Tag Archive: cycling river Danube


Turul Dunarii 2013 Corabia Participarea la Turul Dunării 2013 a fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale anului care își trage ultimele zile. Fiind prima ediție a acestei ture cicloturistice, nici n-am știut la ce să mă aștept și totuși m-am avântat cu entuziasm. La fel ca în toate evenimentele start-up, organizate de la zero, fără să aibă în background niște ediții de succes, nu chiar toate au mers ca unse pe parcursul celor 600 km ai Turului Dunării 2013. Dar trăgând linie la final, au fost două săptămâni absolut fabuloase, trăite cu prieteni noi pe care îmi doresc să îi revăd și în locuri din România unde am jurat să revin.

Croaziera pe Dunăre la Călărași ori sejurul de o săptămână petrecut la Port Cultural Cetate sunt acum amintiri dragi la care apelez ca să trec peste anostele luni de iarnă în care nu ies cu bicicleta decât în parcuri și prin oraș. Încă din vară când s-a încheiat Turul Dunării l-am întrebat pe Mircea Crisbășanu dacă va mai organiza măcar o ediție anul viitor și am fost bucuros să aud că planurile sunt pe termen lung și că nu se limitează doar la 2014. Ce-i drept, Dunărea are atâtea de arătat încât nu ți-ar ajunge o viață de om ca să le vizitezi și să le descoperi pe toate cele interesante.

Turul Dunării 2013, la Giuvărăști (Olt)

Turul Dunării 2013, la Giuvărăști (Olt)

Mă bucură în mod deosebit faptul că munca de planning pentru Turul Dunării 2014 a început deja de mai bine de o lună. Ca să nu mai spun de traseul ediției viitoare, care pleacă din municipiul Călărași și se încheie în Delta Dunării, după ce străbate o mare parte din Dobrogea, regiunea istorică a României de care personal sunt cel mai atașat prin prisma rădăcinilor mele familiale din județele Constanța și Tulcea.

Turul este programat între 1 și 14 septembrie 2014, iar de câteva zile s-a dat și startul înscrierilor pentru completarea echipei de 24 de cicloturiști (plus asistență și suport) care vor acoperi în grupuri mai mici diversele variante de traseu care ajung la obiectivele și punctele de interes aflate pe o rază de circa 50 km de cursul propriu-zis al Dunării. Pe scurt, se caută oameni tineri dedicați cicloturismului, băieți și fete deopotrivă, cu atitudinea de team players pe care o solicită o tură de sute de kilometri.

Dacă te recunoști din descriere, completează online formularul de înscriere la Turul Dunării 2014 ca să-ți rezervi locul la start în caravana cicloturistică din Dobrogea!

Turul Dunarii 2014

Dunare Danube canalPe neașteptate, luna trecută m-a sunat un tip interesat de cicloturism, cu care m-am împrietenit prin intermediul unei cunoștințe comune în primăvara lui 2012, la un curs de antreprenoriat în turism. Era Mircea Crisbășanu, fondatorul Cycling Romania, despre care între timp auzisem că a fost ghidul unui ziarist englez de la The Guardian pe care l-au lăsat mască peisajele din Carpați și oamenii pe care i-a întâlnit la tura cicloturistică alături de Mircea. Probabil că articolul apărut în prestigiosul ziar britanic face mai multe pentru imaginea externă a României decât un milion de interviuri în engleza stângace a ambasadorului român la Londra.

Așadar, când Mircea mi-a spus că vrea să organizeze o caravană cicloturistică româno-bulgară care să parcurgă vara asta Turul Dunării pe bicicletă, am fost instantaneu entuziasmat de ideea unei astfel de ture de o săptămână. Și spre deosebire de altele pe care le-am auzit de la prieteni în ultima vreme, propunerea lui a continuat să-mi sune bine chiar și după ce entuziasmul inițial s-a mai domolit…

M-am bucurat enorm de mult să le pot fi de folos cu experiența mea în șa, mai ales pe traseele mele preferate din sudul județului Călărași. Pe scurt, este vorba de o expediție care pornește la drum din două puncte: un grup de cicloturiști ia startul din municipiul Călărași, mergând spre vest pe șoseaua cea mai apropiată de cursul Dunării, iar alt grup pleacă din Oravița și se îndreaptă spre est. Cele două grupuri ar urma să se întâlnească după o lungă săptămână de pedalat la Portul Cultural Cetate, lângă Calafat, unde să petreacă încă o săptămână de voie bună la conacul lui Dinescu.

