Tag Archive: cocalari



Să pedalezi pe pistele de biciclete amplasate pe unele trotuare din Bucureşti sau alte mari oraşe (unele chiar aşa superficiale cum au fost făcute pentru a toca nişte bani europeni) este de multe ori o cursă cu obstacole, pentru că o găseşti ocupată de pietoni, de comercianţi care îşi extind ilegal buticul (de obicei florării sau tarabe de zarzavaturi vândute de speculanţi), dar în cele mai nesuferite cazuri, pista e blocată de automobile staţionate neregulamentar. Ştim cu toţii că numărul locurilor de parcare din zonele urbane sunt sudbimensionate faţă de parcul auto de la ora actuală, dar nu este mai puţin adevărat că există parcări cu plată în Capitală, la preţuri nu tocmai prohibitive (care îţi oferă şi protecţia maşinii). Însă pe care şoferii le evită, preferând în schimb să-şi înghesuie maşinile pe trotuar. Iar trotuarul este gratuit, cel puţin atâta timp cât Poliţia nu va lua măsuri, prilej cu care să-şi rotunjească bugetul prin aplicarea amenzilor cuvenite.

Mai grav chiar decât indolenţa Poliţiei Rutiere este că înţelepţii fenomenului ciclist de pe forumurile de specialitate sunt în general de părere că pistele de biciclete n-ar avea ce să caute pe trotuar, locul tuturor bicicliştilor indiferent de vârstă fiind pe marginea şoselei. Ei au propus chiar desfiinţarea pistelor de pe trotuar, pentru a le muta pe prima bandă a carosabilului. Sunt în total dezacord cu această viziune foarte păguboasă, împărtăşită inclusiv de Florin Leonte, altfel un energic militant al ciclismului pe care îl respect. OK, bicicleta este un vehicul, aşa cum o defineşte legislaţia rutieră internaţională, însă utilizatorul ei este cu mult mai expus pericolelor din trafic decât oricare alt vehicul şi de-asta consider că ar trebui protejat suplimentar.

parcare pe trecere de pietoni semn oprirea interzisa bucurestiMutarea pe marginea şoselei a pistelor obligatorii pentru biciclete ar duce la riscuri mai mari pentru biciclişti. Din experienţa de locuitor nativ al unui oraş foarte aglomerat, îmi este uşor să anticipez că orice spaţiu amenajat pe marginea drumului va fi folosit de şoferi pe post de parcare ad-hoc. Uneori, nu aglomeraţia este cauza, ci mai degrabă prostia şi iresponsabilitatea faţă de celălalt, asociate de obicei manelismului. În fiecare zi găseşti cu nemiluita exemple de automobile care staţionează nejustificat pe marginea şoselei, sub incidenţa semnului „Oprirea Interzisă” sau fix pe trecerea de pietoni, deşi există locuri de parcare publică în imediata apropiere (vezi poza alăturată). Aşadar, la ce bun o pistă de biciclete dacă este din loc în loc blocată de maşini parcate? Pe care trebuie să le depăşeşti ieşind de pe pista de biciclete şi intrând pe banda întâi a drumului.

Cineva ar putea spune că dacă pistele de pe trotuar sunt oricum de multe ori blocate de maşini, n-ar fi acelaşi lucru pentru biciclişti dacă pistele ar fi amplasate pe marginea carosabilului? Consider că fenomenul ar fi cu mult mai grav în al doilea caz, deoarece pistele de pe trotuar sunt de regula delimitate de zona carosabilă cu mici stâlpi cu miez din fier acoperit de plastic sau cauciuc. Plus că ocolirea de către biciclist a unei maşini pe trotuar se face în condiţii mai sigure – fără să existe riscul de a fi lovit din spate de o maşină care circulă cu viteză de cel puţin două ori mai mare.

O altă consecinţă la mintea cocoşului este că pista de biciclete de pe marginea drumului va fi ocupată de pubele de gunoi (poză stânga) sau tomberoane, fiindu-le mai la îndemână gunoierilor să le lase în permanenţă acolo pubela gunoi bucuresti decât să le ţină în spaţiile pătrate special „decupate” în trotuare. Să ne gândim şi la femeile de serviciu ale blocurilor sau oamenii care locuiesc la curte şi care obişnuiesc să depoziteze imediat sub bordură praful/gunoiul pe care îl mătură, aşteptând să fie ridicat de către cei de la salubritate sau măcar să fie împrăştiat de vânt (după mentalitatea „cum o da Dumnezeu”). Deci nu numai că pista de biciclete ar fi ocupată de maşini şi pubele, dar ai avea de escaladat din loc în loc mormane de mizerie mai mici sau mai mari, din care adesea nu lipsesc cioburile, cuiele şi rahatul de câine/om.

