Archive for Decembrie, 2015


Klaus Iohannis pe bicicleta

Săptămâna trecută s-a împlinit un an de când Klaus Iohannis a depus jurământul ca președinte al României. L-am votat în ambele tururi ale alegerilor din noiembrie 2014, deși lucram pentru o agenție de comunicare politică și era în interesul meu direct să iasă președinte Victor Ponta. Totuși l-am ales pe Klaus și nu regret, având în vedere care erau alternativele. Este acum la modă printre români să te declari dezamăgit de neamț, să spui că toți politicienii sunt răi și că trebuie resetată clasa politică. Eu poate am destule să regret în viață, dar nu mă las ușor dezamăgit și nici nu aștept un lider mesianic.

Mi-a plăcut faptul că Iohannis se mândrește că până la vârsta de 30 de ani a mers numai pe bicicletă, pentru că nu a avut mașină, și că pedala în continuare inclusiv ca primar la Sibiu. Klaus Iohannis-Facebook-bicicletaApreciez acest lucru fie și pentru că este ceva neobișnuit printre politicienii noștri, care merg pe bicicletă de ochii lumii doar în campanie electorală. Sunt aproape trei ani de când am realizat un Top 10 Politicieni români pe bicicletă și, revăzând pozele, mi-e jenă să remarc cât de artificial arată în șaua bicicletei unii dintre acești oameni care s-au obișnuit de prea mult timp să fie transportați de mașini cu girofar, în coloană oficială cu antemergător.

Și pentru că am ajuns aici, ăsta e și singurul reproș pe care am să i-l fac lui Iohannis. Că nu-i lasă măcar din când în când pe SPP-iști să se simtă inutili. Cunosc și înțeleg faptul că președintele unei țări trebuie să fie protejat, căci siguranța sa este importantă bunul mers al vieții tuturor cetățenilor. Însă cred că excesele sunt păguboase, iar perpetuarea din inerție a stilului de a fi președinte al lui Băsescu este o greșeală fundamentală pentru Klaus Iohannis, pe care mulți dintre români l-au votat tocmai pentru că era diferit de căpitanul Nemo care ne-a condus timp de 10 ani. Mă refer la altă calitate umană și structură de personalitate.

În decembrie 2014 când și-a început oficial mandatul, Klaus Iohannis a preluat staful de protocol al Administrației Prezidențiale. Dar nu era deloc obligatoriu să-l preia la pachet cu aceleași proceduri și practici, mai ales în privința ieșirilor publice ale președintelui. Ele datează din al doilea mandat al lui Băsescu, când devenise deja un președinte nepopular, nu din primul mandat, cel în care făcea băi de mulțime benefice pentru imagine. Mi-e teamă că Iohannis s-a înconjurat de yesmeni la Cotroceni, din moment ce niciun consilier nu-i atrage atenția că a luat de bun „modelul” prezidențial opulent.

Mi-a displăcut profund faptul că în primăvară, când Iohannis a venit la târgul de carte Bookfest 2015 pentru lansarea volumului „Primul pas”, a etalat o desfășurare de forțe ale SPP mult disproporționată în raport cu gradul potențial de risc al evenimentului. Cortegiul de Mercedes-uri negre a fost excesiv.

Ca masterand în comunicare politică, am avut ocazia să fac practică timp de trei luni la Administrația Prezidențială și am observat câtă importanță își dădea personalul de protecție și pază. Chit că veneam acolo zilnic și nu mă intersectam niciodată cu Băsescu. Toți adoptau o morgă de super-profesioniști și mă examinau atent când treceam prin poarta de detecție anti-metal cu cheia de la casă în buzunar.

Pentru lucrarea de disertație, citesc acum prima carte a lui Klaus Iohannis – „Pas cu pas” – unde am întâlnit un capitol intitulat „Un oraș pentru biciclete”, în care este vorba de încurajarea transportului urban alternativ prin schimbarea unei mentalități ce are în centrul universului automobilul personal.

