Tag Archive: pista biciclete


Klaus Iohannis pe bicicleta

Săptămâna trecută s-a împlinit un an de când Klaus Iohannis a depus jurământul ca președinte al României. L-am votat în ambele tururi ale alegerilor din noiembrie 2014, deși lucram pentru o agenție de comunicare politică și era în interesul meu direct să iasă președinte Victor Ponta. Totuși l-am ales pe Klaus și nu regret, având în vedere care erau alternativele. Este acum la modă printre români să te declari dezamăgit de neamț, să spui că toți politicienii sunt răi și că trebuie resetată clasa politică. Eu poate am destule să regret în viață, dar nu mă las ușor dezamăgit și nici nu aștept un lider mesianic.

Mi-a plăcut faptul că Iohannis se mândrește că până la vârsta de 30 de ani a mers numai pe bicicletă, pentru că nu a avut mașină, și că pedala în continuare inclusiv ca primar la Sibiu. Klaus Iohannis-Facebook-bicicletaApreciez acest lucru fie și pentru că este ceva neobișnuit printre politicienii noștri, care merg pe bicicletă de ochii lumii doar în campanie electorală. Sunt aproape trei ani de când am realizat un Top 10 Politicieni români pe bicicletă și, revăzând pozele, mi-e jenă să remarc cât de artificial arată în șaua bicicletei unii dintre acești oameni care s-au obișnuit de prea mult timp să fie transportați de mașini cu girofar, în coloană oficială cu antemergător.

Și pentru că am ajuns aici, ăsta e și singurul reproș pe care am să i-l fac lui Iohannis. Că nu-i lasă măcar din când în când pe SPP-iști să se simtă inutili. Cunosc și înțeleg faptul că președintele unei țări trebuie să fie protejat, căci siguranța sa este importantă bunul mers al vieții tuturor cetățenilor. Însă cred că excesele sunt păguboase, iar perpetuarea din inerție a stilului de a fi președinte al lui Băsescu este o greșeală fundamentală pentru Klaus Iohannis, pe care mulți dintre români l-au votat tocmai pentru că era diferit de căpitanul Nemo care ne-a condus timp de 10 ani. Mă refer la altă calitate umană și structură de personalitate.

În decembrie 2014 când și-a început oficial mandatul, Klaus Iohannis a preluat staful de protocol al Administrației Prezidențiale. Dar nu era deloc obligatoriu să-l preia la pachet cu aceleași proceduri și practici, mai ales în privința ieșirilor publice ale președintelui. Ele datează din al doilea mandat al lui Băsescu, când devenise deja un președinte nepopular, nu din primul mandat, cel în care făcea băi de mulțime benefice pentru imagine. Mi-e teamă că Iohannis s-a înconjurat de yesmeni la Cotroceni, din moment ce niciun consilier nu-i atrage atenția că a luat de bun „modelul” prezidențial opulent.

Mi-a displăcut profund faptul că în primăvară, când Iohannis a venit la târgul de carte Bookfest 2015 pentru lansarea volumului „Primul pas”, a etalat o desfășurare de forțe ale SPP mult disproporționată în raport cu gradul potențial de risc al evenimentului. Cortegiul de Mercedes-uri negre a fost excesiv.

Ca masterand în comunicare politică, am avut ocazia să fac practică timp de trei luni la Administrația Prezidențială și am observat câtă importanță își dădea personalul de protecție și pază. Chit că veneam acolo zilnic și nu mă intersectam niciodată cu Băsescu. Toți adoptau o morgă de super-profesioniști și mă examinau atent când treceam prin poarta de detecție anti-metal cu cheia de la casă în buzunar.

Pentru lucrarea de disertație, citesc acum prima carte a lui Klaus Iohannis – „Pas cu pas” – unde am întâlnit un capitol intitulat „Un oraș pentru biciclete”, în care este vorba de încurajarea transportului urban alternativ prin schimbarea unei mentalități ce are în centrul universului automobilul personal.

