Category: Ecologie


După vreo 8 luni de colectat selectiv hartie, doze din aluminiu, cutii de conserve din tablă si PET-uri, s-au strans în garajul bunicii nu mai puțin de 9 (nouă) saci mari din plastic, plus alți cațiva baloți de hartie si carton legați cu sfoară. Toate aceste materiale reciclabile au provenit în cea mai mare parte din consumul propriu – al meu, al părinților si al bunicii – si într-o mai mică măsură au fost culese de mine direct din natură, unde au fost aruncate de unii dintre cei mai nesimițiți conaționali ai nostri. În zeci de plimbări și ture cicloturistice prin țară s-a strâns o cantitare respectabilă de deșeuri reciclabile.

Cei 9 saci plus baloții de hârtie erau prea voluminoși încât să încapă în mașina personală ca să le duc la un centru de colectare din cartierul bunicii, cum am mai procedat până acum, așa că am început să caut pe Internet firme din București care se ocupă cu ridicarea de la domiciliu a deșeurilor reciclabile. Așa am dat peste site-ul firmei Sigurec din Buzău. Pe Facebook, părerile despre serviciile acestei firme erau împărțite, dar am zis totuși să încerc, pentru că nu aveam în plan să mă îmbogățesc cu cei 20-25 de lei, cât estimam eu că valorează cantitatea de deșeuri reciclabile strânsă de la începutul acestui an.

Așadar mi-am creat cont pe site-ul sigurec.ro și am comandat Sigurec Mobil, serviciul de colectare de la domiciliu. M-au sunat înapoi chiar a doua zi și au programat să trimită camionul peste o săptămână la adresa bunicii. Nicio grabă din partea noastră, pentru că bunica este pensionară și mai tot timpul pe acasă. Cu naivitate m-am bucurat că Sigurec își optimizează traseul de transport încât probabil în acea zi de joi colectează de la mai multe adrese din cartierul Pantelimon. Susțin antreprenoriatul românesc.

Toate bune și frumoase până când bunica m-a sunat să-mi spună că operatorul Sigurec i-a vorbit pe un nepermis ton de superioritate și că plata cash pentru cantitatea pe care a ridicat-o a fost cam la un sfert (!) din cât am fi obținut la centrul de colectare din cartier. Surpriza a devenit mult mai neplăcută când am văzut chitanța emisă de operator. Toată cantitatea de PET-uri compactate mecanic (turtite) și păstrate curat în garaj au fost trecută pe bon drept „bidoane HDPE” și tarifată la prețul de 0,30 lei/kg.

Poate țeapa asta merge la neavizați, dar eu știu câte ceva despre tipurile de plastic și anume că toate recipientele PET sunt din plastic de tipul 1, în timp ce dopurile sunt fabricate din tipul 5 de plastic (PP). Din HDPE, adică tipul 2 sau polietilenă de înaltă densitate, aveam o singură sacoșă cu câteva bidoane, pe lângă sacii cu sute de PET-uri dintre care cele mai multe transparente, respectiv cele mai valoroase pentru un procesator de deșeuri din plastic. Operatorul Sigurec a încadrat însă toată cantitatea (9 kg) ca HDPE pentru a plăti un preț mai mic. La fel și hârtia, pe care a încadrat-o ca „deșeu ambalaj carton”, cu toate că doar cutiile în care era strânsă maculatura erau din carton, întreg conținutul fiind hârtie!

Apropo de prețuri nerușinat de mici prin încadrare greșită, sacul doar cu doze de aluminiu turtite, ce cântărea 4 kg a fost trecut pe bon ca „deșeu ambalaj metalic” și tarifată la prețul ridicol de 10 bani/kg. De menționat aici că la automatele de reciclare din rețeaua de supermarketuri Cora o singură doză de aluminiu este plătită cu 5 bani și că la prețuri cinstite practicate de alte firme de reciclare, un kilogram de doze din aluminiu valorează circa 2 lei/kg, nu 10 bani/kg cât am primit de la lucrătorul Sigurec.

Subliniez faptul că sacul respectiv conținea numai doze din aluminiu sortate și compactate. Alte cutii de conserve și spray-uri din tablă au fost puse separat într-o pungă, tocmai pentru a nu se amesteca. Însă acestea nu apar pe niciun bon de plată. De asemenea nu apare pe niciun bon aparatul digital de telefonie fixă pe care îl pregătisem pentru a fi colectat și reciclat. Lucrătorul Sigurec l-a luat și atât.

