Tag Archive: Turul Dunarii


Euro Velo6 BulgariaPentru că turele spre Ruse (Bulgaria) sunt pe cale să devină o tradiție pentru cicloturiștii din București, mulți dintre ei ar putea găsi utilă harta virtuală map.velo-ruse.eu creată și permanent actualizată de un grup de bicicliști voluntari de la sud de Dunăre, coordonați de bunul meu prieten bulgar, Delyan Todorov. Îl cunosc pe Delyan de la Turul Dunării din urmă cu trei ani, când ne-a uimit cu talentul lui de a crea pe laptop o prezentare animată în 10 minute. De data asta, și-a pus la bătaie priceperea în software pentru a mapa toată infrastructura cicloturistică din jurul orașului Ruse în care locuiește.

Delyan Todorov la Domeniul Greaca (jud. Giurgiu)

Delyan Todorov la Domeniul Greaca (jud. Giurgiu)

A ieșit astfel harta interactivă a întregului oblast (adică „județ” pe bulgărește) Ruse, traversat de ruta cicloturistică internațională EuroVelo 6 care leagă țărmul european al Oceanului Atlantic de litoralul Mării Negre, având punctul terminus la Constanța. Ultima secțiune a EV6 poartă numele Danube Bike Path (sau Donauradweg pe nemțește) și urmează cu aproximație cursul Dunării de la izvoare până spre gurile de vărsare.

Disponibil gratuit pentru toți utilizatorii care îl accesează online, proiectul map.velo-ruse.eu și-a luat misiunea să indice facilitățile disponibile pentru cicloturiști, de la rețeaua de drumuri asfaltate și neasfaltate, la locuri de cazare, mănăstiri, restaurante și obiective turistice, precum un muzeu militar în aer liber sau pădurea de tei Lipnik.

Pentru moment, meniul site-ului map.velo-ruse.eu este doar în bulgărește, dar urmează curând atât o versiune în limba engleză, cât și una în românește, la care vor pune umărul cei de la Adevărații VeloPrieteni. Pentru că și eu buchisesc cu destul succes literele chirilice, iată ce am înțeles din filtre:
 

1. Евро-Вело 6 1. Euro-Velo 6
2. Първостепенни маршрути 2. Drumuri principale
3. Второстепенни маршрути 3. Drumuri secundare
4. Места за настаняване 4. Locuri de cazare
5. Туристически атракции 5. Atracții turistice
6. Религиозни обекти 6. Lăcașe de cult (religioase)
7. Ресторанти 7. Restaurante
8. Други 8. Altele

Planul cu bătaie lungă este ca harta să devină o aplicație interactivă la care utilizatorii să contribuie cu feedback și cu actualizări, referitoare în special la secțiunile de traseu vulnerabile la schimbări. De pildă, atunci când un râu iese din matcă și inundă un drum secundar din apropiere, orice utilizator al hărții poate semnaliza celorlalți că porțiunea de drum respectivă nu este practicabilă în acel moment.

Cu toate că în sezonul cicloturistic 2016 mi-am propus să descopăr și mai mult din Dobrogea și să particip la câteva competiții de MTB din România, mi-aș dori să murdăresc un pic roțile și în Bulgaria.

Alte articole pe aceeași temă :

O pedală cu Delyan și Radi

9 imagini cicloturistice din 2013

Anunțuri

Recumbent bike - bicicleta orizontalaÎl cunosc pe Mark Boyd din vara anului 2013, când am participat, ca șofer al mașinii de asistență, la Turul Dunării. Felul în care am ajuns să facem cunoștință se datorează în cel mai bun caz hazardului. Sună anecdotic, dar este purul adevăr: în penultima zi a turului, pe drumul dintre Bechet și Calafat, am zărit de la volan un biciclist cu bagaje de-o parte și de alta a roții spate. Crezând că este vorba despre Milen, unul dintre participanții bulgari cu care mă țineam de glume și farse, m-am apropiat tiptil de biciclist, iar când am ajuns în dreptul său l-am claxonat din senin, cu intenție de ghidușie.

