruncate la întâmplare de către conaționalii mei.

Mie îmi place metafora „picătură într-un ocean” și deci nu mă deranjează deloc faptul că gestul meu poate fi insignifiant în comparație cu numărul celor care aruncă gunoaie în natură sau cu tonele de PET-uri abandonate pe marginea drumurilor.

Sunt conștient că nu pot (și nici nu mi-am propus) să le adun pe toate și sunt convins că aceia care le aruncă mă depășesc numeric. Însă chiar dacă aș știi că sunt singurul nebun din România care strânge voluntar PET-urile lăsate aiurea de ceilalți, eu tot aș face-o. Așa văd eu picătura în ocean…

Peisaj agricol în jud. Călărași, poluat de PET-uri.

Peisaj agricol în jud. Călărași, poluat de PET-uri. Adevăratul brand de țară!

Și dacă tot am adus vorba de citate, iată încă unul bun, deși sună a slogan creat de o agenție de publicitate din America: „Fii schimbarea pe care o vrei în lume”. Eu personal înțeleg din cuvintele astea că nu trebuie mă lamentez că o ducem rău din cauza politicienilor care „e toți la fel”.

În turele cicloturistice pe care le fac prin țară mă întristez de fiecare dată când văd monumente istorice sau fie și simple peisaje de la marginea drumului înecate în gunoaie lăsate în urma lor de alți vizitatori sau chiar de către localnici. Cel mai adesea e vorba de PET-uri și doze din aluminiu (de bere ori băuturi energizante). Atunci când dozele și PET-urile sunt relativ curate și nu par să-mi pună în pericol igiena, le fac loc în bagajul de călătorie și le duc până la un coș de gunoi.

Altădată duceam PET-urile și dozele, atât cele personale cât și cele culese ocazional de pe drumuri, la containerele de colectare selectivă a deşeurilor. Însă am văzut de prea multe ori cum cei dintr-o etnie conlocuitoare ridică aceste clopote de colectare scotocind după PET-uri și aruncând în vânt fără jenă celelalte deșeuri din plastic, gen ambalaje (fără valoare pentru ei căci nu sunt primite la centrele de colectare) aduse spre reciclat de către oamenii cu simț civic. Să duc în continuare PET-uri și doze la containerele puse la dispoziție de Primărie este ca și cum aș lucra cu jumătate de normă pentru ei.

Un PET înotând în apele lacului Pantelimon.

Un PET înotând în lacul Pantelimon din București.

Prin urmare, soluția pe care am găsit-o pentru deșeurile reciclabile pe care le produce activitatea cotidiană a familiei, dar și „hobby-ul” meu de velo-gunoier, este să le depozitez temporar în garajul bunicilor, acum vacant după vânzarea bătrânului Fiat 1300. Iar o dată la trei luni chem un operator privat de colectare a materialelor refolosibile, care le ridică și le plătește bunicilor contravaloarea acestora. Mă refer aici la hârtie, PET-uri și doze. Cei 30-40 lei pe care îi câștigă în felul acesta reprezintă o bonificație modică, însă pentru mine atârnă la eco-consciousness.

Maculatura o reciclez încă din adolescență și am satisfacția că în aproape 20 de ani de ture lunare cu bicicleta la centrul REMAT am trimis la topit pe puțin trei tone de hârtie. Și numărătoarea continuă.

parcare interzisa Bucuresti
Un scurt drum “per pedes” pe trotuarele din Bucureşti este o adevãratã cursã cu obstacole din cauza maşinilor parcate neregulamentar. Numai cã nu toţi dintre noi suntem atleţi şi putem ocoli cu dibãcie aceste blocaje pe care Primãria şi Poliţia le tolereazã.

Un Everest al parcării nesimțite: blochează și trotuarele, și strada

Un Everest al parcării de București: blochează și trotuarele pentru pietoni, și strada pentru circulația auto

Maşinile parcate adânc pe trotuare reprezintã reale obstacole pentru pietonii bucureşteni. În funcţie de “generozitatea” şoferului care parcheazã pe spaţiul rezervat pietonilor, poţi în cel mai bun caz sã te strecori ştergând cu pantalonii praful de pe oglindã sau de pe bara de protecţie sau poate chiar trebuie sã ocoleşti autoturismul, intrând pe spaţiul carosabil. Dar ce spune legea rutierã despre aceste cazuri? Ordonanţa de Urgenţã nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede, la articolul 177, alin. 1, urmãtoarele: “Se interzice oprirea sau staţionarea pe trotuare. Autoritatea competentã poate permite oprirea sau staţionarea, parţial sau total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai dacã rãmâne liber cel puţin un culoar de minimum 1,5 metri lãţime înspre marginea opusã pãrţii carosabile, pentru circulaţia pietonilor.”

