Tag Archive: Fantana Turcului


Fantana Turcului - Manastirea CernicaAstăzi am avut surpriza să mă certe paznicul de la intrarea dinspre șosea a Mănăstirii Cernica pentru faptul că am intrat cu bicicleta să iau apă de la izvorul numit Fântâna Turcului. Întrucât eram deja pe coborâre spre izvor, nu m-am întors când portarul mi-a strigat „Bă…!”, însă la ieșire m-am oprit voluntar ca să-mi explice revoltat de la înălțimea celor 4 clase ale sale că părintele stareț al mănăstirii a hotărât subit să nu mai permită accesul bicicletelor nici măcar până la fântână.

Așa arată Fântâna Turcului, un obiectiv la care ai acces doar cu mașina

Fântâna Turcului, la care de azi ai acces doar cu mașina

Fântâna Turcului se află la 50-60 de metri de intrare în curte, dar la vreo 200 de metri înainte de parcarea mânăstirii, respectiv de bariera de acces în complexul monahal. Practic, mănăstirea se află peste lac de izvorul la care vin cu bicla de câteva ori pe săptămână deja de mai bine de doi ani – fie vară, fie iarnă. Înțeleg perfect și respect faptul că nu ai voie sa intri cu bicicleta dincolo de barieră înspre biserica Sf. Gheorghe și chiliile călugărilor, însă interzicerea accesului pe două roți la izvor mi se pare un abuz strigător la cer.

Dacă tot a luat această decizie, să aibă bunul simț părintele stareț să pună un panou la intrare unde să ne explice pe un ton cucernic din ce cauză ne refuză bucuria de a veni la Fântâna Turcului pentru a bea apă de izvor. Un izvor amenajat acum 200 de ani la porunca starețului Calinic Cernicanul, din galbenii donați de un pașă otoman așa cum spune legenda Fântânii Turcului, pentru a potoli setea călătorilor care treceau prin fața mânăstirii pe vechiul drum medieval spre cetatea Dârstor (de la care vine numele cartierului Dristor din București), pe unde se trecea Dunărea către Constantinopol.

În timp ce sfântul Calinic oferea tuturor călătorilor binecuvântarea apei de izvor, mai puțin sfântul stareț actual a hotărât să o ofere doar celor care vizitează mânăstirea la volanul mașinii, plătind taxa de 2 lei la intrare. Afacerile înaltelor fețe bisericești și dedulcirea lor la foșnetul bancnotelor este cauza pentru care popii României se îndepărtează de valorile creștine și devin din ce în ce mai aroganți și mai intransigenți. Am trăit primii 8 ani din viață în comunism și nu pot să nu remarc astăzi o instituție cu tot mai dese derapaje dictatoriale. Ea se numește Biserica Ortodoxă Română și salariații săi sunt plătiți de contribuabili din bugetul de stat, însă profiturile ei uriașe din afacerile înfloritoare cu vânzarea credinței nu sunt impozitate cu niciun leu.

Nu sunt contra Bisericii ca instituție religioasă și socială. Știu că din punct de vedere teologic, Biserica este mireasa lui Hristos și prin urmare ea este dincolo de judecata oamenilor. Însă cei care vremelnic o conduc sunt la rândul lor oameni și pot greși. Pentru mine, starețul care a dat ordin să interzică bicicletele la Fântâna Turcului a greșit nepermis față de unii dintre semenii pentru care ar trebui să-și bată capul cum să-i ajute mai mult. Sau dacă nu a greșit și are un motiv întemeiat, atunci să aibă bunul simț să-mi explice pe o plăcuță la intrare din ce motive nu am voie cu bicicleta.

Anunțuri

Izvor apa Pantelimon
Acum că mi-am făcut obiceiul să parcurg de câteva ori pe săptămână o mini-tură de șosea până la Fântâna Turcului de la Cernica și să mă întorc de la mănăstire cu o sticlă de 2 litri de apă în rucsac, remarc de fiecare dată cât de căutat este izvorul din Pantelimon, situat chiar pe marginea șoselei.

În plan îndepărat se vede biserica Sf. Nicolae din Pantelimon

În plan îndepărat se vede biserica Sf. Nicolae din orașul Pantelimon

Mai exact pe DN3, pe sensul de ieșire din București, chiar vizavi de o spălătorie auto. Pe malul lacului se află o cișmea cu apă potabilă, care curge non-stop, mereu rece și la liber pentru toată lumea, pe care localnicii din orașul Pantelimon o numesc „izvorul Sfânta Ana”. Dacă nu știi de această cișmea, cu ușurință poți să treci pe lângă ea pe șosea sau chiar pe trotuar fără să o vezi. Dacă ai ajuns la benzinăria Lukoil din vârful dealului înseamnă că deja ai trecut de izvorul căutat!

Dar ca să nu o ratezi, ai ca punct de reper un fel de troiță din piatră albă pe care scrie „Fantâna Babei Ana”. Monumentul în prezent este îngrădit cu gard metalic, însă din acel punct mai trebuie doar să te uiți în jos spre lac și apoi să cobori vreo 10 metri până pe malul său ca să te bucuri de apa limpede.

