Tag Archive: motorsport


Citroen Total WTCC 2015
Campionatul Mondial de Turisme (WTCC) va adopta începând cu 2016 probe de contratimp pe echipe la fiecare etapă a sezonului următor. Promoterul campionatului, Eurosport Events, nu a făcut niciun secret din faptul că formatul este inspirat din competițiile de ciclism fond, precum Turul Franței.

Noul format a fost deja aprobat la ultima ședință a Comisiei de Turisme din cadrul Federației Mondiale a Automobilului (FIA), iar acum detaliile tehnice ale procedurii urmează să fie omologate înaintea includerii în Regulamentul Sportiv al WTCC pentru 2016.

Proba de contratimp va purta numele „Manufacturers Against the Clock” (MAC3) sau „Constructori Contra Cronometru” și va scoate în evidență competiția echipelor la fiecare rundă a Campionatului Mondial de Turisme din 2016, fiind transmis în direct pe canalele TV Eurosport, precum și pe Internet prin live streaming fără restricții pentru întreg mapamondul.

Pe scurt, constructorii înregistrați oficial în WTCC vor nominaliza trei piloți pentru a lua parte în MAC3, iar punctele marcate de ei se vor aduna la totalul clasamentului constructorilor. Oferind expunere privilegiată echipelor care reprezintă oficial o marcă auto, organizatorii campionatului vor să încurajeze constructorii să se implice în mod direct în WTCC.

MAC3 în cinci pași:
1: Cronometrul pornește din momentul în care prima dintre cele trei mașini de concurs ce reprezintă același constructor trece linia de start și se oprește atunci când ultima mașină încheie numărul de tururi programat.

2: Pe circuitul Nürburgring Nordschleife (cel mai lung din calendarul campionatului) se va parcurge un singur tur de pistă. Pentru toate celelalte circuite, distanța minimă de acoperit este de 10 kilometri, ceea ce poate înseamna două sau trei tururi.

3: Cea mai rapidă echipă câștigă proba MAC3 la fiecare rundă a campionatului și va încasa 10 puncte în Clasamentul Constructorilor din WTCC. Echipa care înregistrează al doilea rezultat contabilizează 8 puncte și așa mai departe, până când toate punctele puse în joc sunt alocate (sistemul de punctaj este 10-8-6-3-2-1).

4: MAC3 va avea loc la finele celui de-al treilea segment al procedurii de calificare la care fiecare concurent participă individual în vederea stabilirii grilei de start pentru cursă. După încheierea calificărilor, mașinile sunt concentrate în parcul închis, unde mecanicii nu mai au dreptul să intervină, însă acele mașini nominalizate să participe la MAC3 pot fi realimentate cu carburant și „încălțate” cu anvelope noi.

5: Constructorii vor disputa MAC3 în ordinea inversă a clasamentului, pentru a crește nivelul spectacolului de la prima până la ultima evoluție a echipelor.

François Ribeiro, directorul Eurosport Events, afirmă că în luna mai a acestui an a asistat la proba de contratimp pe echipe a unei curse de ciclism, când i-a venit ideea să importe acest format în Campionatul Mondial de Turisme, acolo unde adesea piloții unei echipe se organizează în „trenulețe” pe circuitele rapide pentru ca mașina din față să îi faciliteze celei din spate o viteză de vârf mai mare pe liniile drepte, prin același procedeu care în ciclism se numește „plasă”.

Organizatorii afirmă că MAC3 nu va crește semnificativ costurile implicării unui constructor în WTCC. „Pe fiecare constructor îl va costa în plus un nou set de cauciucuri, câțiva litri de carburant și ceva mai multe teste pentru a repeta coregrafia. În schimb, va beneficia de o expunere TV cu 20% mai mare la fiecare etapă”, a declarat François Ribeiro. La ora actuală există doar trei constructori auto implicați oficial în WTCC (Citroën, Honda și Lada).

