Tag Archive: ecologie


Bike The Nobel Prize for Peace 2016
Premiul Nobel pentru Pace ar trebui să fie acordat în anul 2016 bicicletei noastre cea de toate zilele.

Subscriu înrutotul campaniei lansate în acest sens de realizatorii emisiunii „Caterpillar” (Omida) de la Rai Radio2 din Italia, printr-o petiție online pentru susținerea candidaturii. Argumentul lor este că bicicleta reprezintă un simbol al păcii, cu aplicabilitate în practică. Bicicleta este cel mai mijlocul de transport cel mai eficient energetic, nu generează războaie pentru controlul zăcămintelor de petrol, iar utilizarea ei pe scară largă reduce mortalitatea rutieră. Candidatura bicicletei va fi depusă printr-o călătorie pe două roți până la Oslo, în Norvegia, acolo unde își are sediul comisia care evaluează și decide către cine se îndreaptă în fiecare an Premiul Nobel pentru Pace, acordat începând cu 1901.

Campania de susținere a candidaturii bicicletei se desfășoară sub sloganul „Bike The Nobel” și este mai mult decât un simplu artificiu de publicitate pentru emisiunea radiofonică din Italia. Pe lângă interesul generat pe Internet prin rețelele de socializare Facebook și Twitter (hashtag #BikeTheNobel), presa internațională a început să ia în serios și să relateze despre inițiativa italienilor. De dimineață am văzut un reportaj la CNN, iar BBC a publicat o știre pe această temă în fluxul său online cotidian.

banner-bike-the-nobel 2016„Bicicleta este cel mai democratic mijloc de transport disponibil umanității”, declară cei doi amfitrioni de la Rai Radio2, Massimo Cirri și Sara Zambotti. Deși poate părea ideea unor visători, aș lua în serios inițiativa lor, mai ales că bicicleta este la loc de respect în țările Europei nordice, unde se decernează Premiul Nobel pentru Pace. Ceremonia acordării premiului are loc la Oslo în fiecare an, pe 10 decembrie, în prezența Regelui Norvegiei.

De obicei, Premiul Nobel pentru Pace îi revine unei persoane cu merite deosebite în promovarea păcii, dar uneori este acordat unei organizații, cum a fost cazul în 2015, când i-a revenit Cvartetului pentru Dialog Național din Tunisia – un grup de persoane și instituții civice care a salvat această țară de la război civil după revoluția din 2011. Niciodată nu a fost acordat până acum Premiul Nobel pentru Pace unui obiect, însă nominalizările tind să aibă mare încărcătură simbolică, astfel că în contextul actual în care schimbările climatice au intrat în mod prioritar pe agenda liderilor politici mondiali, candidatura bicicletei are șanse de succes pentru 2016.

Mi-a plăcut în mod deosebit un argument menționat în manifestul pe care italienii au fundamentat candidatura bicicletei: fiecare kilometru pedalat aduce societății un beneficiu de 16 eurocenți, în timp ce un kilometru la volanul automobilului provoacă o pagubă de 10 eurocenți. Calculul a fost făcut în cadrul unui studiu din Danemarca, luându-se în considerare toate îmbolnăvirile cauzate de poluare, distrugerea drumurilor, cheltuielile cu daunele auto, etc. puse în balanță cu beneficiile de sănătate aduse de practicarea zilnică a sportului, costul modic și impactul de mediu foarte redus al bicicletei.

Industriașul norvegian Alfred Nobel, cel care a lansat premiul anual pentru promotorii păcii mondiale, era un împătimit al bicicletei, la fel și Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921).

Pe lista laureaților Premiului Nobel pentru Pace îl întâlnim în dreptul anului 1986 pe Elie Wiesel, un american născut la Sighetul Marmației în România, iar în 2009 laureatul a fost președintele Statelor Unite, Barack Obama. Mai recent, în 2014, comitetul norvegian a acordat distincția unei adolescente de 17 ani, Malala Yousafzai, supraviețuitoare a unui atentat pus la cale de talibani în Pakistan.

Alte articole pe aceeași temă :
Bicicleta este cel mai economic mijloc de transport

Velo-gunoierul sau strânsul gunoaielor ca hobby

Anunțuri

Univega HT-300 colectare PETCe mă nemulțumește cel mai mult și mai mult la români este faptul că în primul rând oamenii simpli își fac unii altora viața amară. Chiar dacă tindem să căutăm vina (și pe bună dreptate, într-o anumită măsură) la politicieni, la autoritățile statului sau la funcționari, totuși mi se pare că răul în țara asta pornește de la omul simplu. Și că în esență ne facem unii altora viața mai urâtă decât ar putea să fie.

