Tag Archive: Medgidia


Dealurile DobrogeiAccidentarea de la Trofeul Chindiei, urmată de examenul de licență, apoi unul de admitere la master și primul semestru de masterat – toate acestea m-au ținut vara și toamna trecută departe de traseele lungi. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, iarna 2013 a ciupit cam mult din primăvară, astfel că iată-mă ieșind la prima tură cicloturistică din acest an (adică dincolo de Cernica) abia la mijlocul lunii aprilie.

Traseu cu plecare și sosire în Murfatlar (83 km)

Traseu cu plecare și sosire în Murfatlar (83 km)

Dar a fost una dintre acele ture pentru care toată așteptarea a meritat. Și am tot visat la o astfel de ieșire încă de cum am văzut că s-a topit zăpada. O tură solitară cu bicicleta care să-mi exorcizeze toate neîmplinirile și nefericirile strânse într-o iarnă întreagă în care n-am plecat din București.

Și nici că se putea un decor mai potrivit pentru o tură cicloturistică de-a dreptul terapeutică decât Dobrogea, un colț de țară care mă fascinează mai mult decât oricare altul. Când pedalez de nebun pe drumurile județului Constanța simt că mă aflu pe teren propriu sau chiar că „râul și ramul” îmi sunt aliați. La senzația că în Dobrogea mă simt acasă contribuie din plin și faptul că în Murfatlar am familie și prieteni la care mereu revin cu plăcere.

Duminică a fost o zi în care vântul m-a urmărit pe autostradă din București până la Murfatlar, acolo unde am descălecat de la volan pentru a încăleca pe șaua bicicletei. Traseul zilei îl aveam în minte încă de astă iarnă: Murfatlar – Siminoc – Medgidia – Peștera – Pietreni – Viișoara – Ciocârlia și înapoi în Murfatlar după o buclă de 83 km pe șosele șerpuite care urcă și coboară pe dealurile Dobrogei.

Satul Siminoc din jud. Constanța

Satul Siminoc din jud. Constanța

Totul pe un mountain-bike cu cauciucuri late cu crampoane deloc potrivit pentru o tură de asfalt, dar nici nu am avut de ales, căci era singura bicicletă funcțională dintre cele patru ale mele. Această tură m-a adus în localități prin care nu mai fusesem niciodată, prima dintre ele fiind Siminoc, un sat care ține de orașul Murfatlar și al cărui nume este dat de o plantă medicinală și aromatică – Helichrysum arenarium – numită în popor „siminoc”. Nu doar că această plantă cu flori galbene se întâlnește pe terenurile virane din interiorul localității, dar figurează și pe panoul de ieșire din sat, către Valea Dacilor.

Chiar la ieșire din Siminoc îți atrage atenția prin insolit așa-numitul “Canadian Village“, de fapt vreo trei case în stil nord-american, construite pe vremea boom-ului imobiliar, când se avea în vedere un întreg cartier de case ieftine pentru tineri.

Dacă drumul până în Siminoc pare intens bombardat, de aici șoseaua devine foarte bună, întrucât duce către intrarea pe noul tronson al autostrăzii A2 (Cernavodă-Constanța). De la sensul giratoriu care te trimite pe autostradă am continuat pe Drumul Județean 381 către municipiul Medgidia, iar în scurt timp am ajuns în localitatea Valea Dacilor, unde se îți sare în ochi de la distanță o frumoasă geamie musulmană ridicată pe la 1858 din calcar alb (material de construcție „trademark” pentru Dobrogea). Acum că am lăsat în urmă ieșirea pe autostradă, traficul rutier este din ce în ce mai rarefiat, iar mașinile trec pe lângă mine la o distanță sigură, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Pantă / rampă de 7%

La ieșirea din Medgidia urci o rampă de 7%

Mai puțin plăcut este faptul că în Medgidia există un singur indicator pentru direcția Ostrov și nu îl găsesc decât ocolind foarte mult prin oraș. Partea bună este că am început să-l învăț, amintindu-mi foarte bine traseul pe care l-am urmat prima oară când am ajuns cu bicicleta în Medgidia, respectiv anul trecut în luna mai, la a doua tură pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. Cu indicații amabile de la un localnic, găsesc ieșirea din oraș către Peștera, pe Drumul Județean 222. Podgoria de la marginea Medgidiei domină priveliștea cât vezi cu ochii sau mai exact până unde este obturată de un deal pe care urci o rampă cu înclinație medie de 7% după cum arată indicatorul. Ascensiunea nu se întinde pe mai mult de 1 km, dar fizicul meu neantrenat în această perioadă a anului o resimte ca pe o dificultate serioasă, demnă de angrenajul cel mai ușor: foaie mică și pinion mare. Dealurile sunt o prezență constantă pe tot traseul, dar nu la fel de abrupte.

Asta e tot ce a mai rămas din valul lui Traian

Asta este tot ce a mai rămas din valul lui Traian

Conform hărții din Atlasul Rutier, între Medgidia și Peștera, DJ 222 taie o secțiune din valul lui Traian, celebra linie fortificată din lemn, pietriș și pământ care apăra în antichitate provincia romană Moesia Inferior de atacurile barbarilor din nord. Din păcate, singura parte clar vizibilă a acestei secțiuni a valului este doar cea de lângă șosea, restul fiind aproape nivelat de utilajele agricole.

