Tag Archive: Pietreni


Rockrider MTB AdamclisiTura dobrogeană din aprilie m-a făcut să-mi doresc să revin cu bicicleta prin aceste locuri. Chiar dacă mai târziu decât îmi promisesem, am dedicat primele două zile ale lunii august unui traseu de șosea prin județul Constanța. Ca și în alte dăți, punctul de start a fost orașul Murfatlar, unde am trecut de la patru roți la numai două. Am parcurs această aventură de weekend în șaua unui B’twin RockRider model 2011, un mountain-bike arătos și bine dotat din fabricație cu accesorii, dar care pătimește la capitolul greutate. Frânele pe disc din oțel nu au mai nimic în comun cu cicloturismul.

Traseul dintre Murfaltar și manastirea Strunga, via Băneasa

Traseul Murfaltar – mănăstirea Strunga, via Băneasa

Practic, am combinat tura Murfatlar-Adamclisi de acum 5 ani cu tura Zimbru-Dervent-Strunga din această primăvară. Doar secțiunea de circa 30 km dintre Adamclisi și Băneasa a fost parcursă pentru prima oară de mine pe bicicletă cu această ocazie.

Pe harta bikemap.net sunt 83 km la care s-au mai adăugat încă vreo 10 km datorați unor ocoluri pe care le-am făcut voluntar către alte mănăstiri și obiective întâlnite în cale.

Am fost norocos că a plouat cu o noapte înainte să ajung în Dobrogea, iar norii nu se răspândiseră încă, astfel că doar în scurte reprize am avut parte de soare arzător și caniculă. Toate turele mele începute din Murfatlar au trecut fie pe deasupra, fie pe sub podul care face legătura între malurile canalului Dunăre – Marea Neagră, așa încât trecerea podului încă o dată a fost momentul resetării. Terminarea tronsonului de autostradă de la Cernavodă la Agigea a degrevat această șosea (DN3) de cea mai mare parte a traficului turiștilor către și dinspre mare. Mai puține mașini pe drum înseamnă mai puțin stres, mai puține gaze de eșapament și mai multe șanse de a fi atent la peisaje interesante.

caine lovit de masinaÎnsă primul eveniment de semnalat a fost să aud lătrat de câine pe marginea câmpului, cu câțiva kilometri înainte de Ciocârlia. Abia când am oprit am văzut un dulău întins în iarbă, foarte probabil lovit de o mașină cu puțin timp în urmă. Nu era rănit foarte grav, însă nu mai putea să se ridice și scâncea după ajutor. Fiind blând, i-am dat să bea apă din palmă și am împărțit cu el gogoșile și o bucată dintr-un sandviș. Părea să aparțină unei mici ferme cu solarii pe care am văzut-o după ce am plecat mai departe. Am fost optimist a doua zi când m-am întors pe același drum și nu l-am mai zărit în locul unde rămăsese iarba culcată.

troita sculptata in lemn Pietreni Palaz GrupCu satisfacție am oprit la monumentul funerar al unui tânăr care a murit într-un accident rutier cu ani în urmă, și apoi la izvorul de la Palaz Grup, situat înainte de localitatea Pietreni. Sunt la fel cum le știam de acum 5 ani, fără a fi vandalizate.

Masă rustică din lemn masiv

Masă rustică din lemn masiv

Importanța practică a izvorului cu apă potabilă o cunoșteam bine căci am mai oprit și în alte dăți pentru hidratare și odihnă, însă pentru prima oară am intrat în foișorul care găzduiește în mijloc o troiță foarte frumos sculptată în lemn, dar și o masă rustică din buturugi.

Îmi place atunci când văd că edificiile cu caracter religios au și un scop util, pe lângă cel de a răspunde unei nevoi spirituale. Toți cei care se declară credincioși ar trebui să înțeleagă pilda smochinului neroditor. Personal, consider că orice popas rutier curat și liniștit este o mană cerească.