Totalul celor două bonuri este 5,2+0,4 = 5 lei și 60 bani, plus un QR code pentru a participa la nu știu ce tombolă cu premii pentru cei naivi care cred în seriozitatea acestei firme. Ce m-a deranjat suplimentar față de toate astea a fost faptul că lucrătorul Sigurec a rotunjit în minus suma plătită bunicii la 5 lei si 50 de bani. Nu că aș plânge după cei 10 bani lipsă, dar cei 10 bani înseammnă 1 kilogram de doze din aluminiu, la prețul oneros oferit de Sigurec.

Dacă cineva îmi spune că prețurile sunt mai mici pentru că Sigurec vine și îți colectează materialele de acasă, i-aș răspunde că diferența de bani ar acoperi lejer vreo trei curse de taxi între casa bunicii și centrul de colectare din cartier. Cu deosebirea că șoferul de taxi vine la comandă când vrei tu, nu te programează peste o săptămână, când își face drum pe la tine prin zonă, și îți vorbește frumos.

Cu tot respectul meu sincer pentru orice business cinstit care încearcă să reziste pe piață în economia românească îngreunată de legislație, însă serviciul oferit de Sigurec Mobil a fost o amară dezamăgire. Nu poți păcăli clienții pentru multă vreme, chiar dacă îți faci reclamă cu Andreea Marin. Surprizele neplăcute pe care ți le oferă un lucrător lipsit de bun simț nu prea compensează satisfacția de a trimite la reciclat materiale care altminteri ar fi umplut groapa de gunoi ori ar fi poluat locuri minunate din România pe care le vizitez în șaua bicicletei. Voi continua să reciclez, pentru că o fac de peste 20 de ani, dar niciodată cu Sigurec. O țeapă mi-a fost de ajuns!

Alte articole pe aceeași temă :
Velo-gunoierul sau strânsul gunoaielor ca hobby
Re-Cycling

Anunțuri

Univega HT-300 colectare PETCe mă nemulțumește cel mai mult și mai mult la români este faptul că în primul rând oamenii simpli își fac unii altora viața amară. Chiar dacă tindem să căutăm vina (și pe bună dreptate, într-o anumită măsură) la politicieni, la autoritățile statului sau la funcționari, totuși mi se pare că răul în țara asta pornește de la omul simplu. Și că în esență ne facem unii altora viața mai urâtă decât ar putea să fie.

Fără a fi un creștin devotat (în sensul ortodox al cuvântului), unul dintre pasajele mele preferate din Biblie este Ecleziastul capitolul 3.5: „Aruncarea pietrelor îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei”. De multe ori fac apel în minte la acest citat biblic pentru a înțelege conflictul între generații (odată ajuns la vârsta mijlocie, sunt permanent între cei mai tineri decât mine și cei mai bătrâni). Știu că Biblia doar se citează, nu se parafrazează, dar eu totuși am să o fac, afirmând în stilul Ecleziastului că aruncarea PET-urilor își are oamenii ei, iar strângerea PET-urilor își are oamenii ei.

5 PET-uri în minus pe drumurile mele zilnice

Vreo 5-6 PET-uri în minus pe drumurile mele zilnice

Eu am ales să fiu unul dintre aceia care strâng PET-urile aruncate în locuri nepotrivite de către cei mai nesimțiți dintre români. Nu am pretenția să primesc o medalie pentru asta și nici că prin gestul meu voi rezolva de unul singur problema gunoaielor menajere aruncate la întâmplare de către conaționalii mei.

Mie îmi place metafora „picătură într-un ocean” și deci nu mă deranjează deloc faptul că gestul meu poate fi insignifiant în comparație cu numărul celor care aruncă gunoaie în natură sau cu tonele de PET-uri abandonate pe marginea drumurilor.

Sunt conștient că nu pot (și nici nu mi-am propus) să le adun pe toate și sunt convins că aceia care le aruncă mă depășesc numeric. Însă chiar dacă aș știi că sunt singurul nebun din România care strânge voluntar PET-urile lăsate aiurea de ceilalți, eu tot aș face-o. Așa văd eu picătura în ocean…

Peisaj agricol în jud. Călărași, poluat de PET-uri.

Peisaj agricol în jud. Călărași, poluat de PET-uri. Adevăratul brand de țară!

Și dacă tot am adus vorba de citate, iată încă unul bun, deși sună a slogan creat de o agenție de publicitate din America: „Fii schimbarea pe care o vrei în lume”. Eu personal înțeleg din cuvintele astea că nu trebuie mă lamentez că o ducem rău din cauza politicienilor care „e toți la fel”.