Alte articole pe aceeași temă :
Mihai Marinescu în forjă pe Transfăgărăşan
Nicolas Vouilloz – campion în sporturi cu pedale

Anunțuri

Michelin Pilot Sport 3O mare pasiune a mea este sportul cu motor (apropo, vezi și celălalt blog al meu – Rally Racing), iar printre satisfacțiile pe care le-am trăit în această viață a fost faptul că am stat aproape de un mare număr de piloți de curse din România și nu numai. De la fiecare am învățat câte ceva util, iar toate acestea m-au făcut să fiu un șofer mai bun, fără a fi vitezoman sau a avea ambiții înspre pilotajul sportiv. Cei care îmi citesc blogul știu că îmi consum adrenalina în competițiile de mountain-bike.

Acum când cunosc bine cât de important este să ai cauciucurile potrivite în condițiile meteo și pe mașina potrivită, mi se pare iresponsabil un tip care investește bani într-o mașină puternică, fie ea mai veche și la mâna a doua, dar se zgârcește când vine vorba de anvelope. Să rulezi cu 200 km/h pe autostradă cu cauciucuri garantate de producător doar până la 160 km/h este un act de cea mai pură demență, având în vedere cât de multe lucruri nasoale se pot întâmpla în perspectiva foarte probabilă a unei explozii de cauciuc la viteză mare. Iată doar câteva argumente care îmi vin în minte:

I. În primul rând, vorbim de frecarea dintre anvelopă și asfalt, care produce căldură. Cu cât viteza de rulare o depășește mai mult pe cea maxim autorizată de producător, cu atât nivelul frecării și mai ales al căldurii trece de limita suportată de compoziția cauciucului respectiv. Excesul de căldură poate topi pur și simplu cauciucul, iar de aici până la explozie nu este decât un singur pas.

II. Să presupunem că nu este foarte cald la nivelul asfaltului în momentul în care ți-a venit pofta să rulezi cu 200 km/h pe cauciucuri garantate de producător până la cel mult 160 km/h. Chiar și așa, te expui unui mare pericol, pentru că un pneu este supus la o forță centrifugă uriașă atunci când este utilizat de viteze ridicate. Iar dacă această forță este cu mult mai mare decât cea pentru care a fost concepută acea anvelopă sunt șanse mari ca structura internă de rezistență să se deformeze. Și când benzile de siguranță din interior (fie ele din sârmă sau pânză) nu mai sunt la locul lor, iar presiunea împinge cu putere aerul către exterior, atunci să te ții explozie!

III. Hai să zicem că ai noroc cu carul sau că unele anvelope de marcă sunt foarte bine construite de către producătorii lor și au o marjă de siguranță destul de mare atunci când vine vorba de excesul de căldură din frecare sau de deformarea structurii interne de rezistență. Ce se întâmplă atunci când un pneu obișnuit este folosit la viteze la care ar fi obligatoriu un pneu sport? Păi se întâmplă că anvelopa se balonează pe linia ei mediană, tot din cauza forței centrifuge, iar contactul cu asfaltul („pata de contact”) va fi pe o suprafață mult mai îngustă decât lățimea anvelopei. Practic, toată sarcina de a ține mașina pe șosea va reveni acelei mici părți din banda de rulare, care este astfel expusă unei uzuri brutale și riscului de a ceda. Ca să nu mai spun că deformarea la exterior poate deveni permanentă.

Michelin este furnizor exclusiv în WRC

Michelin este furnizor exclusiv de pneuri în C.M. de Raliuri (WRC)