Trecând prin Adamclisi, unde drumul este în pantă de la intrare în localitate până la cetatea romano-bizantină Tropaeum Traiani aflată la margine, chiar când inerția lungii coborâri începe să dispară, se zărește în partea stângă Mănăstirea Sfântul Apostol Filip, un lăcaș de cult ridicat în 2007 și care încă se află în stadiul de finisare. Pictura murală exterioară este deosebit de frumoasă, iar curtea interioară este delimitată de două rânduri de coloane legate prin bolți. Chiar dacă sunt făcute din beton armat, iar piatra este doar un înveliș decorativ și nu pare să aibă rol structural, arată bine și se integrează în contextul antic al locului. Îmi doresc să revin aici, pentru că am luat numărul de telefon al părintelui stareț Dorotei, în vederea găzduirii pentru o noapte la mănăstirea Adamclisi, cu prilejul unei alte ture.

Următorul popas a fost la Mănăstirea Peștera Sfântului Andrei, probabil cea mai mare și mai renumită din regiune, împreună cu Dervent, situată lângă localitatea Ion Corvin. De la șoseaua principală spre Ostrov se croiește un drum de 4 km până la mănăstire, cu două urcușuri și coborâșuri, dar impecabil asfaltat. Odată intrat pe acest drum, un alt indicator arată către Cișmeaua Mihai Eminescu, de data aceasta pe o potecă de pietriș prin pădure. Fiind deja târziu, am lăsat vizitarea cișmelei pentru o tură viitoare, în schimb am intrat în faimoasa peșteră și am umplut rezerva de apă de la izvorul mănăstirii.

Am rezistat tentației de a cere găzduire la Mănăstirea Peștera Sf. Andrei și am continuat conform planului către mănăstirea Strunga, oprindu-mă o singură dată în pădurea din apropiere de Băneasa.

Troița marchează drumul de acces spre Strunga

Troița marchează drumul de acces spre Strunga

Atunci când ți-au mai rămas cel mult două ore de lumină naturală și vreo 30 km de parcurs nu îți mai vine să oprești pentru poze, iar pedalarea devine o luptă contra-cronometru cu tine însuți.

În mod normal, pot parcurge distanța fără nicio problemă în cele două ore, cu toate porțiunile în urcare de pe traseu, însă orice problemă minoră, precum o pană de cauciuc poate să dea peste cap programul. Iar mersul pe bicicletă între localități după lăsarea întunericului este chiar periculos, fie și cu sistem de iluminare instalat pe bicicletă.

Odată intrat în Băneasa m-am mai relaxat, dar am stat pentru odihnă de câteva minute abia în vârful lungii și abruptei cățărări care începe de la indicatorul de Oltina, prin satul Răzoare. Am știut că voi încheia ziua confortabil pe lumină în momentul în care am intrat pe drumul prăfos, însă relativ neted, în lungime de 2 km, care duce la Mănăstirea Strunga. cirese salbatice amareBonusul reușitei au fost doi cireși sălbatici ale căror fructe mici și amărui abia în august erau gata de a fi culese. Atât la dus cât mai ales la întors am căutat fructele de sezon, în special prune și corcodușe, care cresc în pomii de pe marginea drumului, fie la liziera unei păduri, fie în fața caselor din localități. Deși este multă sărăcie în satele Dobrogei, niciodată nu mi s-a întâmplat să fiu gonit sau admonestat de către proprietar, așa cum a fost cazul acum doi ani la o tură în jurul Bucureștiului. La un efort de lungă durată, cum este o tură cicloturistică, este de preferat să ai mâncare solidă consistentă, fără să te bazezi pe fructe, altfel riști un deranj la stomac.

Mănăstirea Strunga, văzută din arhondaric

Mănăstirea Strunga, văzută din arhondaric

Odată ajuns la Mănăstirea Strunga, am fost foarte surprins de câtă lume roia în jurul bisericii, sălii de mese și locului de cazare, în comparație cu vizita din luna aprilie, când totul părea pustiu.

Ce-i drept, atunci era o după-amiază de miercuri într-o primăvară capricioasă, iar acum o sâmbătă seară de august. Chiar dacă spațiul de primire a oaspeților (arhondaric) este cât o pensiune cu etaj, nu există un birou de recepție. Întrebând în stânga și în dreapta, am ajuns să vorbesc direct cu maica Filareta, stareța mănăstirii, o persoană a cărei blândețe și grijă maternă te face să te simți în apropierea bunătății divine. Mi-a povestit că în timpul zilei m-a văzut cu bicicleta pe șosea în timp ce venea de la Constanța și se gândise dacă nu cumva sunt persoana cu care a vorbit la telefon cu o seară înainte. Apoi am fost poftit în sala de mese (trapeză), unde m-am servit cu trei mari porții dintr-o minunată ciorbă de legume, și mi-a fost prezentată maica Gabriela care se ocupă de cazare.