Câțiva kilometri dincolo de valul lui Traian, DJ 222 trece peste Autostrada Soarelui (A2) și apoi continuă foarte virajat până în localitatea Peștera, reședința comunei cu același nume. Cândva pe la mijlocul anilor ’80, aici am însoțit-o pe mama în vremea când era învățătoare la școala din sat.

Epavă de ARO M461 într-o curte din satul Peștera

Epavă de ARO M461 într-o curte din satul Peștera

Astăzi, în afară de un ARO M461, transformat în betonieră, pe care l-am ochit în curtea unei case în construcție, și de o troiță nou-nouță (2012) și extravagantă, amplasată la intersecția cu drumul care duce către satul Ivrinezu Mare, abia daca îți atrage atenția ceva deosebit în Peștera. De aici, DJ 222 către Pietreni străbate doar dealuri și terenuri sălbăticite pe unde mișună numai iepuri și păsări.

Trec minute în șir până să vezi o mașină, iar asta contribuie la starea de spirit liniștită, aproape „zen”, care te încearcă rulând prin aceste locuri.

Absolut spectaculos este un amfiteatru natural din stâncă, la care ajungi abătându-te circa 30 de metri de la asfalt. Are trepte din piatră roșiatic-portocalie, iar în partea superioară sunt câteva grote.

Un adevărat amfiteatru natural din stâncă

Un adevărat amfiteatru natural din stâncă

Pe jos se găsesc unele bucăți din stâncă, dar și fragmente de corali fosilizați din marile recife care se aflau în urmă cu multe milioane de ani pe teritoriul Dobrogei actuale. Tot ce vezi și atingi aici are o istorie. Unele au o istorie personală pentru mine și familia mea, altele la scara istoriei naționale și altele la nivelul erelor geologice ale Pământului. Ca de fiecare dată, iau cu mine în rucsac o astfel de bucată de coral preistoric. Dar trebuie să fiu pragmatic și să respect „scenariul”, adică harta traseului, la care mă uit frecvent.

La fel consult și ceasul, iar când s-a făcut ora 18 și încă n-am ajuns în Pietreni, decid să măresc ritmul de pedalat și să răresc opririle pentru poze. Mă odihnesc puțin la izvorul de la Palaz Grup, pe care l-am descoperit la tura Murfatlar-Adamclisi din urmă cu doi ani și jumătate. De acolo mai sunt fix 30 km până în Murfatlar și ceva mai mult de două ore de lumină naturală, iar partea cea mai proastă este că vântul bate fără încetare din față. Ca și cum nu era de ajuns, Drumul Național 3 este mai rău decât județenele 381 și 222 pe care am pedalat până aici. Marginea șoselei este ondulată și pe alocuri spartă sau surpată, iar îngustimea ei face necesar să mă dau la o parte atunci când din spate trec camioane care nu au loc să încalece axul drumului ca să mă depășească în siguranță. Dar sunt „acasă” în Dobrogea, unde norocul este de partea mea, astfel că am ajuns cu bine și încă pe lumină în Murfatlar, după prima tură pe 2013. Și următoarea vine curând.

Geamia de 150 de ani din Valea Dacilor

Geamia veche de 150 de ani din satul Valea Dacilor

Tell neolitic lângă Autostrada A2 ?

Să fie oare un tell neolitic lângă Autostrada A2 ?

Asfaltul este OK între Medgidia - Peștera - Pietreni

Asfaltul este bun între Medgidia – Peștera – Pietreni

Troița din satul Peștera

Troița din com. Peștera

Frumoasa biserică din Pietreni, jud. Constanța

Frumoasa biserică din Pietreni, jud. Constanța

Pietreni - Murfatlar: 30 km pe DN3

30 km pe DN3, între loc. Pietreni și Murfatlar

Anunțuri

 Sâmbătă am pus piciorul în prag și am plecat într-o tură cicloturistică programată încă de acum câteva săptămâni bune, dar amânată de moftul participării la două competiții de MTB: Trofeul Chindiei (Târgoviște) și Turul Mănăstirilor Vâlcene (Râmnicu Vâlcea). O tură promisă încă din toamna trecută, când am parcurs o parte a traseului de pe malul stâng al canalului navigabil dintre Dunăre și mare (Murfatlar – Agigea). Acum venise rândul segmentului Murfatlar – Medgidia.

Bunul prieten Cătălin

Ca și atunci, mi-am transportat bicicleta (un mountain-bike Univega Alpina HT-300 model 2011) în mașină din București până la rudele și prietenii din Murfatlar. Dar, spre deosebire de data trecută, când nu știam decât din povești la ce să mă aștept în privința drumului pe pe malul stâng al canalului, acum am avut alături de mine un veritabil ghid local – Cătălin – navigator maritim de meserie. De altfel, el este cel care mi-a povestit vara trecută despre drumul care merge de-a lungul canalului, însă nici el nu îl mai parcursese decât pe distanțe scurte în jurul localității sale de reședință, Poarta Albă.

