Archive for Iunie, 2015


Manastirea TariceniDe câțiva ani practic inclusiv cicloturism ecumenic, în sensul că fotografiez bisericile și mănăstirile pe lângă care trec în turele mele prin țară. Însă abia de circa două luni am descoperit și funcția practică a mănăstirilor, și anume faptul că multe dintre ele oferă călătorilor cazare și masă. Desigur, lăcașele de cult nu sunt hoteluri sau pensiuni, ceea ce înseamnă că își rezervă dreptul să-i selecteze pe cei care le trec pragul, preferând să ofere găzduire pelerinilor. Turele mele cu bicicleta sunt orice altceva decât pelerinaj religios, dar am fost acceptat fără probleme la Mănăstirea Dervent pentru două nopți în luna aprilie, la fel și în acest weekend, la Mănăstirea Tăriceni din comuna Frăsinet, județul Călărași.

Vizitez de câteva ori pe an Mănăstirea Tăriceni încă din 2010, de pe vremea când era schit de maici, dar acum a fost pentru prima oară când am cerut și cu mare disponibilitate am primit găzduire aici. Pentru mine și pentru cicloturistul american Mark Boyd, aflat într-un tur al Europei centrale și de est.

cazare Manastire (1)Cu bunăvoința starețului, părintele Porfirie, am fost cazați într-o cameră destinată pelerinilor, chiar în anexa unde locuiesc și cei patru monahi ai cazare Manastire (2)mănăstirii din Tăriceni.

O cameră curată, cu trei paturi individuale, cu podea din parchet laminat, cu sobă pe lemne și cu prize electrice pentru tot ce ai de pus la încărcat. Dar mai ales cu priveliște pe două laturi asupra Iezerului Mostiștea, principala atracție naturală a zonei. Nu există niciun aparat radio sau TV pe întreg domeniul mănăstirii, în schimb există rețea wireless de internet. Baia comună, complet utilată, este situată în imediata apropiere și include duș cu apă caldă la orice oră.

Mark, la masă cu părintele Porfirie și fratele Cristian

Mark, la masă cu părintele Porfirie și fratele Cristian în bucătăria mănăstirii

Am primit permisiunea să parcăm peste noapte bicicletele pe hol, apoi am îndeplinit formalitățile necesare. Protocolul mănăstirii cere ca oaspeții să prezinte cărțile de identitate, ale căror serii sunt trecute într-un registru, împreună cu numele titularilor. Nimic anormal pentru oricine este obișnuit cu locurile de cazare. Important de precizat că, cel puțin la Tăriceni, nu există nicio restricție cu privire la religia sau confesiunea oaspeților. O astfel de întrebare s-a pus de către părintele stareț la masă, dar am fost asigurați că nu constituie niciun impediment faptul că Mark este de religie mozaică.

Dimpotrivă, curiozitatea inter-religioasă de-o parte și de alta a generat o discuție despre credință și filosofie pe care am avut marea plăcere să o traduc. Masa este poate momentul în care simți cel mai bine căldura sufletească a monahilor și toate eforturile lor de a te simți binevenit. Spre deosebire de Dervent, la Tăriceni oaspeții sunt rari, însă nu pentru că n-ar fi primiți. Iar cei care vin aici se bucură de întreaga atenție.

registru manastire

Registrul mănăstirii

Am nimerit în plin post al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, dar într-o zi cu dezlegare la pește, astfel că am fost serviți cu icre și cu o delicioasă ciorbă de pește prins din Mostiștea. Se consumă în general produse locale, de altfel foarte gustoase pentru că sunt cultivate după metode tradiționale în această regiune agricolă.

Manzul Steluțu, în vârstă de trei luni

Manzul Steluțu, în vârstă de trei luni

Domeniul mănăstirii Tăriceni este un fel de grădină a Edenului, cu plante și arbuști care înfloresc pe rând din primăvară până în toamnă. Dar poți vedea și felurite animale – de la găini și purcei până la capre cu iezi și pisici care ți se împleticesc pe la picioare. Dar noua mândrie necuvântătoare a mănăstirii este mânz donat în urmă cu câteva săptămâni de un localnic din Frăsinet. Poartă numele Steluțu și este cel mai blând și mai prietenos mânz pe care l-am întâlnit vreodată.

