Unul dintre motivele pentru care l-am apreciat pe austriacul Alexander Wurz câtă vreme a concurat în Formula 1 (1997-2007) a fost faptul că înainte de automobilism a practicat cu mare succes ciclismul. Ba chiar a fost campion mondial de BMX în 1986, la vârsta de 12 ani. Căutând recent prin arhiva mea de reviste auto am dat peste această pagină de reclamă de la începutul deceniului trecut :

Alexander Wurz edition bike

Prin anul 2000, Wurz și-a lansat propriul brand de biciclete, specializat pe MTB-uri high-end pentru competiții. Reclama de mai sus este o promoție la un mountain-bike Alexander Wurz Edition, cu autograful pilotului pe un cadru Katarga din aluminiu, al cărui preț era redus de la 4.799 la 3.299 de mărci germane (!). Ce-i drept, nivelul de echipare era vârf de gamă acum 15 ani: suspensii Rock Shox cu cursă lungă, schimbător Shimano Deore cu 27 de viteze și frâne pe disc față/spate hidraulice.

Alte articole pe aceeași temă :
Bicla de fițe: Mercedes-Benz Trekking Bike (15.10.2013)
Ce-şi dorea Miguel Indurain de la Moş Crăciun (04.10.2012)