“Primăria Sibiu a demarat, încă din primăvara lui 2011, un proiect de creare a unor piste pentru biciclete. Ne-am propus atunci să legăm periferiile Sibiului de Centru. Foarte important este că traseele avute în vedere atunci nu erau pentru agrement, ci trasee cu scopul precis de a fi folosite pentru deplasarea în oraș. Pistele au legat, în final, Piața Unirii și o serie de cartiere de-a lungul arterelor principale și, între timp, am ajuns să avem 63,5 km de piste care leagă aceste zone, inclusiv partea de vest a orașului. Fiind eu însumi biciclist, m-am raportat la acest proiect cu tot entuziasmul, cu atât mai mult cu cât cunoșteam drumurile din zecile de ani în care m-am deplasat, în mare parte, numai pe bicicletă. Traseele sunt foarte bine amenajate și, în plus, fiecare stradă care intră în reabilitate, fiecare pod și viaduct nou vor fi proiectate din start cu pistă de biciclete.”
~ Klaus Iohannis – „Pas cu pas” (pag. 64)

foto hurriyetdailynews.com

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, în coloană oficială pe bicicletă / foto: hurriyetdailynews.com

Pentru că lui Klaus Iohannis pare să-i placă mult cuvântul „pas”, mi-aș dori ca proxima dată când mai are deplasări prin București, iar SPP-iștii îl vor întreba dacă să-i pregătească dispozitivul de 5-6 mașini plus ambulanță, președintele României să le răspundă ferm: „Băieți, de data asta, pas!”

Pentru un președinte a cărui cotă de popularitate este în picaj de ceva vreme, poate că ar fi o idee bună să-și reia vechile obiceiuri, acelea care până nu demult i-au atras admirația concetățenilor săi.

De pildă, ar putea lua exemplu de la omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan. Nu să doboare un avion militar rusesc, ci să se deplaseze în coloană oficială pe bicicletă prin București sau în alte mari orașe, atunci când contextul nu-l obligă la escortă formată din jumătate de duzină de Mercedes-uri și BMW-uri negre. Dacă acest lucru a fost posibil în Turcia, acolo unde președintele este dușmănit și de kurzi și de ISIS, atunci se poate și aci în România.

Apropo, avem piste de biciclete și în București. Desigur că unele sunt amplasate aiurea, pentru că au fost făcute de primari ca Oprescu și Chiliman, dar măcar pe bulevardele largi precum Calea Victoriei, Aviatorilor, Kiseleff sau Mareșal Prezan, pistele de pe trotuar sunt practicabile și sigure. Așa că data viitoare când președintele Klaus Iohannis mai vine la Romexpo pentru o lansare de carte, ar putea să-i mobilizeze pe băieții din SPP cu fir cârlionțat după ureche să-l însoțească în coloană oficială pe bicicletă. Căci nu este un semn bun că se obișnuiește să fie claxonat de șoferi cortegiul prezidențial pentru care Poliția oprește traficul rutier timp de minute bune în fiecare intersecție de pe traseu.

Semnați petiția online: Coloană oficială de biciclete pentru Klaus Iohannis!

Notă: nimeni nu este absurd să-i ceară președintelui Iohannis să folosească bicicleta iarna sau de la București la Sibiu pe Valea Oltului. Considerăm în schimb că se poate lipsi ocazional de escortarea excesivă cu până la 10 autovehicule. Întrucât credem cu tărie în puterea exemplului, socotim că un președinte care se deplasează pe bicicletă prin capitala țării sale ar da un bun semnal în exterior că România este o țară liniștită și civilizată, iar pe români i-ar încuraja să utilizeze un mod de transport sănătos, economic și cu impact redus asupra mediului.

Alte articole pe aceeași temă :

Bicicleta merită Premiul Nobel pentru Pace în 2016

Top 10 – Politicieni români pe bicicletă

Bicicleta este cel mai economic mijloc de transport

10 Reguli de supraviețuire pe 2 roți în București

Biciclisti in trafic Bucuresti Dacă în urmă cu cel mult un deceniu erai perceput ca excentric sau sărac lipit dacă mergeai la birou în șaua bicicletei, în ultimul timp fenomenul ciclismului urban prinde vizibil teren. Orașul nu este nici pe departe pregătit pentru un mare aflux de biciclete pe străzi, așa încât siguranța bicicliștilor pică în sarcina fiecăruia dintre noi.

• Fii conștient că ești cel mai expus. Statistica arată că mersul pe bicicletă în oraș te predispune să fii accidentat de până la zece ori mai mult decât ca pieton, șofer sau pasager în transportul în comun. Ca biciclist, legea îți dă aproape aceleași drepturi ca unui șofer, dar în fapt nu ești protejat de un “cocon” de metal, astfel încât este bine să fii mereu pregătit să lași de la tine atunci când nu ți se acordă prioritatea la care ai fi îndreptățit. Purtarea unei căști de protecție îți crește șansele de supraviețuire în trafic.