camera cazare Manastirea StrungaAm lăsat bicicleta în custodia unui tânăr din satul apropiat Strunga (Câșla, pe vechiul nume turcesc) care lucrează la mănăstire și am fost condus la o cameră de la etajul arhondaricului. Fiind mulți oaspeți din mai toate colțurile țării, am împărțit camera cu o altă persoană. Un spectacol neașteptat după apusul soarelui a fost să asist la hrănirea unui pui de barză de către ambii părinți, balconul acestei anexe pentru cazare fiind la același nivel cu cuibul berzelor, amplasat în vârful unui stâlp electric.

Înainte de a merge la culcare, am vizitat interiorul mănăstirii cu picturi impresionante și am ascultat o predică ad-hoc ținută de un preot pe prispa de la intrare în biserică, pentru un grup de tineri foarte evlavioși din București, care a doua zi voiau să prindă slujba la Manastirea Sf. Maria din Techirghiol.

Cuib de berze cu pui, vizavi de arhondaric

Cuib de berze cu pui, vizavi de arhondaric

Camerele sunt micuțe, dar curate, au câte trei paturi și grup sanitar propriu, în schimb dușul este comun pe etaj. Întors de la predică deja în puterea nopții, am adormit târziu din cauza sforăitului colegului de cameră, altfel un domn politicos, și a altor oaspeți nu la fel de civilizați.

Cazarea la mănăstire este o alternativă low-cost sau chiar no-cost pentru cazarea la pensiune sau hotel, însă nu toți „pelerinii” sunt mânați de grija creștinească pentru binele aproapelui lor.

Perioada optimă de a sta în gazdă la o mănăstire din Dobrogea este în extrasezon, primăvara sau toamna, când poți avea norocul și liniștea de a fi singurul oaspete cazat în arhondaric. Așa s-a întâmplat în prima noapte petrecută la Dervent în tura din aprilie, când în 10 ore dormite în chilioara răcoroasă mi s-a părut că m-am odihnit pentru un an.

Priveliștea asupra mănăstirii și lacului Oltina

Priveliște asupra mănăstirii Strunga și lacului Oltina

Duminică dimineața mi-am luat la revedere în biserică de la maica stareță Filareta în timp ce se pregătea pentru slujbă. Mi-a refuzat încă o dată banii pe care voiam să-i las pentru cazare și masă, dar la plecare i-am depus în cutia milei.

L-am răsplătit cu o mică atenție și pe cel care mi-a adus bicicleta exact așa cum i-am dat-o în primire și am pornit la drum pe la ora 9. Prima masă urma să fie servită abia după slujbă, la ora 13, așa încât am plecat doar cu rezervele de apă.

Dobrogea este deosebit de ofertantă cu călătorii la capitolul surse publice de apă potabilă. Cred că este unul dintre aspectele pozitive ale stăpânirii turcești din de sute de ani a ținutului dintre Dunăre și mare. O impunătoare cișmea tradițională din blocuri de calcar alb dobrogean, folosită în continuare de localnici și de șoferi deopotrivă, se găsește în localitatea Ion Corvin (fostă Kuzgun), chiar pe marginea DN3. La fel și cișmeaua din popasul rutier dintre localitățile Deleni și Pietreni, pe drumul către Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului (Deleni).

Cișmeaua turcească din Ion Corvin

Cișmeaua turcească din Ion Corvin

Cu toate că documentasem temeinic în prealabil această tură cu ajutorul Atlasului Rutier al României, pe traseu am fost uimit de numărul de mănăstiri care nu erau trecute pe hartă.

Una dintre acestea a fost Mănăstirea Sf. Serafim de Sarov, în apropiere de Ion Corvin. Am fost curios să vizitez acest lăcaș închinat unui călugăr rus și am escaladat urcușul pe pietriș către mănăstire. Însă după 1 km de urcat încet pe foaia mică a angrenajului am fost ispitit de un pom ale cărui fructe mici și roșii – coarne – îmi aduceau aminte de anii copilăriei. Am petrecut vreo oră pentru a le culege pentru acasă pe căldura neiertătoare a amiezii și am hotărât să mă răcoresc coborând înapoi la șosea, fără a mai vizita mănăstirea. Pe data viitoare!