“Primăria Sibiu a demarat, încă din primăvara lui 2011, un proiect de creare a unor piste pentru biciclete. Ne-am propus atunci să legăm periferiile Sibiului de Centru. Foarte important este că traseele avute în vedere atunci nu erau pentru agrement, ci trasee cu scopul precis de a fi folosite pentru deplasarea în oraș. Pistele au legat, în final, Piața Unirii și o serie de cartiere de-a lungul arterelor principale și, între timp, am ajuns să avem 63,5 km de piste care leagă aceste zone, inclusiv partea de vest a orașului. Fiind eu însumi biciclist, m-am raportat la acest proiect cu tot entuziasmul, cu atât mai mult cu cât cunoșteam drumurile din zecile de ani în care m-am deplasat, în mare parte, numai pe bicicletă. Traseele sunt foarte bine amenajate și, în plus, fiecare stradă care intră în reabilitate, fiecare pod și viaduct nou vor fi proiectate din start cu pistă de biciclete.”
~ Klaus Iohannis – „Pas cu pas” (pag. 64)

foto hurriyetdailynews.com

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, în coloană oficială pe bicicletă / foto: hurriyetdailynews.com

Pentru că lui Klaus Iohannis pare să-i placă mult cuvântul „pas”, mi-aș dori ca proxima dată când mai are deplasări prin București, iar SPP-iștii îl vor întreba dacă să-i pregătească dispozitivul de 5-6 mașini plus ambulanță, președintele României să le răspundă ferm: „Băieți, de data asta, pas!”

Pentru un președinte a cărui cotă de popularitate este în picaj de ceva vreme, poate că ar fi o idee bună să-și reia vechile obiceiuri, acelea care până nu demult i-au atras admirația concetățenilor săi.

De pildă, ar putea lua exemplu de la omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan. Nu să doboare un avion militar rusesc, ci să se deplaseze în coloană oficială pe bicicletă prin București sau în alte mari orașe, atunci când contextul nu-l obligă la escortă formată din jumătate de duzină de Mercedes-uri și BMW-uri negre. Dacă acest lucru a fost posibil în Turcia, acolo unde președintele este dușmănit și de kurzi și de ISIS, atunci se poate și aci în România.

Apropo, avem piste de biciclete și în București. Desigur că unele sunt amplasate aiurea, pentru că au fost făcute de primari ca Oprescu și Chiliman, dar măcar pe bulevardele largi precum Calea Victoriei, Aviatorilor, Kiseleff sau Mareșal Prezan, pistele de pe trotuar sunt practicabile și sigure. Așa că data viitoare când președintele Klaus Iohannis mai vine la Romexpo pentru o lansare de carte, ar putea să-i mobilizeze pe băieții din SPP cu fir cârlionțat după ureche să-l însoțească în coloană oficială pe bicicletă. Căci nu este un semn bun că se obișnuiește să fie claxonat de șoferi cortegiul prezidențial pentru care Poliția oprește traficul rutier timp de minute bune în fiecare intersecție de pe traseu.

Semnați petiția online: Coloană oficială de biciclete pentru Klaus Iohannis!

Notă: nimeni nu este absurd să-i ceară președintelui Iohannis să folosească bicicleta iarna sau de la București la Sibiu pe Valea Oltului. Considerăm în schimb că se poate lipsi ocazional de escortarea excesivă cu până la 10 autovehicule. Întrucât credem cu tărie în puterea exemplului, socotim că un președinte care se deplasează pe bicicletă prin capitala țării sale ar da un bun semnal în exterior că România este o țară liniștită și civilizată, iar pe români i-ar încuraja să utilizeze un mod de transport sănătos, economic și cu impact redus asupra mediului.

Alte articole pe aceeași temă :

Bicicleta merită Premiul Nobel pentru Pace în 2016

Top 10 – Politicieni români pe bicicletă

Bicicleta este cel mai economic mijloc de transport

10 Reguli de supraviețuire pe 2 roți în București

Anunțuri

Recumbent bike - bicicleta orizontalaÎl cunosc pe Mark Boyd din vara anului 2013, când am participat, ca șofer al mașinii de asistență, la Turul Dunării. Felul în care am ajuns să facem cunoștință se datorează în cel mai bun caz hazardului. Sună anecdotic, dar este purul adevăr: în penultima zi a turului, pe drumul dintre Bechet și Calafat, am zărit de la volan un biciclist cu bagaje de-o parte și de alta a roții spate. Crezând că este vorba despre Milen, unul dintre participanții bulgari cu care mă țineam de glume și farse, m-am apropiat tiptil de biciclist, iar când am ajuns în dreptul său l-am claxonat din senin, cu intenție de ghidușie.

