Univega HT-300 colectare PETCe mă nemulțumește cel mai mult și mai mult la români este faptul că în primul rând oamenii simpli își fac unii altora viața amară. Chiar dacă tindem să căutăm vina (și pe bună dreptate, într-o anumită măsură) la politicieni, la autoritățile statului sau la funcționari, totuși mi se pare că răul în țara asta pornește de la omul simplu. Și că în esență ne facem unii altora viața mai urâtă decât ar putea să fie.

Fără a fi un creștin devotat (în sensul ortodox al cuvântului), unul dintre pasajele mele preferate din Biblie este Ecleziastul capitolul 3.5: „Aruncarea pietrelor îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei”. De multe ori fac apel în minte la acest citat biblic pentru a înțelege conflictul între generații (odată ajuns la vârsta mijlocie, sunt permanent între cei mai tineri decât mine și cei mai bătrâni). Știu că Biblia doar se citează, nu se parafrazează, dar eu totuși am să o fac, afirmând în stilul Ecleziastului că aruncarea PET-urilor își are oamenii ei, iar strângerea PET-urilor își are oamenii ei.

5 PET-uri în minus pe drumurile mele zilnice

Vreo 5-6 PET-uri în minus pe drumurile mele zilnice

Eu am ales să fiu unul dintre aceia care strâng PET-urile aruncate în locuri nepotrivite de către cei mai nesimțiți dintre români. Nu am pretenția să primesc o medalie pentru asta și nici că prin gestul meu voi rezolva de unul singur problema gunoaielor menajere aruncate la întâmplare de către conaționalii mei.

Mie îmi place metafora „picătură într-un ocean” și deci nu mă deranjează deloc faptul că gestul meu poate fi insignifiant în comparație cu numărul celor care aruncă gunoaie în natură sau cu tonele de PET-uri abandonate pe marginea drumurilor.

Sunt conștient că nu pot (și nici nu mi-am propus) să le adun pe toate și sunt convins că aceia care le aruncă mă depășesc numeric. Însă chiar dacă aș știi că sunt singurul nebun din România care strânge voluntar PET-urile lăsate aiurea de ceilalți, eu tot aș face-o. Așa văd eu picătura în ocean…

Peisaj agricol în jud. Călărași, poluat de PET-uri.

Peisaj agricol în jud. Călărași, poluat de PET-uri. Adevăratul brand de țară!

Și dacă tot am adus vorba de citate, iată încă unul bun, deși sună a slogan creat de o agenție de publicitate din America: „Fii schimbarea pe care o vrei în lume”. Eu personal înțeleg din cuvintele astea că nu trebuie mă lamentez că o ducem rău din cauza politicienilor care „e toți la fel”.

În turele cicloturistice pe care le fac prin țară mă întristez de fiecare dată când văd monumente istorice sau fie și simple peisaje de la marginea drumului înecate în gunoaie lăsate în urma lor de alți vizitatori sau chiar de către localnici. Cel mai adesea e vorba de PET-uri și doze din aluminiu (de bere ori băuturi energizante). Atunci când dozele și PET-urile sunt relativ curate și nu par să-mi pună în pericol igiena, le fac loc în bagajul de călătorie și le duc până la un coș de gunoi.

Altădată duceam PET-urile și dozele, atât cele personale cât și cele culese ocazional de pe drumuri, la containerele de colectare selectivă a deşeurilor. Însă am văzut de prea multe ori cum cei dintr-o etnie conlocuitoare ridică aceste clopote de colectare scotocind după PET-uri și aruncând în vânt fără jenă celelalte deșeuri din plastic, gen ambalaje (fără valoare pentru ei căci nu sunt primite la centrele de colectare) aduse spre reciclat de către oamenii cu simț civic. Să duc în continuare PET-uri și doze la containerele puse la dispoziție de Primărie este ca și cum aș lucra cu jumătate de normă pentru ei.

Un PET înotând în apele lacului Pantelimon.

Un PET înotând în lacul Pantelimon din București.

Prin urmare, soluția pe care am găsit-o pentru deșeurile reciclabile pe care le produce activitatea cotidiană a familiei, dar și „hobby-ul” meu de velo-gunoier, este să le depozitez temporar în garajul bunicilor, acum vacant după vânzarea bătrânului Fiat 1300. Iar o dată la trei luni chem un operator privat de colectare a materialelor refolosibile, care le ridică și le plătește bunicilor contravaloarea acestora. Mă refer aici la hârtie, PET-uri și doze. Cei 30-40 lei pe care îi câștigă în felul acesta reprezintă o bonificație modică, însă pentru mine atârnă la eco-consciousness.

Maculatura o reciclez încă din adolescență și am satisfacția că în aproape 20 de ani de ture lunare cu bicicleta la centrul REMAT am trimis la topit pe puțin trei tone de hârtie. Și numărătoarea continuă.