Tag Archive: ciclism


Știi ceva? Mai slăbește-mă!

Combinezonul de ciclism nu minte: m-am ales cu țesut adipos în jurul buricului și am gușă. Trebuie să slăbesc!

Combinezonul de ciclism nu minte: m-am ales cu țesut adipos în jurul buricului și am gușă. Trebuie să slăbesc!

După un examen de licență și unul de admitere la master plus parcurgerea primului semestru al anului universitar 2012-13, constat acum că am cu peste 10 kg mai mult decât în primăvara trecută. OK, creșterea în greutate nu a venit peste mine ca meteoritul din Siberia, ci am simțit kilogram cu kilogram acumulându-se în lungile perioade în care am stat cu burta pe carte (uneori literalmente). Cert este că n-a fost de ajutor nici faptul că am întrerupt sezonul competițional 2012 încă din luna mai, după concursul dezastruos de la Târgoviște, de unde m-am ales cu glezna stângă umflată cât o minge de volei. Însă acestea sunt pretexte și n-am de gând să mă complac în justificări confortabile.

În schimb am de gând să slăbesc! Din fericire, organismul meu a reacționat în direcția dorită ori de câte ori am încercat să dau jos kilogramele în plus, dar niciodată nu am mai fost în situația de slăbi tocmai 10 kg. Sarcina este mai grea decât oricând și știi care e chestia? Că țesutul de grăsime de pe abdomen chiar mă duce cu gândul la o sarcină, ceva în genul lui Arnold Schwarzenegger în comedia „Gravidul”. Când se întâmplă să te rătăcești pe traseu într-o competiție de mountain-bike, cu cât ai avansat mai mult pe drumul greșit, este cu atât este mai dificil să revii pe calea cea bună.

O știu prea bine pentru că sunt praf cu orientarea în teren. În privința câștigului constant în greutate pot spune că am rătăcit traseul corect de aproape un an. Se împlinește un afurisit de an de când iau în greutate aproape 1 kg în fiecare lună, iar trendul s-a oprit doar pentru că în februarie am suferit ca un câine de o răceală care m-a ținut trei săptămâni. Acum că mi-am revenit din răceală, iar pofta de mâncare s-a întors la rândul ei la nivelul anului trecut, preocuparea mea este să nu recâștig cele 2 kg pe care le-am pierdut mai mult prin deshidratarea cauzată de răceală, având în vedere cele trei duzini de pachete cu șervețele pe care le-am consumat cu această ocazie. Am nevoie să slăbesc organic.

Să mă înfometez timp de două luni nici nu intră în discuție, pentru că nu vreau să slăbesc luând-o razna cu creierii și n-o să mă ajute cu nimic dacă ajung la greutatea optimă (70 kg) în plină depresie. Am de gând să optimizez raportul dintre alimentație și consumul energetic zilnic, dar fără să calculez compulsiv valoarea calorică a fiecărei înghițituri. De fapt, nu am multe să-mi reproșez în legătură cu obiceiurile alimentare actuale, exceptând poate mâncatul la ore târzii din noapte și micul dejun luat către prânz. Am o dietă cu puține grăsimi, zahăr și cu minimum de sare – dar totuși m-am îngrășat vertiginos în ultimul an. Nu vreau să subestimez acest challenge de a slăbi circa 10 kg, însă vreau să-l abordez diferit față de modul în care tratează acest subiect aproape toți cei pe care îi cunosc.

Planul de bătaie are 2 componente esențiale: antrenament fizic și detoxifierea organismului.

Prima înseamnă că am să ies cu bicicleta de am să mănânc pământul, îmi reînnoiesc abonamentul la sală și caut un bazin de înot aproape de casă. Partea cea mai bună atunci când încep un nou program de antrenament este că de obicei rezultatele apar foarte repede la nivelul musculaturii și al tonusului general, fapt care mă motivează să-l duc mai departe. Pentru a face toate acestea, nu voi mânca mai puțin, ba dimpotrivă, iar organismul se va regla de la sine încât să ajungă natural la un echilibru între aportul și consumul energetic. Pentru că voi consuma alimente (inclusiv suplimente nutritive) bogate în proteine și zaharuri rapide care să susțină efortul fizic, sunt conștient de faptul că unele dintre ele nu sunt 100% sănătoase sau cel puțin ar putea aduce în organism o serie de toxine și radicali liberi.

