Vara asta am parcurs prima tură dobrogeană pe două roți din ultimii doi ani. Chiar de ziua mea am ajuns până la Mănăstirea Sf. Gherman din Dobrogea, un loc pe care îl pusesem pe listă încă din 2015. Pe atunci, mă documentasem pe Internet, dând inclusiv peste articolul lui Peter Lengyel și eram curios să văd mănăstirea ridicată în 2012 în rezervația naturală Canaraua Fetii, un areal cu specii protejate.

La DN3, un indicator rutier te îndrumă către mănăstire

În urmă cu doi ani, găsisem numărul de telefon al părintelui stareț al mănăstirii și l-am sunat să-l întreb dacă oferă găzduire unui turist pe bicicletă. Mi-a spus că nu, dar m-a asigurat că pot veni să vizitez mănăstirea. Cum răspunsul său nu m-a entuziasmat, am preferat să petrec două nopți la Dervent și să vizitez în schimb schitul Strunga.

În 2017 am lăsat în urmă problemele personale care m-au împiedicat să revin în saua bicicletei pe aceste meleaguri și am fost dornic să revăd locuri care mi-au plăcut ori să mai descopăr altele noi.

Trezindu-mă la mănăstirea Dervent unde am stat peste noapte după prima zi de pedalat, a doua zi dimineață am pornit la drum mai departe pe șosea (DN3) pentru o mică buclă cicloturistică înainte de a mă întoarce la Călărași. Mănăstirea Lipnița a fost o revelație, iar o măicuță amabilă m-a încurajat să merg să văd și Mănăstirea Gherman din Dobrogea.

Ruinele vechii exploatări

De la Lipnița până la indicatorul rutier care te direcționează către Gherman din Dobrogea sunt vreo 5 km, dar cea mai mare parte a drumului este în accentuată coborâre, așa că am ajuns foarte rapid și fără efort. De la șosea până la mănăstire mai sunt alți aproximativ 5 km pe un drum care începe

Drum forestier în rezervație

cu plăci de beton, se continuă cu pietriș care devine pământ bătătorit când intri în pădure și se încheie pe pietriș odată ajuns la mănăstire.

Drumul este practicabil cu aproape orice autoturism, însă am constatat că un alt gen de autovehicule îl frecventează în prezent. În primii 2 km încă se văd urmele fostei cariere de piatră din zonă, ale cărei clădiri și instalații de exploatare au fost prăbușite de hoții de fier vechi. Chiar și betonul se degradează și, dacă naturii i se acordă suficient răgaz de către oameni, se va integra treptat în peisaj.

Însă aici, în rezervația naturală Canaraua Fetii, se toarnă beton proaspăt. Nu pentru o nouă exploatare industrială, ci pentru una religioasă. Pe coasta unui deal care domină priveliștea către un câmp agricol (care era arat de un tractor în ziua de luni în care am făcut vizita) și către stâncile numite canarale se ridică o adevărată catedrală din beton, străjuită de coloane la intrare. Construcția este acum „la roșu” urmând să se înalțe cândva cupola care va servi drept acoperiș. Șantierul însă pe moment pare sistat.
Principala mea nedumerire, privind această nouă construcție cu totul disproporționată având în vedere faptul că se află într-o zonă nelocuită, este că la 50 de metri în spatele ei se află o biserică din lemn (plus corpul de locuit al călugărilor și alte anexe), care pe website-ul oficial este prezentată ca fiind mănăstirea Sfântul Gherman din Dobrogea și nu se suflă o vorbă de viitoarea catedrală din rezervație.

Biserica din lemn cu hramul Sf. Gherman din Dobrogea

Biserica din lemn a fost terminată în 2012, iar cu două zile înainte de vizita mea se împliniseră 5 ani de la sfințirea ei, așa cum se menționează pe o plachetă situată pe dreapta, înainte de intrare. Era încuiată, astfel că nu am idee cum e pe dinăuntru.

