Tag Archive: izvor apa potabila


strand Bascov
Deși sunt veloblogger și cicloturist împătimit, la Turul Dunării am fost șoferul mașinii de asistență de pe traseul din est. Însă odată ajuns la Cetate am avut ocazia să împrumut bicicletele unor colegi care au ales să se odihnească după o săptămână întreagă de pedalat. Și astfel am bătut două zile la rând drumurile către și dinspre cel mai apropiat oraș – Calafat. Mai întâi pe asfalt, adică pe DN 56, apoi pe o potecă de căruțe care pornește de lângă Gara Fluvială a Portului Cetate și iese în satul Basarabi, la doar câțiva kilometri de Calafat.

Vizita la Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat a fost în sine o experiență care mi-a hrănit curiozitatea și setea de a cunoaște mai multe despre aceste locuri. Colecția de obiecte casnice tradiționale din partea de sud a Olteniei, zestrea de vestigii arheologice sau expoziția temporară de artă contemporană – toate acestea fac să merite cel puțin o jumătate de oră petrecută la muzeu. Cu atât mai mult cu cât intrarea este gratuită!

Dar am prețuit cu atât mai mult pontul primit de la ghidul nostru, un fost director al muzeului, care la finele turului prin numeroasele încăperi pline de exponate ne-a sfătuit să mergem la Bașcov, un ștrand natural unde localnicii își petrec timpul liber în lunile de vară. Fără acest pont n-am fi nimerit niciodată la Bașcov, căci intrarea către ștrand este atât de discretă încât ai putea crede că localnicii vor să păstreze acest loc de agrement doar pentru ei.

La ieșire din Calafat se ține drumul care duce spre Craiova (același DN 56) pentru circa 2 km, până când pe dreapta se vede o benzinărie (acum în construcție), iar pe stânga întâlnești un panou deloc îmbietor care indică o parcare pentru TIR-uri. Intrând însă către parcare, aleea asfaltată te conduce singură către ștrandul Bașcov, la capătul unei pante provocatoare pentru orice bi(ciclist).

Scrumbia Zapacita

Scrumbia Zăpăcită, o terasă foarte OK

Cu toate că ștrandul se află pe malul Dunării și periodic se văd trecând nave mari de transport, apa este curată și nisipul fin, pe o plajă care pe alocuri este lată chiar și de 15 metri. Accesul în ștrand și pe plajă este de asemenea gratuit, la fel ca și izvorul cu apă potabilă amenajat în 1978 (conform plachetei). Un loc ideal să-ți împrospătezi rezerva de apă din bidoane.

Există chiar și două terase, între care una numită amuzant… Scrumbia Zăpăcită. Semn că ne aflăm în patria umorului oltenesc.

O adevărată revelație să dăm peste acest loc de distracție curat și civilizat. Înțeleg perfect de ce calafetenii preferă să-l păstreze pentru ei. Sau măcar ferit de orășeanul expansiv!

banner Turul Dunarii

Anunțuri

Izvor apa Pantelimon
Acum că mi-am făcut obiceiul să parcurg de câteva ori pe săptămână o mini-tură de șosea până la Fântâna Turcului de la Cernica și să mă întorc de la mănăstire cu o sticlă de 2 litri de apă în rucsac, remarc de fiecare dată cât de căutat este izvorul din Pantelimon, situat chiar pe marginea șoselei.

În plan îndepărat se vede biserica Sf. Nicolae din Pantelimon

În plan îndepărat se vede biserica Sf. Nicolae din orașul Pantelimon

Mai exact pe DN3, pe sensul de ieșire din București, chiar vizavi de o spălătorie auto. Pe malul lacului se află o cișmea cu apă potabilă, care curge non-stop, mereu rece și la liber pentru toată lumea, pe care localnicii din orașul Pantelimon o numesc „izvorul Sfânta Ana”. Dacă nu știi de această cișmea, cu ușurință poți să treci pe lângă ea pe șosea sau chiar pe trotuar fără să o vezi. Dacă ai ajuns la benzinăria Lukoil din vârful dealului înseamnă că deja ai trecut de izvorul căutat!

Dar ca să nu o ratezi, ai ca punct de reper un fel de troiță din piatră albă pe care scrie „Fantâna Babei Ana”. Monumentul în prezent este îngrădit cu gard metalic, însă din acel punct mai trebuie doar să te uiți în jos spre lac și apoi să cobori vreo 10 metri până pe malul său ca să te bucuri de apa limpede.

Folclorul urban de București spune că apa de la izvorul babei Ana din Pantelimon are proprietăți miraculoase, cum ar fi că i-ar ține treji pe șoferii camioane care conduc noaptea. Eu pot doar să depun mărturie că apa ține de sete când te duci sau te întorci de la o tură cicloturistică prin zonă. 🙂

Povestea babei Ana, considerată întemeietoarea localității Pantelimon, poate fi citită aici.