În turele cicloturistice pe care le fac prin țară mă întristez de fiecare dată când văd monumente istorice sau fie și simple peisaje de la marginea drumului înecate în gunoaie lăsate în urma lor de alți vizitatori sau chiar de către localnici. Cel mai adesea e vorba de PET-uri și doze din aluminiu (de bere ori băuturi energizante). Atunci când dozele și PET-urile sunt relativ curate și nu par să-mi pună în pericol igiena, le fac loc în bagajul de călătorie și le duc până la un coș de gunoi.

Altădată duceam PET-urile și dozele, atât cele personale cât și cele culese ocazional de pe drumuri, la containerele de colectare selectivă a deşeurilor. Însă am văzut de prea multe ori cum cei dintr-o etnie conlocuitoare ridică aceste clopote de colectare scotocind după PET-uri și aruncând în vânt fără jenă celelalte deșeuri din plastic, gen ambalaje (fără valoare pentru ei căci nu sunt primite la centrele de colectare) aduse spre reciclat de către oamenii cu simț civic. Să duc în continuare PET-uri și doze la containerele puse la dispoziție de Primărie este ca și cum aș lucra cu jumătate de normă pentru ei.

Un PET înotând în apele lacului Pantelimon.

Un PET înotând în lacul Pantelimon din București.

Prin urmare, soluția pe care am găsit-o pentru deșeurile reciclabile pe care le produce activitatea cotidiană a familiei, dar și „hobby-ul” meu de velo-gunoier, este să le depozitez temporar în garajul bunicilor, acum vacant după vânzarea bătrânului Fiat 1300. Iar o dată la trei luni chem un operator privat de colectare a materialelor refolosibile, care le ridică și le plătește bunicilor contravaloarea acestora. Mă refer aici la hârtie, PET-uri și doze. Cei 30-40 lei pe care îi câștigă în felul acesta reprezintă o bonificație modică, însă pentru mine atârnă la eco-consciousness.

Maculatura o reciclez încă din adolescență și am satisfacția că în aproape 20 de ani de ture lunare cu bicicleta la centrul REMAT am trimis la topit pe puțin trei tone de hârtie. Și numărătoarea continuă.

Deoarece azi este Ziua Mondială a Mediului, iată un argument în plus pentru folosirea zilnică a bicicletei. Conform unor calcule științifice evidențiate în acest grafic, mersul pe bicicletă este de departe cel mai economic mijloc de transport, ba chiar mai ecologic și decât mersul pe jos!

consum mijloace de transport

Pentru a echivala consumul energetic al unei biciclete în raport cu mașina sau avionul s-a folosit conversia calorică. Astfel, pentru a acoperi distanța de 350 mile (563 km), un biciclist de circa 80 kg care rulează cu o viteză medie de 24 km/h, având nevoie pentru aceasta de circa 23 ore, are un consum de 0,26 litri de benzină la 100 km, adică echivalentul caloric a 16 hamburgeri. Q.E.D.

Re-cycling

Reciclarea hârtiei este o mai veche îndeletnicire a mea… din școala generală, de pe vremea cand urmaream desenele animate cu Captain Planet pe TVR. Se pare că eram singurul copil care pricepea mesajul eco-responsabil al desenelor și începeam să fac pachete de hârtie și le duceam la centrul de colectare din zona 1 Decembrie 1918 (desființat deja de vreo 5 ani), în timp ce toți ceilalți copii din clasa mea prindeau din Captain Planet doar scenele de kilăreală cu poluatorii și își imaginau cum ar folosi ei unul dintre cele 5 inele cu puteri magice (apă, vânt, pământ, etc) împotriva dușmanilor (aka profesori nasoi, colegi bulangii, probabil că și părinți abuzivi).

Mi-am făcut curățenie printre colecțiile de reviste auto mai vechi și am renunțat masiv la multe dintre cele care nu îmi mai produc nicio emoție, inclusiv un rahat de revista la care am lucrat până de curând. Pentru mâine am pregătit 3 pachete de hârtie, pe care le voi încărca într-un rucsac de jandarmerie pe care îl am de la un fost vecin, și le voi duce în spate cu bicicleta la un garaj din zona Lizeanu, unde se colectează hârtia de reciclat. Am strâns în boxa unde îmi țin bicicletele vreo 20 kg de hârtie, iar prețul la colectare este de 0,15 RON/kg. Deci urmează să câștig vreo 2 lei din maculatură – cel mai greu câștigați doi lei din viața mea 🙂 Dar satisfacția nu echivalează nici cu un salariu cu bonusuri într-o mare companie.