• Semnalizează cu mâna. Bicicleta nu are lumini de semnalizare, însă poți avertiza eficient cu privire la schimbarea direcției de mers prin întinderea mâinii, în special când virezi la stânga sau intri într-un giratoriu. Desigur, semnalizezi doar după ce te-ai asigurat temeinic că poți vira în siguranță. Nu-ți fie jenă de acest gest, pe vremuri chiar și șoferii semnalizau cu mâna. Pista biciclete IOR

• Folosește pe cât posibil pistele de biciclete. Chiar dacă unele sunt amplasate aiurea și pot fi aglomerate de pietoni, codul rutieră te obligă să rulezi pe pistă acolo unde există. Multe dintre ele sunt totuși utile și te feresc de riscul de a rula în imediata apropiere a mașinilor. Din cauza efortului depus cu pedalarea, un biciclist inhalează semnificativ mai multe noxe în trafic decât un pieton sau un șofer.

• Atenție la portiere! Sunetul metalic al unei portiere auto care ți se deschide în față seamănă cu tragerea piedicii unei arme de foc. Optim este să treci la circa 1 metru de o un automobil parcat pe maginea drumului. Soluția de avarie este să strigi la cel care deschide neglijent ușa, iar de obicei funcționează orice sunet (ex: “Hei!”). Preventiv, pe poți uita în oglinzile retrovizoare ale mașinilor pe lângă care treci și de multe ori poți anticipa când cineva iese fără să se asigure. Poți privi și prin luneta mașinii, pentru a preîntâmpina surprize din partea pasagerilor de pe bancheta spate.

• Ocolește cu grijă obstacolele. Capitala are multe obstacole pe marginea drumului, de la canale deschise până la tomberoane sau gunoaie aruncate lângă bordură. Observă-le din timp și pregătește manevra de ocolire a lor luând în seamnă traficul din spate, fără a face o eschivă bruscă.

• Poartă ochelari de protecție, cu lentile albe sau galbene. Pe străzile orașului este praf care îți poate intra în ochi, astfel că vei ajunge să mergi pe bicicletă cu ochii strânși. Se întâmplă să vezi cu colțul ochiului o mașină care îți iese în față de pe o stradă lăturalnică, de aceea este indicat să poți rula permanent cu ochii larg deschiși. Purtând ochelari “aero” care urmează conturul feței, protejezi ochii și poți folosi vederea periferică.

• Nu rula în trafic ascultând muzică în căști. Auzul este un simț esențial pentru siguranța unui biciclist, de aceea nu este bine să te izolezi în lumea ta în timp ce rulezi pe marginea unui drum circulat. De obicei, șoferii de vehicule mari te claxonează pentru siguranța ta. Rămâi conectat la zgomotele junglei urbane, în special la răgetul “fiarelor” motorizate. Delyan

• Fii politicos în trafic. Uneori când te găsești blocat între mașinile oprite la semafor, câte un șofer sau motociclist îți face loc să treci. Ridică elegant palma întinsă vertical pentru a-i mulțumi. Procedează la fel și ca să-ți ceri scuze atunci când greșești. Traficul n-ar mai fi atât de agresiv dacă toți am face gesturi de curtoazie.

• Străzile orașului nu sunt pentru competiții sau antrenament sportiv. Chiar dacă nu s-a auzit în România de vreun biciclist prins de radar cu viteză excesivă, nu pedala mai repede decât poate să zboare îngerul tău păzitor. Îți poți consuma adrenalina și caloriile pe velodromul Dinamo, în ture cicloturistice sau în competiții destinate amatorilor, care se țin în fiecare weekend din primăvară până în toamnă.

• “Citește” contextul de trafic. Odată cu experiența deprinzi și abilitatea de a prevedea un pericol potențial; dezvolți un simț al anticipației care te poate salva în multe momente. Cum ar fi atunci când o mașină frânează înainte de o intersecție, este foarte posibil să vireze la dreapta în fața ta chiar dacă nu a semnalizat. Fiind pățit, fiecare biciclist urban se pune în alertă când întâlnește elemente cu potențial ridicat de risc, conform istoricului său personal de incidente în trafic. În cazul meu sunt mașinile în care se ascultă muzică la maxim și șoferii începători.