Deși sunt cicloturist împătimit, am ales să fiu șoferul mașinii de asistență care va însoți grupul de la Călărași. Luând în calcul că echipe de patru bicicliști din fiecare grup vor face recunoașteri pe toate drumurile din vecinătatea Dunării, inclusiv neasfaltate, ei vor avea nevoie de tot sprijinul logistic pe care îl poate oferi o mașină de asistență. Și, având la activ experiența participării ca biciclist în tura „Cu bicicleta la mare”, cred că mă voi pune în pielea colegilor pe două roți, pentru a le oferi un suport cât mai bun pe traseul Călărași – Cetate.

Pentru mine, turul cicloturistic al Dunării începe luni, 24 iunie, din municipiul Călărași. Vom trece apoi prin orașele Oltenița, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Bechet și Calafat. Mărturisesc că pe ultimele patru dintre acestea le cunosc doar de la buletinul hidrologic „Cotele apelor Dunării”. 😀

Slideshow cu drumurile pitorești ale județului Călărași

Această prezentare necesită JavaScript.

Urmând un pont de pe forumul ciclism.ro, m-am înscris pe WarmShowers.com în programul destinat găzduirii benevole a cicloturiştilor din ţară sau de afară care se află în ture de lungă durată. După câteva săptămâni, am fost contactat de două nemţoaice (Steffi şi Antje) care însă au bătut în retragere aflând că vreau să le găzduiesc la bunica mea, deci nu chiar la mine acasă. Fie că se aşteptau la mai mult decât cazare din partea mea, fie că or fi adevărate „miturile” despre… nemţoaicele care călătoresc singure în România, cert este că au ales să tragă la un hostel pe durata şederii lor în Bucureşti (o zi şi jumătate, în aşteptarea unui tren care să le ducă în Austria), după ce au parcurs pe biciclete întreg cursul Dunării. N-am avut ocazia să le cunosc, ci doar am schimbat câteva SMS-uri.

Nici nu trecuse mai mult de o săptămână după nemţoaice, că m-a contactat un anume Mike Quinlan, cicloturist american care îşi începuse călătoria dunăreană abia de la Budapesta. Aşadar, nu lua „autobuzul” de la capăt, ci pierduse vreo serie de „staţii” între Munţii Pădurea Neagră şi Budapesta. Un biet amator, mi-am zis în sinea mea despre yankeu, până când i-am descoperit jurnalul călătoriei, pe site-ul crazyguyonabike.com. Aveam să aflu din propria sa descriere că tipul este un pensionar în vârstă de 65 de ani şi că rulează solitar, pe o bicicletă de touring fabricată în anul 1983.

Un alt lucru care m-a frapat (mai ales după ce în luna mai l-am cunoscut pe Ed Schum – un cicloturist extrem de bine pregătit cu logistica) a fost acela că Mike nu avea un telefon mobil, iar accesul la internet era condiţionat de găsirea unor baruri cu acoperire wireless. Şi tocmai lipsa de comunicare eficientă şi cu feedback rapid a făcut să nu ne putem întâlni încă de miercuri, când americanul a ajuns în Bucureşti, venind din Bulgaria, de la Ruse. Spre marea mea dezamăgire, Mike a fost nevoit să-şi ia o cameră de hotel în centrul oraşului, după o zi de pedalat prin ploaie. Am luat însă legătura în acea seară şi am stabilit o întâlnire fermă pentru joi.

Eternul București: copacul în mijlocul pistei de biciclete!