Mănăstirea Sf. Serafim de Sarov

Măn. Sf. Serafim de Sarov

Sunt atât de multe locuri de văzut în partea rurală a jud. Constanța încât nu ți-ar ajunge un an să le descoperi pe cele mai frumoase, darămite un weekend pe fugă. Între Urluia și Adamclisi am cupărat miere de salcâm de la unul dintre producătorii care vând produse apicole pe marginea drumului, apoi am vizitat muzeul de istorie din Adamclisi, unde am fotografiat metopele originale ale monumentului lui Traian. M-am întors în Murfatlar rupt de oboseală și din nou sub amenințarea lăsării întunericului, dar cu satisfacția unei ture memorabile.

Alte articole pe aceeași temă :
Tură prin jud. Constanţa: Murfatlar-Adamclisi

Mănăstirea Dervent: o locație bike-friendly

Dealurile DobrogeiAccidentarea de la Trofeul Chindiei, urmată de examenul de licență, apoi unul de admitere la master și primul semestru de masterat – toate acestea m-au ținut vara și toamna trecută departe de traseele lungi. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, iarna 2013 a ciupit cam mult din primăvară, astfel că iată-mă ieșind la prima tură cicloturistică din acest an (adică dincolo de Cernica) abia la mijlocul lunii aprilie.

Traseu cu plecare și sosire în Murfatlar (83 km)

Traseu cu plecare și sosire în Murfatlar (83 km)

Dar a fost una dintre acele ture pentru care toată așteptarea a meritat. Și am tot visat la o astfel de ieșire încă de cum am văzut că s-a topit zăpada. O tură solitară cu bicicleta care să-mi exorcizeze toate neîmplinirile și nefericirile strânse într-o iarnă întreagă în care n-am plecat din București.

Și nici că se putea un decor mai potrivit pentru o tură cicloturistică de-a dreptul terapeutică decât Dobrogea, un colț de țară care mă fascinează mai mult decât oricare altul. Când pedalez de nebun pe drumurile județului Constanța simt că mă aflu pe teren propriu sau chiar că „râul și ramul” îmi sunt aliați. La senzația că în Dobrogea mă simt acasă contribuie din plin și faptul că în Murfatlar am familie și prieteni la care mereu revin cu plăcere.

Duminică a fost o zi în care vântul m-a urmărit pe autostradă din București până la Murfatlar, acolo unde am descălecat de la volan pentru a încăleca pe șaua bicicletei. Traseul zilei îl aveam în minte încă de astă iarnă: Murfatlar – Siminoc – Medgidia – Peștera – Pietreni – Viișoara – Ciocârlia și înapoi în Murfatlar după o buclă de 83 km pe șosele șerpuite care urcă și coboară pe dealurile Dobrogei.

Satul Siminoc din jud. Constanța

Satul Siminoc din jud. Constanța

Totul pe un mountain-bike cu cauciucuri late cu crampoane deloc potrivit pentru o tură de asfalt, dar nici nu am avut de ales, căci era singura bicicletă funcțională dintre cele patru ale mele. Această tură m-a adus în localități prin care nu mai fusesem niciodată, prima dintre ele fiind Siminoc, un sat care ține de orașul Murfatlar și al cărui nume este dat de o plantă medicinală și aromatică – Helichrysum arenarium – numită în popor „siminoc”. Nu doar că această plantă cu flori galbene se întâlnește pe terenurile virane din interiorul localității, dar figurează și pe panoul de ieșire din sat, către Valea Dacilor.

Chiar la ieșire din Siminoc îți atrage atenția prin insolit așa-numitul “Canadian Village“, de fapt vreo trei case în stil nord-american, construite pe vremea boom-ului imobiliar, când se avea în vedere un întreg cartier de case ieftine pentru tineri.

