Euro Velo6 BulgariaPentru că turele spre Ruse (Bulgaria) sunt pe cale să devină o tradiție pentru cicloturiștii din București, mulți dintre ei ar putea găsi utilă harta virtuală map.velo-ruse.eu creată și permanent actualizată de un grup de bicicliști voluntari de la sud de Dunăre, coordonați de bunul meu prieten bulgar, Delyan Todorov. Îl cunosc pe Delyan de la Turul Dunării din urmă cu trei ani, când ne-a uimit cu talentul lui de a crea pe laptop o prezentare animată în 10 minute. De data asta, și-a pus la bătaie priceperea în software pentru a mapa toată infrastructura cicloturistică din jurul orașului Ruse în care locuiește.

Delyan Todorov la Domeniul Greaca (jud. Giurgiu)

Delyan Todorov la Domeniul Greaca (jud. Giurgiu)

A ieșit astfel harta interactivă a întregului oblast (adică „județ” pe bulgărește) Ruse, traversat de ruta cicloturistică internațională EuroVelo 6 care leagă țărmul european al Oceanului Atlantic de litoralul Mării Negre, având punctul terminus la Constanța. Ultima secțiune a EV6 poartă numele Danube Bike Path (sau Donauradweg pe nemțește) și urmează cu aproximație cursul Dunării de la izvoare până spre gurile de vărsare.

Disponibil gratuit pentru toți utilizatorii care îl accesează online, proiectul map.velo-ruse.eu și-a luat misiunea să indice facilitățile disponibile pentru cicloturiști, de la rețeaua de drumuri asfaltate și neasfaltate, la locuri de cazare, mănăstiri, restaurante și obiective turistice, precum un muzeu militar în aer liber sau pădurea de tei Lipnik.

Pentru moment, meniul site-ului map.velo-ruse.eu este doar în bulgărește, dar urmează curând atât o versiune în limba engleză, cât și una în românește, la care vor pune umărul cei de la Adevărații VeloPrieteni. Pentru că și eu buchisesc cu destul succes literele chirilice, iată ce am înțeles din filtre:
 

1. Евро-Вело 6 1. Euro-Velo 6
2. Първостепенни маршрути 2. Drumuri principale
3. Второстепенни маршрути 3. Drumuri secundare
4. Места за настаняване 4. Locuri de cazare
5. Туристически атракции 5. Atracții turistice
6. Религиозни обекти 6. Lăcașe de cult (religioase)
7. Ресторанти 7. Restaurante
8. Други 8. Altele

Planul cu bătaie lungă este ca harta să devină o aplicație interactivă la care utilizatorii să contribuie cu feedback și cu actualizări, referitoare în special la secțiunile de traseu vulnerabile la schimbări. De pildă, atunci când un râu iese din matcă și inundă un drum secundar din apropiere, orice utilizator al hărții poate semnaliza celorlalți că porțiunea de drum respectivă nu este practicabilă în acel moment.

Cu toate că în sezonul cicloturistic 2016 mi-am propus să descopăr și mai mult din Dobrogea și să particip la câteva competiții de MTB din România, mi-aș dori să murdăresc un pic roțile și în Bulgaria.

Alte articole pe aceeași temă :

O pedală cu Delyan și Radi

9 imagini cicloturistice din 2013