Fotograful Gabriel Panțîru (st.) împreună cu Mark Boyd la Port Cetate (2013)

Fotograful Gabriel Panțîru (st.) împreună cu Mark Boyd la Port Cetate, în 2013

Două secunde mai târziu, mi-am pus mâna la gură văzând în oglinda retrovizoare că biciclistul nu era deloc Milen, ci un domn în vârstă care spre surprinderea mea nu părea enervat de acest gest stupid. I-am cerut scuze… în gând și mi-am continuat drumul, întâlnindu-mă în cele din urmă cu Milen și restul echipei cu care am ajuns la Calafat.

După ce am bâjbâit prin oraș căutând locul de cazare, l-am găsit cu ceva ajutor de la managerul hotelului. Odată instalat în cameră, m-am schimbat și am coborât la recepție, unde participanții turului urmau să fie intervievați de Digi24 Dolj. În timp ce o ploaie măruntă, dar rece, începuse de vreo jumătate de oră, l-am văzut în fața recepției pe biciclistul pe care îl claxonasem mai devreme.

M-am repezit să-l ajut, întrucât era vizibil istovit, iar bicicleta se culcase pe o parte în momentul în care a coborât din șa, sub greutatea bagajului de cicloturism. Având în plan să mă revanșez pentru faza petrecută pe șosea, am intrat în vorbă, mi-a spus că se numește Mark, este american și parcurge o tură prin Europa. La cina care ne-a fost servită la restaurantul hotelului l-am prezentat și restului echipei, apoi i-am povestit că eu am fost cel care l-a claxonat pe drum, asigurându-l că a fost o confuzie nevinovată. Abia dacă și-a adus aminte de acel episod întâmplat după ora prânzului și mi-a spus că oricum este obișnuit să fie claxonat de șoferi și că nu se supără niciodată din cauza asta.

Călătorului îi șade bine cu drumul

Călătorului îi șade bine cu drumul

Cu acordul lui Mircea Crisbășanu, organizatorul Turului Dunării, l-am invitat pe Mark la destinația noastră – Port Cetate. În ritmul său, Mark a sosit mai târziu la conacul lui Dinescu de pe malul Dunării, unde l-am cazat la masardă și l-am dat drept un membru al echipei. Grație personalității sale prietenoase, în scurt timp toți cei care stăpâneau limba engleză l-au abordat pentru conversații privind turul său pe care l-a început în Germania și îl va încheia tot acolo.

Ca și alți cicloturiști pe nord-americani pe care i-am întâlnit în anii precedenți (Ed Schum și Mike Quinlan), Mark ține jurnalul călătoriei sale pe blogul crazyguyonabike.com (cele două pagini referitoare la Cetate sunt foarte măgulitoare la adresa ospitalității de care s-a bucurat din partea noastră).

După masă mi-am adus aminte că îmi rămăseseră prin mașină niște doze de bere și le-am împărțit cu bucurie pe terasa de scânduri a Gării Fluviale Cetate, până spre asfințit, discutând amical despre politica americană și românească, NASCAR (Mark trăiește în statul american Carolina de Nord, capitala acestui sport), religie și despre viețile noastre. Din păcate, seara nu s-a putut odihni în cameră, ci a trebuit să-și întindă cortul în grădină, pentru că participanții noștri români și bulgari au dat o petrecere zgomotoasă la mansardă.

A doua zi, după ce am escaladat… bătrânește urcarea de la conacul lui Mircea Dinescu până la drumul național, ne-am despărțit la statuia din centrul comunei Cetate, promițând că ne vom revedea la anul.

Mark pe bicicleta orizontală sau "recumbent bike"

Mark pe bicicleta orizontală sau „recumbent bike”

Însă 2014 a fost anul recuperării fizice după operații, atât pentru mine, cât și pentru Mark. Eu m-am operat la gleznă, el la inimă și fiecare a preferat să facă ture locale cu bicicleta în acel an.

Am rămas uimit de faptul că la numai două luni de la intervenția chirurgicală pe cord deschis a urcat în șaua bicicletei de șosea pentru o tură de 50 km. Iar în septembrie același an a parcurs primul tur de lungă distanță după operație, din Colorado până în Carolina de Nord.

