Category: Lecturi


Mărturisesc că nu știam la ce să mă aștept atunci când am comandat de la Okian.ro cartea Complete Bike Book scrisă de Chris Sidwells, un autor specializat pe care îl știam prin prisma cărților sale despre ciclismul de performanță. Pe lângă volumele publicate în nume propriu sau autobiografiile unor mari sportivi (ex: Chris Boardman) pe care supervizează, Sidwells scrie editoriale în ziare sau în revistele de specialitate, este intervievat la televiziunile în limba engleză ca expert al Turului Franței, ba chiar este și un talentat fotograf. Numele său este familiar celor care consumă ciclism tot anul, nu doar în iulie.

Complete Bike Book by Chris Sidwells, Chris BoardmanÎn România numim cu larghețe „experți” o serie de comentatori ca Manolo Terzian sau Alex Hovco de la Eurosport România, doi tipi care văd biciclete doar la televizor și doar din țări străine, iar la ei documentarea se rezumă la Wikipedia și… rețete. Chris Sidwells este un expert al ciclismului în cel mai adevărat și pur sens al cuvântului. Nu aveam absolut nicio urmă de îndoială în această privință.

Întrebarea în legătură cu Complete Bike Book era următoarea: poate Chris Sidwells să scrie o carte generalistă despre bicicletă, mai exact despre utilizarea ei în alt scop decât cel sportiv sau de mare performanță? Cu alte cuvinte, o carte utilă începătorului sau inițiatului care nu visează să ruleze în pluton cu Alberto Contador, ci privește bicicleta ca mijloc de transport în oraș sau pentru ture cicloturistice prin țară ori practică ciclismul de weekend ca sport recreațional. O carte pe care să o prețuiască în special aceia care nu au acasă o garderobă ticsită cu haine din fibră de lycra.

Nedumerirea mea a ținut mai puțin de două zile, adică atât cât a durat expedierea prin curier de la Okian.ro la mine acasă. Inutil să mai menționez că am abandonat orice altă activitate pe ziua respectivă și că a doua zi am luat cu mine cartea la birou.

Ilustrul ciclist englez Chris Boardman i-a întors favoarea tizului Sidwells și a scris prefața acestei cărți. Dar asta e printre puținele referințe la competițiile profesioniste ale sportului cu pedale. Complete Bike Book își ia foarte în serios cuvântul „complet” din titlu și tratează exhaustiv fenomenul pe două roți. În 240 de pagini! Ai un capitol foarte interesant despre cum să înveți un copil să meargă pe bicicletă, cu un pont pe eu însumi l-am folosit intuitiv ca instructor de ocazie pentru un puști: i-am demontat pedalele și l-am pus să se obișnuiască mai întâi să-și mențină echilibrul dinamic în șa împingând pământul cu piciorul, și abia apoi să prindă viteză pedalând.

Complete Bike Book - spread 5Cartea tratează toate tipurile de biciclete, de la tot mai specializatele mountain-bike până la tandemuri. Oferă sfaturi practice la achiziționarea unei biciclete, a echipamentului pentru fiecare anotimp, un ghid de siguranță rutieră pentru bicicliștii urbani sau pentru cei care vor să-și descopere țara făcând cicloturism.

Personal, cel mai mult am apreciat indicațiile referitoare la atacarea eficientă a virajelor (chiar și a gropilor), pe diferite tipuri de biciclete și de suprafețe de rulare. Sfaturile sunt însoțite de fotografii în mișcare și de scheme care te ajută să înțelegi forțele fizicii care acționează în situațiile date. Alții vor aprecia probabil la fel de detaliatul instructaj privind reglajele și întreținerea bicicletelor.

Dacă la Cycling Anatomy am resimțit faptul că toată cartea se referă doar la cursiera de șosea, la Complete Bike Book îmi este greu să-mi dau seama ce lipsește. Poate că îmi doream un capitol aparte despre cele mai frecvente accidentări pe bicicletă, o pagină care să dezvăluie câteva statistici medicale legate de incidența fracturilor la bicicliști (bănuiala mea este că fracturile cele mai comune sunt cele de antebraț și/sau claviculă). Dar asta doar pentru că am încercat să caut nod în papură. Chris Sidwell a avut însă grijă să includă în această carte toate celelalte informații cu adevărat utile.