Alte articole pe aceeași temă :
Parchează pe pista mă-tii, nu pe cea de biciclete!

„Ia-ţi bă maşină!”

parcare interzisa Bucuresti
Un scurt drum “per pedes” pe trotuarele din Bucureşti este o adevãratã cursã cu obstacole din cauza maşinilor parcate neregulamentar. Numai cã nu toţi dintre noi suntem atleţi şi putem ocoli cu dibãcie aceste blocaje pe care Primãria şi Poliţia le tolereazã.

Un Everest al parcării nesimțite: blochează și trotuarele, și strada

Un Everest al parcării de București: blochează și trotuarele pentru pietoni, și strada pentru circulația auto

Maşinile parcate adânc pe trotuare reprezintã reale obstacole pentru pietonii bucureşteni. În funcţie de “generozitatea” şoferului care parcheazã pe spaţiul rezervat pietonilor, poţi în cel mai bun caz sã te strecori ştergând cu pantalonii praful de pe oglindã sau de pe bara de protecţie sau poate chiar trebuie sã ocoleşti autoturismul, intrând pe spaţiul carosabil. Dar ce spune legea rutierã despre aceste cazuri? Ordonanţa de Urgenţã nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede, la articolul 177, alin. 1, urmãtoarele: “Se interzice oprirea sau staţionarea pe trotuare. Autoritatea competentã poate permite oprirea sau staţionarea, parţial sau total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai dacã rãmâne liber cel puţin un culoar de minimum 1,5 metri lãţime înspre marginea opusã pãrţii carosabile, pentru circulaţia pietonilor.”

O problemã ridicatã de mine şi în postarea Parchează pe pista mă-tii, nu pe cea de biciclete! este cã locurile de parcare din Bucureşti sunt mult sudbimensionate faţã de parcul auto de la ora actualã. parcare interzisa Bucuresti (4)Iar Primãria are obligaţia faţã de contribuabili sã le asigure acestora suficiente locuri special destinate parcãrii autovehiculelor. Dar nu este mai puţin adevãrat cã existã parcãri cu platã în Capitalã, la preţuri nu tocmai prohibitive (care îţi oferã şi o protecţie a autoturismului), dar pe care şoferii le evitã, preferând în schimb sã-şi înghesuie maşinile pe trotuar. Iar trotuarul este gratuit, cel puţin atâta timp cât Poliţia nu va lua mãsuri, ocazie cu care sã-şi rotunjeascã bugetul, prin aplicarea amenzilor cuvenite pentru aceastã faptã. Un exemplu este parking-ul subteran din spatele Hotelului Intercontinental, care este folosit în zilele sale bune la douã treimi din capacitate, în schimb trotuarele de pe strãzile adiacente sunt înţesate pe ambele pãrţi de maşini, în condiţiile în care circulaţia se desfãşoarã greoi, pe o singurã bandã.

parcare interzisa Bucuresti (9)Ca biciclist înfocat și în egală măsură șofer pasionat de condus sunt pentru o bunã înţelegere între conducãtorii auto şi pietoni, cãci circulaţia pe drumurile publice este un exerciţiu democratic. Rolurile între şoferi şi pietoni se pot inversa, astfel încât un comportament respectuos unii faţã de ceilalţi este atât în folosul unora cât şi al celorlalţi. Pe bulevardele largi, precum Decebal (fostul Victoria Socialismului), nu ridicã nici un fel de problemã parcarea pe un singur rând, în lateral, a autoturismelor, întrucât rãmâne o lãţime rezonabilã, de circa 2 metri, a trotuarului, pe care pietonii pot sã circule fãrã dificultate. În schimb, existã nenumãrate zone din Capitalã unde trotuarele sau pistele pentru biciclete au fost transformate abuziv în spaţii de parcare, în unele cazuri proprietarii “plantând” de la sine putere în asfalt bãri de metal care impiedicã alte autovehicule sã le ocupe acel loc. Asemenea practici, pe lângã faptul cã sfideazã cele mai elementare norme de bun simţ, sunt şi ilegale.