O problemã ridicatã de mine şi în postarea Parchează pe pista mă-tii, nu pe cea de biciclete! este cã locurile de parcare din Bucureşti sunt mult sudbimensionate faţã de parcul auto de la ora actualã. parcare interzisa Bucuresti (4)Iar Primãria are obligaţia faţã de contribuabili sã le asigure acestora suficiente locuri special destinate parcãrii autovehiculelor. Dar nu este mai puţin adevãrat cã existã parcãri cu platã în Capitalã, la preţuri nu tocmai prohibitive (care îţi oferã şi o protecţie a autoturismului), dar pe care şoferii le evitã, preferând în schimb sã-şi înghesuie maşinile pe trotuar. Iar trotuarul este gratuit, cel puţin atâta timp cât Poliţia nu va lua mãsuri, ocazie cu care sã-şi rotunjeascã bugetul, prin aplicarea amenzilor cuvenite pentru aceastã faptã. Un exemplu este parking-ul subteran din spatele Hotelului Intercontinental, care este folosit în zilele sale bune la douã treimi din capacitate, în schimb trotuarele de pe strãzile adiacente sunt înţesate pe ambele pãrţi de maşini, în condiţiile în care circulaţia se desfãşoarã greoi, pe o singurã bandã.

parcare interzisa Bucuresti (9)Ca biciclist înfocat și în egală măsură șofer pasionat de condus sunt pentru o bunã înţelegere între conducãtorii auto şi pietoni, cãci circulaţia pe drumurile publice este un exerciţiu democratic. Rolurile între şoferi şi pietoni se pot inversa, astfel încât un comportament respectuos unii faţã de ceilalţi este atât în folosul unora cât şi al celorlalţi. Pe bulevardele largi, precum Decebal (fostul Victoria Socialismului), nu ridicã nici un fel de problemã parcarea pe un singur rând, în lateral, a autoturismelor, întrucât rãmâne o lãţime rezonabilã, de circa 2 metri, a trotuarului, pe care pietonii pot sã circule fãrã dificultate. În schimb, existã nenumãrate zone din Capitalã unde trotuarele sau pistele pentru biciclete au fost transformate abuziv în spaţii de parcare, în unele cazuri proprietarii “plantând” de la sine putere în asfalt bãri de metal care impiedicã alte autovehicule sã le ocupe acel loc. Asemenea practici, pe lângã faptul cã sfideazã cele mai elementare norme de bun simţ, sunt şi ilegale.

parcare interzisa Bucuresti (3)Oare cum se descurcã o persoanã aflatã în scaunul cu rotile, care gãseşte dintr-o datã drumul pe trotuar blocat de o maşinã al cãrui şofer a lãsat cu “mãrinimie” o breşã liberã de numai circa 20 centimetri? Dar un nevãzãtor care constatã la rându-i cã drumul îi este barat şi cã trebuie sã ocoleascã pe carosabil, punându-şi astfel viaţa în pericol printre maşini? Cum s-ar descurca printre obstacole un şofer nevoit sã meargã în cârje 2-3 luni, sã zicem, în urma unui accident de circulaţie auto? Sau cum îi învãţãm pe cei mici sã se deprindã a merge pe unde trebuie cãtre şcoalã, dacã întâlneşte pe drum trotuarele de pe ambele sensuri blocate în totalitate de maşini? Uneori nu putem intra în scara blocului unde locuim pentru cã maşinile sunt parcate prea apropiat. Oare cei care le parcheazã nu sunt tot locatari ai blocului?

Parcarea pe trotuar este un obicei de mult intrat în sângele şoferului din Bucureşti, iar dacã nu va fi combãtut prin aplicarea de amenzi şi în acelaşi timp nu i se vor oferi alternative viabile de parcare, atunci problema aceasta va continua sã dividã cetãţenii sau chiar sã genereze conflicte care vor arunca o umbrã asupra imaginii civice pe care Capitala unei ţãri membrã a Uniunii Europene încearcã sã o proiecteze în exterior.