M-am revanşat faţă de el în acea zi, când i-am fost ghid al oraşului (şi cum altfel să i-l prezint decât pe două roţi?), inclusiv al magazinelor de biciclete, şi l-am instalat conform planului iniţial la bunica mea – iniţial reticentă la ideea de a găzdui un cetăţean străin, apoi foarte încântată să-l ajute pe oaspetele nostru american. După mai multe săptămâni de mers cu haine murdare, Mike a avut ocazia să le spele cum se cuvinte la o maşină de spălat şi să le întindă la uscat pe sârmă. Seara l-am mobilizat chiar la „Joia Bicicletei”, la care a participat cu simpatie pentru eforturile bicicliştilor din România de a deveni o realitate de luat în serios în traficul urban. Apoi am stat până târziu la un pahar de vin de Murfatlar, la o discuţie în care subiectul ricoşa de la o chestie la alta.

Mi-a spus că este la al 14-lea sau al 15-lea tur din „cariera” sa de cicloturist amator, pe care şi-a început-o în 1973, anul când şi-a cumpărat prima bicicletă potrivită pentru a acoperi mulţi kilometri pe şoselele interminabile din Statele Unite. Avea deja la activ un tur al Africii şi altele prin America Centrală şi de Sud, prin Irlanda şi Marea Britanie, ba chiar şi în India, unde ar vrea să meargă din nou în cursul acestui tur. Durata? 2-3 ani. Da, doi sau trei ani de umblat hai-hui prin lume cu bicicleta, la vârsta la care alţi oameni ar avea ca unic obiectiv tratarea reumatismului…

Originar din oraşul Boston de pe coasta de Est a SUA, este vegetarian deja de 40 de ani şi a muncit o viaţă ca subcontractor în domeniul construcţiilor de locuinţe, aşa că munca grea şi privaţiunile nu-i sunt deloc străine. Se mândreşte foarte mult cu fiica lui, jurnalistă în New York, iar criza economică a avut „darul” să-l convingă să se pensioneze. Spre deosebire de cei mai mulţi pensionari pe care îi cunosc, care au devenit ţâfnoşi şi se retrag încet-încet într-un univers personal din ce în ce mai strâmt în jurul propriei persoane, Mike consideră că la 65 de ani nu este prea târziu să trăieşti o viaţă aventuroasă aşa cum ai visat şi să descoperi lumea în felul cel mai prietenos: pe bicicletă. Jos pălăria în faţa unui om deosebit, precum Mike Quinlan!

Sâmbăta asta îmi propusesem să merg cu MTB-ul de la Constanța până la cetatea Histria, însă cicliștii constănțeni cu care urma să parcurg tura s-au sucit, făcându-și alte planuri. Dar tot voiam să-mi urc bicicleta în portbagajul mașinii, să mă opresc undeva departe de București și de acolo să dau pedale într-o direcție oarecare.

Așa că m-am uitat pe Atlasul Rutier și am creionat un traseu de călărit bicicleta începând din satul Zimbru (jud. Călărași), la vreo 80 km de București, acolo unde locuiesc niște rude îndepărtate (genealogic vorbind), însă foarte de treabă. Descarc bicicleta din portbagaj – am preferat să o transport întreagă, deși luasem la mine si cheia tubulară de 14/15 ca să scot roțile – și iau în rucsac minimum de merinde: două mere abia rupte din pom și o sticlă de 0,5 litri cu apă de puț.

Traseul de 40 km din Zimbru până la ieșirea din comuna Ulmeni este 100% pe asfalt și se parcurge aproape jumătate din distanță pe Drumul Județean 304 (bucata Zimbru-Dorobanțu), apoi pe Drumul Național 31, cel care te duce fie spre Oltenița (în cazul meu), fie spre Călărași (poate data viitoare). Şoseaua este bună, aproape impecabilă, iar din loc în loc, un panou îți amintește că drumul a fost reabilitat de Consiliul Județean Călărași. Cert este că nu am dat în nicio groapă la dus ori la întors.