parcare interzisa Bucuresti (3)Oare cum se descurcã o persoanã aflatã în scaunul cu rotile, care gãseşte dintr-o datã drumul pe trotuar blocat de o maşinã al cãrui şofer a lãsat cu “mãrinimie” o breşã liberã de numai circa 20 centimetri? Dar un nevãzãtor care constatã la rându-i cã drumul îi este barat şi cã trebuie sã ocoleascã pe carosabil, punându-şi astfel viaţa în pericol printre maşini? Cum s-ar descurca printre obstacole un şofer nevoit sã meargã în cârje 2-3 luni, sã zicem, în urma unui accident de circulaţie auto? Sau cum îi învãţãm pe cei mici sã se deprindã a merge pe unde trebuie cãtre şcoalã, dacã întâlneşte pe drum trotuarele de pe ambele sensuri blocate în totalitate de maşini? Uneori nu putem intra în scara blocului unde locuim pentru cã maşinile sunt parcate prea apropiat. Oare cei care le parcheazã nu sunt tot locatari ai blocului?

Parcarea pe trotuar este un obicei de mult intrat în sângele şoferului din Bucureşti, iar dacã nu va fi combãtut prin aplicarea de amenzi şi în acelaşi timp nu i se vor oferi alternative viabile de parcare, atunci problema aceasta va continua sã dividã cetãţenii sau chiar sã genereze conflicte care vor arunca o umbrã asupra imaginii civice pe care Capitala unei ţãri membrã a Uniunii Europene încearcã sã o proiecteze în exterior.

Elena Udrea / foto: sutu.ro

Elena Udrea / foto: sutu.ro

10. Elena Udrea
Udrea pe zece, care-i și întrece! Când e vorba de spălat pe jos cu mopul, dat cu mătura, tricotat cu andrelele sau făcut sarmale, șefa cea blondă de la PDL se află undeva pe Everestul fariseismului între alți iluștri farisei din politica românească. Ceea ce este o performanță în sine. Din perioada în care a ocupat funcția de ministru al Turismului îmi va rămâne mereu în suflet faza în care i-a făcut cadou o bicicletă unui bătrân de 80 de ani dintr-o localitate afectată de inundații și i-a spus să facă turism cu ea (video pe YouTube). Dar Elena Udrea nu doar oferă cadou biciclete, ci ocazional le și încalecă în public. Ce-i drept, nu din rațiuni de fitness, ci pentru a da bine în fața cameramanilor și fotoreporterilor. Un spectacol de o prefăcătorie aproape ostentativă…

Ludovic Orban / foto: rares-manescu.ro

Ludovic Orban / foto: rares-manescu.ro

9. Ludovic Orban
Într-un top al celor mai ipocrite manifestări publice din campania electorală, politicianul liberal o secondează îndeaproape pe Udrea. Fost ministru al Transporturilor, politicianul PNL îmi lasă impresia că și-a dorit în viață o carieră de chitarist și doar hazardul destinului l-a făcut să fie atât de nefericit în politică. Fotografia în care Ludovic Orban este flancat de confratele liberal Rareș Mănescu (stânga) exprimă un sictir absolut. Poate că Orban este cântăreț, dar nu și bun actor, pentru că altfel ar fi mimat mai bine entuziasmul. Orban făcând sport în aer liber pe bicicletă este la fel de fals ca Elena Udrea recitând din Minulescu.

Emil Boc / foto: stiridecluj.ro

Emil Boc / foto: stiridecluj.ro

8. Emil Boc
Ca prim-ministru mic de stat, dar mare la sfat, Emil Boc nu se dădea la o parte de la dat cu coasa, dansând hore pe scenă, tras la poartă cu mingea, dat la lopată pentru deszăpezire și alte acțiuni de voinic în floarea vârstei. Dar nu-mi amintesc să-l fi văzut urcând pe bicicletă cu stângăcia cu care le făcea pe cele menționate mai sus. N-a făcut-o nici toamna trecută, când Primăria Cluj-Napoca pe care acum o conduce anunța cumpărarea a 540 de biciclete pentru un program de bike sharing gratuit în urbea din centrul Transilvaniei. Ne rămâne în minte și declarația colegului său din PDL, Cristian Preda: „Emil Boc vrea ne ducă pe Lună cu bicicleta”. Pentru toate acestea își merită locul în Top 10.