Fără a fi un creștin devotat (în sensul ortodox al cuvântului), unul dintre pasajele mele preferate din Biblie este Ecleziastul capitolul 3.5: „Aruncarea pietrelor îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei”. De multe ori fac apel în minte la acest citat biblic pentru a înțelege conflictul între generații (odată ajuns la vârsta mijlocie, sunt permanent între cei mai tineri decât mine și cei mai bătrâni). Știu că Biblia doar se citează, nu se parafrazează, dar eu totuși am să o fac, afirmând în stilul Ecleziastului că aruncarea PET-urilor își are oamenii ei, iar strângerea PET-urilor își are oamenii ei.

5 PET-uri în minus pe drumurile mele zilnice

Vreo 5-6 PET-uri în minus pe drumurile mele zilnice

Eu am ales să fiu unul dintre aceia care strâng PET-urile aruncate în locuri nepotrivite de către cei mai nesimțiți dintre români. Nu am pretenția să primesc o medalie pentru asta și nici că prin gestul meu voi rezolva de unul singur problema gunoaielor menajere aruncate la întâmplare de către conaționalii mei.

Mie îmi place metafora „picătură într-un ocean” și deci nu mă deranjează deloc faptul că gestul meu poate fi insignifiant în comparație cu numărul celor care aruncă gunoaie în natură sau cu tonele de PET-uri abandonate pe marginea drumurilor.

Sunt conștient că nu pot (și nici nu mi-am propus) să le adun pe toate și sunt convins că aceia care le aruncă mă depășesc numeric. Însă chiar dacă aș știi că sunt singurul nebun din România care strânge voluntar PET-urile lăsate aiurea de ceilalți, eu tot aș face-o. Așa văd eu picătura în ocean…

Peisaj agricol în jud. Călărași, poluat de PET-uri.

Peisaj agricol în jud. Călărași, poluat de PET-uri. Adevăratul brand de țară!

Și dacă tot am adus vorba de citate, iată încă unul bun, deși sună a slogan creat de o agenție de publicitate din America: „Fii schimbarea pe care o vrei în lume”. Eu personal înțeleg din cuvintele astea că nu trebuie mă lamentez că o ducem rău din cauza politicienilor care „e toți la fel”.

În turele cicloturistice pe care le fac prin țară mă întristez de fiecare dată când văd monumente istorice sau fie și simple peisaje de la marginea drumului înecate în gunoaie lăsate în urma lor de alți vizitatori sau chiar de către localnici. Cel mai adesea e vorba de PET-uri și doze din aluminiu (de bere ori băuturi energizante). Atunci când dozele și PET-urile sunt relativ curate și nu par să-mi pună în pericol igiena, le fac loc în bagajul de călătorie și le duc până la un coș de gunoi.

Altădată duceam PET-urile și dozele, atât cele personale cât și cele culese ocazional de pe drumuri, la containerele de colectare selectivă a deşeurilor. Însă am văzut de prea multe ori cum cei dintr-o etnie conlocuitoare ridică aceste clopote de colectare scotocind după PET-uri și aruncând în vânt fără jenă celelalte deșeuri din plastic, gen ambalaje (fără valoare pentru ei căci nu sunt primite la centrele de colectare) aduse spre reciclat de către oamenii cu simț civic. Să duc în continuare PET-uri și doze la containerele puse la dispoziție de Primărie este ca și cum aș lucra cu jumătate de normă pentru ei.

Un PET înotând în apele lacului Pantelimon.

Un PET înotând în lacul Pantelimon din București.

Prin urmare, soluția pe care am găsit-o pentru deșeurile reciclabile pe care le produce activitatea cotidiană a familiei, dar și „hobby-ul” meu de velo-gunoier, este să le depozitez temporar în garajul bunicilor, acum vacant după vânzarea bătrânului Fiat 1300. Iar o dată la trei luni chem un operator privat de colectare a materialelor refolosibile, care le ridică și le plătește bunicilor contravaloarea acestora. Mă refer aici la hârtie, PET-uri și doze. Cei 30-40 lei pe care îi câștigă în felul acesta reprezintă o bonificație modică, însă pentru mine atârnă la eco-consciousness.

Maculatura o reciclez încă din adolescență și am satisfacția că în aproape 20 de ani de ture lunare cu bicicleta la centrul REMAT am trimis la topit pe puțin trei tone de hârtie. Și numărătoarea continuă.