Un cioban de pe lângă Sibiu mi-a spus cândva că el „înțelege oaia”, prin asta vrând să spună în sens larg că înțelege oieritul, fenomenul transhumanței, facerea brânzei, etc. Parafrazându-l, afirm cu toată convingerea după, ce am citit Complete Bike Book din scoarță în scoarță, că și Chris Sidwell „înțelege bicicleta” în toate formele de manifestare ale sportului cu pedale.

OKIAN.roComplete Bike Book costă 49,99 lei pe Okian.ro și este doar una dintre multele cărți despre ciclism, și despre sport în general, disponibile în această librărie virtuală cu sediul la Brașov. Cele mai multe sunt în engleză sau în alte limbi de circulație europeană, însă toate sunt tipărite în condiții grafice deosebite. Genul de cărți bune care înnobilează o bibliotecă personală sau care care te scot din impas atunci când trebuie să faci un cadou cuiva pretențios căruia fie nu-i lipsește nimic, fie îi cunoști doar un hobby.

Alte articole pe aceeași temă :
Biblioteca biciclistului: Cycling Anatomy

Cărți despre ciclism de la Okian
Biblioteca biciclistului: „It’s all about the bike”

Cycling AnatomySăptămâna trecută am primit prin curier de la Okian.ro o carte pe care mi-am dorit-o din curiozitate doar văzându-i pe net titlul și coperta: Cycling Anatomy.

Sunt cărți bune pe care atunci când îmi pică în mână le citesc dintr-o suflare, regret că se termină și apoi le așez într-un loc vizibil din bibliotecă, eventual le recitesc după ani.

Am citit „Cycling Anatomy” în mare viteză, ca pe toate cărțile fascinat, însă diferența este că nu va ajunge prea curând să stea în rafturile bibliotecii mele. Cred că, în viitorul previzibil, această carte va sta pe noptieră, pe birou și în rucsacul cu care merg la sală.

Este genul de carte care nu doar se citește și atât, ci se consultă permanent după ce o citești. Și am de gând să mă ghidez după ea în pregătirea pentru maratoane de MTB și orice se mai ivește în următorii doi ani.

„Cycling Anatomy” este apărută în 2009 sub semnătura lui Shannon Sovndal, un autor american cu nume norvegian și prenume irlandez, care la momentul apariției cărții era medicul echipei Garmin-Chipotle.

Așadar, pe lângă diplomele în medicină, tipul știe foarte multe despre ciclismul de performanță. De altfel, prefața cărții este semnată de un sportiv pe care Sovndal l-a antrenat: fostul ciclist profesionist Christian Vande Velde (retras în 2013), cândva domestique al lui Lance Armstrong la echipa US Postal.

Cartea este despre cum să te antrenezi pentru ciclism la sala de forță. Orice sportiv cu ambiții în sportul cu pedale știe că antrenamentul pe bicicletă nu este suficient ca să progreseze. Cel puțin în zilele nefavorabile antrenamentului de șosea (ploaie, vânt, caniculă, trafic intens, etc), ședințele de sală sunt indispensabile pentru a lucra țintit pe anumite grupe de mușchi, în alte condiții decât în șa.

Shannon OKIAN.roSovndal precizează de la bun început că natura antrenamentului de sală pentru ciclism este fundamental diferită de bodybuilding, așadar să nu-ți imaginezi că urmând programul de exerciții din carte vei ajunge să arăți ca Arnold Schwarzenegger pe bicicletă. Musculatura supradimensionată este un balast care te încetinește.

Însă am citit un lucru care m-a pus pe gânduri: sportivii care se limitează la mersul pe bicicletă prezintă un risc crescut de osteoporoză! Din cauză că natura cursivă a pedalării, non-impact la nivelul articulațiilor, pune foarte puțină presiune asupra oaselor, care în timp devin fragile.