Cristian Popescu Piedone / foto: x.ro

Cristian Popescu Piedone / foto: adrianghiorghiescu.ro

7. Cristian Popescu Piedone
Dacă primarul Clujului este un bun exemplu de politician care a avut decența să nu arate penibil pe bicicletă, iată unul care n-a avut-o. Și vorbim tot despre un edil: Cristian Popescu Piedone. Vara trecută, în campania electorală pentru alegerile locale, actualul primar de categorie supergrea al Sectorului 4 al Capitalei a vrut să arate cât este de „groovy” printre tinerii care folosesc pistele de biciclete din oraș, multe dintre ele amplasate cu totul anapoda de către funcționarii Primăriei. Tot respectul pentru persoanele supraponderale care merg pe bicicletă în beneficiul propriei sănătăți, dar nu cred că acesta a fost scopul lui Piedone. Rezultatul: o scenă de un grotesc desăvârșit.

Attila Korodi / foto: x.ro

Attila Korodi / foto: gandul.info

6. Attila Korodi
Un ministru UDMR al Mediului și Pădurilor care numai de ecologie nu se preocupa, Attila Korodi s-a afișat la ghidonul bicicletei în câteva ocazii deloc memorabile, cam la fel ca și mandatul său ministerial. În una dintre aceste ocazii, chiar de Ziua Internațională a Mediului, a dat startul unei întreceri de biciclişti, organizată de Petrom în cadrul campaniei de CSR „Respect pentru viitor”. Îl bănuim așadar pe Attila Korodi de sinceritate în protecția mediului cel puțin la fel de mult ca pe cei de la Petrom sau de la oricare altă companie petrolieră. Apreciem totuși faptul că poartă cască și este singurul politician din acest top echipat cu mănuși. Însă privirea sus, domnule ministru, căci bicicleta merge în direcția în care se îndreaptă ochii celui de la ghidon! Fix ca în politică.

Crin Antonescu / foto: x.ro

Crin Antonescu / foto: chinezu.eu

5. Crin Antonescu
A fost ministru al Tineretului și Sportului pe vremea când inclusiv eu eram tânăr și sportiv, dar nu l-am văzut pe atunci mergând pe bicicletă în public. A făcut-o în schimb ceva mai recent, abia după ce a renunțat la pletele de adolescent rebel din anii ’90. Îl vedem în această fotografie pe o bicicletă olandeză Gazelle, un model clasic de oraș, din acela de care vezi cu miile pe străzile din Amsterdam. Are poziție bună pe acest tip de bicicletă și o dezinvoltură autentică, dar uitându-mă la cât de noi și curate sunt cauciucurile albe (abia s-au murdărit de la acea dâră de ulei de motor), mă gândesc totuși că au trecut cam mulți ani de când tânărul Crin Antonescu viitor profesor de istorie bătea coclaurile tulcene cu bicla pe la cetățile antice ale Dobrogei. Pentru că președintele PNL se pregătește să fie președintele României din 2014, îi voi da ideea ca odată ales de popor să folosească prin București bicicleta cu girofar și să-i pună pe agenții SPP să alerge după el până la Palatul Cotroceni. Nu m-ar deranja deloc să-și spună începând de atunci „cel dintâi biciclist al țării”.

László Borbély / foto: bucurenci.ro

László Borbély / foto: bucurenci.ro

4. László Borbély
Un alt ministru de real impact (sanchi!) pentru Mediul și Pădurile din România, domnul de la UDMR din imaginea din dreapta a bifat o apariție publică pe bicicletă în vara anului 2011, când s-a inaugurat în Parcul Drumul Taberei (fost Moghioroș) din București al patrulea centru de bike sharing din rețeaua Cicloteque. Totul în prezența primarului Cristian Poteraș al sectorului 6, a lui Dragoș Bucurenci și a altor vedete / filfizoni din showbiz-ul mioritic și din mass-media (printre care și nelipsitul Lucian Mândruță). De fapt, mai mult decât orice altceva a fost vorba de o defilare de modă la patru ace, în ținute „Trends by Adina Buzatu”. Lăsând la o parte proiectul Cicloteque absolut lăudabil și în care Ministerul Mediului şi Pădurilor n-a avut nicio contribuție, simpaticul László Borbély a venit să urce pe bicicletă doar ca să pozeze pentru reclame. De menționat că o bună parte dintre pistele de biciclete în valoare de peste 100 de milioane de lei din București, așa bune sau proaste cum sunt ele, i le datorăm de asemenea politicianului de Târgu Mureş. Însă a pedalat pe bune în mai multe rânduri prin orașe din țară (ex: Cluj), pentru a promova mersul pe bicicletă.

