Category: Evenimente


Lucian MandrutaDupă un Revelion mai lipsit de excese decât alte dăți, am răspuns prezent la evenimentul Facebook „1 ianuarie – Prima iesire cu bicicleta în 2016”, distribuit de pagina Cu bicicleta la mare.

Promisiunea era întâlnirea grupului de bicicliști în parcul Herăstrău, la intrarea dinspre piața Charles de Gaulle, urmată de o tură lejeră în jurul parcului și, poate, până la Tunari. Amfitrionul a fost omul de televiziune Lucian Mândruță, care s-a declarat suprins să vadă că, pentru prima oară, mai toți cei care și-au anunțat participarea cu un click pe Facebook au și venit în carne și oase la eveniment.

Ultima oară am fost la un eveniment al lui Lucian Mândruță în urmă cu 5 ani și jumătate, mai exact la ediția 2010 a turei Cu bicicleta la mare, un fiasco personal. De această dată, în timp ce dădeam roată prin Băneasa și Pipera, am avut ocazia să vorbesc cu Lucian despre planurile sale cicloturistice pe 2016, între care o tură la Tulcea m-a interesat cel mai mult. Plimbarea în sine a fost neașteptat de plăcută în plutonul pestriț de începători și avansați, poate mai puțin lunga oprire la un fast food de pe traseu. Îmi doresc să mai particip anul ăsta și la alte ture/plimbări organizate de Lucian Mândruță.

Turul Dunarii 2014Luni dimineață am fost la Călărași pentru a-i întâlni personal pe participanții la Turul Dunării 2014, o acțiune cicloturistică la a cărei ediție precedentă am avut privilegiul să iau parte vara trecută. Startul a fost ceva mai low-profile față de 2013, când a fost precedat de o conferință de presă la care au luat parte oficialitățile județului și municipiului, dar anul acesta am fost plăcut surprins să văd un pluton de cicloturiști mai bine echipat pentru o tură de lungă distanță. Perspectiva de a nu avea mai mașină de asistență și de a fi cu adevărat self-supported timp de mai bine de o săptămândă de pedalat prin relieful nu întotdeauna facil al Dobrogei a triat participanții, la start aliniindu-se poate cei mai buni.

Mircea Crisbășanu, fondatorul Cycling Romania și sufletul acestui proiect

Mircea Crisbășanu, fondatorul Cycling Romania și sufletul proiectului cicloturistic Turul Dunării

Am fost bucuros să-i recunosc în Parcul Central din Călărași, pe malul brațului Borcea al Dunării, pe doi dintre participanții de anul trecut, Daniel Hegheș și Alina Marin, alături de mai vechiul prieten Mircea Crisbășanu, organizatorul acestui eveniment la care mi-aș fi dorit să contribui mai mult. Dacă nu m-aș fi înhămat la două job-uri de la începutul verii, cel mai probabil aș fi fost în caravana Turului Dunării 2014, pe două sau pe patru roți. De data aceasta doar am strâns mâna fiecăruia dintre participanți și le-am dat întâlnire în punctul final de camping, cândva la mijlocul săptămânii viitoare, în localitatea Partizani din Delta Dunării. Le-am mărturisit cât de mult îi invidiez pentru faptul că în 10 zile vor descoperi județele Constanța și Tulcea mai intim decât am reușit eu prin traseele pe care le-am făcut în special cu mașina în ultimii patru ani. Ținutul de la Dunăre și mare rămâne colțul meu de țară preferat și mă încearcă un vag sentiment de gelozie că Dobrogea le va dezvălui din secretele sale acestor temerari pe biciclete, iar eu nu sunt printre ei.


