Tag Archive: Tour de France


Le Cyclisme En 1000 Photos Christophe PenotUna dintre cărțile despre sportul preferat care înnobilează biblioteca personală este „Le Cyclisme en 1000 photos”, o carte tipărită în 2000, având 127 de pagini în format mare și ilustrată cu mai mult de o mie de imagini. Am cumpărat-o acum 16 ani de la Librăria Noi, pe care eu o numesc Sala Dalles. La vremea respectivă m-a costat o grămadă de bani (595.000 lei vechi mai exact), dar astăzi nu regret nici măcar un sfanț cheltuit cu această carte.

Mi-am dorit cartea în primul rând pentru imaginile de arhivă, cu cicliști și biciclete din alte timpuri, dar de când am adus-o acasă o prețuiesc în special pentru textele scrise de Christophe Penot. Un veteran al jurnalismului sportiv din Franța zilelor noastre, Penot semna primul său articol în L’Équipe în 1980, la vârsta de 17 ani.

Spre deosebire de ziariștii și comentatorii români de ciclism, care văd biciclete doar la televizor și se documentează de pe Wikipedia, Christophe Penot respiră și trăiește ciclism de peste 40 de ani din viața sa. Iar pasiunea se simte la fiecare pagină; nu o pasiune fanatică pentru idoli sau nostalgică după vremurile trecute, ci o pasiune matură și obiectivă, prin prisma căreia reușește să puncteze detașat evoluția în timp a sportului cu pedale.

Cartea începe cu o binevenită istorie a bicicletei, de la inventarea unui cadru din lemn cu șa și cu două roți coliniare, de către baronul Drais von Sauerbronn în 1817, trecând în revistă îmbunătățirile aduse până când a luat forma și funcționalitatea vehiculului pe care azi l-am recunoaște ca fiind o bicicletă.

„Le Cyclisme en 1000 photos” este însă despre sportul pe două roți, despre competițiile și personajele care au creat faima acestei discipline olimpice. Ador lungile capitole despre Turul Franței, Turul Italiei, despre curse clasice ca Paris-Roubaix și competiții defuncte ca Bordeaux-Paris. Am aflat despre eroi mai puțin cunoscuți, precum Louison Bobet, sau despre ghinionul proverbial al lui Raymond Poulidor.

Întrucât cartea este actualizată până la sfârșitul sezonului competițional 1999, nu lipsește nici figura lui Lance Armstrong, un erou căzut în dizgrație. Deși centrată pe ciclismul de șosea, „Le Cyclisme en 1000 photos” tratează în final și alte specialități ale acestui sport, precum cursele de pistă (velodrom), ciclocros sau mountain-bike, dar și ciclismul feminin, toate fiind bogat ilustrate și explicate. Cinste autorului că a reușit să strângă între coperțile cartonate ale acestei cărți atâtea fotografii și informații cu care să te delectezi atunci când bicicleta se odihnește în șopron, așteptând să mai treacă ploaia.

Alte articole pe aceeași temă :
Biblioteca biciclistului: Cycling Anatomy

Cărți despre ciclism de la Okian
Biblioteca biciclistului: Complete Bike Book

Anunțuri

De când m-am apucat de masterat am început să rememorez amintiri din studenție. Având în vedere că între studiile universitare și cele de master a fost un hiatus de 8 ani, a trebuit să șterg praful de pe unele dintre aceste amintiri din prima tinerețe. Pentru că este perioada din an în care se desfășoară Turul Franței, o întâmplare din facultate despre care vreau să povestesc acum ca să nu o uit se leagă de examenul meu de la Relații Publice la materia numită Teoria Generală a Dreptului (TGD).

Să tot fie vreo 14 ani de când profesorul de drept Valerică Dabu ne-a convocat la examenul din TGD, pe noi cei de la învățământul deschis la distanță, înghesuind vreo 50 de studenți într-o săliță din sediul SNSPA de pe strada Povernei din București. Pe rând, fiecare student ajungea în fața profesorului care îi adresa una sau două întrebări din cursul pe care îl primisem pe dischetă.

Fără a fi mers măcar o dată la orele de curs, dar frunzărind de câteva ori materia, eram mulțumit că nu dau un test grilă așa cum au fost cam trei sferturi din examenele din studenția mea la SNSPA. Abundența testelor grilă o consider și acum o rușine pentru o facultate de comunicare ce ar fi trebuit să insiste pe dezvoltatea abilităților de exprimare scrisă și vorbită ale studenților. Față în față cu proful la un examen oral mă simțeam ca fotbalistul care ajunge în poziție de unu la unu cu portarul.

Însă dintr-o singură întrebare, prof. Valerică Dabu și-a dat seama că citeam presa sportivă mai abitir decât îi citisem cursul. M-a întrebat simplu: „Există în România dreptul la muncă?”, la care eu i-am replicat sigur pe mine că da, există dreptul la muncă. Că abia ce citisem și decupasem din ziar acest articol despre ciclism în care se vorbea despre dreptul la muncă invocat de echipa belgiană TVM Farm-Frites pentru a participa la Turul Franței 2000, ediție încheiată cu victoria lui Lance Armstrong.

articol ziar Turul Frantei

Prof. Valerică Dabu mi-a replicat pe bună dreptate că în România de după 1989 nu mai există dreptul la muncă, asta însemnând că statul nu are obligația de a-i asigura fiecărui cetățean un loc de muncă. „De asta voi, tinerii, ați făcut Revoluția”, mi-a spus el cu ușoară nostalgie comunistă.

I-am relatat contrariat speța din articolul citit, aducându-i ca argument faptul că am reținut textual expresia „va invoca dreptul la muncă”, la care proful de drept mi-a explicat cu răbdare că este vorba doar despre folosirea improprie a acestei sintagme de către autorul articolului. Mi-a dat totuși nota 7, cu care am fost chiar mulțumit, având în vedere lipsa mea de apetență pentru teoria dreptului.

Ulterior am avut ocazia să lucrez în presa sportivă din România, unde m-am convins de nivelul de cultură generală al ziariștilor și nu doar al celor de fotbal pe care îi disprețuiam.