Tag Archive: pantelimon


speedway dirt-track Metalul Bucuresti (8)Într-o zi de vară, să tot fie vreo 6 ani de atunci, am profitat de o spărtură într-un gard din beton și am sărit înauntru cu tot cu bicicletă, intrând clandestin pe o proprietate privată. Sună aproape ca un autodenunț. Însă a meritat riscul, pentru că astfel am putut să vizitez după vreo 20 de ani pista de dirt-track („speedway”) Metalul, situat în zona Cora Pantelimon, mai exact la ieșirea din București spre orașul Pantelimon, vizavi de o benzinărie Petrom și în imediata vecinătate a lacului Pantelimon.

Acest fost circuit de curse moto, cu pistă de formă ovală în lungime de 400 metri, este un loc de care se leagă multe amintiri din copilăria mea. Toată lumea care mă cunoaște de mai mult de 5 minute mă știe drept fan(atic) al sporturilor cu motor, de la Formula 1 până la WRC și de la NASCAR până la cursele de off-road, mă interesează cam orice competiție motorizată, probabil cu excepția liniuțelor ilegale. Trăiesc cursele cu maximă intensitate, fie că sunt la fața locului, fie le urmăresc de departe prin live timing sau tracking. Ca ziarist, cele mai reușite articole scrise de mine și interviuri au avut ca subiect competițiile auto și moto.

speedway dirt-track Metalul Bucuresti (2)

Tribuna cronometrorilor din dreptul liniei de start

De aici m-am “molipsit” de microbul sporturilor mecanice cu mult înainte să ajung la școală, pe vremea când nu aveam mai mult de 3 ani și mergeam cu tatăl meu la cursele de dirt-track desfășurate pe circuitul de la marginea Capitalei. Mii de oameni veneau ca spectatori la pista din jurul terenului de fotbal al echipei Metalul București. Tata mă aducea acolo și mă ridica pe umerii lui ca să pot vedea acțiunea atunci când nu reușeam să ajungem chiar pe marginea pistei.

Câteodată se găseau niște spectatori nemulțumiti de faptul că le obturez vederea asupra pistei și se isca o mică ceartă. Dar taică-meu găsea mereu o cale de împăcare, pentru că oamenii nu erau tot timpul cu capsa pusă ca în zilele noastre. Practic, de la mijlocul anilor ’80 până în primii ani de după 1990, m-am obișnuit să simt măcar timp de un weekend pe lună mirosul de ulei de ricin și praful de zgură aruncat de roțile motocicletelor de concurs. Acesta e locul unde am prins pasiune pentru curse!

La început, cursele de pe Metalul erau apanajul sportivilor de dirt-track din blocul țărilor comuniste (dintre care ieșeau în evidență concurenții din URSS), apoi au devenit o afacere națională între piloții români. Chiar și după Revoluție, fiecare concurs de acest gen la Metalul era un eveniment urmărit cu nesaț de mii de oameni. Nu doar pe băncile amenajate de-a lungul celor două linii drepte principale, cât mai ales în tribunele naturale din jurul complexului sportiv Metalul, ba chiar și pe zidurile din beton și în plopii care făceau atât umbră cât și intimitate pentru toaleta ad-hoc în aer liber.

Însă n-a rezistat un deceniu întreg după 1990 și s-a pus lacătul la poarta circuitului Metalul, pe fondul declinului profund al acestui sport în România (spre deosebire de Polonia, unde a devenit mai popular decât fotbalul). Pe vremea aceea, i se spunea dirt-track și românul pronunța fonetic dirtrac. În zilele noastre, această disciplină competițională se numește „speedway”, dar esența este aceeași: patru motocicliști se avântă pe o pistă ovală acoperită cu zgură, în sens invers acelor de ceasornic.

speedway dirt-track Metalul Bucuresti (10)

Turnul de afișaj

Am avut ocazia să trec prin zonă pe când mă întorceam de la AMC Kart, iar o secțiune prabușită a zidului din beton m-a “invitat” să-l escaladez și să revăd timp de circa o oră locul în care mi-am petrecut atâtea weekend-uri. Aveam să găsesc speedway-ul de la Metalul într-o stare avansată de degradare. Lemnul tribunelor a ajuns de mult pe foc în sobele locuitorilor din zona Pantelimon, iar fierul este canibalizat încetul cu încetul pentru a lua drumul centrelor de colectare a deșeurilor metalice. Mă bucur însă ca speedway-ul nu a devenit groapă de gunoi și că este relativ curat.