Turul Dunarii 2014 (1)

Primele mele amintiri dintr-o sală de spectacol sunt legate de Teatrul Țăndărică din București, puțin după jumătatea anilor ’80, când țin minte că – foarte emoționat – la sfârșitul reprezentației i-am oferit un buchet de flori actriței care o interpretase pe Albă ca Zăpada. Apoi îmi amintesc și de prima piesă de teatru pentru oameni mari, atunci când am mers împreună cu părinții să vedem comedia „Scapino”, cu Horațiu Mălăele, parcă la Teatrul Nottara, care se întâmpla cândva în a doua jumătate a anilor ’80. Ceva mai târziu, prin anii ’90 am văzut magistrala punere în scenă a dramei istorice „Richard al III-lea”, la Teatrul Odeon, cu Marcel Iureș în rolul principal. Au urmat cred că peste o sută de alte piese și la alte teatre din București – Teatrul Mic, Comedie, Bulandra, Național, Metropolis, Evreiesc, etc. – și poate o mie de actori, dintre care știu că unii nu mai sunt printre noi.

Totuși între toate aceste spectacole, cea mai adâncă urmă în suflet mi-au produs-o „Albă ca Zăpada”, „Scapino” și „Richard al III-lea”. Dar dacă în cazul celor două din urmă sunt convins că marii actori Horațiu Mălăele și Marcel Iureș se află la adăpost de umilința sărăciei, nu sunt la fel de sigur în cazul actriței care m-a impresionat atât de mult ca preșcolar în piesa „Albă ca Zăpada”. Cu atât mai mult cu cât nici nu îi mai cunosc numele – asta dacă l-am cunoscut vreodată – și am aproape certitudinea că nu a devenit o figură de renume a teatrului românesc, ci a rămas una dintre multele actrițe care și-au făcut meseria pe scenă cu talent și trudă, însă nu au reușit să acceadă la statutul de mare celebritate.

Acum probabil că are plus/minus 50 de ani și contemplează pensionarea, cu toate lipsurile materiale la care te condamnă o pensie mică de actor de teatru. La fel ca foarte multe alte stele de odinioară ale scenei bucureștene sau din țară și nu pot să nu mă gândesc cu compasiune la actorii care trăiesc în sărăcie, după o viață în care au vindecat sufletește sau măcar au prilejuit un râset tămăduitor pentru zeci de mii de oameni care i-au văzut jucând pe o scenă de teatru. De aceea mi se pare absolut lăudabilă inițiativa Uniter de a organiza acțiunea de solidaritate intitulată „Artiștii pentru artiști”, care se desfășoară anual începând cu 2002.

Ca și în anii anteriori, se va juca o piesă care va avea loc la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, toate încasările fiind donate în Contul de Solidaritate Teatrală. În 2013, spectacolul de caritate se numește „Clipe de viată” și este programat pe data de 25 martie, la ora 19:00. În distribuție i-am remarcat, între multe nume de calibru ale teatrului românesc, pe Horațiu Mălăele și Marcel Iureș. Și poate că printre aceștia se numără și Albă ca Zăpada mea din copilărie, doar că nu-i recunosc eu numele. Cert este că m-aș bucura să se vândă toate biletele la piesa mai sus menționată și ca fiecare dintre actorii – acum bătrâni și bolnavi – care m-au încântat de-a lungul anilor cu prestațiile lor pe scenă să primească o părticică din aceste încasări.

Festival St Patrick bicicleta

Pe lista scurtă a manifestărilor excentrice pe care vreau să le întreprind anul acesta se regăsește participarea la parada de St. Patrick’s Day pe bicicleta mea cea verde (adică aceasta) accesorizată cu stickere reprezentând frunza de trifoi – buruiana sacră a irlandezilor – iar eu la rândul meu îmbrăcat în haine verzi strânse la brâu în curea și accesorizat cu o pălărie stil turn și eventual barbă roșcată.

Ziua Sfântului Patrick (17 martie) este ziua națională a Irlandei, iar festivalul organizat în jurul acestei data este de departe cea mai importantă sărbătoare culturală a irlandezilor răspândiți în toată lumea. Dar nu trebuie neapărat să fii irlandez ca să petreci în această zi – de fapt nici Sfântul Patrick nu era irlandez, ci un britanic (culmea!) care i-a creștinat pe celții păgâni care locuiau pe Insula de Smarald. Și pentru că am menționat acest supranume al Irlandei, adaug că sunt nebun după culoarea verde pe care o venerează irlandezii (pe lângă o bicicletă verde, am o mașină verde și câte și mai câte… 🙂 ).