Dacă drumul până în Siminoc pare intens bombardat, de aici șoseaua devine foarte bună, întrucât duce către intrarea pe noul tronson al autostrăzii A2 (Cernavodă-Constanța). De la sensul giratoriu care te trimite pe autostradă am continuat pe Drumul Județean 381 către municipiul Medgidia, iar în scurt timp am ajuns în localitatea Valea Dacilor, unde se îți sare în ochi de la distanță o frumoasă geamie musulmană ridicată pe la 1858 din calcar alb (material de construcție „trademark” pentru Dobrogea). Acum că am lăsat în urmă ieșirea pe autostradă, traficul rutier este din ce în ce mai rarefiat, iar mașinile trec pe lângă mine la o distanță sigură, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Pantă / rampă de 7%

La ieșirea din Medgidia urci o rampă de 7%

Mai puțin plăcut este faptul că în Medgidia există un singur indicator pentru direcția Ostrov și nu îl găsesc decât ocolind foarte mult prin oraș. Partea bună este că am început să-l învăț, amintindu-mi foarte bine traseul pe care l-am urmat prima oară când am ajuns cu bicicleta în Medgidia, respectiv anul trecut în luna mai, la a doua tură pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. Cu indicații amabile de la un localnic, găsesc ieșirea din oraș către Peștera, pe Drumul Județean 222. Podgoria de la marginea Medgidiei domină priveliștea cât vezi cu ochii sau mai exact până unde este obturată de un deal pe care urci o rampă cu înclinație medie de 7% după cum arată indicatorul. Ascensiunea nu se întinde pe mai mult de 1 km, dar fizicul meu neantrenat în această perioadă a anului o resimte ca pe o dificultate serioasă, demnă de angrenajul cel mai ușor: foaie mică și pinion mare. Dealurile sunt o prezență constantă pe tot traseul, dar nu la fel de abrupte.

Asta e tot ce a mai rămas din valul lui Traian

Asta este tot ce a mai rămas din valul lui Traian

Conform hărții din Atlasul Rutier, între Medgidia și Peștera, DJ 222 taie o secțiune din valul lui Traian, celebra linie fortificată din lemn, pietriș și pământ care apăra în antichitate provincia romană Moesia Inferior de atacurile barbarilor din nord. Din păcate, singura parte clar vizibilă a acestei secțiuni a valului este doar cea de lângă șosea, restul fiind aproape nivelat de utilajele agricole.

Câțiva kilometri dincolo de valul lui Traian, DJ 222 trece peste Autostrada Soarelui (A2) și apoi continuă foarte virajat până în localitatea Peștera, reședința comunei cu același nume. Cândva pe la mijlocul anilor ’80, aici am însoțit-o pe mama în vremea când era învățătoare la școala din sat.

Epavă de ARO M461 într-o curte din satul Peștera

Epavă de ARO M461 într-o curte din satul Peștera

Astăzi, în afară de un ARO M461, transformat în betonieră, pe care l-am ochit în curtea unei case în construcție, și de o troiță nou-nouță (2012) și extravagantă, amplasată la intersecția cu drumul care duce către satul Ivrinezu Mare, abia daca îți atrage atenția ceva deosebit în Peștera. De aici, DJ 222 către Pietreni străbate doar dealuri și terenuri sălbăticite pe unde mișună numai iepuri și păsări.

Trec minute în șir până să vezi o mașină, iar asta contribuie la starea de spirit liniștită, aproape „zen”, care te încearcă rulând prin aceste locuri.

Absolut spectaculos este un amfiteatru natural din stâncă, la care ajungi abătându-te circa 30 de metri de la asfalt. Are trepte din piatră roșiatic-portocalie, iar în partea superioară sunt câteva grote.

Un adevărat amfiteatru natural din stâncă

Un adevărat amfiteatru natural din stâncă

Pe jos se găsesc unele bucăți din stâncă, dar și fragmente de corali fosilizați din marile recife care se aflau în urmă cu multe milioane de ani pe teritoriul Dobrogei actuale. Tot ce vezi și atingi aici are o istorie. Unele au o istorie personală pentru mine și familia mea, altele la scara istoriei naționale și altele la nivelul erelor geologice ale Pământului. Ca de fiecare dată, iau cu mine în rucsac o astfel de bucată de coral preistoric. Dar trebuie să fiu pragmatic și să respect „scenariul”, adică harta traseului, la care mă uit frecvent.

