Tag Archive: masini


Biciclisti in trafic Bucuresti Dacă în urmă cu cel mult un deceniu erai perceput ca excentric sau sărac lipit dacă mergeai la birou în șaua bicicletei, în ultimul timp fenomenul ciclismului urban prinde vizibil teren. Orașul nu este nici pe departe pregătit pentru un mare aflux de biciclete pe străzi, așa încât siguranța bicicliștilor pică în sarcina fiecăruia dintre noi.

• Fii conștient că ești cel mai expus. Statistica arată că mersul pe bicicletă în oraș te predispune să fii accidentat de până la zece ori mai mult decât ca pieton, șofer sau pasager în transportul în comun. Ca biciclist, legea îți dă aproape aceleași drepturi ca unui șofer, dar în fapt nu ești protejat de un “cocon” de metal, astfel încât este bine să fii mereu pregătit să lași de la tine atunci când nu ți se acordă prioritatea la care ai fi îndreptățit. Purtarea unei căști de protecție îți crește șansele de supraviețuire în trafic.

• Semnalizează cu mâna. Bicicleta nu are lumini de semnalizare, însă poți avertiza eficient cu privire la schimbarea direcției de mers prin întinderea mâinii, în special când virezi la stânga sau intri într-un giratoriu. Desigur, semnalizezi doar după ce te-ai asigurat temeinic că poți vira în siguranță. Nu-ți fie jenă de acest gest, pe vremuri chiar și șoferii semnalizau cu mâna. Pista biciclete IOR

• Folosește pe cât posibil pistele de biciclete. Chiar dacă unele sunt amplasate aiurea și pot fi aglomerate de pietoni, codul rutieră te obligă să rulezi pe pistă acolo unde există. Multe dintre ele sunt totuși utile și te feresc de riscul de a rula în imediata apropiere a mașinilor. Din cauza efortului depus cu pedalarea, un biciclist inhalează semnificativ mai multe noxe în trafic decât un pieton sau un șofer.

• Atenție la portiere! Sunetul metalic al unei portiere auto care ți se deschide în față seamănă cu tragerea piedicii unei arme de foc. Optim este să treci la circa 1 metru de o un automobil parcat pe maginea drumului. Soluția de avarie este să strigi la cel care deschide neglijent ușa, iar de obicei funcționează orice sunet (ex: “Hei!”). Preventiv, pe poți uita în oglinzile retrovizoare ale mașinilor pe lângă care treci și de multe ori poți anticipa când cineva iese fără să se asigure. Poți privi și prin luneta mașinii, pentru a preîntâmpina surprize din partea pasagerilor de pe bancheta spate.

• Ocolește cu grijă obstacolele. Capitala are multe obstacole pe marginea drumului, de la canale deschise până la tomberoane sau gunoaie aruncate lângă bordură. Observă-le din timp și pregătește manevra de ocolire a lor luând în seamnă traficul din spate, fără a face o eschivă bruscă.

• Poartă ochelari de protecție, cu lentile albe sau galbene. Pe străzile orașului este praf care îți poate intra în ochi, astfel că vei ajunge să mergi pe bicicletă cu ochii strânși. Se întâmplă să vezi cu colțul ochiului o mașină care îți iese în față de pe o stradă lăturalnică, de aceea este indicat să poți rula permanent cu ochii larg deschiși. Purtând ochelari “aero” care urmează conturul feței, protejezi ochii și poți folosi vederea periferică.

• Nu rula în trafic ascultând muzică în căști. Auzul este un simț esențial pentru siguranța unui biciclist, de aceea nu este bine să te izolezi în lumea ta în timp ce rulezi pe marginea unui drum circulat. De obicei, șoferii de vehicule mari te claxonează pentru siguranța ta. Rămâi conectat la zgomotele junglei urbane, în special la răgetul “fiarelor” motorizate. Delyan

• Fii politicos în trafic. Uneori când te găsești blocat între mașinile oprite la semafor, câte un șofer sau motociclist îți face loc să treci. Ridică elegant palma întinsă vertical pentru a-i mulțumi. Procedează la fel și ca să-ți ceri scuze atunci când greșești. Traficul n-ar mai fi atât de agresiv dacă toți am face gesturi de curtoazie.