Motiv pentru care Sovndal militează pentru antrenamentul cu greutăți la sală, care sporește mineralizarea oaselor, întărind structura osoasă. Nu doar câștigi forță și rezistență în șaua bicicletei, ci mai ales ai o serie de beneficii de sănătate pe termen lung. Apreciez foarte mult abordarea care pune accentul pe echilibru în antrenamentul de sală pentru ciclism, în special modul cum este demontat mitul conform căruia picioarele și fesierii sunt singurele grupe de mușchi cu adevărat importante în sportul pe două roți.

Shannon Sovndal - Cycling AnatomyCartea este structurată pe 9 capitole, începând cu cel care explică biomecanica din spatele mersului pe bicicletă și continuând cu fiecare grupă de mușchi, de la brațe, gât și umeri până la picioare. Concepția lui Sovndal este că nicio grupă de mușchi nu este mai importantă decât oricare alta.

Deci n-ar trebui să sari peste niciun capitol atunci când vrei să te antrenezi la sală „ca la carte”. Remarcabil de practic la Cycling Anatomy este că pe fiecare pagină de stânga este prezentat un exercițiu de fitness, iar pe pagina din dreapta îți arată beneficiile acelui exercițiu din perspectiva ciclistului, indicând mușchiul folosit în diferite momente ale cursei (de exemplu: sprint, cățărare, contratimp). Și ai 200 de pagini!

Nu pot trece totuși cu vederea un oarecare minus al acestei cărți: faptul că tratează exclusiv ciclismul de șosea – chiar dacă foarte detaliat – fără însă nicio referire la alte ramuri ale sportului cu pedale, precum ciclocros ori velodrom. Sau mountain-biking, fenomenul care care a prins foarte mult în România în ultimii ani. Oricum, stăpânind sutele de exerciții descrise medical și științific în această carte, vei ajunge la un nivel de expert la care deja intuiești ce îți mai lipsește din antrenamentul zilnic pentru MTB cross-country sau downhill.

Cycling Anatomy te convinge cu argumente riguroase că antrenamentul de sală este foarte util pentru ciclism și nu însemnă doar „a trage de fiare”. Ediția tipărită (engleză) costă 95,99 lei pe Okian.ro și îi merită cu prisosință! Cartea aceasta îți va schimba complet modul în care privești mersul pe bicicletă.

Alte articole pe aceeași temă :
Cărți despre ciclism de la Okian

Biblioteca biciclistului: „It’s all about the bike”

OKIAN.roInformația circulă liber pe Internet, dar este nefiltrată și adesea neverificată, ceea ce face ca mediul online să nu fie întotdeauna cea mai bună sursă. În schimb, o carte tipărită sau un eBook oferă ceva mai multă siguranță cititorului interesat de un domeniu anume. Ca biciclist de modă veche, am inclus secțiunea Lecturi pe blogul meu, pentru că îmi ocup o parte din timp cu cititul. În bibliotecă am cărți despre ciclism despre care am scris deja pe blog, dar am și un „wish list” de vreo duzină de cărți cu biciclete. Librăria online Okian.ro are o colecție de volume despre ciclism care numără circa 1000 de titluri în special în limba engleză, iar în cele ce urmează am făcut o mică selecție de cărți apărute recent care merită citite.

Cadel Evans Long Road to Paris The Long Road to Paris (127,99 lei)

– de Cadel Evans (apărută în 2011)

Ciclistul australian Cadel Evans a câștigat Turul Franței în 2011, după două ediții marcate de ghinion, la rândul lor precedate de alte două în care terminase cursa în poziția de „prim pierzător”. După victoria care i-a marcat cariera (Evans s-a retras din sportul profesionist în februarie 2015), rutierul de la Antipozi s-a apucat de scris, astfel că la finele lunii octombrie a anului 2011 a apărut în librării această autobiografie superb ilustrată cu fotografii dintre care unele publicate în premieră.

Între coperțile ei poți citi despre începuturile sale modeste ca sportiv amator, apoi gloria mondială ca mountain-biker și tranziția către ciclismul de șosea, încununată prin sosirea pe Champs-Élysées cu tricoul galben pe umeri, în solda echipei BMC. Totul povestit de protagonist. „The Long Road to Paris” este o carte foarte lăudată pe site-urile de profil.