Nu în ultimul rând, să ne gândim la poluare. Pe marginea şoselei, practic este ca şi cum ai respira direct din ţevile de eşapament. Un studiu recent din Marea Britanie arată că bicicliştii sunt mai expuşi decât pietonii la gazele nocive ale maşinilor, inhalând de până la 5 ori mai multe nanoparticule emise de maşini, pe fondul efortului mai mare pe care îl depui pedalând şi a ritmului cardiac crescut. Iată deci încă un motiv serios să-ţi doreşti să fii mai departe de maşini, fie şi cu un metru!

Hmm… însă parcă simt că ăsta nu e un blog adevărat de ciclism dacă nu am şi o galerie de poze cu maşini parcate pe pistele de biciclete. Aşa că luaţi şi serviţi din „colecţia” proprie:

Ford Ka Romania pista biciclete Nissan 350Z Bucuresti Romania parcare pista biciclete pista biciclete trotuar Bucuresti

Anunțuri

Multă vreme am avut o reținere în a participa la întâlnirile săptămânale Bikewalk, ale bicicliștilor de ocazie, pentru un foarte scurt tur prin București. Fie și cu scopul lor nobil al acestor defilări, acela de a promova mersul pe bicicletă pentru toate categoriile de români, aveam prejudecata că strângerea pentru un marș prin capitală are un iz de Gay Parade. Adică te aduni în spiritul „Da, sunt biciclist și nu mi-e jenă să mă afișez cu alții ca mine”.

Merg cu bicicleta de la 6 ani, practic fără nicio întrerupere mai mare de 4-5 luni, până acum la 29 de ani, când aproape că nu trece o zi fără să ies la o pedală, în medie 10 km zilnic, atunci când fac drumuri prin București. De acum 10 ani, simt că s-a schimbat mult în optica prin care românii îi privesc pe cei care merg cu bicicleta, neîndoielnic și grație acțiunilor și defilărilor de tip Bikewalk.

Față de perioada nu foarte îndepărtată în care nu se considera că ai prestanță dacă vii la facultate/serviciu/prieteni cu bicicleta, am constatat cu plăcută surprindere că mersul pe două roți a revenit la modă. Cred că ultima oară când bicicleta era cu adevărat la modă fusese la începtului secolului XX, când era distracția celor educați la Paris, spre dezgustul românului din talpa țării, care își scuipa în sân un „Doamne ferește” și își spunea cu superioritate că au dat în mintea copiilor.

Pentru că mulți dintre concetățenii noștri au și azi o mentalitate de talpa țării, m-am lovit adesea de această preconcepție. Disprețul meu pentru ei a fost mereu unul total; nu m-a interesat niciodată părerea lor despre mine și cu sigurață nu caut prin participarea la acțiuni tip Bikewalk să le demonstrez că mersul pe bicicletă este totuși compatibil cu statutul de adult, cu carieră profesională, cu job onorabil și salariu decent.

Şi iată-mă totuși participând în seara aceasta la primul meu Bikewalk (ediția a 6-a), cel care a sunat adunarea în Parcul Tineretului. Vreo 200 de bicicliști literalmente de toate facturile… de la foști cicliști de performanță cu ale lor cursiere, până la puștani de liceu cu bicle de downhill, la studente cu biciclete fashionable de trekking, până la domni respectabili cu aspect de funcționar european, echipați din cap până-n picioare cu echipament nou-nouț. În total, vreo 200 de ghidoane de toate felurile, cu tot atâția bicicliști de promenadă.

Micul nostru parcurs urban din Parcul Tineretului până în Parcul Izvor, trecând pe legendarul bulevard de fițe Magheru și prin intersecția de la Romană, a fost nu numai aprobat de Poliție, dar a și fost escortat de o mașină și un agent pe motocicletă care au deschis calea prin trafic, în timp ce polițiștii de pe traseu opreau toate mașinile care își încrucișau direcția de mers cu a noastră, pentru ca plutonul să aibă prioritate, indiferent de culoarea semaforului care ne surprindea pe la intersecții.

Un lucru care, fără doar și poate, m-a impresionat. Mai puțin plăcut surprins am fost de haosul din pluton. Dacă la tura „Cu bicicleta la mare 2010” nu mi-a mers la inimă faptul că mulți nu știau să meargă într-un pluton, la Bikewalk părea că participanții nici nu își doresc vreodată să ruleze fără să taie calea altora, fără să accelereze subit ori să încetinească aiurea. Ca dovadă și căzăturile petrecute pe acest traseu ce nu a depășit 10 km. Însă cel mai mult m-au deranjat aluziile și miștocărelile pe care colegii le pluton le adresau agenților de circulație postați în intersecții pentru siguranța noastra. Sau strigările perverse de la Târgu Ocna („hai să te iau pe cadru”), din partea adolescenților către fetele singure care treceau pe trotuar.

Una peste alta, Bikewalk a fost o experiență cu aspecte bune și nașpa, nu m-aș hazarda să spun care dintre ele au predominat. Aș vrea să particip și la un Critical Mass adevărat sau măcar la întâlnirea nocturnă de fiecare vineri.

„Ia-ţi bă maşină!”

Este un îndemn care mi-a fost adresat astăzi de un șofer.