Iată deci numai primele trei argumente la care mă pot gândi atunci când mă gândesc la ce ar putea să meargă prost dacă folosești o anvelopă total neadecvată mașinii tale sau stilului tău de condus. Concluzia ar fi că nu merită să te expui atâtor pericole și că nu te poți numi un șofer bun dacă nu le iei în calcul înainte să pleci la drum lung. Un cauciuc construit pentru performanță și pentru viteze mari este de regulă mult mai lat decât unul obișnuit (ca să prevină balonarea), materialul din care este făcut are o compoziție rezistentă la temperaturile mari generate de frecarea cu asfaltul, iar structura sa internă este de așa natură încât să nu cedeze la forțele centrifuge care acționează nu doar asupra benzii de rulare (atunci când rulezi în linie dreaptă), ci și asupra pereților laterali ai pneului (deosebit de important ca să nu dejanteze la viraje). Michelin este un astfel de producător cu pedigree îm motorsport, în care poți avea absolută încredere atunci când îți alegi un pneu performant ca să „încalți” mașina de stradă. De departe cel mai bun raport calitate/preț pentru astfel de cerințe dinamice îl găsești în gama Michelin Pilot Sport, atât pentru vară, cât și pentru iarnă. Având în vedere câte victorii a obținut în Formula 1 și WRC, dacă este în lume vreun producător de cauciucuri care să înțeleagă performanța sportivă, acela e Michelin.

Să urci munţii cu bicicleta îţi trebuie antrenament şi o înzestrare fizică nativă. Dar în egală măsură să-i cobori în mare viteză este nevoie de talent, instinct şi curaj. Şi cine are mai multă virtuozitate în alegerea traselor cele mai rapide decât un pilot de curse veritabil? O mostră de măiestrie în coborâre la ghidonul bicicletei ne oferă Mihai „Beu” Marinescu, pilotul nostru din Formula 2, distrându-se un pic vara trecută cu sepentinele de pe fabulosul Transfăgărăşan:

L-am cunoscut şi am vorbit cu Mihai Marinescu o singură dată, în primăvara lui 2007, când l-am reţinut pentru o discuţie amicală despre cariera lui în motorsport, după conferinţa de presă dinaintea cursei auto de la Bucharest Ring (circuitul de competiţii improvizat în jurul Casei Poporului). Pe atunci pilot de top în Formula Renault Eurocup 2.0, braşoveanul era un puşti de 18 ani care mi-a făcut o impresie… de neuitat încă de la prima secundă, printr-o strângere de mână extrem de bărbătească. Coborându-mi instinctiv privirea la mâna mea care suferea strânsă ca în menghină, am observat cum se încordase braţul drept al tânărului pilot. Ca ziarist de sporturi cu motor, ştiam foarte bine că piloţii de curse sunt sportivi într-o formă fizică desăvârşită, dar nu-mi imaginam că adolescentul subţirel din faţa mea este de fapt un pachet de muşchi, în acelaşi timp atent să nu ia în greutate care să-l dezavantajeze în maşina de concurs.

Acum are aproape 22 de ani şi spune tuturor că pregătirea fizică îi ocupă fiecare zi în care nu este la circuit sau la facultate. Parcă mi-aş dori să aflu de un fotbalist român care să facă acelaşi lucru!

Ca un adevărat sportiv de performanţă, „Beu” Marinescu se antrenează din greu la sala de forţă sau pe bicicletă, pentru a ajunge la nivelul de vârf al automobilismului, unde bate la porţile afirmării. De-a lungul sezonului 2010, a concurat în puternicul Campionat Internaţional de Formula 2, unde s-a clasat al 11-lea la finele stagiunii. Poate l-aţi văzut la televizor în buletinele de ştiri sportive ori l-aţi auzit comentând Formula 1 în studioul TVR, alături de „inegalabilul” Micky Alexandrescu, în duminicile când nu avea cursă de F2. Dar eu îl voi asocia de acum în minte cu coborârea în viteză a Transfăgărăşanului pe cursiera Trek!

Marţi am făcut o mică tură cu bicicleta pe care o plănuiam de câteva săptămâni, între Săcele şi Prejmer (jud. Braşov). Pretextul: să-l vizitez pe bunul prieten Horia Ţoţu la noul circuit de karting care se construieşte din primăvara aceasta în localitatea Prejmer. Deja fusesem la viitoarea pistă în luna aprilie, cu prilejul conferinţei de presă care a lansat oficial proiectul Prejmer Circuit, însă cu maşina.