La fel consult și ceasul, iar când s-a făcut ora 18 și încă n-am ajuns în Pietreni, decid să măresc ritmul de pedalat și să răresc opririle pentru poze. Mă odihnesc puțin la izvorul de la Palaz Grup, pe care l-am descoperit la tura Murfatlar-Adamclisi din urmă cu doi ani și jumătate. De acolo mai sunt fix 30 km până în Murfatlar și ceva mai mult de două ore de lumină naturală, iar partea cea mai proastă este că vântul bate fără încetare din față. Ca și cum nu era de ajuns, Drumul Național 3 este mai rău decât județenele 381 și 222 pe care am pedalat până aici. Marginea șoselei este ondulată și pe alocuri spartă sau surpată, iar îngustimea ei face necesar să mă dau la o parte atunci când din spate trec camioane care nu au loc să încalece axul drumului ca să mă depășească în siguranță. Dar sunt „acasă” în Dobrogea, unde norocul este de partea mea, astfel că am ajuns cu bine și încă pe lumină în Murfatlar, după prima tură pe 2013. Și următoarea vine curând.

Geamia de 150 de ani din Valea Dacilor

Geamia veche de 150 de ani din satul Valea Dacilor

Tell neolitic lângă Autostrada A2 ?

Să fie oare un tell neolitic lângă Autostrada A2 ?

Asfaltul este OK între Medgidia - Peștera - Pietreni

Asfaltul este bun între Medgidia – Peștera – Pietreni

Troița din satul Peștera

Troița din com. Peștera

Frumoasa biserică din Pietreni, jud. Constanța

Frumoasa biserică din Pietreni, jud. Constanța

Pietreni - Murfatlar: 30 km pe DN3

30 km pe DN3, între loc. Pietreni și Murfatlar


Mitsubishi 4x4 Show 2009

Prima oară când am ajuns la Adamclisi a fost acum mai mult de 20 de ani, pe vremea când eram prea mic să apreciez ruinele din piatră, cărămidă şi mortar pe care le vedeam în faţa ochilor. Abia pe la jumătatea anului 2009 am redescoperit plăcerea de a vizita cetatea antică Tropaeum Traiani, cu prilejul participării mele la Mitsubishi Adventure Day – un curs de condus auto pe un traseu accidentat, mai exact pe dealurile abrupte din imediata vecinătate a zidurilor vechiului municipiu roman.

De atunci, am revenit la Adamclisi de câteva ori pe an, în fiecare anotimp! Pentru variaţie, în toamna asta îmi propusesem să ajung acolo pe bicicletă, ca să simt mai intim natura, clima şi relieful Dobrogei fără inhibitorul numit maşină. Mi-am stabilit oraşul Murfatlar, unde am rude apropiate şi prieteni, ca punct de start al unei călătoriei cicloturistice de 95 km către fostul Municipium Tropaeum Traiani – sit arheologic studiat de două secole, dar care încă mai are multe de spus. Nu doar specialiştilor, ci şi fiecărui turist care-l vizitează cu respectul cuvenit unui loc istoric.

Decor tipic dobrogean

După ce las în urmă pădurea de la Murfatlar, observ că drumul începe să urce, încet dar sigur, până în localitatea Ciocârlia de Sus. Dar până acolo văd pe dreapta un şantier pe care poţi să vezi munţi de bitum, nisip şi pietriş. Un panou de la intrare te anunţă că este vorba de viitoarea Autostradă Cernavodă-Constanţa. Staţi liniştiţi că nu se lucrează la vreo autostradă, ci doar se centralizează materialele de construcţii – probabil se fură mai uşor când le ai pe toate la un loc! N-am zărit termenul de finalizare a lucrării, dar nu cred să fie în mileniul nostru.

Întâlnesc porţiuni blânde de urcare/coborâre şi la turele mele prin judeţul Călăraşi, însă drumul dintre Murfatlar şi Adamclisi este compus aproape numai din dealuri şi văi, mijlocite de numai câţiva kilometri de plat. Iar lucrul acesta te consumă fizic dacă nu ştii ce te aşteaptă pe traseu. Localităţile sunt triste şi nu pierzi nimic dacă ţii ochii la traseu – ambele extremităţi ale şoselei sunt pline de pietre colţuroase, aşa că poţi uşor să cazi sau să strici o jantă!

«Pe ultimul drum...»