Înainte chiar de a mă întâlni cu Cătălin, la scurt timp după ce am trecut de podul din Murfatlar, am întâlnit o priveliște care s-ar încadra perfect sub titlul „Fantomele comunismului” și anume uriașul mozaic din apropiere de Poarta Albă, care se poate vedea și de pe șosea (DN22). Nu m-a impresionat din prima, ci abia de când am zărit că în colțul din stânga sus al mozaicului sunt figurate două basculante, moment în care mi-am adus aminte că și bunicul meu a lucrat la canal în anii ’70 ca șofer de basculantă, povestindu-mi despre ritmul infernal de lucru și despre numeroasele accidente de muncă, unele cu urmări tragice pentru mulți oameni, la care a fost martor. După spusele sale, avea inima cât un purice atunci când urca serpentinele cu bena plină cu tone de pământ, pe un drum mai lat decât ecartamentul basculantei cu doar un metru de-o parte și de alta. Cu atât mai mult acum, când starea lui de sănătate nu este prea bună, mă gândesc la el cu recunoștință pentru că s-a spetit la construcția canalului pe marginea căruia eu mă plimb de plăcere.

Navigația pe Dunăre / Lecția 1. Ce spune indicatorul: în 150 metri se trece pe sub linii de înaltă tensiune iar înălțimea vaporului nu trebuie să depășească 17 metri.

Un deliciu al turei pe canal în această perioadă a anului este faptul că tufele de trandafir sălbatic, dar și salcia sălbatică, au înflorit și parfumează aerul oricum curat și în general lipsit de praf, grație apropierii de apă. Farmecul acestui traseu este că rareori întâlnești vreo mașină în mișcare, puținele pe care le vezi fiind oprite de-o parte și de alta a drumului. De regulă numai pescarii amatori vin aici cu mașina, iar cel târziu până spre ora amiezii sunt cu toții așezați în locurile lor „norocoase”. Noaptea se prinde pește răpitor (somn, șalău), iar pe timp de zi se dă la crap și caras – dar mai des se lasă prinși guvizii.

Singurul moment în care am ieșit din starea „zen” a drumului liniștit de pe malul apei pentru a reveni în traficul rutier a fost la ieșire din Poarta Albă, acolo unde canalul se bifurcă. Ca să ne continuăm traseul spre Medgidia a trebuit să urcăm pe podul de pe DN22 (E81), apoi imediat am coborât pe malul opus. Din fericire podul este suficient de lat ca să nu te stânjenească vreun TIR sau mașini aflate în depășire. Dacă nu l-am fi traversat și pedalam mai departe în paralel cu firul apei am fi urmat ramificația nordică a canalului, adică Poarta Albă – Midia – Năvodari. Care am auzit că este de asemenea pitoresc. Pont bun pentru o tură viitoare!

Drumul se prezintă OK

După Poarta Albă, drumul pe canal până la Medgidia trece pe lângă o singură localitate (Castelu), iar suprafața de rulare este un pietriș compactat, pe alocuri cu denivelări, ideal pentru mountain-bike. Față de bucata Murfatlar – Agigea, unde drumul are o lățime constantă cât pentru două mașini, terasamentul de aici lasă loc pentru o singură mașină, lățindu-se abia către Medgidia, dar este în totalitate practicabil pe două roți sau patru. Rareori întâlnești câini pe traseu, iar de cele mai multe ori aceștia aparțin oamenilor care păzesc turmele de oi și vaci care pasc pe terenurile din apropiere. Am remarcat chiar și o cameră de supraveghere panoramică, precum și un post fix al companiei private care asigură paza canalului, însă pe drum nu întâmpini nicio opreliște, iar cel puțin ca biciclist nimeni nu-ți va cere socoteală cine ești sau unde te duci.

„Sf. Mc. Dimitrie”

În Medgidia am vizitat una dintre geamiile vechi ale orașului, cea de pe Str. Decebal, precum și biserica ortodoxă „Sfântul Mucenic Dimitrie”, apoi ne-am întors pe același drum. L-am lăsat pe Cătălin acasă la el în Poarta Albă, iar eu am revenit în Murfatlar, de unde am parcurs pe canal încă vreo 10 km înspre Agigea, până la izvorul cu apă potabilăpe care îl repertoriasem la tura trecută. Apa este la fel de bună și rece cum o știam, însă porțiunea de drum pe argilă albă pe care o lăudasem atât de mult toamna trecută pentru suprafața ei formidabil de netedă s-a stricat rău între timp, fiind brăzdată de șanțuri lăsate de pneurile mașinilor. De data aceasta n-am mai pierdut ocazia să fotografiez bicicleta alături de Monumentul de la Straja, o altă „fantomă” a comunismului. Mi-aș dori cât de curând să parcurg și partea a III-a a turei pe marginea canalului, de la Murfatlar la Năvodari, dar poate și una mai lungă, cu destinația Cernavodă și retur.

crama Murfatlar

La Murfatlar e cu vinul

Podul de la Poarta Albă

Tufă de trandafir sălbatic

Monumentul de la Straja

Geamia Murfatlar