Călin Popescu Tăriceanu / foto: x.ro

Călin Popescu Tăriceanu / foto: gandul.info

3. Călin Popescu Tăriceanu
Toată lumea știe că fostul prim-ministru al României este mai degrabă pasionat de mașini decât de biciclete. Dar când a fost vorba să dea un exemplu de Ziua Internațională a Mediului (5 iunie) pe vremea când era premier, s-a afișat cu o superbă cursieră pe baieuri, lucru care m-a făcut să cred că în garaj nu are numai mașini de curse și de epocă, ci și vreo câteva biciclete cu ștaif. Mai mult decât atât, Tăriceanu a cerut tuturor miniștrilor din cabinetul său să renunţe fie și pentru o zi la maşina de serviciu și să vină la ședința de la Palatul Victoria pe bicicletă sau cu transportul în comun. După postura în șaua cursierei și îmbrăcămintea adecvată pentru pedalat la un drum scurt prin oraș, s-ar zice că liberalul nu este deloc străin de bicicletă.

Theodor Paleologu / foto: x.ro

Theodor Paleologu / foto: agenda.ro

2. Theodor Paleologu
Politician tânăr, dintr-o veche familie boierească și școlit în Franța, deputatul PDL de București s-a întors din Hexagon cu un savoir faire complet aparte față de arhetipul omului politic român. Deși nu îl bănuim că folosește bicicleta zi de zi, o face cu dezinvoltură atunci când se ivește ocazia. Obișnuia să epateze pe vremea când era ministru al Culturii (2008-2009) venind la birou cu bicicleta, iar de atunci este deseori văzut în postură de participant la evenimente pe două roți în București. Mereu îmbrăcat elegant în costum și niciodată în echipament adecvat pentru ciclism. Probabil că este încă o deprindere cu care a rămas din perioada sa de elev și student la Paris. Poate că o face pentru imagine, dar cert este că Theodor Paleologu nu pedalează doar în campania electorală, ceea ce lasă cel puțin impresia că este sincer în acest demers. Exemplul său personal este pentru mine reconfortant prin aceea că ne arată că a merge pe bicicletă face casă bună cu a avea o prestanță intelectuală, o poziție respectată în societate și o cultură impresionantă.

Alina Gorghiu / foto: x.ro

Alina Gorghiu / foto: velorutia.ro

1. Alina Gorghiu
Prin prisma deselor apariții publice pe bicicletă și aproape exclusiv în afara campaniilor electorale, o creditez pe tânăra deputat PNL de București cu o anumită doză de sinceritate față de locomoția pe două roți în oraș. Mă rog, în măsura în care poți bănui de sinceritate un politician român sau de aiurea. Deja de câțiva ani buni, Alina Gorghiu participă din primăvară până în toamnă la acțiuni ale bicicliștilor bucureșteni, de la Ciclopromenada nocturnă până la marșul „Burta jos!” sau o serie întreagă de evenimente gen Ciclofest. Poate nu întâmplător, tag-ul „bicicleta” are câteva zeci de postări pe blogul personal alinagorghiu.ro. Sigur este faptul că se mișcă natural pe bicicletă, iar imaginea publică pe care și-o cultivă în acest fel este una de politician european de secol XXI.


Să pedalezi pe pistele de biciclete amplasate pe unele trotuare din Bucureşti sau alte mari oraşe (unele chiar aşa superficiale cum au fost făcute pentru a toca nişte bani europeni) este de multe ori o cursă cu obstacole, pentru că o găseşti ocupată de pietoni, de comercianţi care îşi extind ilegal buticul (de obicei florării sau tarabe de zarzavaturi vândute de speculanţi), dar în cele mai nesuferite cazuri, pista e blocată de automobile staţionate neregulamentar. Ştim cu toţii că numărul locurilor de parcare din zonele urbane sunt sudbimensionate faţă de parcul auto de la ora actuală, dar nu este mai puţin adevărat că există parcări cu plată în Capitală, la preţuri nu tocmai prohibitive (care îţi oferă şi protecţia maşinii). Însă pe care şoferii le evită, preferând în schimb să-şi înghesuie maşinile pe trotuar. Iar trotuarul este gratuit, cel puţin atâta timp cât Poliţia nu va lua măsuri, prilej cu care să-şi rotunjească bugetul prin aplicarea amenzilor cuvenite.