De data aceasta, a fost o călătorie mixtă, cu maşina până în Săcele, iar de acolo cu bicicleta până în Prejmer. Din Bucureşti, itinerariul cel mai comod până la Prejmer este pe DN1 până la Braşov, iar de acolo încă o duzină de kilometri pe DN11. Comoditatea nu a fost pe ordinea de zi în acest caz, pentru că am ales să vin prin Vălenii de Munte, pe superbul DN1A („varianta Cheia”) şi să urmez din Săcele drumuri judeţene pe care nici amicii mei braşoveni nu le cunoşteau şi cu atât mai puţin nu mi le recomandau.

Rareori m-a descurajat atenţionarea „Nu-ţi recomand”, aşa încât devenise pentru mine un imperativ să descopăr o cale mai scurtă către Prejmer, mai ales că mi-am propus să revin acolo de multe ori. În Săcele, mi-am lăsat maşina în grija lui Ervin, el însuşi biker pasionat (însă nu gustă decât downhill) şi am asamblat un umil MTB „no-name” pe care îl cumpărasem acum 4 ani pentru tatăl meu, drept cadou pentru că se lăsase de fumat.

De la casa lui Ervin am mers pe „Ocolitoare” – noua şosea de centură din partea de nord a municipiului Săcele (nou-nouţă şi impecabilă, ce nici nu apare pe Atlasul Rutier), până la intersecţia cu Drumul Judeţean 103B, care duce la Tărlungeni. De fapt, te aduce într-un sens giratoriu fără niciun indicator rutier. Doar amintirea vagă a hărţii m-a făcut să o iau spre dreapta pentru vreo 200 metri, unde o tăbliţă albastră măzgălită artizanal cu vopsea albă îmi arăta la stânga Drumul Judeţean 112D către Cărpiniş, iar apoi Prejmer.

Încă nedumerit dacă sunt totuşi pe calea cea bună, am parcurs în viteză cei câţiva kilometri pe care se întinde satul Cărpiniş, moment în care eram puţin dezamăgit de faptul că până atunci întâlnisem numai asfalt chiar de bună calitate, când eu mă aşteptam la drumuri „bombardate”, bune pentru mountain-bike. N-au trecut mai mult de 5 minute de când pedalam cu acest gând în minte, că un duh al călătoriilor mi-a îndeplinit dorinţa şi mi-a aşternut în faţa ochilor un drum de pământ şi macadam până la linia orizontului. De fapt, vreo 6 km de pietre colţuroase care ieşeau din sol şi care mi-au satisfăcut cu vârf şi îndesat apetitul pentru drumuri neasfaltate.

Pe acest drum de căruţe te simţi în intimitatea naturii, spre deosebire de sate, unde la fiecare poartă te urmăreşte câte o pereche de ochi. Poza de la începutul acestui post este făcută pe acest dezolant, dar sublim de sălbatic tronson de macadam al judeţeanului 112D. Ca orăşean, nu am parte foarte adesea de un peisaj cu nori ce nu este obturat de clădiri sau stâlpi de electricitate cât vezi cu ochii – iată din ce cauză am savurat momentul, în timp ce simţeam fiecare denivelare a suprafeţei de rulare.

Ajuns în Prejmer, am trecut în fugă pe lângă celebra biserică medievală fortificată. Nu din indiferenţă (era un obiectiv pe care l-am avut în vedere dinainte), ci pentru că la orele după-amiezii era un loc cam aglomerat pentru gusturile mele (la urma-urmei, veneam din pustietate, nu?), dar şi pentru că rătăcisem de două ori drumul către pista de karting, iar Horia deja mă aştepta la faţa locului.

Am avut cel mai bun ghid al circuitului şi al complexului de clădiri auxiliare din jurul pistei, întinse pe 17 hectare. Horia este marketing manager al companiei care va opera circuitul şi a luat parte la acest proiect încă de când se afla doar în mintea celor doi parteneri de afaceri care au demarat construcţia lui. Dacă va fi gata în primăvara lui 2011, cum şi-au propus braşovenii, ar fi minunat, pentru că la anul am de gând să fac multe ture cu bicicleta pe ruta Săcele-Prejmer. Ca să nu mai spun de turele pe circuit… 🙂