Tag Archive: editura all


bicicleta Parcul PantelimonO carte remarcabilă citită în această toamnă a fost Sabia lui Attila, cea mai recentă din lunga serie de romane istorice din palmaresul meu de lecturi al ultimilor ani. Din teancul de beletristică cu subiect de istorie antică cumpărate cu discount de la standul editurii All la târgul Gaudeamus din toamna trecută, pe aceasta am lăsat-o intenționat la urmă, parcă așteptând momentul și dispoziția potrivită.

O călătorie cu trenul până la Miercurea Ciuc mi s-a părut cel mai adecvat prilej de a începe o lectură despre huni. Însă odată întors la București, am parcurs trei sferturi din carte în Parcul Pantelimon, acolo unde am ajuns cu bicicleta, având în spate un rucsac cu rogojina de plajă pe care o întindeam pe iarbă, într-un loc liniștit chiar pe marginea lacului. Cu alte cuvinte, în armonie cu războinicii huni din carte, care aveau ca unic accesoriu pentru confort o pătură din păr împletit legată de șaua calului.

Sabia lui Attila - Michael Curtis FordReticența mea de a citi un roman despre istoria antică a Europei scris de un autor american contemporan (Michael Curtis Ford) care nici măcar nu este istoric de profesie a fost deplin contrazisă de calitatea ireproșabilă a documentării științifice pentru „Sabia lui Attila”. De fapt, deja intuiam aceasta după ce anul trecut am citit „O crimă pe Via Appia”, de la un alt romancier yankeu al zilelor noastre, Steven Saylor, însă mă bucur sincer de fiecare dată când așteptările îmi sunt depășite, iar prejudecățile mele despre scriitorii americani, contrazise.

Am fost plăcut surprins și de faptul că Michael Curtis Ford nu a picat în patima de a-l ridica în slăvi pe Attila sau pe huni, în contextul decăderii morale a Imperiului Roman din secolul al V-lea. Deși cultura războinică a hunilor este descrisă cu vădită admirație pentru a ilustra nepregătirea instituțiilor imperiale în fața pericolului reprezentat de acești luptători neconvenționali veniți din Asia Centrală, firul narativ al cărții pare mai degrabă să-l pună în valoare pe loialul general roman Flavius Aetius.

Empatia mea față de Flavius Aetius (atât personajul din „Sabia lui Attila” cât și personajul istoric real) derivă și din faptul că salvatorul civilizației occidentale în fața cuceririi întregii Europe de către hunii lui Attila era originar din partea noastră de lume. Mai exact s-a născut la Durostorum, orașul astăzi bulgăresc numit Silistra și situat la câțiva kilometri de municipiul Călărași. Desigur, de la Durostorum vine numele cartierului bucureștean Dristor, mai cunoscut contemporanilor pentru celebra șaormerie.

Revenind la „Sabia lui Attila”, am remarcat umorul flegmatic de tip Bruce Willis pe care autorul yankeu i-l atribuie lui Flavius Aetius, dar fără să-mi displacă. Michael Curtis Ford a reușit să construiască un personaj cu care publicul secolului XXI să rezoneze, și a făcut-o fără să știrbească acuratețea faptelor istorice. Attila este la rândul său bine conturat moral, la fel și galeria de personaje fictive introduse de scriitor pentru a conferi un plus de culoare poveștii – poate mai puțin burlescul Magnus.

Traducerea este aproape OK, chiar dacă fără să strălucească. Însă îmi exprim încă o dată regretul că seria romanelor istorice de la editura All nu este dată pe mâna unui traducător cu o solidă cultură generală și mai ales cunoaștere a epocii în care se desfășoară acțiunea. Spre exemplu, eu mă simt insultat când citesc în carte despre un personaj care aprinde o „lampă cu petrol”. Când știu atât de bine că anticii de acum 1500 de ani nu cunoșteau petrolul lampant, iar englezescul „oil” din ediția originală mai înseamnă și „ulei”, căci uleiul de măsline era folosit pe atunci la iluminatul încăperilor.

Aștept târgul de carte Gaudeamus 2013 pentru a face stocul de romane istorice pentru încă un an!