De la exterior, pot spune că nu are nicio legătură cu stilul sau cu materialele de construcție ale mănăstirilor dobrogene. Împrejmuite cu gard din sârmă zincată, biserica și vila din spatele ei par artificial amplasate în decorul natural canaralelor. Iar lor li se va adăuga viitoarea „catedrală”.

Pe pagina dedicată în portalul crestinortodox.ro, lăcașul de cult existent este prezentat ca fiind un schit, adică acel loc retras unde călugării duc o viață austeră și suplinind lipsurile cu credință. Văzând însă veritabila vilă din apropierea bisericii și masa cu

Corpul de locuit din preajma mănăstirii

scaune de pe terasa cu priveliște spre vale nu mă duce cu gândul la lipsuri materiale și viață aspră.

Panourile fotovoltaice și antena TV parabolică arată stilul de viață de aici nu are multe în comun cu cel al sihaștrilor stabiliți în grotele învecinate în primele secole creștine. Pe pagina de Internet a mănăstirii se vorbește că ar locui trei călugări, însă de la Dervent am fost asigurat că singurul viețuitor este chiar părintele protosinghel Gherman Nicolae, starețul lăcașului.

Acesta a plecat chiar de la mănăstirea Dervent și, despre motivația de a-și face propria mănăstire căreia să-i dea numele său, am citit în organul de presă locală Cuget Liber că locul i-ar fi fost arătat în vis de însuși Dumnezeu, care l-ar fi sfătuit în acest sens.

Pe oamenii care pretind că înfăptuiesc voința Lui Dumnezeu pe pământ nu este chip să-i convingi că greșesc. Orice logică umană pălește în fața argumentului că „Așa a vrut Dumnezeu”. Ca persoană cu convingeri laice, sunt tentat să bănuiesc trufie și râvnă în apetitul unui om de a turna beton în mijlocul naturii sălbatice, mai degrabă decât voința Lui Dumnezeu de a i se ridica, într-o arie de protecție specială pentru faună și floră, încă o catedrală care să-L slăvească.

Pereții din calcar cu grote sunt specifici rezervației

Lângă așa-numitele chilii se află o mică grădină zoologică a mănăstirii: o bătătură cu o pereche de păuni, un țarc cu vreo patru pui de căprioară și un căprior tânăr căruia îi năpârlea pielea de pe cornițe, plus o cușcă de iepuri – toate păzite de un dulău blând și prietenos, dar foarte flămând, care a înghițit pe nerăsuflate un codru de pâine pe care îl căram cu mine.

Un bărbat spre 40 de ani în straie preoțești, probabil chiar părintele stareț, m-a privit din pragul unui container de locuit din acelea care găzduiesc muncitorii pe șantier. L-am salutat și l-am întrebat dacă pot să vizitez mănăstirea, el a încuviințat din cap și s-a retras. Plăcuțele pe care scrie „Locație supravegheată video” te asigură că prezența nu îți trece neobservată.

Panoul de informare despre Canaraua Fetii

Pe drumul de întoarcere am citit unul dintre panourile de informare cu privire la rezervația Pădurea Canaraua Fetii, aflând că zona în sine se întinde pe 172 hectare, dar face parte dintr-o arie de protecție specială avifaunistică de peste 6 mii de hectare, instituită prin Hotărâre de Guvern în 2007 și numită Băneasa – Canaraua Fetei.

Cu satisfacție am zărit într-un colț al panoului că a fost realizat, cu sprijinul Uniunii Europene, de ONG-ul ecologist Mare Nostrum din Constanța, organizație pe care o respect foarte mult și la ale cărei acțiuni am participat ocazional. Mi-aș dori ca ei să știe ce se petrece mai noi în rezervație și, dacă nu e prea târziu, să întreprindă demersuri pentru ca paradisul natural să nu fie alterat de un vis megaloman.

Înălțarea unei asemenea catedrale într-un loc atât de izolat îmi amintește de stadioanele de 50.000 de locuri ridicate în Coreea de Sud pentru Cupa Mondială la fotbal. Cui va folosi această construcție, odată ce va fi terminată și sfințită de mai marii ierarhi de la Arhiepiscopia Tomisului?

Anunțuri