Șederea noastră la Mănăstirea Tăriceni a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din acest an. Îmi va aduce mereu aminte că fie și lucrurile pe care le știi de mult timp îți pot aduce suprize plăcute.

PS: dacă numele mănăstirii Tăriceni te trimite cu gândul la Călin Popescu Tăriceanu, ai intuit corect. Localnicii povesesc că actualul președinte al Senatului României a venit la Tăriceni în urmă cu câțiva ani pentru a cinsti memoria unor înaintași de origine grecească înmormântați în cimitirul satului.

Bikemap – cel mai scurt drum către Mănăstirea Tăriceni, venind dinspre București, via Fundulea:
harta Bucuresti-Tariceni via Fundulea

Anunțuri

Cycling AnatomySăptămâna trecută am primit prin curier de la Okian.ro o carte pe care mi-am dorit-o din curiozitate doar văzându-i pe net titlul și coperta: Cycling Anatomy.

Sunt cărți bune pe care atunci când îmi pică în mână le citesc dintr-o suflare, regret că se termină și apoi le așez într-un loc vizibil din bibliotecă, eventual le recitesc după ani.

Am citit „Cycling Anatomy” în mare viteză, ca pe toate cărțile fascinat, însă diferența este că nu va ajunge prea curând să stea în rafturile bibliotecii mele. Cred că, în viitorul previzibil, această carte va sta pe noptieră, pe birou și în rucsacul cu care merg la sală.

Este genul de carte care nu doar se citește și atât, ci se consultă permanent după ce o citești. Și am de gând să mă ghidez după ea în pregătirea pentru maratoane de MTB și orice se mai ivește în următorii doi ani.

„Cycling Anatomy” este apărută în 2009 sub semnătura lui Shannon Sovndal, un autor american cu nume norvegian și prenume irlandez, care la momentul apariției cărții era medicul echipei Garmin-Chipotle.

Așadar, pe lângă diplomele în medicină, tipul știe foarte multe despre ciclismul de performanță. De altfel, prefața cărții este semnată de un sportiv pe care Sovndal l-a antrenat: fostul ciclist profesionist Christian Vande Velde (retras în 2013), cândva domestique al lui Lance Armstrong la echipa US Postal.

Cartea este despre cum să te antrenezi pentru ciclism la sala de forță. Orice sportiv cu ambiții în sportul cu pedale știe că antrenamentul pe bicicletă nu este suficient ca să progreseze. Cel puțin în zilele nefavorabile antrenamentului de șosea (ploaie, vânt, caniculă, trafic intens, etc), ședințele de sală sunt indispensabile pentru a lucra țintit pe anumite grupe de mușchi, în alte condiții decât în șa.

Shannon OKIAN.roSovndal precizează de la bun început că natura antrenamentului de sală pentru ciclism este fundamental diferită de bodybuilding, așadar să nu-ți imaginezi că urmând programul de exerciții din carte vei ajunge să arăți ca Arnold Schwarzenegger pe bicicletă. Musculatura supradimensionată este un balast care te încetinește.

Însă am citit un lucru care m-a pus pe gânduri: sportivii care se limitează la mersul pe bicicletă prezintă un risc crescut de osteoporoză! Din cauză că natura cursivă a pedalării, non-impact la nivelul articulațiilor, pune foarte puțină presiune asupra oaselor, care în timp devin fragile.

Motiv pentru care Sovndal militează pentru antrenamentul cu greutăți la sală, care sporește mineralizarea oaselor, întărind structura osoasă. Nu doar câștigi forță și rezistență în șaua bicicletei, ci mai ales ai o serie de beneficii de sănătate pe termen lung. Apreciez foarte mult abordarea care pune accentul pe echilibru în antrenamentul de sală pentru ciclism, în special modul cum este demontat mitul conform căruia picioarele și fesierii sunt singurele grupe de mușchi cu adevărat importante în sportul pe două roți.