Fotograful Gabriel Panțîru (st.) împreună cu Mark Boyd la Port Cetate (2013)

Fotograful Gabriel Panțîru (st.) împreună cu Mark Boyd la Port Cetate, în 2013

Două secunde mai târziu, mi-am pus mâna la gură văzând în oglinda retrovizoare că biciclistul nu era deloc Milen, ci un domn în vârstă care spre surprinderea mea nu părea enervat de acest gest stupid. I-am cerut scuze… în gând și mi-am continuat drumul, întâlnindu-mă în cele din urmă cu Milen și restul echipei cu care am ajuns la Calafat.

După ce am bâjbâit prin oraș căutând locul de cazare, l-am găsit cu ceva ajutor de la managerul hotelului. Odată instalat în cameră, m-am schimbat și am coborât la recepție, unde participanții turului urmau să fie intervievați de Digi24 Dolj. În timp ce o ploaie măruntă, dar rece, începuse de vreo jumătate de oră, l-am văzut în fața recepției pe biciclistul pe care îl claxonasem mai devreme.

M-am repezit să-l ajut, întrucât era vizibil istovit, iar bicicleta se culcase pe o parte în momentul în care a coborât din șa, sub greutatea bagajului de cicloturism. Având în plan să mă revanșez pentru faza petrecută pe șosea, am intrat în vorbă, mi-a spus că se numește Mark, este american și parcurge o tură prin Europa. La cina care ne-a fost servită la restaurantul hotelului l-am prezentat și restului echipei, apoi i-am povestit că eu am fost cel care l-a claxonat pe drum, asigurându-l că a fost o confuzie nevinovată. Abia dacă și-a adus aminte de acel episod întâmplat după ora prânzului și mi-a spus că oricum este obișnuit să fie claxonat de șoferi și că nu se supără niciodată din cauza asta.

Călătorului îi șade bine cu drumul

Călătorului îi șade bine cu drumul

Cu acordul lui Mircea Crisbășanu, organizatorul Turului Dunării, l-am invitat pe Mark la destinația noastră – Port Cetate. În ritmul său, Mark a sosit mai târziu la conacul lui Dinescu de pe malul Dunării, unde l-am cazat la masardă și l-am dat drept un membru al echipei. Grație personalității sale prietenoase, în scurt timp toți cei care stăpâneau limba engleză l-au abordat pentru conversații privind turul său pe care l-a început în Germania și îl va încheia tot acolo.

Ca și alți cicloturiști pe nord-americani pe care i-am întâlnit în anii precedenți (Ed Schum și Mike Quinlan), Mark ține jurnalul călătoriei sale pe blogul crazyguyonabike.com (cele două pagini referitoare la Cetate sunt foarte măgulitoare la adresa ospitalității de care s-a bucurat din partea noastră).

După masă mi-am adus aminte că îmi rămăseseră prin mașină niște doze de bere și le-am împărțit cu bucurie pe terasa de scânduri a Gării Fluviale Cetate, până spre asfințit, discutând amical despre politica americană și românească, NASCAR (Mark trăiește în statul american Carolina de Nord, capitala acestui sport), religie și despre viețile noastre. Din păcate, seara nu s-a putut odihni în cameră, ci a trebuit să-și întindă cortul în grădină, pentru că participanții noștri români și bulgari au dat o petrecere zgomotoasă la mansardă.

A doua zi, după ce am escaladat… bătrânește urcarea de la conacul lui Mircea Dinescu până la drumul național, ne-am despărțit la statuia din centrul comunei Cetate, promițând că ne vom revedea la anul.

Mark pe bicicleta orizontală sau "recumbent bike"

Mark pe bicicleta orizontală sau „recumbent bike”

Însă 2014 a fost anul recuperării fizice după operații, atât pentru mine, cât și pentru Mark. Eu m-am operat la gleznă, el la inimă și fiecare a preferat să facă ture locale cu bicicleta în acel an.

Am rămas uimit de faptul că la numai două luni de la intervenția chirurgicală pe cord deschis a urcat în șaua bicicletei de șosea pentru o tură de 50 km. Iar în septembrie același an a parcurs primul tur de lungă distanță după operație, din Colorado până în Carolina de Nord.

