Fantana Turcului - Manastirea CernicaAstăzi am avut surpriza să mă certe paznicul de la intrarea dinspre șosea a Mănăstirii Cernica pentru faptul că am intrat cu bicicleta să iau apă de la izvorul numit Fântâna Turcului. Întrucât eram deja pe coborâre spre izvor, nu m-am întors când portarul mi-a strigat „Bă…!”, însă la ieșire m-am oprit voluntar ca să-mi explice revoltat de la înălțimea celor 4 clase ale sale că părintele stareț al mănăstirii a hotărât subit să nu mai permită accesul bicicletelor nici măcar până la fântână.

Așa arată Fântâna Turcului, un obiectiv la care ai acces doar cu mașina

Fântâna Turcului, la care de azi ai acces doar cu mașina

Fântâna Turcului se află la 50-60 de metri de intrare în curte, dar la vreo 200 de metri înainte de parcarea mânăstirii, respectiv de bariera de acces în complexul monahal. Practic, mănăstirea se află peste lac de izvorul la care vin cu bicla de câteva ori pe săptămână deja de mai bine de doi ani – fie vară, fie iarnă. Înțeleg perfect și respect faptul că nu ai voie sa intri cu bicicleta dincolo de barieră înspre biserica Sf. Gheorghe și chiliile călugărilor, însă interzicerea accesului pe două roți la izvor mi se pare un abuz strigător la cer.

Dacă tot a luat această decizie, să aibă bunul simț părintele stareț să pună un panou la intrare unde să ne explice pe un ton cucernic din ce cauză ne refuză bucuria de a veni la Fântâna Turcului pentru a bea apă de izvor. Un izvor amenajat acum 200 de ani la porunca starețului Calinic Cernicanul, din galbenii donați de un pașă otoman așa cum spune legenda Fântânii Turcului, pentru a potoli setea călătorilor care treceau prin fața mânăstirii pe vechiul drum medieval spre cetatea Dârstor (de la care vine numele cartierului Dristor din București), pe unde se trecea Dunărea către Constantinopol.

În timp ce sfântul Calinic oferea tuturor călătorilor binecuvântarea apei de izvor, mai puțin sfântul stareț actual a hotărât să o ofere doar celor care vizitează mânăstirea la volanul mașinii, plătind taxa de 2 lei la intrare. Afacerile înaltelor fețe bisericești și dedulcirea lor la foșnetul bancnotelor este cauza pentru care popii României se îndepărtează de valorile creștine și devin din ce în ce mai aroganți și mai intransigenți. Am trăit primii 8 ani din viață în comunism și nu pot să nu remarc astăzi o instituție cu tot mai dese derapaje dictatoriale. Ea se numește Biserica Ortodoxă Română și salariații săi sunt plătiți de contribuabili din bugetul de stat, însă profiturile ei uriașe din afacerile înfloritoare cu vânzarea credinței nu sunt impozitate cu niciun leu.

Nu sunt contra Bisericii ca instituție religioasă și socială. Știu că din punct de vedere teologic, Biserica este mireasa lui Hristos și prin urmare ea este dincolo de judecata oamenilor. Însă cei care vremelnic o conduc sunt la rândul lor oameni și pot greși. Pentru mine, starețul care a dat ordin să interzică bicicletele la Fântâna Turcului a greșit nepermis față de unii dintre semenii pentru care ar trebui să-și bată capul cum să-i ajute mai mult. Sau dacă nu a greșit și are un motiv întemeiat, atunci să aibă bunul simț să-mi explice pe o plăcuță la intrare din ce motive nu am voie cu bicicleta.