Shannon Sovndal - Cycling AnatomyCartea este structurată pe 9 capitole, începând cu cel care explică biomecanica din spatele mersului pe bicicletă și continuând cu fiecare grupă de mușchi, de la brațe, gât și umeri până la picioare. Concepția lui Sovndal este că nicio grupă de mușchi nu este mai importantă decât oricare alta.

Deci n-ar trebui să sari peste niciun capitol atunci când vrei să te antrenezi la sală „ca la carte”. Remarcabil de practic la Cycling Anatomy este că pe fiecare pagină de stânga este prezentat un exercițiu de fitness, iar pe pagina din dreapta îți arată beneficiile acelui exercițiu din perspectiva ciclistului, indicând mușchiul folosit în diferite momente ale cursei (de exemplu: sprint, cățărare, contratimp). Și ai 200 de pagini!

Nu pot trece totuși cu vederea un oarecare minus al acestei cărți: faptul că tratează exclusiv ciclismul de șosea – chiar dacă foarte detaliat – fără însă nicio referire la alte ramuri ale sportului cu pedale, precum ciclocros ori velodrom. Sau mountain-biking, fenomenul care care a prins foarte mult în România în ultimii ani. Oricum, stăpânind sutele de exerciții descrise medical și științific în această carte, vei ajunge la un nivel de expert la care deja intuiești ce îți mai lipsește din antrenamentul zilnic pentru MTB cross-country sau downhill.

Cycling Anatomy te convinge cu argumente riguroase că antrenamentul de sală este foarte util pentru ciclism și nu însemnă doar „a trage de fiare”. Ediția tipărită (engleză) costă 95,99 lei pe Okian.ro și îi merită cu prisosință! Cartea aceasta îți va schimba complet modul în care privești mersul pe bicicletă.

Alte articole pe aceeași temă :
Cărți despre ciclism de la Okian

Biblioteca biciclistului: „It’s all about the bike”

OKIAN.roInformația circulă liber pe Internet, dar este nefiltrată și adesea neverificată, ceea ce face ca mediul online să nu fie întotdeauna cea mai bună sursă. În schimb, o carte tipărită sau un eBook oferă ceva mai multă siguranță cititorului interesat de un domeniu anume. Ca biciclist de modă veche, am inclus secțiunea Lecturi pe blogul meu, pentru că îmi ocup o parte din timp cu cititul. În bibliotecă am cărți despre ciclism despre care am scris deja pe blog, dar am și un „wish list” de vreo duzină de cărți cu biciclete. Librăria online Okian.ro are o colecție de volume despre ciclism care numără circa 1000 de titluri în special în limba engleză, iar în cele ce urmează am făcut o mică selecție de cărți apărute recent care merită citite.

Cadel Evans Long Road to Paris The Long Road to Paris (127,99 lei)

– de Cadel Evans (apărută în 2011)

Ciclistul australian Cadel Evans a câștigat Turul Franței în 2011, după două ediții marcate de ghinion, la rândul lor precedate de alte două în care terminase cursa în poziția de „prim pierzător”. După victoria care i-a marcat cariera (Evans s-a retras din sportul profesionist în februarie 2015), rutierul de la Antipozi s-a apucat de scris, astfel că la finele lunii octombrie a anului 2011 a apărut în librării această autobiografie superb ilustrată cu fotografii dintre care unele publicate în premieră.

Între coperțile ei poți citi despre începuturile sale modeste ca sportiv amator, apoi gloria mondială ca mountain-biker și tranziția către ciclismul de șosea, încununată prin sosirea pe Champs-Élysées cu tricoul galben pe umeri, în solda echipei BMC. Totul povestit de protagonist. „The Long Road to Paris” este o carte foarte lăudată pe site-urile de profil.


 The Death of Marco PantaniThe Death of Marco Pantani (44,99 lei)

– de Matt Rendell (2007)

Cu greu te poți gândi la un ciclist din ultimele două decenii a cărui dispariție subită este atât de învăluită în mister. Grație personalității sale charismatice și stilului neortodox, Marco Pantani a avut legiuni întregi de fani, printre care m-am numărat și eu. În plutonul compact de combinezoane multicolore puteai să recunoști imediat un rutier ras în cap, care purta cercei și bandană în locul căștii care pe atunci încă era opțională.