 The Death of Marco PantaniThe Death of Marco Pantani (44,99 lei)

– de Matt Rendell (2007)

Cu greu te poți gândi la un ciclist din ultimele două decenii a cărui dispariție subită este atât de învăluită în mister. Grație personalității sale charismatice și stilului neortodox, Marco Pantani a avut legiuni întregi de fani, printre care m-am numărat și eu. În plutonul compact de combinezoane multicolore puteai să recunoști imediat un rutier ras în cap, care purta cercei și bandană în locul căștii care pe atunci încă era opțională.

Se întâmpla la finele anilor ’90 și primii ani ai noului mileniu, pe vremea când Eurosport începea să ne aducă Turul Franței zi de zi la TV, cu comentariul englezesc pe care personal îl preferam celui de astăzi în limba română.

Câștigător al Turului Italiei și Turului Franței în același ani (1998), Pantani își are locul în galeria marilor cicliști italieni, lângă Coppi sau Bartali. Însă Death of Marco Pantani nu este atât despre cele mai luminoase momente din viața și cariera „Piratului”, ci despre depresia și dependența sa de cocaină, care l-au condus către supradoza fatală din 2004. În 308 pagini, cartea pune în discuție toate teoriile despre moartea lui Marco Pantani, împreună cu mărturii ale apropiaților săi și doctorilor care l-au tratat, aducând concluzii îndrăznețe.


Eddy Merckx Half Man Half BikeMerckx: Half Man, Half Bike (39,99 lei)

– de William Fotheringham (apărută în 2013)

Ai putea crede că nu mai sunt multe de spus despre Eddy Merckx, un ciclist retras din activitate deja de peste trei decenii. Însă autorul britanic William Fotheringham ține să te contrazică prin această biografie a celui supranumit „Canibalul”.

Cartea scrisă de editorialistul sportiv la The Guardian și-a propus să dea răspunsuri la întrebările „Cum?” și „De ce?” privitoare la evoluția belgianului Eddy Merckx de la un adolescent emotiv la rutierul perfect care își domina zdrobitor adversarii, până la jumătatea anilor ’70.

Merckx: Half Man, Half Bike este plină de povești cu rivalități între monștri sacri ai ciclismului și despre cățărări mitice în marile tururi sau în competiții azi defuncte. Merckx a bifat nu mai puțin de 525 de victorii în curse oficiale, dar până și unele dintre înfrângerile sale sunt de legendă.

Este epopeea celui care a ridicat atât de mult ștacheta acestui sport încât nici el însuși nu a mai reușit să o atingă, astfel că a decis să se retragă la vârsta (35 de ani) la care încă mai putea face performanță în plutonul profesionist.


 Cycle of Lies - The Fall of Lance Armstrong by Juliet MacurCycle of Lies (65,99 lei)

– de Juliet Macur (publicată în 2014)

După ce a câștigat Turul Franței de 7 ori consecutiv pe șosea, apoi s-a confesat la Oprah că de fapt era dopat atunci când a obținut cele mai mari performanțe ale carierei, Lance Armstrong a devenit un personaj care astăzi nu mai lasă indiferent pe niciun pasionat al ciclismului.

Timp de mai bine de un deceniu, succesele din șaua bicicletei au fost exploatate de mașinăria sa personală de marketing care a reușit să atragă fani către ciclism și chiar să inspire oameni să depășească probleme de sănătate și să lupte în viață.

Pentru jurnalista Juliet Macur de la New York Times, faptul că Lance Armstrong a fost deposedat de mare parte a palmaresului și că a intrat în vizorul autorităților federale din SUA nu este de ajuns. Dimpotrivă, ea a considerat că mărturisirea lui are prea multe lacune.

Cycle of Lies expune și alte schelete din dulapul lui Lance Armstrong, care își expune punctul de vedere, anume că nu există personaje pozitive într-un sport precum ciclismul, în care dopajul este un fenomen atât de răspândit între cei care vizează locul din vârful clasamentului.