• Străzile orașului nu sunt pentru competiții sau antrenament sportiv. Chiar dacă nu s-a auzit în România de vreun biciclist prins de radar cu viteză excesivă, nu pedala mai repede decât poate să zboare îngerul tău păzitor. Îți poți consuma adrenalina și caloriile pe velodromul Dinamo, în ture cicloturistice sau în competiții destinate amatorilor, care se țin în fiecare weekend din primăvară până în toamnă.

• “Citește” contextul de trafic. Odată cu experiența deprinzi și abilitatea de a prevedea un pericol potențial; dezvolți un simț al anticipației care te poate salva în multe momente. Cum ar fi atunci când o mașină frânează înainte de o intersecție, este foarte posibil să vireze la dreapta în fața ta chiar dacă nu a semnalizat. Fiind pățit, fiecare biciclist urban se pune în alertă când întâlnește elemente cu potențial ridicat de risc, conform istoricului său personal de incidente în trafic. În cazul meu sunt mașinile în care se ascultă muzică la maxim și șoferii începători.

Alte articole pe aceeași temă :
Parchează pe pista mă-tii, nu pe cea de biciclete!

„Ia-ţi bă maşină!”

Un set de anvelope bune costă al naibii de mult și este firesc să vrei să le ții cât mai mulți kilometri în starea optimă de rulare. Dacă tot ai fost deștept făcând investiția în cauciucuri ca lumea și nu te-ai zgârcit cumpărând niște mizerii asiatice, ar fi păcat să le strici aiurea înainte de vreme. Să plecăm de la premisa că ești un șofer cu mintea întreagă, care nu face burnout, drift-uri, cerculețe pe asfalt, nu pleacă de la fiecare semafor cu scârț de roți și nu frânează tare în ultimul moment când se face roșu.

Atunci când întreții corect cauciucurile nu doar eviți uzura lor prematură, ci păstrezi întreaga mașină în parametrii de funcționare. Spre exemplu, anvelopele dezumflate (adică sub presiunea recomandată de producător) afectează negativ performanțele mașinii, iar aici nu mă refer doar la accelerația 0-100 km/h, ci mai ales la capacitatea de frânare și la răspunsul mașinii când schimbi direcția. Respectiv siguranța activă a mașinii tale. Ca să nu mai vorbesc de consumul de carburant, care crește chiar și cu peste 20% atunci când rulezi cu cauciucurile prea moi. Pe de altă parte, o presiune prea mare în anvelope determină uzura neuniformă și strică amortizoarele, pentru că pneul își pierde elasticitatea.

Presiunea se verifică în fiecare lună cu un manometru

Presiunea se verifică în fiecare lună cu un manometru

Este de multe ori suficient să verifici cel puțin o dată pe lună presiunea în roți – și să o corectezi dacă este nevoie! -, să echilibrezi roțile și să te asiguri la un service că sunt corect aliniate. Ca să scoți maximum de kilometri dintr-un set bun de anvelope, este indicat să le rotești, adică pe cele din față să le montezi pe spate și invers. Pentru că cei mai mulți dintre noi conducem mașini cu tracțiune față, cauciucurile de pe trenul-față sunt mai expuse uzurii decât cele din spate, cu atât mai mult cu cât sunt roți directoare. Dar toate aceste sunt sfaturi banale pe care le obții de la orice service sau manual de întreținere a mașinii.

Mi-am propus să vă împărtășesc câteva mici ponturi mai puțin cunoscute (dar utile și logice) despre întreținerea cauciucurilor, indiferent că ai Michelin sau altă marcă decentă, în cea mai bună stare.

I. Dacă ai de gând să lași mașina în parcare pentru multă vreme (de exemplu: pleci la muncă în străinătate pentru jumătate de an), există riscul ca toate cele patru anvelope să se aplatizeze în locul în care sunt în contact cu solul sau asfaltul, sub greutatea mașinii. Iar această aplatizare poate să ducă la deformarea permanentă a cauciucului sau cel puțin a structurii sale interne de rezistență, cu consecințe asupra ținutei de drum, ba chiar poate să crească pericolul de explozie în timpul rulării la viteze mari. Un mic pont pentru a preîntâmpina acest risc: pune pe cineva să miște mașina din loc măcar o dată la două luni. Este suficient să o împingă înainte sau înapoi cu un sfert de roată pentru a schimba „pata de contact” a cauciucurilor cu asfaltul. Alternând din când în când punctul în care pneurile suportă greutatea de circa o tonă mașinii eviți aplatizarea acestora, mai ales a celor din față unde este plasat motorul.