Se întâmpla la finele anilor ’90 și primii ani ai noului mileniu, pe vremea când Eurosport începea să ne aducă Turul Franței zi de zi la TV, cu comentariul englezesc pe care personal îl preferam celui de astăzi în limba română.

Câștigător al Turului Italiei și Turului Franței în același ani (1998), Pantani își are locul în galeria marilor cicliști italieni, lângă Coppi sau Bartali. Însă Death of Marco Pantani nu este atât despre cele mai luminoase momente din viața și cariera „Piratului”, ci despre depresia și dependența sa de cocaină, care l-au condus către supradoza fatală din 2004. În 308 pagini, cartea pune în discuție toate teoriile despre moartea lui Marco Pantani, împreună cu mărturii ale apropiaților săi și doctorilor care l-au tratat, aducând concluzii îndrăznețe.


Eddy Merckx Half Man Half BikeMerckx: Half Man, Half Bike (39,99 lei)

– de William Fotheringham (apărută în 2013)

Ai putea crede că nu mai sunt multe de spus despre Eddy Merckx, un ciclist retras din activitate deja de peste trei decenii. Însă autorul britanic William Fotheringham ține să te contrazică prin această biografie a celui supranumit „Canibalul”.

Cartea scrisă de editorialistul sportiv la The Guardian și-a propus să dea răspunsuri la întrebările „Cum?” și „De ce?” privitoare la evoluția belgianului Eddy Merckx de la un adolescent emotiv la rutierul perfect care își domina zdrobitor adversarii, până la jumătatea anilor ’70.

Merckx: Half Man, Half Bike este plină de povești cu rivalități între monștri sacri ai ciclismului și despre cățărări mitice în marile tururi sau în competiții azi defuncte. Merckx a bifat nu mai puțin de 525 de victorii în curse oficiale, dar până și unele dintre înfrângerile sale sunt de legendă.

Este epopeea celui care a ridicat atât de mult ștacheta acestui sport încât nici el însuși nu a mai reușit să o atingă, astfel că a decis să se retragă la vârsta (35 de ani) la care încă mai putea face performanță în plutonul profesionist.


 Cycle of Lies - The Fall of Lance Armstrong by Juliet MacurCycle of Lies (65,99 lei)

– de Juliet Macur (publicată în 2014)

După ce a câștigat Turul Franței de 7 ori consecutiv pe șosea, apoi s-a confesat la Oprah că de fapt era dopat atunci când a obținut cele mai mari performanțe ale carierei, Lance Armstrong a devenit un personaj care astăzi nu mai lasă indiferent pe niciun pasionat al ciclismului.

Timp de mai bine de un deceniu, succesele din șaua bicicletei au fost exploatate de mașinăria sa personală de marketing care a reușit să atragă fani către ciclism și chiar să inspire oameni să depășească probleme de sănătate și să lupte în viață.

Pentru jurnalista Juliet Macur de la New York Times, faptul că Lance Armstrong a fost deposedat de mare parte a palmaresului și că a intrat în vizorul autorităților federale din SUA nu este de ajuns. Dimpotrivă, ea a considerat că mărturisirea lui are prea multe lacune.

Cycle of Lies expune și alte schelete din dulapul lui Lance Armstrong, care își expune punctul de vedere, anume că nu există personaje pozitive într-un sport precum ciclismul, în care dopajul este un fenomen atât de răspândit între cei care vizează locul din vârful clasamentului.


The Climb - Chris FroomeThe Climb (37,99 lei)

– de Chris Froome (publicată în 2014)

Câștigătorul ediției jubiliare cu numărul 100 a Turului Franței (2013) este autorul acestei cărți care aduce lumină asupra luptei acerbe între colegi în cadrul unei echipe de top cum este Team Sky. După ce cu un an înainte îndeplinise rolul de servant de lux al lui Bradley Wiggins, Chris Froome a devenit al doilea câștigător britanic al Marii Bucle.