Din această cauză, cea de-a doua componentă a programului de slăbire, care va rula în paralel cu prima, este detoxifierea organismului și am de gând să încerc Zeopur, pe bază de zeolit și extract de ceai verde decofeinizat. Zeolitul este un mineral conținut de tuful vulcanic pe care dacii îl foloseau în Antichitate pentru a preveni infectarea rănilor, însă cercetările din ultimul secol au dus la concluzia că are o mulțime de alte aplicații medicale și întrebuințări în industrie, de la purificarea și dedurizarea apei până la absorbția radiațiilor. În România, cele mai bune zăcăminte de zeolit se află chiar în zona Clujului, acolo unde este fabricat suplimentul alimentar Zeopur, așa încât planul meu se încadrează și în spiritul „Buy Local”. Programul de slăbit începe îndată ce primesc prin poștă pachetul cu capsule de Zeopur pe care l-am comandat ieri de pe website-ul oficial al producătorului.

Anunțuri

Remember 2011


Inspirat de un articol publicat pe blogul lui Marian Frunzeanu, am fotografiat numerele de concurs pe care le-am avut la competițiile de mountain bike la care am luat startul în 2011. Dacă bunul prieten Marian se poate mândri cu vreo două duzini de curse disputate, un titlu național la MTB Marathon și alte trofee câștigate, eu am colecționat anul trecut doar amintiri și experiențe – unele plăcute, altele mai puțin. Și mărunta satisfacție personală de a fi trecut linia de finiș la toate aceste trei maratoane.

Finiș la “Maratonul Vinului” de la Urlați

Prima competiție a mea din 2011 a fost “Maratonul Vinului”, eveniment la care mi-am dorit să particip imediat ce am aflat că printre organizatori se numără olandezul Marco Kind, pe care îl cunoscusem cu un an în urmă, cu ocazia turei “Cu bicicleta la mare”. Întâmplarea făcuse atunci ca eu să port un combinezon cu însemnele unei echipei belgiene, iar Marco le-a recunoscut ca fiind ale unui club de ciclism nu departe de locul în care s-a născut, astfel că a intrat în vorbă cu mine, povestind despre sportul cu pedale și despre puținele cuvinte din limba flamandă pe care le cunosc, gen “Ronde van Vlaanderen”.

Caravana de concurenți din „Maratonul Vinului” 2011 era cât pe ce să plece fără mine, căci bicicleta Univega Alpina HT-300 cu care trebuia să particip încă nu venise, când mai erau doar 10 minute până la start! Și iat-o venind în cele din urmă, când deja se auzea numărătoarea inversă, cu cauciucurile dezumflate. Noroc cu standul Giant, unde am reușit să le umflu, și cu Marian Frunzeanu, care m-a ajutat să montez pe cadru emițătorul și numărul de concurs, cu priceperea unuia care mai făcuse acest lucru de multe ori înainte. Întârzierea cu aceste pregătiri m-a făcut să iau startul din coada plutonului de circa 400 de concurenți, astfel încât fierbeam de nervi când trecuse un minut de la semnalul de start, iar grupul în care mă aflam încă nu plecase în cursă. Mi-a fost învățătură de minte să nu mai pornesc din coada plutonului.

Depășind cu greu sute de concurenți care abia descoperiseră bicicleta, mi-am făcut loc într-un grup care rula cu o viteză la care mă simțeam confortabil. După ce am trecut fluierând pe lângă primul punct de realimentare, am capotat pe ultima cățărare de pe traseu, unde m-au depășit câteva zeci de concurenți. Nu m-a ajutat deloc pe urcare faptul că nu reglasem bine șaua pe înălțime și în plus avea un unghi înclinat spre spate, deloc confortabil. Apoi am stat minute bune la ultimul punct de realimentare. Dacă aș fi avut ciclocomputer nu aș fi oprit, știind cât de aproape era finișul. Pe ultima coborâre de la intrarea în oraș am avut ocazia să o depășesc pe Oana Soare, care avea să se claseze pe locul al III-lea la Semimaraton Feminin. Am terminat traseul scurt (30 km) în 1h56’59″6.