Dar vine luna februarie 2015 și mare mi-a fost bucuria să primesc un email de la Mark prin care mă anunța că la vară are în plan o nouă expediție prin Europa Centrală și de Est, urmând să traverseze inclusiv România, de la nord la sud. Am urmărit jurnalul celui de-al 15-lea tur european al lui Mark pe același portal crazyguyonabike.com, iar din momentul în care a ajuns la Cernăuți și se pregătea să intre în România am ținut legătura prin email.

Neobișnuita bicicletă a atras multe priviri pe drum

Neobișnuita bicicletă a atras multe priviri pe drum

Am avut emoții când am citit că prin Moldova a avut un accident ușor cu o mașină, dar a parcurs cu bine traseul Rădăuți – Piatra Neamț – Bacău – Adjud – Râmnicu Sărat – Buzău – Urziceni înainte de a ajunge după o săptămână în București.

Deloc fericit să pedaleze pe șoseaua de centură a Capitalei, mi-a urmat indicațiile și s-a cazat la Villa Verde, o pensiune de pe șoseaua Cernica pe care o vedeam mereu în drumurile mele frecvente spre izvorul de la mănăstire. Coincidența fericită a fost ca proprietarul pensiunii să fie un român întors în țară după 20 de ani în America, astfel că Mark a avut companie bună până să-l revăd.

Chiar în seara acelei zile, 19 iunie, l-am vizitat la pensiune împreună cu un coleg de birou și am băut cu toții câteva beri pe pontonul unui restaurant din Cernica, stând de vorbă până ne-a prins noaptea.

Sosire la Mănăstirea Tăriceni din jud. Călărași

Sosire la Mănăstirea Tăriceni din jud. Călărași

Am fost cu totul surprins să văd cu ce bicicletă venise Mark pentru acest tur. Până să-mi explice, habar nu aveam ce însemna termenul englezesc „recumbent” care în românește se traduce prin bicicletă orizontală ori reclinată. Mai văzusem astfel de biciclete prin București, dar nu știam că poartă această denumire. Primul lucru care m-a frapat a fost dimensiunea enormă a lanțului, de vreo două ori și jumătate la lung decât la o bicicletă convențională precum Univega mea, căreia Mark îi spune „upright bike”.

După o zi de odihnă la București, am hotărât să plecăm împreună în județul Călărași, pentru a petrece o noapte la Mănăstirea Tăriceni, povestea aceste ture fiind scrisă într-o postare anterioară pe blog. Planurile de a face un grătar a doua zi în satul Zimbru împreună cu părinții mei au fost date peste cap de ploaia pe care în prima zi am reușit să o păcălim, însă duminică ne-a ajuns din urmă. El avea haine din material sintetic, ploaie, eu nu. Așa că am petrecut dimineața în biserică ascultând slujba, apoi am vorbit politică până după prânz. Cum ploaia tot nu înceta, Mark a hotărât să continue turul cu o etapă scurtă până la Oltenița. Ne-am luat la revedere și ne-am dat întâlnire în vara lui 2016 direct la mănăstirea Tăriceni. A ajuns cu bine înapoi în Germania pe 8 iulie, iar odată întors în Statele Unite a mai parcurs toamna asta încă o tură cicloturistică de 1800 de mile (2900 km) în 30 de zile. Drum bun, Mark, și să ne regăsim cu bine…

Alte articole pe aceeași temă :
Un senior al cicloturismului – Mike Quinlan

Cicloturist în gazdă la Mănăstirea Tăriceni

Manastirea DerventPrima tură cicloturistică pe anul 2015 a avut ca punct central Mănăstirea Dervent, unde am petrecut două nopți. O cunoșteam fugitiv dintr-o vizită anterioară, în 2009, însă abia mai recent am citit pe un forum că oferă și cazare temporară călătorilor. Am accesat site-ul oficial www.dervent.ro și am găsit imediat un număr de telefon special pentru cazare. Mi-a răspuns un preot amabil, care m-a asigurat că mă primește la mănăstire după ce i-am spus că vin cu bicicleta dinspre Ostrov și vreau să parcurg un traseu prin zonă. Întrebându-l pragmatic despre cât costă cazarea și cele două mese pe zi pe care le oferă mănăstirea, părintele Atal mi-a spus că la Dervent nu există tarif și că oaspeții lasă doar opțional o mică sumă de bani la plecare. Chiar și bicicleta este cazată peste noapte într-un loc păzit.