Folclorul urban de București spune că apa de la izvorul babei Ana din Pantelimon are proprietăți miraculoase, cum ar fi că i-ar ține treji pe șoferii camioane care conduc noaptea. Eu pot doar să depun mărturie că apa ține de sete când te duci sau te întorci de la o tură cicloturistică prin zonă. 🙂

Povestea babei Ana, considerată întemeietoarea localității Pantelimon, poate fi citită aici.

Fantâna Babei Ana

Troița închinată Babei Ana

Atenție! Coborârea până la izvor te poate trimite direct în lac.

Atenție! Coborârea la izvor te poate trimite direct în lac.

Priveliște către complexul Lebăda

Priveliște către complexul Lebăda Pantelimon

Fântâna Turcului

 Vara trecută am redescoperit Mănăstirea Cernica în timpul unei mici plimbări cu bicicleta la marginea Bucureștiului, la care i-am avut ca invitați pe amicul Silviu (din tura „Cu bicicleta la mare” ediția 2010) și pe viitoarea lui soție. De atunci a devenit pentru mine o haltă obligatorie ori de câte ori ies din oraș prin Pantelimon, în special grație unui obiectiv de o mare importanță practică: Fântâna Turcului.

Vedere către biserica Sf. Gheorghe, pe insula omonimă

În realitate, Fântâna Turcului este un izvor cu apă potabilă amenajat în urmă cu aproape 200 de ani și te întâmpină pe partea stângă, la nici 50 metri după ce intri în incinta mănăstirii pe poarta mare, dinspre șosea (DN 301).

Cu apa sa rece, bună și… gratis, Fântâna Turcului are o valoare strategică pentru orice cicloturist cunoscător. În orice zi a săptămânii, cel puțin pe lumină, paznicul mănăstirii permite liberul acces bicicliștilor și pietonilor fără să-i ceri voie (sunt taxate doar mașinile). E obișnuit cu multă lume care vine aici să ia apă de băut pentru acasă, în sticle și bidoane de plastic, mai ales în weekend.

Un firicel de apă curge printr-o țeavă din peretele de piatră, dar cât de valoros ți se pare atunci când vii însetat de la un atrenament de mountain-bike prin pădurea Cernica sau o tură pe șosea cu bicla!

Apă proaspătă și rece de izvor

Dincolo de rațiunea practică de a veni la izvor pentru a-ți potoli setea pe timp de vară, nu este deloc de neglijat nici sentimentul că vizitezi un loc religios și istoric, care poartă amprenta vremurilor tulburi de acum două secole. Dacă Mănăstirea Cernica este atestată documentar din 1608, Fântâna Turcului are circa 200 de ani. Dar este în primul rând curios de ce numele unei fântâni din incinta unei mănăstiri creștin-ortodoxe din România face referire la un turc „păgân”.

Ei bine, una dintre multele legende ale Mănăstirii Cernica vorbește despre anul 1821, când un pașă care avea tabăra în satul Pantelimon voia să jefuiască sfântul lăcaș. Dar înainte de atacul plănuit noaptea, pe când turcul își bea cafeaua, un argat de-al său a încercat să-l asasineze cu o armă de foc. Însă glonțul s-a oprit într-o pungă cu galbeni, iar turcul a scăpat cu viaţă. Marcat de această întâmplare, paşa a renunțat la atac, ba mai mult a trimis la mănăstire acei galbeni, bani din care starețul Calinic a pus să se construiască la intrare o mică fântână, cunoscută până astăzi ca „Fântâna Turcului”.

Povestea este considerată o minune înfăptuită de Sf. Calinic Cernicanul, prăznuit anual pe 11 aprilie.

Așa arăta inițial Fântâna Turcului

Fântâna Turcului are o priveliște fabuloasă asupra lacului Cernica și spre biserica Sf. Gheorghe (momentan în renovare), aflată de pe ostrov. Coloanele din piatră ale fântânii, frumos decorate și consolidate probabil mai recent cu un cadru metalic așa cum au în interior multe biserici vechi, nu lasă nicio urmă de îndoială că este o construcție de secol XIX.

Însă pe website-ul Mănăstirii Cernica am întâlnit o fotografie de arhivă cu o față mult schimbată a fântânii: cu arcadele acoperite de picturi murale și cu acoperiș din țiglă veche. Regretabil este că la ultima renovare picturile – în loc să fie restaurate! – au fost acoperite de tencuială și văruite, întregul edificiu pierzându-și din personalitate și din autenticitate.

Nu sunt expert în arhitectură bisericească, dar consider la fel de nepotrivit sau neinspirat faptul că acoperișul original, plat, a fost înlocuit cu unul țuguiat, probabil dorind a imita stilul maramureșean. Personal, mi se pare că prin acest nou acoperiș (mai înalt decât însăși construcția) s-au stricat proporțiile originale ale clădirii, estetica întregii structuri având foarte mult de suferit. Mare păcat!

Chiar și cu aceste mici inconveniente de natură subiectivă, Fântâna Turcului rămâne o minunată oază de liniște lângă oraș și un loc unde să vii cu plăcere pentru apa de izvor, însă cinstindu-l cu respect.

Alte articole pe aceeași temă :
Cicloturism ecumenic (08.02.2012)

Vedere dinspre malul lacului