Prima localitate după ce ieși din Zimbru este Făurei (nu este cea în care s-a născut fotbalistul Bănel Nicoliță – acel Făurei este în jud. Brăila), pe care o depășești repede, apoi la fel de rapid și prin Chirnogi, ca să ajungi în comuna Ulmu. Deși te afli în plină câmpie a Bărăganului, iar pe hartă drumul apare ca fiind plat ca-n palmă, ai parte de o serie de văi destul de abrupte. Câte unele ți se înfățișează de departe ca un zid de asfalt, încât le crezi cățărări de categorie specială din Turul României.

Cobori valea și apoi o urci, fără să câștigi per total în altitudine. Intrarea în localitatea Boșneagu este absolut spectaculoasă: drumul coboară, iar o iluzie optică te face să crezi că șoseaua ajunge direct într-un lac. În realitate, coborârea viguroasă se încheie într-un viraj de 90 de grade la stânga, pe care este bine să nu-l ratezi. Încă din Făurei, drumul merge de-a lungul Iezerului Mostiștea, dar abia acum poți să vezi malul apei.

In comuna Dorobanțu, DJ 304 se intersectează cu DN 31 și o apuc în drepta, spre Oltenița. Abia ce ies din Dorobanțu, că întâlnesc pe partea opusă a drumului un grup răsfirat de trei cicloturiști, din câte se pare străini: două fete și un băiat. Ne salutăm din vorbe și ne facem cu mâna, pentru că doar suntem cu toții în misiune, nu la plimbare, nu-i așa?

Până la intrarea în Mânăstirea, drumul înconjoară extremitatea sudică a lacului Moștiștea, iar digul betonat este punct de atracție pentru pescari veniți aici cu toate tipurile de vehicule terestre. Prin foarte luna comună Chiselet, puștoaicele localnice de pe marginea drumului mă salută cu “Helău mai frend”, semn că această rută (care merge în paralel cu Dunărea) este frecventată de cicloturiștii de afară, care parcurg întreg cursul Dunării, precum deosebitul veteran canadian Ed Schum, pe care l-am întâlnit acum trei luni, la Gara de Nord, din București.

Port cască, ochelari cu lentile galbene, mănuși verzi, un tricou portocaliu și un rucsac umflat în spate – din această cauză mă consideră și pe mine un cicloturist străin în trecere prin România. Următoarea localitate este Spanțov, care mi-a rămas în minte grație fetelor frumoase care te privesc cu oarece interes de pe băncuța din fața porții. Poate dacă nu eram sub amenințarea întunericului, opream pentru conversație, sub pretextul de a cere apă.

În Ulmeni (unde din nou văd o puștoaică deosebit de… armonios dezvoltată), copiii din mai multe locuri diferite mă salută cu “Hola!”. Oare chiar și cicloturiștii spanioli au ajuns pe aici? La ieșirea din Ulmeni, am împlinit cei 40 km programați și este momentul să mă întorc. Două ore fără câteva minute am făcut până aici, dar este deja aproape ora 16 și nu vreau să risc să mă prindă întunericul pe drum (nu am niciun fel de instalație electrică).

La întoarcerea prin același Ulmeni, un mare grup de copii îmi spune din nou “Hola!”, eu la rândul meu le fac din nou prietenește cu mâna, însă unul dintre copii îmi strigă “Dă-te-n sânge, că nu vorbești!”. Deh, n-aveam la îndemână cuvinte spaniolești și nici nu voiam să-i dezamăgesc arătându-le că sunt un biet român. În Spanțov, le întreb din mers pe fetele de pe băncuță “Tot aici?” și pedalez în continuare, pentru că s-a lăsat frigul și se cam adună norii.

Ulmeni-Zimbru pe retur îmi ia ceva mai mult de două ore și jumătate, în special din cauza vântului. Ultimii kilometri i-am parcurs în compania berzelor, zburând deasupra capului meu. Traficul auto este lejer, destul rar am văzut două mașini în același timp, iar camioane și TIR-uri foarte puține. Pe margine găsești în total vreo 20 de magazine sătești, de unde poți să te aprovizionezi pe drum cu de-ale gurii, iar oamenii sunt în general cumsecade, ba chiar și cei care beau la terase te anunță că închină un gât de vin/bere/tărie în cinstea ta. 🙂