Campania vALLuntar: Fiul Arhanghelului Mihail
Campania vALLuntar: Falsul Nero

Imagini cu Parcul Pantelimon din București

Anunțuri

Nu știu cine a rostit zicala „Sexul este ca mersul pe bicicletă” și nici nu sunt de acord cu ea, dar sunt multe alte citate despre bicicletă care merită reținute. Unul dintre primele mele posturi pe acest blog s-a referit la simbolistica bicicletei, la semnificația acestui mijloc de transport în imaginarul omului contemporan și în vise. Cam de atunci colecționez ziceri memorabile despre biciclete, iar dintre cele două duzini de vorbe înțelepte auzite până acum, iată un top personal al celor 10 preferate ale mele.

Einstein pe bicicletă

Albert Einstein pe bicicletă

1. Probabil cel mai inteligent om care a trăit în secolul XX este autorul celor mai bune citate despre biciclete pe care le-am auzit:

* “Viața este ca mersul pe bicicletă. Pentru a-ți păstra echilibrul trebuie să fii mereu în mișcare.” * [Despre teoria relativității] “Mi-a venit ideea în timp ce mergeam pe bicicletă.” ~ Albert Einstein

2. Pare surprinzător să o spună tocmai Președintele Americii, cel atât de bogat care ocazional își făcea de cap cu Marilyn Monroe:

“Nimic nu se compară cu plăcerea simplă de a merge pe bicicletă.” ~ John F. Kennedy

3. În atenția celor care consideră că nu se cade ca un om în toată firea să mai meargă pe bicicletă:

“De fiecare dată când văd un adult pe bicicletă, nu mai sunt pesimist cu privire la destinul speciei umane” ~ H.G. Wells

4. Parcă și Gică Hagi a spus la un moment dat ceva de genul “Dacă ți-e frică de lup nu te duce în pădure”, dar tot Lance Armstrong o zice mai bine, indiferent cât s-ar fi dopat în Turul Franței:

“Dacă ți-e teamă să cazi de pe bicicletă, nu vei urca niciodată în șa.” ~ Lance Armstrong

5. Mare păcat că acest citat este prea lung și prea subtil pentru cei care îmi spun că automobilul este Everestul absolut al realizărilor tehnice din istoria umanității:

“Omul și-a atins vârful ingeniozității atunci când a inventat bicicleta. Îmbina precizia și echilibrul în beneficiul omului. Și cu cât o folosea mai mult, cu atât corpul său devenea mai puternic. Iată așadar un produs al creierului uman care era complet benefic celor care îl foloseau, fără a-i răni sau irita pe alții. Progresul ar fi trebuit stopat atunci când omul a inventat bicicleta.” ~ Elizabeth West

6. Acest citat motivațional cu iz de personal development mi-a adus aminte de un articol excelent citit la începutul anului 2013 pe blogul lui Mario de Mezzo, capo di tutti capi al editurii All:

“Viața este ca o bicicletă cu zece viteze. Cei mai mulți dintre noi au viteze pe care nu le utilizează niciodată.” ~ Charles M. Schulz

7. Marele romancier britanic explică foarte bine motivul pentru care atunci când pedalez pe traseu într-o tură agreabilă simt că îmi exorcizez toate nefericirile, iar a doua zi sunt eliberat de stres:

“Când moralul este scăzut, când zilele par întunecate, când abia dacă mai merită să speri, pur și simplu urcă pe o bicicletă și ieși la o plimbare pe drum, fără să te gândești la nimic altceva decât călătoria pe care o întreprinzi” ~ Arthur Conan Doyle

8. Subscriu întrutotul la această observație a unui romancier având ca profesie de bază cea de ziarist:

“Mergând pe bicicletă înveți cel mai bine geografia unei țări.” ~ Ernest Hemingway

9. După atâtea citate serioase și adânci, se impunea unul într-o notă amuzantă de stand-up comedy:

“Când eram copil mă rugam în fiecare seară să primesc o bicicletă nouă. Apoi mi-am dat seama că Dumnezeu nu procedează așa, astfel încât am furat una și L-am rugat să mă ierte.” ~ Emo Philips

10. Și în final, un citat plin de cinism despre bărbați, așa ca pentru feministe:

“Bicicleta îți poate ține de urât la fel ca majoritatea bărbaților, cu deosebirea că atunci când se învechește și nu mai funcționează, o femeie poate să se debaraseze de ea fără să șocheze toată comunitatea.” ~ Ann Strong

Alte articole pe aceeași temă : Top 10 – Bancuri cu biciclete

Top 10 – Politicieni români pe bicicletă

Top 10 – Reclame TV cu biciclete

Campania vALLuntar: Falsul Nero

A doua carte pe care o recenzez în cadrul campaniei vALLuntar II este romanul istoric „Falsul Nero”, al scriitorului german Lion Feuchtwanger. Am terminat-o abia acum, deși m-am apucat de ea imediat după ce am pus în raft prima carte din campania celor de la All – “Fiul Arhanghelului Mihail“, citind-o printre picături în puținul timp liber care îmi rămâne după cursurile de masterat și jobul part-time.

Falsul Nero - Lion Feuchtwanger Am fost pus în temă citind mai întâi teaser-ul de pe coperta-spate a cărții că romanul „Falsul Nero”, a cărui acțiune este evident plasată în vremea împăratului Nero, ar fi de fapt o analogie a evenimentelor din Germania anilor ’30. Întâmplarea face ca în iarna care tocmai s-a încheiat odată cu ultimele ninsori din luna martie să fi citit un alt roman istoric scris de asemenea ca o analogie politică – „Teba în război”, a autorului egiptean Naghib Mahfuz, un laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Personal consider că măreția unui astfel de exercițiu literar este ca peste decenii romanul să aibă noimă pentru cititori chiar și în lipsa factorului inhibitor pentru beletrist, adică dictatura nazistă din Germania în cazul lui Feuchtwanger, respectiv ocupația engleză din Egipt în cazul lui Mahfuz. Egipteanul în mare parte a reușit, însă neamțul îmi pare că este ostentativ în încercarea de a reliefa asemănările dintre regimul de teroare al lui Nero și cel al lui Hitler. Pentru că romanul istoric al lui Lion Feuchtwanger pleacă de la această premisă fatalistă, în chip de motto:

Ceea ce a mai fost va mai fi, iar ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. Dacă despre vreun lucru se poate spune “Iată ceva nou!”, acesta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.

(Biblie, Ecleziastul, cap. I)

Dar să nu mă înțelegeți greșit, cartea sa este foarte bună. Documentarea autorului este superbă, la nivelul unui scriitor de formație latinistă, utilizând exclusiv surse istorice și izvoare literare pentru a reconstitui atmosfera Romei din primul secol al erei creștine. Și aceasta fără ca Feuchtwanger să fi avut la dispoziție, la momentul scrierii romanului (1936), puzderia de informații din studiile ultimelor decenii, care ne edifică în prezent cu privire la viața de zi cu zi de acum circa 2000 de ani. Capitolele foarte scurte ale cărții, uneori de numai o pagină, întrerup firul evenimentelor și segmentează lectura, dar sunt potrivite pentru unul ca mine care citește pe fugă în reprize rareori mai lungi de 30 minute.

Portretizarea personajelor este la înălțime, la fel și dialogul dintre acestea, iar intriga romanului este construită de un autor care se dovedește bun cunoscător al caracterului uman și al defectelor perene ale omului: invidia, vanitatea, folosirea semenilor ca pe instrumente, etc. Traducerea este admirabilă, semn că măcar unele dintre edituri au renunțat să mai lucreze cu persoane care abia silabisesc limba engleză. Per total, o lectură care a meritat fiecare secundă și nu regret câtuși de puțin că în campania vALLuntar II am ales două romane istorice, deoarece este nișa favorită pe care m-am cantonat recent.

Mă așteaptă un teanc de alte romane de aceeași factură, toate de la editura All achiziționate de la târgul de carte Gaudeamus din toamna trecută: „Sabia lui Attila”, „Caesar Imperator”, „Idele lui Martie”, „Vălul Profețiilor”, „Talismanul Troiei” și „Pompei”. Un adevărat challenge personal până în toamnă!