II. Spray pentru cauciucuri – se găsește aproape la orice magazin care vinde produse „cosmetice” pentru mașini, ba chiar am găsit și în unele benzinării, la prețuri între 15 și 25 lei. Prima oară m-am amuzat când am auzit că există spray pentru anvelope, dar m-am convins că sunt foarte utile nu doar dacă ai o mașină de fițe și ești obsedat să arate „bec”. Odată ce ai aplicat pe anvelope un astfel de spray, primul efect vizibil este că înviorează culoarea din fabricație a pneului, care din acel negru intens devine mai ternă în timp. Însă beneficiile unui spray pentru anvelope nu se limitează la simpla cosmetizare a învelișului exterior al pneului, ci în primul rând este vorba de protecția sa împotriva crăpăturilor și a fenomenului de putrezire uscată a cauciucului („dry rot”), în fapt o deteriorare severă a compoziției anvelopei sub influența factorilor de mediu. De asemenea, pelicula protectoare care rămâne pe suprafața pneului împiedică evaporarea sau spălarea unor compuși chimici ai cauciucului.

III. Atunci când alegi să nu circuli iarna cu mașina și să o lași la „iernat” pentru că nu vrei să schimbi cauciucurile de vară sau all-season cu unele de iarnă, este indicat să găzduiești mașina peste iarnă într-un garaj încălzit. Sau cel puțin într-o încăpere în care temperatura nu scade sub 0 grade Celsius și unde poți să ferești mașina de ger sau de ploaia înghețată. Nu doar vopseaua mașinii se protejează în acest fel, ci toate părțile ei exterioare, între care și cauciucurile. O anvelopă de vară care intră în contact cu condițiile brutale de iarnă va ajunge să se întărească, să-și piardă elasticitatea, iar când se mai încălzește afară vor apărea crăpături mai mici sau mai mai pe tot cuprinsul suprafeței de rulare. Aceasta înseamnă o predispoziție mai mare la explozie de cauciuc în cazul unei perforări la o viteză ridicată. Adică o simplă înțepătură de cui pe autostradă va face anvelopa ferfeniță. Ba mai mult, asfaltul este o suprafață care absoarbe căldura, așadar este foarte rău atunci când cauciucul îngheață pe el. Probabil că nu cu aceleași consecințe dramatice, dar la fel de imperios trebuie păstrate pneurile de iarnă la adăpost de canicula verii și de radiațiile solare (inclusiv razele ultraviolete). Cunosc o persoană care deține o mașină de familie echipată de vară și încă una de teren echipată de iarnă. Pe fiecare o protejează de condițiile meteo care nu îi sunt destinate.

bicicleta-in-masinaMai toți aceia care vizitează blogul Veni, vidi, velo!, și au fost doar anul trecut peste 12.000 de accesări – vă mulțumesc! – știu că în turele cicloturistice pe care le parcurg prin țară obișnuiesc să încarc bicicleta în portbagajul mașinii și să conduc chiar și 200 km până la punctul de start al turei mele pe două roți. Acolo, las mașina pe cât posibil în siguranță și ies pe traseu cu bicla. Cel mai adesea se întâmplă să nici nu menționez drumul cu mașina în poveștile pe care le public pe acest blog după fiecare tură pitorească prin zonele mai puțin cunoscute ale României. Însă de siguranța călătoriei la volan depinde reușita sau eșecul unei ture cicloturistice, dintr-o sumedenie de motive.

Conduc un Rover 45 echipat cu anvelope Michelin Primacy 3 (cauciucuri de vară) și ce-i drept nu am niciun merit în această privință, ci fostul proprietar al mașinii. Însă eu sunt cel care acum beneficiază de inspirația sa de a cumpăra aceste anvelope mai mult decât decente, când ar fi putut foarte bine să opteze pentru niște chinezării de trei ori mai ieftine. Pentru că nu-mi place să conduc mașina iarna (de exemplu, este de două ori mai greu să găsești un loc de parcare în București atunci când străzile sunt troienite), am decis să nu investesc în cauciucuri de iarnă, ci să o folosesc doar începând de la dezghețul din primăvară și până la prima ninsoare din decembrie, adică „numai” vreo 10 luni pe an.