Probabil că dacă boom-ul imobiliar din deceniul trecut nu s-ar fi terminat abrupt, probabil că s-ar fi construit vreun mall sau un centru de agrement în locul vechiului speedway. Amplasarea ar fi ideală în scop comercial, având în vedere fluxul de trafic înspre și dinspre București. Așa, proprietarul actual preferă să-l țină în paragină. Natura și-a reintrat în drepturi și a început să-l recucerească. Pare o contradicție de termeni, dar se găsește într-o ruină elegantă și pașnică. Totul este acum calm și zen.

În urmă cu 20 de ani, un puhoi de oameni se aduna în weekend să-i vadă pe cei mai buni piloți ai cluburilor de dirt-track din România contra oaspeților sovietici, polonezi sau cehoslovaci. În acea duminică în care m-am întors la Metalul, eram singur pe circuit, alături de patru cai care pășteau iarba de pe terenul de fotbal. N-am rezistat tentației de a acoperi câteva ture cu bicicleta pe traseul care încă se mai distinge, chiar dacă prin multe locuri cresc bălăriile. Dacă aș avea cu adevărat mulți bani, aș cumpăra acest complex motorsportiv pentru a-l recondiționa și a-l reda competițiilor moto, poate și velo (de ce nu?), finanțându-l eventual din închirierea terenului de fotbal din mijloc…

Alte articole pe aceeași temă :
Izvorul de apă potabilă din Pantelimon (10.05.2013)

Izvor apa Pantelimon
Acum că mi-am făcut obiceiul să parcurg de câteva ori pe săptămână o mini-tură de șosea până la Fântâna Turcului de la Cernica și să mă întorc de la mănăstire cu o sticlă de 2 litri de apă în rucsac, remarc de fiecare dată cât de căutat este izvorul din Pantelimon, situat chiar pe marginea șoselei.

În plan îndepărat se vede biserica Sf. Nicolae din Pantelimon

În plan îndepărat se vede biserica Sf. Nicolae din orașul Pantelimon

Mai exact pe DN3, pe sensul de ieșire din București, chiar vizavi de o spălătorie auto. Pe malul lacului se află o cișmea cu apă potabilă, care curge non-stop, mereu rece și la liber pentru toată lumea, pe care localnicii din orașul Pantelimon o numesc „izvorul Sfânta Ana”. Dacă nu știi de această cișmea, cu ușurință poți să treci pe lângă ea pe șosea sau chiar pe trotuar fără să o vezi. Dacă ai ajuns la benzinăria Lukoil din vârful dealului înseamnă că deja ai trecut de izvorul căutat!

Dar ca să nu o ratezi, ai ca punct de reper un fel de troiță din piatră albă pe care scrie „Fantâna Babei Ana”. Monumentul în prezent este îngrădit cu gard metalic, însă din acel punct mai trebuie doar să te uiți în jos spre lac și apoi să cobori vreo 10 metri până pe malul său ca să te bucuri de apa limpede.

Folclorul urban de București spune că apa de la izvorul babei Ana din Pantelimon are proprietăți miraculoase, cum ar fi că i-ar ține treji pe șoferii camioane care conduc noaptea. Eu pot doar să depun mărturie că apa ține de sete când te duci sau te întorci de la o tură cicloturistică prin zonă. 🙂

Povestea babei Ana, considerată întemeietoarea localității Pantelimon, poate fi citită aici.

Fantâna Babei Ana

Troița închinată Babei Ana

Atenție! Coborârea până la izvor te poate trimite direct în lac.

Atenție! Coborârea la izvor te poate trimite direct în lac.

Priveliște către complexul Lebăda

Priveliște către complexul Lebăda Pantelimon

Fântâna Turcului

 Vara trecută am redescoperit Mănăstirea Cernica în timpul unei mici plimbări cu bicicleta la marginea Bucureștiului, la care i-am avut ca invitați pe amicul Silviu (din tura „Cu bicicleta la mare” ediția 2010) și pe viitoarea lui soție. De atunci a devenit pentru mine o haltă obligatorie ori de câte ori ies din oraș prin Pantelimon, în special grație unui obiectiv de o mare importanță practică: Fântâna Turcului.