Interviu pentru un post local de radio din Râmnicu Vâlcea

După episodul de la Urlați mi-am zis că întrecerile de MTB nu sunt de mine și că nu mai vreau să trec prin umilința de a termina concursul la 35 de minute de învingător. Și totuși o prietenă m-a invitat să particip la „Vâlcea Bike Fest”, un concurs organizat în orașul ei natal. Deși la prima ediție, evenimentul a fost bine organizat și i-aș acorda premiul «best value for money», adică pentru taxa de înscriere de 50 lei primeai un pachet consistent la start, un prânz la sosire și o mobilizare bună pe traseu din partea arbitrilor. Mi-a plăcut ideea startului festiv din fața unui mall urmat de un start real în cursă, însă nu am agreat deloc faptul că toată caravana concurenților a fost oprită în loc la ieșirea din oraș pentru 10-15 minute, timp în care plutonul, care se răsfirase potrivit ritmului în care voia să meargă fiecare, s-a compactat sufocant. Deși am avut grijă de data aceasta să mă plasez la start din primele linii, din cauza acestei staționări inoportune am retrăit neplăcerile de la „Maratonul Vinului”, strigând mereu «ține drept!» către concurenții ajunși în față care îmi tăiau calea. Din fericire, nu mai erau 400.

Dar coșmarul pentru mine abia urma să vină, căci șaua mi-a făcut din nou probleme. Cu o zi înainte fusesem la service cu bicicleta pentru punerea la punct în vederea concursului, iar mecanicul mi-a uns tija șeii (?!) care la primele șocuri de pe traseu începea să se miște în lateral și să coboare în cadru. După circa 10 opriri ca să ridic șaua, mi-a venit ideea să blochez tija cu trei fire de iarbă uscată, iar improvizația a funcționat. Recuperând furios timpul pierdut, am fost surprins să o depășesc fluierând pe Vanessa Plumbotă într-o zonă de cățărare. Însă am forțat la maximum abia pe drumul de asfalt care a precedat intrarea în orașul de start/sosire – Râmnicu Vâlcea. Am terminat traseul Hobby (21 km) în 1h14’51” respectiv cu al 7-lea timp la categoria mea de vârstă.

După circa 9 ore pe traseu - medalie de finisher la Șugaș

Tot în octombrie, la numai o săptămână după concursul de la Vâlcea a urmat „AlpinSport Matathon”, la Şugaş-Băi (jud. Covasna), o cursă care se dorea a fi una de o dificultate extremă. Pentru a fi sigur că sunt prezent la start și că nu pierd taxa de înscriere oricum piperată (90 lei), am ajuns în mica stațiune de lângă Sfântu Gheorghe cu o seară înainte. Spre consternarea mea, ploaia măruntă care începuse să cadă odată cu lăsarea întunericului s-a transformat spre dimineață în ninsoare, iar frigul pătrunzător și umezeala i-au determinat pe unii concurenți să plece direct acasă. Deși deloc echipat pentru astfel de condiții, am luat startul cu speranța că 54 km se parcurg repede dacă este multă coborâre, că poate n-a nins peste tot sau că vremea se va mai încălzi pe parcurs. Însă niciunul dintre aceste gânduri optimiste nu s-a adeverit.

Ba mai mult, am făcut pană la roata-față după nici 5 km de la start. Ca și la concursurile precedente nu aveam nimic de depanare, nici măcar pompă, străduindu-mă să păstrez greutatea la minimum. Dar nici prin gând nu-mi trecea să abandonez, așa că am continuat pe pană, cerșind câte o pompă de la ceilalți concurenți sau de la punctele de control și realimentare. Am aflat cu acest prilej că nu trebuia înțeleasă ad literam promisiunea organizatorilor că fiecare arbitru de pe traseu are cele necesare pentru depanare. Ajungând mereu printre ultimii la aceste puncte găseam fructe pline de noroi de la ceilalți concurenți, astfel că ronțăiau între dinți, precum și apă rece ca gheața. Dar cel mai mult mi-a displăcut sadismul organizatorilor în privința ultimilor 5 km ai traseului. Ridicol de periculos în condițiile date și peste măsură de dificil pentru concurenții de la traseul scurt. Mai întâi prin albia unui torent pe unde am ținut bicicleta la vale căci nu mai funcționau deloc frânele, apoi un push-bike crâncen în urcare pe rădăcini de copaci. Am terminat traseul scurt (54 km) în 8h54′.

Maratonul Vinului (4 iunie), Urlați. jud. Prahova)

Vâlcea Bike Fest (2 oct.), Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea

Alpin Sport Marathon (9 oct.), Șugaș, jud. Covasna