Mănăstirea Dervent, oază de linişte în sud-vestul Dobrogei

Dervent este o oază de linişte în sud-vestul Dobrogei

O frumoasă întâmplare (sau poate că așa au fost lucrurile rânduite) a făcut să-l întâlnesc pe părintele Atal încă de la îmbarcarea pe bacul care ne-a trecut Dunărea de la Chiciu (jud. Călărași) pe malul constănțean, spre Ostrov. Un om cultivat și cunoscător al istoriei antice a Dobrogei, părintele care se ocupă de găzduirea călătorilor la Dervent mi-a povestit că este obișnuit de ani buni să primească cicloturiști la mănăstire. Dar că în larga lor majoritate nu sunt români, ci străini în special din Germania, Austria, Franța și Marea Britanie care fac Turul Dunării pe bicicletă. Sezonul lor începe din luna iunie, iar ultimii „rătăciți” ajung prin octombrie, înainte să se strice vremea. Deși am mai citit povești ale unor cicloturiști români cazați la Dervent, sunt foarte surprins de faptul că mai mult străinii descoperă pe două roți peisajele din această parte a României și se bucură de ospitalitatea monahală.

Așa îți apare Mănăstirea Dervent venind dinspre Ostrov

Așa îți apare Mănăstirea Dervent venind dinspre Ostrov

De la debarcarea în județul Constanța ai de străbătut un drum (DN3) de circa 19 km până la Dervent, pe un asfalt suficient de bun încât să fie practicabil cu orice tip de bicicletă, iar decorul natural este absolut minunat. Mănăstirea se află pe partea stângă, în sensul de mers dinspre Ostrov către litoral, și este un obiectiv imposibil de ratat, la jumătatea unui deal care domină două întinderi de apă de-o parte și de alta a drumului.

Chiar dacă nu ai în plan să înnoptezi la mănăstire, merită să oprești pentru a împrospăta rezervele de apă de la izvorul din incintă sau de la cel aflat la 300 metri și despre care se spune că ar avea proprietăți vindecătoare. În weekend-urile de vară se formează coadă la Izvorul Tămăduirii, motiv pentru care personal prefer vizitele în extra-sezon.

Mănăstirea care poartă hramul Sf. Paraschiva este situată în mijlocul acestui complex monahal, iar spațiile de cazare pentru turiști, pe două etaje, la fel și sala de mese de la parter, sunt în imediata apropiere a lăcașului de Reguli cazare Manastirea Derventcult de la Dervent. Ceea ce înseamnă că trebuie respectate unele reguli de conduită mănăstirești, pentru că nu este un hotel. Ca orice așezare călugărească, își rezervă dreptul de a-și selecta oaspeții pe criterii de moralitate creștină, aviz cuplurilor necăsătorite și celor mult prea petrecăreți.

Regulamentul de cazare este afișat pe partea interioară a ușii din fiecare dintre camere. În mare parte sunt reguli de bun simț care ar trebui respectate de toată lumea chiar și acasă. Cu toate că este menționată explicit obligația de a fi prezent de slujbe, în realitate este mai degrabă o recomandare, nu o constrângere.

Programul de masă este însă unul strict: micul dejun la ora 10:30 după slujba de dimineață, iar cina de la ora 18:00, înaintea slujbei de seară. Nimeni nu mănâncă până când părintele stareț nu dă binecuvântarea și începe o scurtă predică. Mâncarea este de post, dar în unele zile este servit pește sau smântână, brânză și lapte. Coliva este cea mai delicioasă pe care am mâncat-o vreodată.