Autobiografia dezvăluie episoade nebănuite din copilăria sa petrecută în țara natală – Kenya – precum faptul că avea doi pitoni ca animale de companie. Însă principalul punct de interes al cărții orbitează în jurul relației dintre Wiggins și Froome, doi rutieri la fel de introvertiți și cu ambiții mari, care au intrat pe o traiectorie de coliziune pentru locul de lider al echipei.

The Climb vobește despre momente din istoria recentă a ciclismului despre psihologia acestei discipline pe care deși îl considerăm un sport de echipă este în realitate foarte individualist.



OKIAN.ro

Alte articole pe aceeași temă :
Biblioteca biciclistului: „It’s all about the bike”
(10.10.2013)

Drum comunal maci de campÎn weekend am ieșit la o tură de mountain bike în jurul Bălții Zimbru. Am încălecat pe șa la miezul zilei și am căutat drumuri de pământ sau pietriș, adică un antrenament în condițiile de căldură și suprafață de rulare de la Maratonul Vinului. Ca mai de ficare dată, județul Călărași mă surprinde și mă încântă cu lucruri sau peisaje pe care fie nu le-am mai văzut, fie nu le-am mai dat importanță până acum. A fost rândul florilor de câmp să-mi delecteze simțurile prin explozia de culori și mirosuri plăcute.

Macii de câmp mărginesc aproape toate drumurile din Călărași

Macii de câmp se găsesc pe toate drumurile din Călărași

La Turul Dunării pe bicicletă din urmă cu doi ani, un participant ardelean care a parcurs un traseu chiar pe lângă balta de pescuit Zimbru se declara dezamăgit că în zona de câmpie din sudul țării nu ai mare lucru de văzut. Desigur că Transilvania este minunată pe bicicletă, însă eu personal n-aș da Bărăganul pe Apuseni și nici Dunărea pe orice altceva de peste munți. Consider că fiecare parte a țării este fascinantă în felul ei și că este greșit să crezi că este frumos doar acolo unde te-ai născut.

M-am născut în București, dar iubesc cel mai mult Dobrogea și Bărăganul. Mă simt privilegiat că îmi este la îndemână să ajung în Călărași de câteva ori pe lună și recomand oricui să străbată județul pe bicicletă. Recent, în timp ce am înconjurat Iezerul Mostiștea pe drumuri neasfaltate, am întâlnit un spectacol de culori al macilor de câmp care cresc la tot pasul. Ai putea crede că cineva le împrăștie sămânța ca să obțină recoltă de maci, însă ei fac parte din flora spontană a câmpiei Bărăganului.

În esență, macul de câmp sau macul roșu (în denumire latinească Papaver rhoeas) este o buruiană care crește în culturile agricole, mai ales prin porumb, sau la marginea semănăturilor. Fiind o plantă cât se poate de nepretențioasă, are nevoie doar de mult soare și de un sol uscat. Așa cum am citit într-un excelent articol pe blogul Ierburi Uitate, macul este întrebuințat de mii de ani. După ce se usucă și cad petalele roșii, rămâne o capsulă unde semințele, la început albe, se maturează până la mijlocul verii.

Capsulele macului conțin semințe comestibile

Capsulele macului roșu conțin semințe comestibile

Când semințele devin negre, sunt bune de mâncat ca atare, fiind chiar hrănitoare. Din perspectiva sportivului, poți să ronțăi semințe de mac fără riscul de a fi depistat pozitiv la orice control antidoping sau antidrog. Semințele uscate ale macului roșu au un conținut foarte scăzut de alcaloizi narcotici sau substanțe psihoactive.

Ar fi nevoie să consumi cantități industriale de semințe de mac pentru a ieși la analize. Este adevărat că opiul brut, care conține morfină și codeină, se extrage din mac, însă dintr-un soi aparte – macul opiaceu (Papaver somniferum).

Și oricum, opiul nu se extrage din semințele uscate, ci din capsulele încă verzi care produc un lichid lăptos (latex) atunci când sunt crestate cu briceagul. Iar macul roșu nu face parte din categoria etnobotanice. Este o splendoare a Bărăganului.