Croaziera DunareParticiparea la Turul Dunării ediția 2013 a început cu un bonus pentru toți voluntarii care au ales să parcurgă partea de est a traseului, al cărui punct de start a fost municipiul Călărași. Nu întâmplător s-a plecat la drum din acest oraș-port dunărean, pentru că aici ne-am bucurat de cel mai călduros sprijin din partea autorităților locale. Atât din partea Primăriei, cât și a Consiliului Județean Călărași.

Bogdan Georgescu, vicepreședinte CJ Călărași

Bogdan Georgescu, vicepreședinte CJ Călărași

„Ziua 0” a acestui eveniment cicloturistic, în loc să fie o zi dedicată plicticoaselor ședințe tehnice, a fost un prilej pentru unii dintre noi de a face cunoștință cu Dunărea nu de pe mal, ci chiar de pe luciul de apă al marelui fluviu. Invitația a fost lansată cu amabilitate de dl. Bogdan Georgescu, vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, iar noi am acceptat-o cu entuziasm, fără ezitare.

Croaziera lungă de circa 4 ore, pe un vaporaș care a primit la bord aproape 20 de persoane, ne-a purtat în aval de orașul Călărași, pe Dunăre, pe brațul Borcea și pe nenumărate canale inundate acum de creșterea apelor cu vreo 4 metri față de nivelul obișnuit. A fost mai mult decât o simplă plimbare de distracție pentru bucureștenii curioși. Mie personal mi-a dat speranță că încă mai există în România locuri unde natura este suverană, iar omul îi este argat. Și nu invers, cum se întâmplă în mare parte din restul țării. O adevărată revelație chiar și pentru mine, care mă consider de-al locului atunci când mă opresc în județul Călărași. Adică de cam 20 de ori în fiecare an, cu treabă sau pentru relaxare la casa din satul Zimbru, unde s-au născut bunicii din partea mamei.

Am început să-mi cunosc județul grație turelor cicloturistice pe care le fac aici din 2010. Dar nici nu bănuiam că atât de aproape de municipiul Călărași se ascunde o mini-deltă de o frumusețe sălbatică.

Slideshow cu imagini din croaziera pe Dunăre la Călărași

Această prezentare necesită JavaScript.

Deoarece azi este Ziua Mondială a Mediului, iată un argument în plus pentru folosirea zilnică a bicicletei. Conform unor calcule științifice evidențiate în acest grafic, mersul pe bicicletă este de departe cel mai economic mijloc de transport, ba chiar mai ecologic și decât mersul pe jos!

consum mijloace de transport

Pentru a echivala consumul energetic al unei biciclete în raport cu mașina sau avionul s-a folosit conversia calorică. Astfel, pentru a acoperi distanța de 350 mile (563 km), un biciclist de circa 80 kg care rulează cu o viteză medie de 24 km/h, având nevoie pentru aceasta de circa 23 ore, are un consum de 0,26 litri de benzină la 100 km, adică echivalentul caloric a 16 hamburgeri. Q.E.D.

Re-cycling

Reciclarea hârtiei este o mai veche îndeletnicire a mea… din școala generală, de pe vremea cand urmaream desenele animate cu Captain Planet pe TVR. Se pare că eram singurul copil care pricepea mesajul eco-responsabil al desenelor și începeam să fac pachete de hârtie și le duceam la centrul de colectare din zona 1 Decembrie 1918 (desființat deja de vreo 5 ani), în timp ce toți ceilalți copii din clasa mea prindeau din Captain Planet doar scenele de kilăreală cu poluatorii și își imaginau cum ar folosi ei unul dintre cele 5 inele cu puteri magice (apă, vânt, pământ, etc) împotriva dușmanilor (aka profesori nasoi, colegi bulangii, probabil că și părinți abuzivi).

Mi-am făcut curățenie printre colecțiile de reviste auto mai vechi și am renunțat masiv la multe dintre cele care nu îmi mai produc nicio emoție, inclusiv un rahat de revista la care am lucrat până de curând. Pentru mâine am pregătit 3 pachete de hârtie, pe care le voi încărca într-un rucsac de jandarmerie pe care îl am de la un fost vecin, și le voi duce în spate cu bicicleta la un garaj din zona Lizeanu, unde se colectează hârtia de reciclat. Am strâns în boxa unde îmi țin bicicletele vreo 20 kg de hârtie, iar prețul la colectare este de 0,15 RON/kg. Deci urmează să câștig vreo 2 lei din maculatură – cel mai greu câștigați doi lei din viața mea 🙂 Dar satisfacția nu echivalează nici cu un salariu cu bonusuri într-o mare companie.