De când m-am apucat de masterat am început să rememorez amintiri din studenție. Având în vedere că între studiile universitare și cele de master a fost un hiatus de 8 ani, a trebuit să șterg praful de pe unele dintre aceste amintiri din prima tinerețe. Pentru că este perioada din an în care se desfășoară Turul Franței, o întâmplare din facultate despre care vreau să povestesc acum ca să nu o uit se leagă de examenul meu de la Relații Publice la materia numită Teoria Generală a Dreptului (TGD).

Să tot fie vreo 14 ani de când profesorul de drept Valerică Dabu ne-a convocat la examenul din TGD, pe noi cei de la învățământul deschis la distanță, înghesuind vreo 50 de studenți într-o săliță din sediul SNSPA de pe strada Povernei din București. Pe rând, fiecare student ajungea în fața profesorului care îi adresa una sau două întrebări din cursul pe care îl primisem pe dischetă.

Fără a fi mers măcar o dată la orele de curs, dar frunzărind de câteva ori materia, eram mulțumit că nu dau un test grilă așa cum au fost cam trei sferturi din examenele din studenția mea la SNSPA. Abundența testelor grilă o consider și acum o rușine pentru o facultate de comunicare ce ar fi trebuit să insiste pe dezvoltatea abilităților de exprimare scrisă și vorbită ale studenților. Față în față cu proful la un examen oral mă simțeam ca fotbalistul care ajunge în poziție de unu la unu cu portarul.

Însă dintr-o singură întrebare, prof. Valerică Dabu și-a dat seama că citeam presa sportivă mai abitir decât îi citisem cursul. M-a întrebat simplu: „Există în România dreptul la muncă?”, la care eu i-am replicat sigur pe mine că da, există dreptul la muncă. Că abia ce citisem și decupasem din ziar acest articol despre ciclism în care se vorbea despre dreptul la muncă invocat de echipa belgiană TVM Farm-Frites pentru a participa la Turul Franței 2000, ediție încheiată cu victoria lui Lance Armstrong.

articol ziar Turul Frantei

Prof. Valerică Dabu mi-a replicat pe bună dreptate că în România de după 1989 nu mai există dreptul la muncă, asta însemnând că statul nu are obligația de a-i asigura fiecărui cetățean un loc de muncă. „De asta voi, tinerii, ați făcut Revoluția”, mi-a spus el cu ușoară nostalgie comunistă.

I-am relatat contrariat speța din articolul citit, aducându-i ca argument faptul că am reținut textual expresia „va invoca dreptul la muncă”, la care proful de drept mi-a explicat cu răbdare că este vorba doar despre folosirea improprie a acestei sintagme de către autorul articolului. Mi-a dat totuși nota 7, cu care am fost chiar mulțumit, având în vedere lipsa mea de apetență pentru teoria dreptului.

Ulterior am avut ocazia să lucrez în presa sportivă din România, unde m-am convins de nivelul de cultură generală al ziariștilor și nu doar al celor de fotbal pe care îi disprețuiam.