The Climb - Chris FroomeThe Climb (37,99 lei)

– de Chris Froome (publicată în 2014)

Câștigătorul ediției jubiliare cu numărul 100 a Turului Franței (2013) este autorul acestei cărți care aduce lumină asupra luptei acerbe între colegi în cadrul unei echipe de top cum este Team Sky. După ce cu un an înainte îndeplinise rolul de servant de lux al lui Bradley Wiggins, Chris Froome a devenit al doilea câștigător britanic al Marii Bucle.

Autobiografia dezvăluie episoade nebănuite din copilăria sa petrecută în țara natală – Kenya – precum faptul că avea doi pitoni ca animale de companie. Însă principalul punct de interes al cărții orbitează în jurul relației dintre Wiggins și Froome, doi rutieri la fel de introvertiți și cu ambiții mari, care au intrat pe o traiectorie de coliziune pentru locul de lider al echipei.

The Climb vobește despre momente din istoria recentă a ciclismului despre psihologia acestei discipline pe care deși îl considerăm un sport de echipă este în realitate foarte individualist.



OKIAN.ro

Alte articole pe aceeași temă :
Biblioteca biciclistului: „It’s all about the bike”
(10.10.2013)

bicicleta Parcul PantelimonO carte remarcabilă citită în această toamnă a fost Sabia lui Attila, cea mai recentă din lunga serie de romane istorice din palmaresul meu de lecturi al ultimilor ani. Din teancul de beletristică cu subiect de istorie antică cumpărate cu discount de la standul editurii All la târgul Gaudeamus din toamna trecută, pe aceasta am lăsat-o intenționat la urmă, parcă așteptând momentul și dispoziția potrivită.

O călătorie cu trenul până la Miercurea Ciuc mi s-a părut cel mai adecvat prilej de a începe o lectură despre huni. Însă odată întors la București, am parcurs trei sferturi din carte în Parcul Pantelimon, acolo unde am ajuns cu bicicleta, având în spate un rucsac cu rogojina de plajă pe care o întindeam pe iarbă, într-un loc liniștit chiar pe marginea lacului. Cu alte cuvinte, în armonie cu războinicii huni din carte, care aveau ca unic accesoriu pentru confort o pătură din păr împletit legată de șaua calului.

Sabia lui Attila - Michael Curtis FordReticența mea de a citi un roman despre istoria antică a Europei scris de un autor american contemporan (Michael Curtis Ford) care nici măcar nu este istoric de profesie a fost deplin contrazisă de calitatea ireproșabilă a documentării științifice pentru „Sabia lui Attila”. De fapt, deja intuiam aceasta după ce anul trecut am citit „O crimă pe Via Appia”, de la un alt romancier yankeu al zilelor noastre, Steven Saylor, însă mă bucur sincer de fiecare dată când așteptările îmi sunt depășite, iar prejudecățile mele despre scriitorii americani, contrazise.

Am fost plăcut surprins și de faptul că Michael Curtis Ford nu a picat în patima de a-l ridica în slăvi pe Attila sau pe huni, în contextul decăderii morale a Imperiului Roman din secolul al V-lea. Deși cultura războinică a hunilor este descrisă cu vădită admirație pentru a ilustra nepregătirea instituțiilor imperiale în fața pericolului reprezentat de acești luptători neconvenționali veniți din Asia Centrală, firul narativ al cărții pare mai degrabă să-l pună în valoare pe loialul general roman Flavius Aetius.

Empatia mea față de Flavius Aetius (atât personajul din „Sabia lui Attila” cât și personajul istoric real) derivă și din faptul că salvatorul civilizației occidentale în fața cuceririi întregii Europe de către hunii lui Attila era originar din partea noastră de lume. Mai exact s-a născut la Durostorum, orașul astăzi bulgăresc numit Silistra și situat la câțiva kilometri de municipiul Călărași. Desigur, de la Durostorum vine numele cartierului bucureștean Dristor, mai cunoscut contemporanilor pentru celebra șaormerie.