În așteptarea vremii bune pentru ture cicloturistice, dedic aproape fiecare clipă de timp liber unei alte pasiuni: cititul. Dacă pe bicicletă merg de la 6 ani, să citesc am învățat de la 5. Nici pe una și nici pe cealaltă n-am deprins-o foarte ușor la acel moment, dar azi nu-mi pot imagina viața fără amândouă.

Dimineața pe aleile pustii ale parcului IOR

Lectură matinală pe aleile pustii ale parcului IOR

Acum în 2013 se fac exact 10 ani de când am descoperit colecția de romane istorice de la editura ALL, începând cu „Ultima Legiune”. Am continuat apoi cu tot restul cărților lui Valerio Massimo Manfredi publicate la această editură, după care mi-am îmbogățit biblioteca personală cu alți autori ai genului. Din întâmplare, am dat peste un anunț pe Facebook despre campania vALLuntar II, la care m-am înscris imediat. După momentul de surprindere cauzat de faptul că am fost acceptat în această campanie cu blogul meu de ciclism, am primit acasă alte două cărți de beletristică pe tema mea favorită: istoria antică.

Am început cu „Fiul Arhanghelului Mihail„, a lui Allan Massie, un romancier scoțian nou pentru mine și o revelație, fără doar și poate. De câțiva ani buni sunt fascinat de interesul britanicilor pentru istoria antică și în mod deosebit pentru perioada stăpânirii romane a privinciei Britannia. Nu mă refer aici la istorie ca la o exponată prăfuită dintr-un muzeu convențional, ci la istorie ca formă de cultură vie care periodic ține prima pagină a ziarelor de mare tiraj. Așa cum unii sunt consumatori de artă, la fel sunt britanicii consumatori de istorie. Nu știu dacă interesul publicului băutor de ceai a venit în urma autorilor de lucrări istorice de excelentă calitate sau dacă a fost taman invers, însă pot spune cert că nivelul autorilor britanici este admirabil.

fiul_arhanghelului_mihail_2011 Massie este un autor de modă veche, latinist de formație și purist în cel mai bun sens al cuvântului. Departe atât de stilul cinematic al lui Manfredi cât și de cel de soap opera al lui Steven Saylor sau de cel cvasi-jurnalistic al lui Max Gallo, trei autori de romane istorice citiți în ultimul an, stilul lui Allan Massie este erudit și aproape didactic. Întreg volumul este de fapt o colecție de mituri, legende și folclor din Antichitate și din Evul Mediu timpuriu, toate „cusute” cu un fir epic specific aventurilor cavalerești. Povestea plină de învățăminte clasice are menirea de a-i servi drept model unui adolescent de viță nobilă al casei Hohenstaufen, destinat să devină împăratul Frederick al II-lea, cel care avea să domnească timp de trei decenii pe tronul Sfântului Imperiu Romano-German (1220–1250).

Rolul de narator îi este atribuit cărturarului medieval Michael Scott, personaj istoric real care a fost profesorul tânărului Frederick, iar comentariile intercalate în text ale unor călugări care au copiat mai târziu manuscrisul lui Scott conferă o notă de autenticitate. Întrucât cel mai adesea vechii copiști nu se limitau la transcrierea vechilor texte, ci își luau libertatea de a le interpreta. Plasarea acțiunii unui roman cavaleresc (apărut ca specie literară abia după Cruciade) în secolul V d. Hr. reprezintă tușa de originalitate a lui Allan Massie și un motiv în plus pentru care “Fiul Arhanghelului Mihail“ merită citit.

De salutat și calitatea foarte bună a traducerii acestei cărți. Subliniez acest lucru pentru că traducerea este un aspect care de obicei îți rămâne în minte atunci când e făcut atât de prost încât poate știrbi plăcerea lecturii. A fost cazul unora dintre cărțile lui Manfredi sau „O crimă pe Via Appia”, ajunse pe mâna unor traducători fără cunoștințe de istorie sau chiar stângaci în înțelegerea limbii engleze. Însă din fericire nu este și cazul acestei cărți. De azi am început să citesc “Falsul Nero“, cel de-al doilea titlu cu care particip în campania vALLuntar ediția a II-a, derulată de Grupul Editorial All și Romsilva.