Mai grav chiar decât indolenţa Poliţiei Rutiere este că înţelepţii fenomenului ciclist de pe forumurile de specialitate sunt în general de părere că pistele de biciclete n-ar avea ce să caute pe trotuar, locul tuturor bicicliştilor indiferent de vârstă fiind pe marginea şoselei. Ei au propus chiar desfiinţarea pistelor de pe trotuar, pentru a le muta pe prima bandă a carosabilului. Sunt în total dezacord cu această viziune foarte păguboasă, împărtăşită inclusiv de Florin Leonte, altfel un energic militant al ciclismului pe care îl respect. OK, bicicleta este un vehicul, aşa cum o defineşte legislaţia rutieră internaţională, însă utilizatorul ei este cu mult mai expus pericolelor din trafic decât oricare alt vehicul şi de-asta consider că ar trebui protejat suplimentar.

parcare pe trecere de pietoni semn oprirea interzisa bucurestiMutarea pe marginea şoselei a pistelor obligatorii pentru biciclete ar duce la riscuri mai mari pentru biciclişti. Din experienţa de locuitor nativ al unui oraş foarte aglomerat, îmi este uşor să anticipez că orice spaţiu amenajat pe marginea drumului va fi folosit de şoferi pe post de parcare ad-hoc. Uneori, nu aglomeraţia este cauza, ci mai degrabă prostia şi iresponsabilitatea faţă de celălalt, asociate de obicei manelismului. În fiecare zi găseşti cu nemiluita exemple de automobile care staţionează nejustificat pe marginea şoselei, sub incidenţa semnului „Oprirea Interzisă” sau fix pe trecerea de pietoni, deşi există locuri de parcare publică în imediata apropiere (vezi poza alăturată). Aşadar, la ce bun o pistă de biciclete dacă este din loc în loc blocată de maşini parcate? Pe care trebuie să le depăşeşti ieşind de pe pista de biciclete şi intrând pe banda întâi a drumului.

Cineva ar putea spune că dacă pistele de pe trotuar sunt oricum de multe ori blocate de maşini, n-ar fi acelaşi lucru pentru biciclişti dacă pistele ar fi amplasate pe marginea carosabilului? Consider că fenomenul ar fi cu mult mai grav în al doilea caz, deoarece pistele de pe trotuar sunt de regula delimitate de zona carosabilă cu mici stâlpi cu miez din fier acoperit de plastic sau cauciuc. Plus că ocolirea de către biciclist a unei maşini pe trotuar se face în condiţii mai sigure – fără să existe riscul de a fi lovit din spate de o maşină care circulă cu viteză de cel puţin două ori mai mare.

O altă consecinţă la mintea cocoşului este că pista de biciclete de pe marginea drumului va fi ocupată de pubele de gunoi (poză stânga) sau tomberoane, fiindu-le mai la îndemână gunoierilor să le lase în permanenţă acolo pubela gunoi bucuresti decât să le ţină în spaţiile pătrate special „decupate” în trotuare. Să ne gândim şi la femeile de serviciu ale blocurilor sau oamenii care locuiesc la curte şi care obişnuiesc să depoziteze imediat sub bordură praful/gunoiul pe care îl mătură, aşteptând să fie ridicat de către cei de la salubritate sau măcar să fie împrăştiat de vânt (după mentalitatea „cum o da Dumnezeu”). Deci nu numai că pista de biciclete ar fi ocupată de maşini şi pubele, dar ai avea de escaladat din loc în loc mormane de mizerie mai mici sau mai mari, din care adesea nu lipsesc cioburile, cuiele şi rahatul de câine/om.

Nu în ultimul rând, să ne gândim la poluare. Pe marginea şoselei, practic este ca şi cum ai respira direct din ţevile de eşapament. Un studiu recent din Marea Britanie arată că bicicliştii sunt mai expuşi decât pietonii la gazele nocive ale maşinilor, inhalând de până la 5 ori mai multe nanoparticule emise de maşini, pe fondul efortului mai mare pe care îl depui pedalând şi a ritmului cardiac crescut. Iată deci încă un motiv serios să-ţi doreşti să fii mai departe de maşini, fie şi cu un metru!

Hmm… însă parcă simt că ăsta nu e un blog adevărat de ciclism dacă nu am şi o galerie de poze cu maşini parcate pe pistele de biciclete. Aşa că luaţi şi serviţi din „colecţia” proprie:

Ford Ka Romania pista biciclete Nissan 350Z Bucuresti Romania parcare pista biciclete pista biciclete trotuar Bucuresti