Așa cum înțeleg să nu utilizez iarna mașina echipată cu cauciucuri de vară, la fel mi se pare normal să nu continui să folosești anvelopele de iarnă atunci când afară se încălzește. Nu sunt nici adeptul panicii de tipul reporterilor de teren de la televiziunile de știri din România sau al ideii că în ziua în care temperatura depășește 7 grade Celsius ar trebui să schimbi imediat pneurile de iarnă cu cele de vară. Unii îmi spuneau că este chiar indicat să rulezi tot anul cu cele de iarnă prin prisma compoziției mai moi a materialului, care le-ar face mai aderente pe asfalt decât cele de vară sau all-season (care sunt mai tari) și astfel ai fi mai în siguranță pe șosea. Însă argumentul siguranței nu are cum să stea în fața celui că materialul mai moale produce mai multă căldură la frecarea cu asfaltul la viteze mari.

Este cât se poate de real pericolul de explozie cauzată de faptul că temperatura anvelopei crește mult peste nivelul la care a fost autorizată de producător. În plus, cauciucul de iarnă care se înmoaie vara pe asfaltul fierbinte îți crește și consumul, la fel și nivelul de zgomot – ambele cauzate de frecarea în exces. Ca să nu mai spun că se distruge complet până în sezonul rece, când nu va mai avea niciuna dintre proprietățile unui cauciuc de iarnă, din cauza evaporării compușilor chimici din formulă.

Dar toate acestea nu se întâmplă la „pragul psihologic” al celor 7 grade sau dacă mergi prin oraș la viteză legală atunci când termometrul indică 15-20 de grade. Explozia de cauciuc are loc atunci când o cauți cu lumânarea, de exemplu conducând în plină vară pe autostradă cu +150 km/h când sunt 35 de grade în aer și vreo 60 de grade la nivelul asfaltului. Însă consumul crescut, zgomotul ridicat și uzura exagerată a anvelopelor de iarnă se produc și dacă ești un șofer întreg la minte, însă poate din comoditate nu schimbi pneurile mașinii când afară s-a făcut de mânecă scurtă. Concluzia este că nu merită nici la bani, nici pentru siguranța ta să distrugi în fiecare vară un set bun de cauciuri de iarnă.

Apropo, pe bicicletele mele nu „port” cauciucuri Michelin, ci alte mărci cu un bun raport preț/calitate în opinia mea: pe cele două mountain-bike am Schwalbe, iar pe cursiera Peugeot baieuri Hutchinson.

Bibendum, omulețul Michelin

Bibendum sau ‘omulețul Michelin’

Ca latinist și pasionat de istorie antică, îmi place la Michelin faptul că simpatica lor mascotă – omulețul Bibendum – face trimitere la literatura clasică. Citisem demult într-un almanah auto din anii ’80 că porecla Bibendum (mai nou „Mr. Bib”) a prins rădăcini în mintea publicului francez în urma unei reclame publicitare de pe la 1900 care suna exact așa: «Nunc est bibendum [lat. „acum să bem”], le pneu Michelin boit l’obstacle [fr. „pneul Michelin bea obstacolul”]».

Expresia latinească „Nunc est bibendum”, cel mai adesea citată în original în contexte dintre cele mai diverse, este de fapt un vers din Oda a 37-a compusă de poetul antic Horațiu și face referire la îndemnul ca oamenii să bea de fericire în cinstea veștii că Regina Cleopatra a Egiptului a fost înfrântă de romani. Chiar dacă numele lui Bibendum însemnă literalmente „să bem”, n-o interpreta ca pe o invitație să bei înainte să te urci la volan. Alcoolul și condusul mașinii nu au făcut niciodată casă bună! 😉

Opel Corsa
De când publicitatea s-a “maturizat”, copywriterii au încetat să-ți mai vândă mașina, ci iluzia că vei fi fericit dacă o vei cumpăra. Păi ai văzut tu vreo reclamă auto în care vremea este urâtă, șoseaua plină de gropi, semafoare pe roșu timp de 90 secunde, trafic congestionat (poate că de-asta nu se filmează reclame pe DN1), prețul benzinei bate spre 6 lei/litru la pompă, iar șoferul este un sedentar nefericit care și-ar fi dorit de fapt o mașină mai scumpă? Eu sigur n-am văzut.