Revenind la „Sabia lui Attila”, am remarcat umorul flegmatic de tip Bruce Willis pe care autorul yankeu i-l atribuie lui Flavius Aetius, dar fără să-mi displacă. Michael Curtis Ford a reușit să construiască un personaj cu care publicul secolului XXI să rezoneze, și a făcut-o fără să știrbească acuratețea faptelor istorice. Attila este la rândul său bine conturat moral, la fel și galeria de personaje fictive introduse de scriitor pentru a conferi un plus de culoare poveștii – poate mai puțin burlescul Magnus.

Traducerea este aproape OK, chiar dacă fără să strălucească. Însă îmi exprim încă o dată regretul că seria romanelor istorice de la editura All nu este dată pe mâna unui traducător cu o solidă cultură generală și mai ales cunoaștere a epocii în care se desfășoară acțiunea. Spre exemplu, eu mă simt insultat când citesc în carte despre un personaj care aprinde o „lampă cu petrol”. Când știu atât de bine că anticii de acum 1500 de ani nu cunoșteau petrolul lampant, iar englezescul „oil” din ediția originală mai înseamnă și „ulei”, căci uleiul de măsline era folosit pe atunci la iluminatul încăperilor.

Aștept târgul de carte Gaudeamus 2013 pentru a face stocul de romane istorice pentru încă un an!

Campania vALLuntar: Fiul Arhanghelului Mihail
Campania vALLuntar: Falsul Nero

Imagini cu Parcul Pantelimon din București

Its All About the BikeCu toate că de la o vreme am început să citesc aproape numai romane istorice, am pus ochii pe o carte menită parcă să alunge plictiseala din zilele când fie lucrez ca negrul pe plantație, fie sunt prea răcit ca să mai ies cu bicicleta. Cartea se cheamă „It’s All About the Bike” (aluzie străvezie la titlul volumului de memorii al lui Lance Armstrong – „It’s Not About the Bike” – de pe timpurile când texanul încă era un personaj frecventabil) și este scrisă de un anume autor britanic Robert Penn.

Dar nu neapărat titlul m-a atras la această carte, cât mai ales subtitlul ei, care s-ar traduce „Căutarea fericirii pe două roți”, și fotografia de copertă cu două mâini în mănuși care țin un ghidon pe fondul unui drum pitoresc.

Pe un drum întins, fără trafic, unde ești singur cu natura pe care nu o stânjenești cu nimic înaintând pe bicicletă prin forța picioarelor și ocazional a brațelor. Un drum precum acelea pe care le caut – și de cele mai multe ori le găsesc – în turele cicloturistice pe care le parcurg an de an în câteva dintre cele mai dragi colțuri ale României.

Și totuși, nu este de ajuns un titlu inspirat și o copertă frumoasă ca să mă determine să dau bani pe încă o carte, în condițiile în care deja am acasă duzini de cărți bune pe care îmi doresc să le citesc în viitorul apropiat. Am aflat însă despre „It’s All About the Bike” că este cu mult mai mult decât un titlu și o copertă. Cartea este un fel de jurnal al asamblării de către Robert Penn a unei biciclete cu personalitate, o bicicletă care să-i reflecte aspirațiile de ciclist. Fără însă a fi un simplu ghid/manual de construcție DIY și întreținere a bicicletei, cartea dedică fiecărei componente, de la roți până la șa, câte un capitol pe parcursul celor peste 200 de pagini asezonate cu poveștile unui autor care și-a făcut un nume în presa din Marea Britanie ca editorialist specializat în cicloturism.

„It’s All About the Bike” este doar în limba engleză a ediției originale, nefiind deocamdată tradusă în română și poate că este mai bine așa decât să fie știrbită de vreun traducător stângaci care vede biciclete doar la televizor (ca și comentatorii de Turul Franței de la Eurosport România). Este însă disponibilă în România prin librăria online Okian, la un preț absolut rezonabil pentru o carte străină, bașca relativ recent apărută (2011). Sper ca Moșul să-mi citească aceste rânduri pe blog, ca să știe ce să-mi pună sub brad de Crăciun. Și nu m-ar deranja nici să mi-o aducă de ziua mea onomastică! 🙂

OKIAN.ro