Dar vine luna februarie 2015 și mare mi-a fost bucuria să primesc un email de la Mark prin care mă anunța că la vară are în plan o nouă expediție prin Europa Centrală și de Est, urmând să traverseze inclusiv România, de la nord la sud. Am urmărit jurnalul celui de-al 15-lea tur european al lui Mark pe același portal crazyguyonabike.com, iar din momentul în care a ajuns la Cernăuți și se pregătea să intre în România am ținut legătura prin email.

Neobișnuita bicicletă a atras multe priviri pe drum

Neobișnuita bicicletă a atras multe priviri pe drum

Am avut emoții când am citit că prin Moldova a avut un accident ușor cu o mașină, dar a parcurs cu bine traseul Rădăuți – Piatra Neamț – Bacău – Adjud – Râmnicu Sărat – Buzău – Urziceni înainte de a ajunge după o săptămână în București.

Deloc fericit să pedaleze pe șoseaua de centură a Capitalei, mi-a urmat indicațiile și s-a cazat la Villa Verde, o pensiune de pe șoseaua Cernica pe care o vedeam mereu în drumurile mele frecvente spre izvorul de la mănăstire. Coincidența fericită a fost ca proprietarul pensiunii să fie un român întors în țară după 20 de ani în America, astfel că Mark a avut companie bună până să-l revăd.

Chiar în seara acelei zile, 19 iunie, l-am vizitat la pensiune împreună cu un coleg de birou și am băut cu toții câteva beri pe pontonul unui restaurant din Cernica, stând de vorbă până ne-a prins noaptea.

Sosire la Mănăstirea Tăriceni din jud. Călărași

Sosire la Mănăstirea Tăriceni din jud. Călărași

Am fost cu totul surprins să văd cu ce bicicletă venise Mark pentru acest tur. Până să-mi explice, habar nu aveam ce însemna termenul englezesc „recumbent” care în românește se traduce prin bicicletă orizontală ori reclinată. Mai văzusem astfel de biciclete prin București, dar nu știam că poartă această denumire. Primul lucru care m-a frapat a fost dimensiunea enormă a lanțului, de vreo două ori și jumătate la lung decât la o bicicletă convențională precum Univega mea, căreia Mark îi spune „upright bike”.

După o zi de odihnă la București, am hotărât să plecăm împreună în județul Călărași, pentru a petrece o noapte la Mănăstirea Tăriceni, povestea aceste ture fiind scrisă într-o postare anterioară pe blog. Planurile de a face un grătar a doua zi în satul Zimbru împreună cu părinții mei au fost date peste cap de ploaia pe care în prima zi am reușit să o păcălim, însă duminică ne-a ajuns din urmă. El avea haine din material sintetic, ploaie, eu nu. Așa că am petrecut dimineața în biserică ascultând slujba, apoi am vorbit politică până după prânz. Cum ploaia tot nu înceta, Mark a hotărât să continue turul cu o etapă scurtă până la Oltenița. Ne-am luat la revedere și ne-am dat întâlnire în vara lui 2016 direct la mănăstirea Tăriceni. A ajuns cu bine înapoi în Germania pe 8 iulie, iar odată întors în Statele Unite a mai parcurs toamna asta încă o tură cicloturistică de 1800 de mile (2900 km) în 30 de zile. Drum bun, Mark, și să ne regăsim cu bine…

Alte articole pe aceeași temă :
Un senior al cicloturismului – Mike Quinlan

Cicloturist în gazdă la Mănăstirea Tăriceni

Sexy biciclista: Ewa Sonnet

Ewa Sonnet - Fuji Shakalaka cruiserPentru că în decembrie a venit frigul și s-a stricat vremea de plimbări pe două roți, cei mai mulți dintre noi ne-am adăpostit bicicletele înăuntru, la hibernat. La fel a procedat și Ewa Sonnet, o tânără poloneză cu… suflet mare. În primul set al pictorialului, facem cunoștință cu formele ei generoase, dintre care se remarcă o circumferință a bustului de 102 centimetri. În al doilea set de poze, Ewa își așează ostentativ sutienul negru (mărime 36E în sistemul american, respectiv 80G în cel european) pe ghidon și se folosește cu îndemânare de bara de striptease. Atenție Ewa la farul de pe aripa-față! 😉

PS: bicicleta din decor este un cruiser Fuji Shakalaka model 2003, în frumoasa culoare Deep Sea Blue.