Mașina și bicicleta - un clișeu în materialele promoționale

Mașina și bicicleta – clișeul din materialele promoționale

Dimpotrivă, în reclame drumul este perfect, nu e aglomerat, are viraje line care te îmbie să conduci de plăcere, un decor pitoresc, afară este o vreme superbă, iar cel de la volan este cel mai fericit dintre pământeni. Uneori, șoferul apare împreună cu familia sa împlinită, mașina contribuind serios la starea de spirit a consoartei și/sau a copiilor, iar experiența călătoriei rutiere este o mare bucurie pentru cei mari și cei mici.

Dar există așa ceva în realitate? La fel ca elefantul alb: unii norocoși l-au cunoscut, dar tu probabil că nu-l vei întâlni vreodată pe parcursul vieții tale.

La aproape toate mașinile familiale (de la berline compacte, break-uri, până la SUV-uri și camionete), un clișeu pe care îl regăsim aproape fără excepție în imaginile oficiale de prezentare din mapele de presă ale producătorilor auto este bicicleta așezată în mașină, eventual cu bancheta spate rabatată.

Fotografie nelipsită din orice mapă de prezentare

O fotografie nelipsită din orice mapă de prezentare

Pe lăngă ideea de spațiu interior pe care ți-o induce imaginea unei biciclete, despre care toată lumea știe ca măsoară aproape doi metri de la extremitatea roții față până la cea din spate, ea are și valoare de simbol în acest context. Fiind un mijloc de deplasare eco friendly, bicicleta duce cu gândul la ideea de sport practicat în aer liber și la caracterul celui de la volan.

Așadar, șoferul nu este un tip al cărui fund a luat forma scaunului mașinii, ci un om activ, cu poftă de viață și succes în societate, bucuros că a făcut o alegere mai deșteaptă decât alții. El caută aerul curat pentru activități recreative, cum ar fi mersul cu bicicleta pe poteci de munte. Cu alte cuvinte, producătorii auto evită ca tu să te simți vinovat că îți cumperi mașină și probabil în scurt timp vei deveni dependent de ea pentru orice mic drum ai avea de făcut, indiferent că destinația ta este la doi pași. De-asta spun că reclamele au divorțat de mult de realitate și nu îți mai vând un produs, ci promisiunea unui stil de viață mai bun pe care ți-l dorești.

Psihologic vorbind, imaginea bicicletei este abil exploatată în reclamele pentru mașini, deoarece ea reprezintă în subconștientul multora dintre noi ideea de independență a celui care o utilizează (vezi postul Bicicleta metafizică), pentru că mișcarea nu depinde decât de forța proprie și nu de un ajutor extern. Cei care interpretează visele o dau ca fiind de bun augur, o metaforă a ritmului vieții: merge doar înainte, fără marșarier. Iată cât de multe imagini de prezentare mizează pe bicicletă ca simbol:

NorthAmerica 2001 Pontiac Aztek 01geneva xtype The Nevada Passage Land Rover G4 Challenge 2008 01geneva xtype 2007 Yukon Bike Carrier Chevrolet Cavalier 2003 Ford Ranger Saab 9-5 Wagon Volvo concept-car Kona Mountain Bike Edition Ford Focus Hummerbike VW Golf break bicicleta in portbagaj Volvo Bicycle Holder


Să pedalezi pe pistele de biciclete amplasate pe unele trotuare din Bucureşti sau alte mari oraşe (unele chiar aşa superficiale cum au fost făcute pentru a toca nişte bani europeni) este de multe ori o cursă cu obstacole, pentru că o găseşti ocupată de pietoni, de comercianţi care îşi extind ilegal buticul (de obicei florării sau tarabe de zarzavaturi vândute de speculanţi), dar în cele mai nesuferite cazuri, pista e blocată de automobile staţionate neregulamentar. Ştim cu toţii că numărul locurilor de parcare din zonele urbane sunt sudbimensionate faţă de parcul auto de la ora actuală, dar nu este mai puţin adevărat că există parcări cu plată în Capitală, la preţuri nu tocmai prohibitive (care îţi oferă şi protecţia maşinii). Însă pe care şoferii le evită, preferând în schimb să-şi înghesuie maşinile pe trotuar. Iar trotuarul este gratuit, cel puţin atâta timp cât Poliţia nu va lua măsuri, prilej cu care să-şi rotunjească bugetul prin aplicarea amenzilor cuvenite.