Îmi place foarte mult și povestea trifoiului, pe care legenda spune că Sf. Patrick l-a folosit ca să le explice localnicilor conceptul de Sfânta Treime. La noi simbolizează Loteria Română, la ei este un simbol național. Iar dacă St. Patrick’s Day este în esență o sărbătoare religioasă a catolicilor (în care primesc „dispensă” la consumul de alcool), Festivalul de St. Patrick este o mixtură interesantă între vechile sărbători celtice pre-creștine (în care excesele de tot felul erau încurajate), plus tradiții populare irlandeze și o importantă doză de mândrie națională a acestui popor vesel și mare amator de Guinness – și nu mă refer aici la Cartea Recordurilor, ci la berea neagră/brună cu un gust atât de bun!

Fix de azi într-o săptămână începe Festivalul Saint Patrick și la București, demarând pe 15 martie cu un bal la hotelul JW Marriott, apoi pe 16 martie vom avea parte de un spectacol de dans specific irlandez (din acela alert, „à la Michael Flatley”) și un concert de muzică irlandeză la teatrul ArCub. Chiar în ziua de sfânt – 17 martie – are loc parada cu cimpoaie și cu oameni costumați în haine tradiționale, care pleacă la drum de pe Calea Victoriei și ajunge pe străzile din centrul istoric, iar mai târziu un alt concert de muzică, de data aceasta în aer liber și cu acces liber, desfășurat în centrul vechi. Festivalul continuă și luni cu un concert de muzică clasică susținut de violoncelista irlandeză Vyvienne Long și se încheie abia pe 19 martie cu încă un concert, la Cercul Militar Român.

Voi veni cu bicicleta la paradă și la evenimentele din centrul vechi. Și să nu vă mire văzând așa ceva:

 

Așa îmi doresc și eu să-mi închei fiecare zi a Festivalului St. Patrick, parcând bicicleta în fața barului Guinness :)

Așa îmi doresc și eu să-mi închei fiecare zi a Festivalului St. Patrick, parcând bicicleta în fața barului Guinness 🙂

Florin Leonte defilare biciclete bucuresti
Dacă azi este ultima zi de joi a lunii, înseamnă că este “Joia Bicicletei”. Totodată a fost prima ediţie a acestui eveniment lunar la care am luat parte şi n-am regretat că a fost nevoie să traversez Bucureştiul la o oră de vârf a traficului rutier pentru a ajunge la întâlnire, la 18:00, în parcul Herăstrău, la intrarea dinspre Arcul de Triumf.

Plutonul participanţilor a fost probabil subţiat de Critical Mass-ul lui GeoBateŞaua, desfăşurat cu o zi înainte, cu plecarea din acelaşi loc (şi la care nu am ajuns, deşi îmi propusesem). Poate că n-au fost în total mai mult de 20 de biciclişti care au plecat pe traseu la defilarea din Joia Bicicletei, dar la evenimentele organizate de Florin Leonte am cunoscut de fiecare data oameni de bună calitate şi cu care am socializat uşor. Finişul din Piaţa Unirii ne-a prins pe înserate, semn că la ediţia de luna viitoare (apropo – va avea loc pe 28 octombrie, din acelaşi loc şi de la aceeaşi oră) va fi nevoie să-mi echipez MTB-ul de oraş cu lumini.

Ba mai mult, defilarea de Joia Bicicletei, ediţia pe septembrie, a avut şi un participant cu totul deosebit: cicloturistul american Mike Quinlan, aflat în gazdă la bunica mea pe timpul celor două zile pe care le-a petrecut în Bucureşti. Mă bucur foarte mult că programul lui s-a potrivit de aşa natură încât să-l pot aduce şi la o acţiune a bicicliştilor din Capitală.