Cămăruțele sunt asemenea unor chilii utilate spartan, cu minimum de mobilier: până la 4 paturi, o măsuță, un scaun, calorifer și o priză. Icoane pe pereți și un covor rustic pe podeaua din lemn. Totul

Confortul este bazat pe strictul necesar

Confort bazat pe strictul necesar

este simplu, dar funcțional și curat. Baia și grupul sanitar, separate pentru bărbați și femei, sunt la comun pe etaj. Nici vorbă de televizor sau telefon. Ar fi fost deplasat să întreb de wireless, așa încât presupun din oficiu că nu se numără printre dotări. În definitiv, la o mănăstire vii să cauți odihna și liniștea, nu agitația vieții cotidiene. Cert este că nu mi-a lipsit nimic în cele două zile (de marți seară până joi dimineață) petrecute aici.

A fost un privilegiu ca în ziua în care am ajuns la Dervent să fiu singurul care asistă la o slujbă de seară minunat oficiată de patru preoți. Părintele Atal mi-a permis amabil să rămân două nopți la mănăstire, în loc de una cât se obișnuiește, pentru ca în ziua de miercuri să pot parcuge încă un traseu cu bicicleta, până la Schitul Strunga. Per total a fost o experiență cu totul deosebită, o rupere din rutina zilnică, după care tânjeam de multă vreme.

Turul Dunarii 2014Luni dimineață am fost la Călărași pentru a-i întâlni personal pe participanții la Turul Dunării 2014, o acțiune cicloturistică la a cărei ediție precedentă am avut privilegiul să iau parte vara trecută. Startul a fost ceva mai low-profile față de 2013, când a fost precedat de o conferință de presă la care au luat parte oficialitățile județului și municipiului, dar anul acesta am fost plăcut surprins să văd un pluton de cicloturiști mai bine echipat pentru o tură de lungă distanță. Perspectiva de a nu avea mai mașină de asistență și de a fi cu adevărat self-supported timp de mai bine de o săptămândă de pedalat prin relieful nu întotdeauna facil al Dobrogei a triat participanții, la start aliniindu-se poate cei mai buni.

Mircea Crisbășanu, fondatorul Cycling Romania și sufletul acestui proiect

Mircea Crisbășanu, fondatorul Cycling Romania și sufletul proiectului cicloturistic Turul Dunării

Am fost bucuros să-i recunosc în Parcul Central din Călărași, pe malul brațului Borcea al Dunării, pe doi dintre participanții de anul trecut, Daniel Hegheș și Alina Marin, alături de mai vechiul prieten Mircea Crisbășanu, organizatorul acestui eveniment la care mi-aș fi dorit să contribui mai mult. Dacă nu m-aș fi înhămat la două job-uri de la începutul verii, cel mai probabil aș fi fost în caravana Turului Dunării 2014, pe două sau pe patru roți. De data aceasta doar am strâns mâna fiecăruia dintre participanți și le-am dat întâlnire în punctul final de camping, cândva la mijlocul săptămânii viitoare, în localitatea Partizani din Delta Dunării. Le-am mărturisit cât de mult îi invidiez pentru faptul că în 10 zile vor descoperi județele Constanța și Tulcea mai intim decât am reușit eu prin traseele pe care le-am făcut în special cu mașina în ultimii patru ani. Ținutul de la Dunăre și mare rămâne colțul meu de țară preferat și mă încearcă un vag sentiment de gelozie că Dobrogea le va dezvălui din secretele sale acestor temerari pe biciclete, iar eu nu sunt printre ei.


Turul Dunarii 2014 (1)

Въртене на педалите с Делян и Ради

Canal Cetate Delyan-Radi

Cât timp număr zilele până se face vreme bună de o tură cicloturistică serioasă (nu doar mici raiduri pe zăpadă prin oraș), mi-am amintit de o mică ieșire pe care am făcut-o astă vară cu prietenii bulgari Delyan și Radi. În săptămâna petrecută la Port Cetate, zilnic parcurgeam scurte trasee către locurile interesante din zonă. Într-o zi am apucat-o spre Calafat mergând cu bicicletele pe digul de pământ dintre Dunăre și bălțile de pescuit / bazinele piscicole de la marginea satelor doljene Hunia și Moreni.

Alte articole pe aceeași temă:
9 imagini cicloturistice din 2013 (23.12.2013)
Pont în Calafat: ştrandul Başcov (05.07.2013)