Fantâna Babei Ana

Troița închinată Babei Ana

Atenție! Coborârea până la izvor te poate trimite direct în lac.

Atenție! Coborârea la izvor te poate trimite direct în lac.

Priveliște către complexul Lebăda

Priveliște către complexul Lebăda Pantelimon

Fântâna Turcului

 Vara trecută am redescoperit Mănăstirea Cernica în timpul unei mici plimbări cu bicicleta la marginea Bucureștiului, la care i-am avut ca invitați pe amicul Silviu (din tura „Cu bicicleta la mare” ediția 2010) și pe viitoarea lui soție. De atunci a devenit pentru mine o haltă obligatorie ori de câte ori ies din oraș prin Pantelimon, în special grație unui obiectiv de o mare importanță practică: Fântâna Turcului.

Vedere către biserica Sf. Gheorghe, pe insula omonimă

În realitate, Fântâna Turcului este un izvor cu apă potabilă amenajat în urmă cu aproape 200 de ani și te întâmpină pe partea stângă, la nici 50 metri după ce intri în incinta mănăstirii pe poarta mare, dinspre șosea (DN 301).

Cu apa sa rece, bună și… gratis, Fântâna Turcului are o valoare strategică pentru orice cicloturist cunoscător. În orice zi a săptămânii, cel puțin pe lumină, paznicul mănăstirii permite liberul acces bicicliștilor și pietonilor fără să-i ceri voie (sunt taxate doar mașinile). E obișnuit cu multă lume care vine aici să ia apă de băut pentru acasă, în sticle și bidoane de plastic, mai ales în weekend.

Un firicel de apă curge printr-o țeavă din peretele de piatră, dar cât de valoros ți se pare atunci când vii însetat de la un atrenament de mountain-bike prin pădurea Cernica sau o tură pe șosea cu bicla!

Apă proaspătă și rece de izvor

Dincolo de rațiunea practică de a veni la izvor pentru a-ți potoli setea pe timp de vară, nu este deloc de neglijat nici sentimentul că vizitezi un loc religios și istoric, care poartă amprenta vremurilor tulburi de acum două secole. Dacă Mănăstirea Cernica este atestată documentar din 1608, Fântâna Turcului are circa 200 de ani. Dar este în primul rând curios de ce numele unei fântâni din incinta unei mănăstiri creștin-ortodoxe din România face referire la un turc „păgân”.

Ei bine, una dintre multele legende ale Mănăstirii Cernica vorbește despre anul 1821, când un pașă care avea tabăra în satul Pantelimon voia să jefuiască sfântul lăcaș. Dar înainte de atacul plănuit noaptea, pe când turcul își bea cafeaua, un argat de-al său a încercat să-l asasineze cu o armă de foc. Însă glonțul s-a oprit într-o pungă cu galbeni, iar turcul a scăpat cu viaţă. Marcat de această întâmplare, paşa a renunțat la atac, ba mai mult a trimis la mănăstire acei galbeni, bani din care starețul Calinic a pus să se construiască la intrare o mică fântână, cunoscută până astăzi ca „Fântâna Turcului”.

Povestea este considerată o minune înfăptuită de Sf. Calinic Cernicanul, prăznuit anual pe 11 aprilie.

Așa arăta inițial Fântâna Turcului

Fântâna Turcului are o priveliște fabuloasă asupra lacului Cernica și spre biserica Sf. Gheorghe (momentan în renovare), aflată de pe ostrov. Coloanele din piatră ale fântânii, frumos decorate și consolidate probabil mai recent cu un cadru metalic așa cum au în interior multe biserici vechi, nu lasă nicio urmă de îndoială că este o construcție de secol XIX.

Însă pe website-ul Mănăstirii Cernica am întâlnit o fotografie de arhivă cu o față mult schimbată a fântânii: cu arcadele acoperite de picturi murale și cu acoperiș din țiglă veche. Regretabil este că la ultima renovare picturile – în loc să fie restaurate! – au fost acoperite de tencuială și văruite, întregul edificiu pierzându-și din personalitate și din autenticitate.

Nu sunt expert în arhitectură bisericească, dar consider la fel de nepotrivit sau neinspirat faptul că acoperișul original, plat, a fost înlocuit cu unul țuguiat, probabil dorind a imita stilul maramureșean. Personal, mi se pare că prin acest nou acoperiș (mai înalt decât însăși construcția) s-au stricat proporțiile originale ale clădirii, estetica întregii structuri având foarte mult de suferit. Mare păcat!

Chiar și cu aceste mici inconveniente de natură subiectivă, Fântâna Turcului rămâne o minunată oază de liniște lângă oraș și un loc unde să vii cu plăcere pentru apa de izvor, însă cinstindu-l cu respect.

Alte articole pe aceeași temă :
Cicloturism ecumenic (08.02.2012)

Vedere dinspre malul lacului