Vedere către biserica Sf. Gheorghe, pe insula omonimă

În realitate, Fântâna Turcului este un izvor cu apă potabilă amenajat în urmă cu aproape 200 de ani și te întâmpină pe partea stângă, la nici 50 metri după ce intri în incinta mănăstirii pe poarta mare, dinspre șosea (DN 301).

Cu apa sa rece, bună și… gratis, Fântâna Turcului are o valoare strategică pentru orice cicloturist cunoscător. În orice zi a săptămânii, cel puțin pe lumină, paznicul mănăstirii permite liberul acces bicicliștilor și pietonilor fără să-i ceri voie (sunt taxate doar mașinile). E obișnuit cu multă lume care vine aici să ia apă de băut pentru acasă, în sticle și bidoane de plastic, mai ales în weekend.

Un firicel de apă curge printr-o țeavă din peretele de piatră, dar cât de valoros ți se pare atunci când vii însetat de la un atrenament de mountain-bike prin pădurea Cernica sau o tură pe șosea cu bicla!

Apă proaspătă și rece de izvor

Dincolo de rațiunea practică de a veni la izvor pentru a-ți potoli setea pe timp de vară, nu este deloc de neglijat nici sentimentul că vizitezi un loc religios și istoric, care poartă amprenta vremurilor tulburi de acum două secole. Dacă Mănăstirea Cernica este atestată documentar din 1608, Fântâna Turcului are circa 200 de ani. Dar este în primul rând curios de ce numele unei fântâni din incinta unei mănăstiri creștin-ortodoxe din România face referire la un turc „păgân”.

Ei bine, una dintre multele legende ale Mănăstirii Cernica vorbește despre anul 1821, când un pașă care avea tabăra în satul Pantelimon voia să jefuiască sfântul lăcaș. Dar înainte de atacul plănuit noaptea, pe când turcul își bea cafeaua, un argat de-al său a încercat să-l asasineze cu o armă de foc. Însă glonțul s-a oprit într-o pungă cu galbeni, iar turcul a scăpat cu viaţă. Marcat de această întâmplare, paşa a renunțat la atac, ba mai mult a trimis la mănăstire acei galbeni, bani din care starețul Calinic a pus să se construiască la intrare o mică fântână, cunoscută până astăzi ca „Fântâna Turcului”.

Povestea este considerată o minune înfăptuită de Sf. Calinic Cernicanul, prăznuit anual pe 11 aprilie.

Așa arăta inițial Fântâna Turcului

Fântâna Turcului are o priveliște fabuloasă asupra lacului Cernica și spre biserica Sf. Gheorghe (momentan în renovare), aflată de pe ostrov. Coloanele din piatră ale fântânii, frumos decorate și consolidate probabil mai recent cu un cadru metalic așa cum au în interior multe biserici vechi, nu lasă nicio urmă de îndoială că este o construcție de secol XIX.

Însă pe website-ul Mănăstirii Cernica am întâlnit o fotografie de arhivă cu o față mult schimbată a fântânii: cu arcadele acoperite de picturi murale și cu acoperiș din țiglă veche. Regretabil este că la ultima renovare picturile – în loc să fie restaurate! – au fost acoperite de tencuială și văruite, întregul edificiu pierzându-și din personalitate și din autenticitate.

Nu sunt expert în arhitectură bisericească, dar consider la fel de nepotrivit sau neinspirat faptul că acoperișul original, plat, a fost înlocuit cu unul țuguiat, probabil dorind a imita stilul maramureșean. Personal, mi se pare că prin acest nou acoperiș (mai înalt decât însăși construcția) s-au stricat proporțiile originale ale clădirii, estetica întregii structuri având foarte mult de suferit. Mare păcat!

Chiar și cu aceste mici inconveniente de natură subiectivă, Fântâna Turcului rămâne o minunată oază de liniște lângă oraș și un loc unde să vii cu plăcere pentru apa de izvor, însă cinstindu-l cu respect.

Alte articole pe aceeași temă :
Cicloturism ecumenic (08.02.2012)

Vedere dinspre malul lacului