Mai grav chiar decât indolenţa Poliţiei Rutiere este că înţelepţii fenomenului ciclist de pe forumurile de specialitate sunt în general de părere că pistele de biciclete n-ar avea ce să caute pe trotuar, locul tuturor bicicliştilor indiferent de vârstă fiind pe marginea şoselei. Ei au propus chiar desfiinţarea pistelor de pe trotuar, pentru a le muta pe prima bandă a carosabilului. Sunt în total dezacord cu această viziune foarte păguboasă, împărtăşită inclusiv de Florin Leonte, altfel un energic militant al ciclismului pe care îl respect. OK, bicicleta este un vehicul, aşa cum o defineşte legislaţia rutieră internaţională, însă utilizatorul ei este cu mult mai expus pericolelor din trafic decât oricare alt vehicul şi de-asta consider că ar trebui protejat suplimentar.

parcare pe trecere de pietoni semn oprirea interzisa bucurestiMutarea pe marginea şoselei a pistelor obligatorii pentru biciclete ar duce la riscuri mai mari pentru biciclişti. Din experienţa de locuitor nativ al unui oraş foarte aglomerat, îmi este uşor să anticipez că orice spaţiu amenajat pe marginea drumului va fi folosit de şoferi pe post de parcare ad-hoc. Uneori, nu aglomeraţia este cauza, ci mai degrabă prostia şi iresponsabilitatea faţă de celălalt, asociate de obicei manelismului. În fiecare zi găseşti cu nemiluita exemple de automobile care staţionează nejustificat pe marginea şoselei, sub incidenţa semnului „Oprirea Interzisă” sau fix pe trecerea de pietoni, deşi există locuri de parcare publică în imediata apropiere (vezi poza alăturată). Aşadar, la ce bun o pistă de biciclete dacă este din loc în loc blocată de maşini parcate? Pe care trebuie să le depăşeşti ieşind de pe pista de biciclete şi intrând pe banda întâi a drumului.

Cineva ar putea spune că dacă pistele de pe trotuar sunt oricum de multe ori blocate de maşini, n-ar fi acelaşi lucru pentru biciclişti dacă pistele ar fi amplasate pe marginea carosabilului? Consider că fenomenul ar fi cu mult mai grav în al doilea caz, deoarece pistele de pe trotuar sunt de regula delimitate de zona carosabilă cu mici stâlpi cu miez din fier acoperit de plastic sau cauciuc. Plus că ocolirea de către biciclist a unei maşini pe trotuar se face în condiţii mai sigure – fără să existe riscul de a fi lovit din spate de o maşină care circulă cu viteză de cel puţin două ori mai mare.

O altă consecinţă la mintea cocoşului este că pista de biciclete de pe marginea drumului va fi ocupată de pubele de gunoi (poză stânga) sau tomberoane, fiindu-le mai la îndemână gunoierilor să le lase în permanenţă acolo pubela gunoi bucuresti decât să le ţină în spaţiile pătrate special „decupate” în trotuare. Să ne gândim şi la femeile de serviciu ale blocurilor sau oamenii care locuiesc la curte şi care obişnuiesc să depoziteze imediat sub bordură praful/gunoiul pe care îl mătură, aşteptând să fie ridicat de către cei de la salubritate sau măcar să fie împrăştiat de vânt (după mentalitatea „cum o da Dumnezeu”). Deci nu numai că pista de biciclete ar fi ocupată de maşini şi pubele, dar ai avea de escaladat din loc în loc mormane de mizerie mai mici sau mai mari, din care adesea nu lipsesc cioburile, cuiele şi rahatul de câine/om.

Nu în ultimul rând, să ne gândim la poluare. Pe marginea şoselei, practic este ca şi cum ai respira direct din ţevile de eşapament. Un studiu recent din Marea Britanie arată că bicicliştii sunt mai expuşi decât pietonii la gazele nocive ale maşinilor, inhalând de până la 5 ori mai multe nanoparticule emise de maşini, pe fondul efortului mai mare pe care îl depui pedalând şi a ritmului cardiac crescut. Iată deci încă un motiv serios să-ţi doreşti să fii mai departe de maşini, fie şi cu un metru!

Hmm… însă parcă simt că ăsta nu e un blog adevărat de ciclism dacă nu am şi o galerie de poze cu maşini parcate pe pistele de biciclete. Aşa că luaţi şi serviţi din „colecţia” proprie:

Ford Ka Romania pista biciclete Nissan 350Z Bucuresti Romania parcare pista biciclete pista biciclete trotuar Bucuresti