În afara localităţilor găseşti multe cruci pe marginea drumului şi troiţe ridicate în memoria celor care au murit în accidente rutiere. „Călătorule din drum, nu te mai grăbi acum, eu merg pe ultimul drum…” – aşa începe avertizarea gravată pe spatele unei cruci de piatră ridicată de părinţii şi fratele unei victime a şoselei. Foarte uşor poţi să mori nevinovat pe acest drum. La cum vâjâie pe lângă mine maşinile, este uşor să-ţi imaginezi că viteza omoară mulţi oameni pe aici. O vale în linie dreaptă poate să-ţi dea iluzia optică a unui drum plat, astfel că mulţi şoferi sunt surprinşi în depăşire de o maşină care apare pe sens opus urcând vârful de pantă. Linia continuă este oricum pentru începători şi fraieri…

Izvor Pietreni

Izvorul de la Palaz Grup

În apropiere de Pietreni, la intrarea către firma Palaz Grup, întâlnesc pe stânga un foişor tradiţional din lemn, cu o altă cruce, dar mai ales cu un izvor amenajat alături. De asemenea cu tematică religioasă, izvorul este strategic ascuns de o linie de arbuşti, astfel că este surprinzător de curat. În această enclavă de civilizaţie, iau o gustare, mă rehidratez şi completez rezerva de apă rece. Mă minunez pentru a nu ştiu câta oară cât de mult îţi ridică moralul asemenea împliniri mărunte.

Când mai sunt 4 km până la Deleni, începe prima coborâre serioasă. Iarna trecută, după ninsoarea de la mijlocul lui decembrie, văzusem pe sens opus un cetăţean cu Mercedes (tracţiune spate şi roţi de vară!) împins de soţia cu haină de blană ca să urce rampa. Fie şi la ghidonul bicicletei, panta îţi cam dă palpitaţii, nu atât pentru viteza de peste 60 km/h pe care o atingi lejer, cât mai ales pentru denivelările sau nisipul peste care treci chiar mergând aproape de axul drumului.

După încă două coborâri cu hopuri la care trebuie să-ţi alegi bine trasele (ai o singură încercare!), respectiv prin localitatea Adamclisi, apoi la ieşire spre cetate, ajung în sfârşit la destinaţie.

Paznicul Soare

La poarta de vest a cetăţii mă întâmpină simpaticul paznic Soare, un adevărat ghid al complexului antic Tropaeum Traiani, la fel de bine dispus însă mai puţin vorbăreţ decât de obicei. Acest oltean stabilit în Dobrogea, cu înălţime de jocheu, îmi spune că Boc i-a tăiat sporul de vechime, iar cu reducerea de 25% a salariului său de bugetar, mai câştigă doar 4 milioane amărâte. Însă fluieră ca să-i treacă necăjeala şi mă sfătuieşte să fluier şi eu pe bicicletă, pentru că aşa voi pedala mai uşor. Sincer să fiu, este unul dintre cele mai bune sfaturi primite în ultima vreme!

Înainte să se retragă în clădirea administrativă de alături, mă invită să parcurg „via principalis” a cetăţii, cea pavată cu lespezi pe piatră, pe sub care trec elaboratele tuburi de canalizare. Mă caţăr pe ziduri, intru în incinte pe unde nu mai călcasem, adun pe pavaj cioburi de ceramică antică şi încerc să le asamblez în joacă.

Scorpionul de Constanţa

Toate acestea au făcut să merite călătoria cicloturistică (deşi o consideram un scop în sine), mai ales că în Adamclisi m-am întâlnit cu „Scorpion” de la Constanţa Cycling Team, ieşit şi el la o pedală pe şosea cu alţi doi ciclişti. După ce „Turul Cetăţilor” s-a amânat de trei ori, iar o plimbare până la Histria s-a anulat subit cu trei zile înainte, aveam ceva dubii în privinţa seriozităţii băieţilor de la CCT, dar Scorpionul mi s-a părut foarte OK şi pus pe treabă, astfel că mi-ar plăcea cândva să particip la o tură mai lungă prin Dobrogea, alături de echipa constănţenilor.

O tură cicloturistică de +500 km întinsă pe o săptămână întreagă, pe la vreo două duzini de cetăţi antice din judeţele Tulcea şi Constanţa – iată o propunere curajoasă care mi-a inflamat imaginaţia!