Un articol pe aceeași temă :
Sexy biciclista: Hayley Marie Coppin

Bike The Nobel Prize for Peace 2016
Premiul Nobel pentru Pace ar trebui să fie acordat în anul 2016 bicicletei noastre cea de toate zilele.

Subscriu înrutotul campaniei lansate în acest sens de realizatorii emisiunii „Caterpillar” (Omida) de la Rai Radio2 din Italia, printr-o petiție online pentru susținerea candidaturii. Argumentul lor este că bicicleta reprezintă un simbol al păcii, cu aplicabilitate în practică. Bicicleta este cel mai mijlocul de transport cel mai eficient energetic, nu generează războaie pentru controlul zăcămintelor de petrol, iar utilizarea ei pe scară largă reduce mortalitatea rutieră. Candidatura bicicletei va fi depusă printr-o călătorie pe două roți până la Oslo, în Norvegia, acolo unde își are sediul comisia care evaluează și decide către cine se îndreaptă în fiecare an Premiul Nobel pentru Pace, acordat începând cu 1901.

Campania de susținere a candidaturii bicicletei se desfășoară sub sloganul „Bike The Nobel” și este mai mult decât un simplu artificiu de publicitate pentru emisiunea radiofonică din Italia. Pe lângă interesul generat pe Internet prin rețelele de socializare Facebook și Twitter (hashtag #BikeTheNobel), presa internațională a început să ia în serios și să relateze despre inițiativa italienilor. De dimineață am văzut un reportaj la CNN, iar BBC a publicat o știre pe această temă în fluxul său online cotidian.

banner-bike-the-nobel 2016„Bicicleta este cel mai democratic mijloc de transport disponibil umanității”, declară cei doi amfitrioni de la Rai Radio2, Massimo Cirri și Sara Zambotti. Deși poate părea ideea unor visători, aș lua în serios inițiativa lor, mai ales că bicicleta este la loc de respect în țările Europei nordice, unde se decernează Premiul Nobel pentru Pace. Ceremonia acordării premiului are loc la Oslo în fiecare an, pe 10 decembrie, în prezența Regelui Norvegiei.

De obicei, Premiul Nobel pentru Pace îi revine unei persoane cu merite deosebite în promovarea păcii, dar uneori este acordat unei organizații, cum a fost cazul în 2015, când i-a revenit Cvartetului pentru Dialog Național din Tunisia – un grup de persoane și instituții civice care a salvat această țară de la război civil după revoluția din 2011. Niciodată nu a fost acordat până acum Premiul Nobel pentru Pace unui obiect, însă nominalizările tind să aibă mare încărcătură simbolică, astfel că în contextul actual în care schimbările climatice au intrat în mod prioritar pe agenda liderilor politici mondiali, candidatura bicicletei are șanse de succes pentru 2016.

Mi-a plăcut în mod deosebit un argument menționat în manifestul pe care italienii au fundamentat candidatura bicicletei: fiecare kilometru pedalat aduce societății un beneficiu de 16 eurocenți, în timp ce un kilometru la volanul automobilului provoacă o pagubă de 10 eurocenți. Calculul a fost făcut în cadrul unui studiu din Danemarca, luându-se în considerare toate îmbolnăvirile cauzate de poluare, distrugerea drumurilor, cheltuielile cu daunele auto, etc. puse în balanță cu beneficiile de sănătate aduse de practicarea zilnică a sportului, costul modic și impactul de mediu foarte redus al bicicletei.

Industriașul norvegian Alfred Nobel, cel care a lansat premiul anual pentru promotorii păcii mondiale, era un împătimit al bicicletei, la fel și Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921).

Pe lista laureaților Premiului Nobel pentru Pace îl întâlnim în dreptul anului 1986 pe Elie Wiesel, un american născut la Sighetul Marmației în România, iar în 2009 laureatul a fost președintele Statelor Unite, Barack Obama. Mai recent, în 2014, comitetul norvegian a acordat distincția unei adolescente de 17 ani, Malala Yousafzai, supraviețuitoare a unui atentat pus la cale de talibani în Pakistan.

Alte articole pe aceeași temă :
Bicicleta este cel mai economic mijloc de transport

Velo-gunoierul sau strânsul gunoaielor ca hobby